Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1132/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1132
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.1209din21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Finanțelor Publice B, precum și reclamanții intimați, -, (), și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 3 decembrie 2008 reclamanții:, -, (), și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor B, au solicitat instanței obligarea acestora la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 1.10.2000 și până la 31 iulie 2004, la plata dobânzii legale aferente acestui spor până la data plății efective, cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat că sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin nr.OG83 /2000, însă potrivit art. 144 din Constituție aceasta nu ar fi putut să modifice un act normativ organic întrucât ar fi fost încălcat principiul ierarhiei actelor juridice prin raportare la dispozițiile Legii 24/2000 atâta timp cât prin această ordonanță au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență.
Susținerile reclamanților au fost întemeiate pe Decizia 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art 47 din Lg. 50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Au mai arătat reclamanții că pentru drepturile solicitate anterior datei de 1.07.2005, nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, dar acest termen se întrerupe în cazul în care a intervenit o recunoaștere din partea debitorului. S-a motivat că deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite ca fiind abrogat prin dispozițiile art. I pct. 32 și 42 din OG nr. 83/2000, prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că abrogarea articolului 47 din legea nr. 50/1996 prin OG nr. 83/2000 fost neconstituțională, astfel încât termenul de prescripție nu a început că curgă decât de la data publicării acestei hotărâri.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, enunțând dispozițiile art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958, precum și art. 283 alin. 1 lit. c din legea nr. 53/2003.
, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității procesuale pasive arătând că prezentul litigiu este unul specific de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Prin sentința civilă nr. 77 din 10.02.2009, Curtea de Apel Suceavaa trimis, spre competentă soluționare, prezenta cauză având în vedere Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr. 1209 din 21 mai 2009 Tribunalului Suceavaa fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost respinsă acțiunea reclamanților față de acesta; a fost respinsă excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava să plătească drepturile salariale solicitate începând cu 1.10.2000 și până la 31 iulie 2004, actualizate în raport de indicele de inflație. Au mai fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivare s-a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, că această instituție nu are calitate de parte în acest litigiu, deoarece nu are calitatea de angajator în ce privește reclamanții, neexistând un raport juridic de dreptul muncii între minister și reclamanți. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune s-a reținut că, până la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 10 martie 2008, termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru plata acestor drepturi a fost suspendat, neexistând posibilitatea reală a persoanelor îndreptățite de a-și solicita drepturile în instanță.
Pe fondul cauzei s-a reținut că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamantul a fost lipsit de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost nelegală.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel instanța reține că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
S-a mai reținut că prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2008 instanța supremă, soluționând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Justiției, invocând motivele prev. de art. 304 pct. 4 și 9.pr.civ. susținând că în luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8/24.01.2007 care prevede prin art. 30 că la data intrării sale în vigoare se abrogă Legea nr. 50/1996. În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă pentru personalul auxiliar de specialitate începând cu februarie 2007.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 4.pr.civ. recurentul a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești consacrând un drept salarial neprevăzut de legislația în vigoare, dovadă în acest sens fiind Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009 privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte. Prin aceasta, Curtea Constituțională a decis că instanța supremă nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.
A mai fost criticată și greșita reținere a suspendării cursului termenului de prescripție.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia în interesul legii nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ - Secțiile Unite s-a decis că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3.pr.civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Art. 73 alin. 3 lit. 1 din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, al instanțelor judecătorești, al Ministerului Public și al Curții de Conturi.
Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unor legi organice ( art. 115 alin. 1 din Constituție).
De asemeni, potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.
Prin art. 30 din OG nr. 8/2007 invocat de recurenți, s-a dispus abrogarea Legii nr 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, lege organică, ori prin ordonanțe nu se poate interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice.
Curtea mai reține că acest spor reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, drepturi care se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive datorate specificului raporturilor de muncă, așa încât se justifică acordarea sporului și pentru viitor.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi, conform art. 53 din Constituție iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul disp. art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor OG nr. 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la această convenție, art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la CEDO, ratificată de România prin Legea nr. 103/2006, publicată în Of. nr. 375/2.05.2006.
Referitor la critica privind încălcarea limitelor puterii judecătorești nu se poate aprecia că instanța și-a arogat atribuții de legiferare, deoarece a pornunțat soluția doar în limitele în care a fost investită, obligând pârâții la aplicarea întocmai a dispozițiilor legale invocate, analizate și reținute a avea aplicabilitate în cauză. Prin decizia nr. 838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale invocată de recurent s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte, însă Curtea Constituțională arată în cuprinsul acestei decizii că actul nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de ÎCCJ în exercitarea atribuției consacrate de art. 329.pr.civ. În considerentele acestei decizii se menționează, de asemenea, că și cu alte ocazii Curtea Constituțională a statuat că potrivit competențelor sale expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 147/2992 nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.
În ceea ce privește respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune, instanța constată că s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză. Astfel, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială. Susținerile pârâtului Ministerul Justiției privind necesitatea recunoașterii debitului, în vederea producerii efectului întrerupător de prescripție, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. Astfel, în raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2008, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, dreptul la acest spor părea că a încetat să mai existe, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, apărând abia în martie 2008, odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a cere acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1209 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
2 ex. 29.10.2009, dact.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Bratu Ileana, Andrieș Catrinel
