Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1180/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1180/R-CM
Ședința publică din 24 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul, precum și completarea la motivele de recurs declarate de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 108/F-CM din 21 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.--.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit recurenții- reclamanți, -, G și intimații- pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN-PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL ARGEȘ și CURTEA DE APEL PITEȘTI.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au primit prin serviciul registratură concluzii scrise.
Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.03.2008, reclamanții, - și G au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile acordate și cele ale procurorilor și, începând cu aprilie 2006 la zi și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au chemat în judecată și pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.11 din nr.OUG27/2006, procurorii din cadrul și cei din cadrul sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Textul de lege menționat stabilește coeficienți de multiplicare cuprinși între 23 și 19.
Discriminarea rezidă atât în modul diferit de salarizare a acestor categorii de procurori față de restul magistraților, cât și în condițiile efective de promovare și numire în cadrul și reglementate de art.75 și urm. din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
De fapt, salarizarea acestora a fost justificată prin faptul că odată numiți în aceste structuri, procurorii dobândesc grad de procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, modul de selecție a procurorilor în cadrul și este discriminatoriu, deoarece condiționează numirea de o vechime mai mică în magistratură și elimină obligația parcurgerii tuturor treptelor ierarhice.
Numirea procurorilor la și se face în baza unui interviu organizat de o comisie a cărei compunere este diferită de cea a comisiei prevăzută de lege pentru organizarea și susținerea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor.
Dincolo de aspectele privind condițiile de numire și promovare diferite se ridică probleme legate de exercitarea aceleiași munci de către magistrații implicați în soluționarea unei cauze.
Primele instanțe competente să instrumenteze rechizitoriile sau sesizările din faza de urmărire penală ale și sunt în marea lor majoritate tribunalele. În aceste condiții, se creează o diferențiere nejustificată între procurorii care instrumentează astfel de cauze și judecătorii învestiți ulterior cu judecarea lor.
Luarea în considerare doar a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori sunt desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, fără a se ține seama că toți magistrații necesită aceeași pregătire de specialitate, aceeași experiență, responsabilitate profesională, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu, constituie un criteriu subiectiv și discriminatoriu.
Distincția făcută în salarizare în funcție de acest criteriu este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Modul de salarizare și promovare arătat este în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cel al interzicerii oricărei discriminări, prevăzut în art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele motive:
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare.
Raportul juridic de serviciu este creat între reclamanți și Tribunalul Comercial Argeș, iar una dintre componentele acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale, a primelor, sporurilor și indemnizațiilor la care angajații sunt îndreptățiți.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor are ca atribuții întocmirea proiectului legii bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și nu pe aceea de a vira fonduri de la bugetul de stat.
În punctul de vedere comunicat instanței, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a prezentat liniile directoare de care trebuie să se țină seama în calificarea unei fapte ca fiind faptă de discriminare în sensul art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, a unui criteriu de discriminare; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie necesare și adecvate.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat, prin întâmpinare, următoarele apărări:
A invocat mai întâi excepția de inadmisibilitate a acțiunii în considerarea principiului separației puterilor în stat.
A arătat, în susținerea excepției, că cererea având ca obiect acordarea altor drepturi salariale decât cele stabilite prin lege nu poate fi soluționată de către instanțele de judecată, competența de a reconsidera sau cenzura poziția față de drepturile salariale ale reclamanților aparținând legiuitorului.
Pe fond, apărările pârâtului au fost următoarele:
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 procurorilor din cadrul și s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau al parchetului la care funcționează, în acord cu dispozițiile art.3 din nr.OUG27/2006 și ale art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, republicată.
În privința încadrării procurorilor la legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, respectiv a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Odată numiți în cadrul, chiar și pe durată temporară, acestor procurori trebuie să li se recunoască un tratament salarial identic cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o tratare diferențiată din punct de vedere al salarizării fiind discriminatorie.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a soluționat prin Hotărârea nr.355/01.08.2007 un memoriu formulat de judecători din cadrul Curții de Apel Iași, care sesizau existența unui tratament diferențiat între procurorii și judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și al parchetelor de pe lângă aceste instanțe, pe de o parte și procurorii din cadrul și, pe de altă parte, reținând că faptele prezentate nu constituie fapte de discriminare.
Acordarea pe viitor a pretențiilor solicitate reprezintă, în opinia pârâtului, un drept eventual, care nu este născut și actual, prin urmare este inadmisibilă.
În fine, s-a arătat că s-ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executarea unei obligații având drept obiect o sumă de bani numai dobânda stabilită de lege, care este datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Nici dobânda legală nu poate fi însă acordată, deoarece pârâtul Ministerul Justiției nu este debitorul respectivei obligații bănești. În măsura în care operează actualizarea în funcție de rata inflației nu se mai justifică și dobânda legală căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.
Prin sentința civilă nr.108/F-CM din 21 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
În speța de față, dreptul protejat prin interzicerea discriminării este recunoscut de normele interne și internaționale, respectiv de art.5 și 6 din Codul muncii, potrivit cărora în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, iar orice salariat are dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În considerarea celor arătate mai sus și a prevederilor art.20 din Constituția României, instanța a apreciat că acțiunea este admisibilă, analizând dacă tratamentul diferențiat de salarizare a judecătorilor, pe de o parte și a procurorilor numiți la și, pe de altă parte, este discriminatoriu.
Trebuie stabilit mai întâi dacă reclamanții, judecători la Tribunalul Comercial Argeș, la Curtea de APEL PITEȘTI și procurorii care funcționează în cadrul sau, se află în situații analoage sau comparabile.
