Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 123/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 123/
Ședința publică din 12 2008
Completul de divergență compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Roxana Trif
Asistenți Judiciari:
Grefier șef secție -
Pe rol fiind soluționarea litigiului de muncă intervenit între reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă se constată lipsa reclamanților, și, precum și a pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV și a participantului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar, prin serviciul registratură s-au depus concluzii scrise formulate de reclamante.
Instanța, deliberând, respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinarea aflată la fila 97 dosar pentru următoarele motive:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor justifică calitatea procesual pasivă întrucât acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea 500/2002. Acest pârât are obligația de a vira fonduri de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest pârât și-o invocă în cadrul întâmpinării formulate, respectiv " rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Constată că, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele, Și, înregistrată la această instanță sub nr- s-a solicitat:
Obligarea pârâților 1-3 la acordarea creșterilor salariale pentru anul 2007, prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 în trei etape, după cum urmează:
I cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
II cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007;
III cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile de bani necesare plății drepturilor mai sus indicate.
Actualizarea acestor sume cu titlul de creșteri salariale, conform indicelui de inflație de la data când trebuiau acordate și până la data plății efective.
În motivarea cererii reclamantele arată că au calitatea de judecători la Curtea de e APEL BRAȘOV și consideră ivită o faptă de discriminare între acestea și alte categorii de judecători, respectiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale cărora le sunt acordate majorările salariale pe anul 2007 în procentele solicitate și de reclamante.
Consideră că a fost încălcat principiul legalității de tratament prevăzut atât de legea supremă, Constituția, cât și de normele internaționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Susțin că trebuie aplicată norma dreptului internațional ori de câte ori există conflict între norma de drept intern și cel internațional, cum este cazul în speță.
În drept invocă dispozițiile art. 2 din OG 137/2000 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În probațiune s-a depus copie de pe cărțile de muncă ale reclamantelor.
Pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii. Susțin că discriminarea invocată de reclamante față de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție nu există deoarece reclamantele nu se află într-o situație similară, comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin sectorului bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de organizare diferite și având legi de salarizare proprii.
Ministerul Justiției prin întâmpinarea formulată invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată având în vedere dispozițiile deciziilor 818/819/820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională și publicate în Monitorul Oficial prin acre s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin 1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Susține că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui tratament diferențiat între această categorie de personal bugetar din care fac parte și reclamantele și ceilalți bugetari ce constituie " elementul de comparație"reprezentând funcționarii publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personal contractual, deoarece fiecare categorie de personal are statut propriu și sisteme diferite de salarizare.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesual pasive susținând că nu poate fi obligat la salarizarea și acordarea drepturilor reclamantelor deoarece nu are un raport de muncă cu acestea.
Această excepție a fost soluționată de instanță prin încheierea din 12.11.2008 CNCD fiind citat în baza dispozițiilor art. 27 din OG 137/2000 și-a prezentat punctul de vedere față de situația de discriminare invocată prezentând generic ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca un tratament să poată fi interpretat ca discriminatoriu.
Susținerea CNCD că această instituție nu are competența materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, nu poate fi primită, deoarece prezenta cerere de chemare în judecată nu constituie o astfel de " sesizare" îndreptată direct la CNCD, în baza art. 20 alin. 1, din OG 137/2000, ci o acțiune în " despăgubiri" pentru existența unei discriminări formulată în baza art. 27 alin 1 din OG 137/2000 direct în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantelor este întemeiată.
Nu poate fi primită apărarea pârâtului Ministerului Justiției care susține că prezenta cerere este inadmisibilă dată fiind decizia Curții Constituționale 821/3.07.2008 care a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și a constatat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, invocat și de reclamanții susmenționați ca temei de drept al pretențiilor lor - sunt neconstituționale "în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Această decizie a Curții Constituționale este obligatorie însă este o decizie ce impune consecvență judecătorului învestit cu aplicarea și interpretarea unui text de lege, respectiv impune norme de interpretare a dispozițiilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, fără a exclude liberul acces la justiție al cetățeanului și a permite o analiză pe fond a pretențiilor cu care instanța a fost învestită.
Așadar cererile formulate de reclamante în obținerea unor despăgubiri ca efect al constatării unei fapte ca fiind discriminatorie nu pot fi respinse ca inadmisibile pentru considerentul existenței acestei decizii a Curții Constituționale deoarece nu a avut loc o analiză atentă a existenței sau inexistenței discriminării invocate, iar această apreciere, constatare este atributul instanțelor de judecată atât potrivit normelor interne de drept (art.27 din OG 137/2000), dar și normelor internaționale (art.1 al Protocolului 12 la CEDO) și normelor comunitare Directiva 2000/43, 2000/78.
Principiul nediscriminării invocat de reclamante se regăsește așadar în normele dreptului internațional și comunitar, ceea ce-i permite judecătorului să analizeze pe fond o acțiune prin care se invocă o situație de discriminare cu respectarea acestor norme de drept, iar respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri ar reprezenta o atingere a unui drept fundamental recunoscut de CEDO și implicit de dreptul intern prin art.20 alin.1 din Constituție. De altfel, Statul român a cunoscut numeroase condamnări la CEDO pentru încălcarea dispozițiilor art.6 alin.1 din CEDO de către instanțele de judecată.
