Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 105/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.105/2008

Ședința publică de la 6 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Doriani Ana

- - - JUDECĂTOR 3: Mihai Pașca Sebastian Nașcu Trifan Maria

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, - MANDATAR PENTRU TOȚI RECLAMANȚII, G, în contradictoriu cu pârâții

MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, pârât TRIBUNALUL SIBIU, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL VASLUI, CURTEA DE APEL IAȘI, CONSILIUL NAȚIONAL DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Având în vedere că judecător și sunt plecați în delegație la Seminarul de la T, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal din 6 noiembrie 2008, prin includerea în completul de judecată a judecătorului - -, la rând în planificarea de permanență a secție.

S-a făcut referatul cauzei după care, față de actele și lucrările de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr-, reclamanții, - MANDATAR PENTRU TOȚI RECLAMANȚII, G, ,au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL VASLUI, CURTEA DE APEL IAȘI,CONSILIUL NAȚIONAL DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

-obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL SIBIU la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției,cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din OG nr.137/2000 sumă actualizată la data plății efective, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000.de la data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamanții, - MANDATAR PENTRU TOȚI RECLAMANȚII, G, ,pentru reclamanta pentru perioada 2007 2008 iar pentru reclamanta pentru perioada 01.08.2007 - 2008;

-obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI la plata echivalentului stimulentelor primite în anul 2006 până la 01.01.2007 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000,sumă actualizată la data plății efective, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000 de la data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamanta.

-obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI la plata echivalentului stimulentelor primite în anul 2006 până la 31.07.2007 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000,sumă actualizată la data plății efective, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000 de la data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamanta.

-obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba și TRIBUNALUL SIBIU la plata echivalentului stimulentelor primite în anul 2006 - 2008 de un funcționar public din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000,sumă actualizată la data plății efective, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000 de la data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamanții -, și -.

În motivare arată că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea 147/1997,fiind emise în acest sens mai multe ordine ale Ministerului Justiției.

Fondurile pentru acordarea acestor sume s-au constituit din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.

Sumele astfel constituite se utilizează pentru stimularea judecătorilor,personalului auxiliar de specialitate,economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor,a personalului Ministerului Justiției al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.

Repartizarea sumelor pentru instanță se face de către ordonatorul principal de credite și mai departe de ordonatorii secundari și terțiari.

Prin faptul că magistrații au fost salarizați inegal în privința acordării stimulentelor,invocă existența unei discriminări, întrucât nu au beneficiat de aceste sume în raport de munca efectivă,ci de sume incomparabil mai mici decât cele acordate personalului Ministerului Justiției.

Arată apoi că posibilitatea ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discriminator, aceștia fiind obligați să respecte principiul nediscriminării prevăzut de art.5 codul muncii.

Persoanele asimilate magistraților din Ministerul Justiției nu pot fi favorizate în acordarea stimulentelor pe considerentul că participă la elaborarea proiectelor de acte normative, în detrimentul magistraților a căror activitate este neglijată.

Invocă în acest context dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, art.11 și 20 din Constituția României, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, art.21 al.1 din OG 137/2000 cu modificările aduse prin Legea 48/2002, OG.77/2003 și Legea 27/2004.

Citat fiind, potrivit art.27 al.3 din OG 137/2000,B a formulat punctul său de vedere (9 -13) în sensul că nu are competența materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.

Ministerul Justiției prin întâmpinare(15-21) solicită respingerea acțiunii de față ca neîntemeiată, având în vedere Deciziile Curții Constituționale nr.818, 819 și 820/2008 și faptul că în situația de față nu ne aflăm în prezența unei discriminări de natura celei invocate.

Arată totodată că nu există nici un act normativ care să garanteze dreptul de primi stimulente de către personalul din justiție și că acestea nu au avut drept beneficiar personalul asimilat magistraților, ci au fost acordate punctual unor anumite persoane care nu făceau parte în mod necesar din categoria personalului asimilat, ci din categoria judecătorilor delegați, funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special etc.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamanții au avut pentru perioada solicitată calitatea de magistrați-judecători în cadrul Tribunalului Sibiu, Tribunalului București, Tribunalului Vaslui,după caz,astfel cum rezultă din cuprinsul adeverinței 70/A/28.01.2008 (125-126) emisă de Curtea de APEL ALBA IULIA, cât și din conținutul copiilor carnetelor de muncă depuse la filele 127-135, respectiv calitatea de manager economic (- )sau referent ( și -),așa cum rezultă din cele 3 adeverințe cu nr.4059/23.10.2008 depuse la dosar la filele 122-124.