Potrivit art.1 din Legea nr.508/2004, modificată și completată, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Condițiile de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri sunt reglementate de dispozițiile art.75 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată.
Aceștia pot fi revocați prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar la data încetării activității în cadrul revin la parchetul la care au dreptul să funcționeze potrivit legii.
Potrivit art.80 din lege, Direcția Națională Anticorupție își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României și funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este organizată ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Art.87 prevede că se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al, cu avizul
Avându-se în vedere aceste prevederi, s-a reținut că cele două categorii de personal nu se află în situații comparabile, întrucât funcționează la instanțe/parchete de grad diferit, iar indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și a magistraților asistenți se stabilește, în conformitate cu prevederile art.3 din nr.OUG27/2006, în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal, stabilită prin anexa la nr.OUG27/2006, la care trimit dispozițiile art.3 alin.(1) și art.11 alin.(1), decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Câtă vreme cele două categorii de personal nu se află în situații analoage, analiza celorlalte elemente ale tratamentului discriminatoriu nu mai este necesară, de această dată funcționând principiul diferențierii salariilor după funcția îndeplinită.
Nici condițiile de încadrare sau promovare în funcție a procurorilor în cele două structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au mai fost analizate, deoarece reclamanții au invocat drept temei al acțiunii în despăgubire discriminarea în privința plății drepturilor salariale și nu în privința accesului la o funcție sau a promovării în funcție.
Prin urmare, s-a reținut că în cauză nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât tratamentul diferit nu vizează persoane aflate în situații analoage.
Față de soluția dată asupra capătului principal de acțiune au fost respinse și cererile accesorii.
Împotriva sentinței civile nr.108/F-CM/21 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, au formulat recurs, completat la data de 28 noiembrie 2008, reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, arătând, în esență, următoarele:
- procurorii sunt asimilați Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform nr.OUG42/2002 și Legii nr.508/2004, deși aceștia provin de la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, iar judecătorii ce i-au măsurile necesare și în dosarele instrumentate de procurorii sunt excluși de la asemenea tratament preferențial, ajungându-se la o discriminare evidentă între aceste categorii de magistrați;
- atât timp cât procurorii nu au nici o specializare sau calificare deosebită și nici nu au fost selectați printr-un examen aparte, atunci singurul scop al legiuitorului în crearea unui asemenea avantaj este al specificității, al naturii faptelor cercetate de procurorii, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.2 din nr.OG137/2000, deoarece se creează o excludere ce are ca efect înlăturarea unui drept;
- prima instanță ar fi trebuit să constate existența unei discriminări și să dispună măsurile necesare pentru înlăturarea acesteia pentru că, pe de o parte, decizia Curții Constituționale reținută de prima instanță nu vizează dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000, iar pe de altă parte, în cazul în care dispozițiile dreptului intern referitoare la drepturile omului sunt contrare se aplică cu prioritate Convenția, potrivit art.20 din Constituția României;
- potrivit jurisprudenței diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă;
- existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și Protocolul nr.12 la aceasta, art.4 din Carta socială europeană revizuită, dispozițiile Codului muncii, precum și art.20, art.16 al.1, art.53 și art.41 din Constituția României;
- potrivit art.16 al.1 și 2 din Constituție cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege, iar potrivit reglementărilor internaționale ce au prioritate față de dreptul intern exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, fiecare persoană fiind supusă, în exercițiul drepturilor și libertăților, doar îngrădirilor stabilite de lege;
- discriminarea invocată atrage incidența art.27 al.1 din nr.OG137/2000, coroborat cu art.269 din Codul muncii, în temeiul cărora acțiunea trebuia admisă, iar acordarea despăgubirilor nu se confundă cu adăugare la lege.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că principalul criteriu de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salarizării magistraților, care rezultă din lege, este acela al nivelului parchetului sau instanței, iar prin deciziile Curții Constituționale, pronunțate la data de 03.07.2008, s-a constatat neconstituționalitatea art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000, aceste decizii având un caracter obligatoriu.
Recursul este nefondat.
Prima critică este nefondată pentru că, în cauza de față nu este vorba de un tratament preferențial al unei categorii de magistrați, față de o altă categorie de magistrați, ci de principalul criteriu de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salarizării magistraților, prin nr.OUG27/2006, criteriu ce rezultă din dispozițiile art.3 din acest act normativ.
Potrivit acestor dispoziții, judecătorii și procurorii au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură.
Ca atare, dacă procurorii și sunt asimilați, potrivit legii, procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform nr.OUG42/2002 și Legii nr.508/2004, este evident că aceștia sunt salarizați, pe perioada cât lucrează în aceste structuri legale, la nivelul stabilit prin lege pentru procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mai mult, procurorii și nu sunt promovați ci numiți în aceste structuri, iar la încetarea activității în aceste structuri revin la parchetul unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.
În aceste condiții, nu se impune a se analiza situația existenței unor reguli diferite de promovare, nefiind vorba de un tratament preferențial sau de un avantaj la salarizare pentru o categorie de magistrați, ci de un criteriu legal de salarizare stabilit potrivit nivelului instanței sau parchetului.
Pentru aceste considerente este nefondată și cea de-a doua critică din recurs.
Nefiind vorba de o discriminare în ceea ce privește salarizarea celor două categorii de magistrați, salarizare realizată potrivit legii în funcție de nivelul instanței sau parchetului, rezultă că toate celelalte critici din recurs privind constatarea și sancționarea acestei discriminări sunt nefondate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821/03.07.2008 ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Trebuie amintit și faptul că, prin Decizia nr.1325/04.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, și G, împotriva sentinței civile nr. 108/F-CM din 21 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/29.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Ion Rebeca, Maria Ploscă