Judecătorul național este obligat a analiza aplicabilitatea normei de drept comunitar respectiv internațional ori de cate ori i se invoca, ori în cazul în speță reclamantele au invocat principiul supremației dreptului comunitar si aplicarea lui directa, susținând ca exista in cauza un conflict intre norma interna de drept in materia discriminării si norma de drept comunitar, internațional. invocând aplicabilitatea dispozițiilor art. 119 din T: si jurisprudența Curții Europene de Justiție care consacra principiul plații egale pentru munca egala.
Pentru o apreciere discriminatorie situației de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța reține că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor car ocupă funcția de demnitate publică.
Așadar, elementele discriminatorii sunt întrunite în cauză: există un tratament diferențiat aplicat unor situații egale pe baza criteriului salarial fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă și fără un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Testul comparabilității în speță care presupune exercitarea tratamentului egal recunoscut cu valoare de principiu, protejat de legislația internațională și comunitară, vizează acordarea indexărilor diferențiat în rândul aceleiași categorii de persoane, cu același statut, respectiv, magistrații instanțelor de drept comun și magistrații ÎCCJ (ultima categorie reprezentând elementul de comparație).
Normele de drept internațional invocate, respectiv art.14 din CEDO și art.1 al Protocolului 12 al CEDO sunt aplicabile si în dreptul intern, deoarece România a ratificat Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea dreptului omului care conține o prevedere de sine stătătoare (independentă de interzicerea discriminării în exercițiul oricărui drept sau beneficiu recunoscut de legea națională, adițional drepturilor din Convenție), prin Legea 103/25.04.2006 astfel, protocolul a intrat în vigoare în România la 1.11.2006 și poate fi aplicat și în speță.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte pretențiile reclamantelor.
Cu privire la acordarea reactualizării și a dobânzii legale pentru drepturile salariale pretinse, curtea reține pretențiile întemeiate.
Reactualizările cu indicele de inflație pentru suma în cauză sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naționale de la data nașterii dreptului de creanță și până la plata efectivă a creanței. În ceea ce privește cumulul dobânzii legale cu reactualizările și acesta este permis.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește susținerea MEF, referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, ca efect al admiterii pretențiilor de la petitul doi din cererea de chemare in judecata
Vor fi respinse pretențiile reclamantelor formulate in contradictoriu cu TRIBUNALUL BRAȘOV deoarece reclamantele nu au raporturi juridice cu aceasta instanța. Pentru perioada pentru care ridica pretenții, acestea activează ca judecător la Curtea de APEL BRAȘOV, iar potrivit art. 35 din legea 304/2004 aceasta instanța are calitatea de ordonator de credite, si justifica in speță calitatea procesuala pasiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele, și cu domiciliul ales la sediul Curții de APEL BRAȘOV, B,-, jud B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL BRAȘOV cu sediul în B,-, jud B și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV să acorde reclamantelor creșterile salariale pentru anul 2007 conform art. 1 din OG 10/2007 după cum urmează:
- cu 5% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamantelor actualizarea cu indicele de inflație și să acorde dobânda legală, începând cu 1.01.2007 până la plata efectivă pentru sumele datorate cu titlu de creșteri salariale, mai sus arătate.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile de bani necesare plății drepturilor de mai sus.
Respinge pretențiile față de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 12 2008
Președinte Judecător
- - -
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
Grefier șef secție
-
Opinie separată
În sensul respingerii acțiunii reclamantelor.
Judecător
- -
Opinia separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că acțiunea reclamanților se impunea a fi respinsă.
Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza art. 1 din OG 10/2007 si sunt aplicabile doar personalului contractual din sistemul bugetar si personalului care ocupa funcții de demnitate publica, in aceasta din urma categorie incluzându-se si judecătorii ICCJ si ai Curții Constituționale.
În opinia reclamanților, majorarea indemnizațiilor instituite de legiuitor în favoarea numai a unor categorii de magistrați a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.
Această concluzie este eronată întrucât principiul egalității astfel cum acesta se aplică in speța dedusă judecății are la bază ideea că pentru o muncă egală se impune o plată egală. Această condiție ce este de esența principiului egalității nu este îndeplinită în cauză deoarece intre magistrații de la instanțele supreme și cei de la instanțele ordinare există o multitudine de diferențe in ceea ce privește munca prestată de aceștia și din această cauză plata muncii nu este și nici nu a fost niciodată egală
În altă ordine de idei pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi de câtre anumiți subiecți de drept, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție fiind derizoriu.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, magistrații și personalul auxiliar din cadrul ÎCCJ și din cadrul Curții Constituționale nu se află în aceeași situație întrucât prestează o muncă diferită și beneficiază de o salarizare diferită. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat:"Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Judecător,
- -
Red. AP /27.11.2008
Red OS/CȘ 4.12.2008
Dact AG 5.12.2008/ 10 ex
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Roxana Trif