În această calitate, au solicitat instanței acordarea de despăgubiri contând în plata echivalentului stimulentelor primite în anii 1006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, respectiv de un funcționar public din cadrul Ministerului Justiției, invocând ca temei dispozițiile art.21 OG137/2000.

Potrivit acestui text legal:, (1)În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Totodată, în baza art.25 din Legea 146/1997 modificată se statuează că;

,(1) Din sumele realizate din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare,un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției

(2) Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.

(3) Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Coroborând cele două texte legale anterior menționate,sunt a se reține următoarele:

Cu referire la discriminarea invocată ce se pretinde a exista între magistrații din cadrul instanțelor judecătorești și consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției, trebuie menționat că acesta nu există.

Salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se realizează în baza OUG27/2006 modificată, ordonanță ce a luat în considerare grila de salarizare existentă în vechea reglementare, abrogată, a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În cuprinsul acestor acte normative nu sunt cuprinse și aceste stimulente, ca drept salarial obligatoriu și imperativ menționat în lege, așa încât instanța nu poate acorda ceva ce nu are izvorul în norma legală de salarizare, deoarece instanța doar aplică legea nu o creează, acest atribut aparținând exclusiv legiuitorului.

Faptul că legea 156/1997 modificată permite constituirea unui fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției nu poate conduce la concluzia obligativității acordării acestora în mod egal tuturor categoriilor profesionale cărora li se aplică.

Ordinele Ministrului Justiției 419/2006, 1209/2006, 1853/2006, 2360/2006, 2800/2006,2801/2006,2831/2006,800/2007,779,933/2007,2100,2101,2102,2104,

2143,/2007,1349,1381,1476,1478,1381,1477,1636,1678,1679,1675/2007,1817,1857,1872,1897,1778/2007,2100,2101,2102,2103,2104, 2143, din august 2007, 2259,

,2260,2278,2307,2390,2391,2393,2389,2325/2007, 2762,2763,2358,2619,2620,

2621,2622,2623,2624,2626,2535,2536,2537,2426,2437,2489/2007,2967,2968,2969,

2970,2973,2974,2975,2976,2966/2007, 3196,3197,3198,3199,3200,3421,3449,3515,

3525,/2007, 3556,71,77,111,112,132/2008,133,317,318,453,473,474,476,591/2008,

519/2008,791,1125,1127/2008 invocate de reclamanți, deși nu au fost depuse la dosar, nu au fost contestate însă, așa cum atât reclamanții au făcut vorbire cât și pârâtul Ministerul Justiției a arătat în întâmpinare, la emiterea lor s-au avut în vedere criteriile stabilite prin Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006, criterii de repartizare individuală existând atât pentru judecători, cât și pentru celelalte categorii de personal.

Nicăieri nu se vorbește despre o invocare a nelegalității acestor ordine, care ulterior să fi fost contestată printr-o hotărâre judecătorească. Ceea ce face ca, în momentul de față susținerea unui tratament discriminatoriu să fie lipsită de suport legal.

Nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept imperativ la acordarea de stimulente ori a unui drept de a fi premiat, conferit sau garantat prin legea de salarizare, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordinul ministrului justiției.

Mai mult decât atât, pretinsa salarizare inegală a magistraților nu are suport legal,câtă vreme nici chiar indemnizația stabilită potrivit art.3 (1) din OUG27/2006 nu este egală,ci se calculează în procente la indemnizația de încadrare brută lunară, în raport de vechimea în profesie.

Tot pe aceleași raționament nu se poate susține egalitatea acordării stimulentelor,cu atât mai mult cu cât ele nu fac parte din indemnizația de încadrare brută sau netă lunară și nu se suportă din fondul de salarii.

În consecință, neexistând un drept prevăzut de lege de a fi premiat,ci numai o vocație,Curtea apreciază ca netemeinică acțiunea reclamanților, urmând aor espinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, - MANDATAR PENTRU TOȚI RECLAMANȚII, G, toți prin mandatar, cu domiciliul procesual ales în Sibiu,- împotriva pârâților

MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B- sector 5,

CURTEA DE APEL ALBA IULIA, cu sediul în AIE. nr.1 TRIBUNALUL SIBIU, cu sediul în Sibiu,-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI,cu sediul în B-, sector 3, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B, nr.5,TRIBUNALUL

(continuare sentință civilă nr.105/2008)

V,cu sediul în V str.-.- nr.13, CURTEA DE APEL IAȘI, cu sediul în I-.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.11. 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistenți judiciari

- - - -

Grefier,

- -

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Doriani Ana, Mihai Pașca Sebastian Nașcu Trifan Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 105/2008. Curtea de Apel Alba Iulia