Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1177/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- revizuire
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1177
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 994 din 7 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții revizuientului, intimaților Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimații, -, -, -, C,
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, constatând cererea de revizuire în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- la data de 21.08.2007, reclamanții, -, -, -, C, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și în continuare, drepturi actualizate în raport cu rata inflației, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că judecătorii, funcționarii publici și personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce alte persoane, de exemplu cei din Ministerul Apărării Naționale, Ordine Publică și siguranță Națională, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, beneficiază de acest spor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 30 alin. 3 din OG 137/2000, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 și art. 3 din OG 19/2006.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
Prin sentința nr.1217 din 1 octombrie 2007, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art.1 alin.3 din OG 137/2000, exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile.
Pentru a aprecia dacă situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este comparabilă cu cea a funcționarilor publici, demnitarilor și a altor salariați care beneficiază de sporul de confidențialitate, sunt relevante în cauză dispozițiile Legii 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale Legii 444/2006, ale OG 137/2000, OG 6/2007 și ale Legii 656/2002.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 231alin.3 din OG 137/2000, art.15 din OG nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea 656/2002, legiuitorul a avut în vedere informații clasificate astfel cum sunt reglementate acestea de Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ori doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Personalul auxiliar de specialitate este subordonat ierarhic conducerii instanței, activitatea acestuia constituind un sprijin pentru judecători și procurori în înfăptuirea actului de justiție, conform art.1 din Legea nr.567/2004.
Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească stabilește în art.12 că activitatea de judecată este publică, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Astfel, cu excepția deliberării, procesele se desfășoară în fața instanței, în ședință publică, în prezența părților, dar și a oricărei alte persoane străine de litigiu, care dorește să asiste la dezbateri.
Acest principiu, al publicității este reglementat și de art. 126 din Constituție.
Faptul că în unele situații, instanța în aplicarea dispozițiilor art. 121 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părți, poate dispune ca dezbaterile să se facă în ședință secretă, ori la instanță sun depuse înscrisuri care conțin informații confidențiale, nu justifică acordarea unui spor personalului care ia cunoștință de aceste informații, în condițiile în care respectarea confidențialității este obligatorie în conformitate cu deontologia profesională.
Având în vedere și deosebirile privind atribuțiile de serviciu, ocuparea funcției, cariera profesională, astfel cum sunt reglementate în actele normative menționate, se poate trage concluzia că aceste categorii profesionale nu sunt "comparabile" în sensul OG 137/2000, astfel încât nu se pune problema unei discriminări.
În sprijinul acestei argumentări vine și decizia nr. 239 din 05.06.2003 a Curții Constituționale care menționează că în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Dată fiind soluția pronunțată pe capătul de cerere principal, și cererile accesorii vizând plata actualizată și înscrierea în carnetele de muncă a acestor drepturi, s-au constatat a fi nefondate.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că potrivit dispozițiilor art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor făcând parte din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Susținerea instanței de fond că personalul auxiliar de specialitate nu este "comparabil" în sensul OG nr.137/2000, astfel că nu se pune problema unei discriminări nu poate înlătura dreptul la sporul de confidențialitate atâta timp cât, în calitatea lor de salariați, în cadrul Curții de APEL SUCEAVA, au obligația potrivit dispozițiilor art.9 din Hotărârea nr.145 din 26 aprilie 2005 de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale.
Faptul că, potrivit principiului publicității, procesele se desfășoară în ședință publică, în prezența părților, dar și a oricărei alte persoane străine de litigiu, care dorește să asiste la dezbateri, nu înseamnă că reclamanții nu pot beneficia de sporul de confidențialitate de 15% atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane. Altfel spus, nu este permis ca ei să aibă doar obligații, fără a beneficia ca și celelalte categorii de persoane de sporul menționat, în condițiile în care sunt obligați să păstreze confidențialitatea lucrărilor efectuate.
Mai mult, dispozițiile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate numai anumitor categorii de personal sunt discriminatorii în sensul dispozițiilor prevăzute în Ordonanța nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiind încălcate, de asemenea, dispozițiile art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul muncii și art.14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față sectorul bugetar.
În cadrul relațiilor de muncă funcționează în egală măsură principiul egalității de tratament față de toți salariații și toți angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă, după cum sub sancțiunea nulității nu este permisă nici o tranzacție, limitare sau restrângere a drepturilor salariaților în condițiile art.5 și 38 din Codul muncii.
Prin decizia nr. 994/07.07.2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamanți și s-a modificat sentința atacată, în sensul că pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 21 august 2004 până la 1 octombrie 2007 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG 65/1998, art. 23 lit. m din Legea nr. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens, se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea nr. 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă, a pronunțat decizia nr. 46 din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plata sporului de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe, în temeiul prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Așadar, pretențiile reclamanților sunt fondate începând cu data de 21 august 2004 (3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art.166 alin.1 din Codul muncii ) și până la data pronunțării hotărârii atacate, sumele datorate urmând a fi reactualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelări între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Totodată, Curtea a constatat că se impune acordarea în continuare a sporului, astfel cum s-a solicitat, neexistând o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru limitarea acestui drept, conform art. 53 din Constituție. Fiind vorba de drepturi salariale (prestații periodice), neacordarea lor și pe viitor ar fi de natură să reprezinte o discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 1 la Convenție și art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO, ratificată de România prin Legea 103/2006, publicată în 375/2.05.2006.
De asemenea și cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plății sumelor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% este întemeiată.
Aceasta întrucât - conform art. 118 din Legea nr. 304/2004 - activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în realizarea funcțiilor sale, în principal, ca atribuții: "elaborarea proiectului bugetului de stat, a legii bugetar anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Prin urmare, rolul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, în lipsa aprobării rectificării bugetelor cu sumele necesare, ordonatorii de credite fiind în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 1 al. 1 din Decretul 92/1976, rap. la art. 296 Codul muncii, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- din 11.08.2009, Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat revizuirea deciziei nr. 994/07.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- și modificarea acestei decizii.
În motivarea cererii de revizuire, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că decizia sus-menționată este susceptibilă de revizuire prin prisma motivului prev. de art. 322 pct. 5, precizând că la momentul la care s-a pronunțat Curtea de APEL SUCEAVA - 07.07.2009, exista decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținându-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Revizuientul a mai arătat că rezultă cu claritate că decizia nr. 46/15.12.2008 a nu poate constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri prin care în realitate se procedează la modificarea și completarea unor acte normative. Această decizie nu mai poate produce nici un efect din momentul pronunțării deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale. Această din urmă decizie exista în momentul la care s-a pronunțat Curtea de APEL SUCEAVA, fiind un înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Revizuientul a apreciat că decizia Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009 îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, inclusiv pe aceea de a fi un înscris determinant, să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată și existent la momentul pronunțării instanței de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului asupra cererii de revizuire, Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
În speță, cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, invocându-se faptul că s-a descoperit un înscris doveditor, respectiv decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Acest act nou, dacă ar fi fost invocat în fața instanței, trebuie să fi fost de natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată, altminteri s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva deciziei civile nr. 994 din 7 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Ex. 2/05.11.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas
