Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1251
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva deciziei nr.761din02 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții revizuientului, intimații, -u -, -, și reprezentanții intimaților Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cererea de revizuire în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub numărul -, reclamanții -u, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea primilor trei pârâți la plata de despăgubiri în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 25.04.2004 și în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.04.2004 -01.04.2006 și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesară plății despăgubirilor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioadele pentru care cer despăgubiri, au funcționat ca magistrați consultanți la Tribunalul Iași.
În timpul derulării raporturilor de serviciu s-a instituit sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară, prin art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, pentru personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție, precum și pentru judecătorii ce compuneau completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție. Ulterior, prin nr.OUG 24/2004, acest spor a fost majorat la 40%, cu începere de la 25.04.2004. Normele citate au instituit o discriminare directă în ceea ce privește regimul de salarizare între magistrați, astfel cum s-a constatat prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, susțin reclamanții, această discriminarea s-a răsfrânt și asupra lor, deoarece ei fac parte din personalul asimilat magistraților, cu salarizare identică cu cea a unui judecător de la judecătorie cu vechime peste 4 ani. În plus, la momentul formulării acțiunii, se reclamă și existența unei discriminări de fapt, constând în plata diferențiată a sumelor respective către asistenții judiciari din țară.
În termen legal, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11.04.2002 -20.08.2004, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamanții nu sunt magistrați și că nu ar avea calitatea de persoane discriminate, constatată prin Hotărârea nr. 185/2005 pronunțată de
Prin sentința nr. 1616 din 05 septembrie 2007, Tribunalul Iașiar espins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanți și bligat primii trei pârâți la plata unei despăgubiri în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 25.04.2004 și în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.04.2004 - 01.04.2006, actualizate în raport de rata inflației, după cum urmează:
- pentru reclamantele, pentru perioada 11.04.2002 - 01.04.2006;
- pentru reclamanta, corespunzător perioadei 11.04.2002-01.10.2002;
- pentru reclamantul, corespunzător perioadei 11.04.2002-30.06.2004;
- pentru reclamanta -u pentru perioada 01.10.2002-01.04.2006 .
A bligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor solicitate de la primii trei pârâți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au avut, în perioada pentru care solicită despăgubiri, inițial, calitatea de magistrați consultanți, iar din septembrie 2004 calitatea de asistenți judiciari, denumirea profesiei fiind modificată prin Legea 304/2004.
Asistenții judiciari (foști magistrați consultanți) fac parte din categoria profesională de "personal asimilat magistraților", normele ce reglementează statutul, drepturile, obligațiile, incompatibilitățile, precum și salarizarea acestora făcând trimitere expresă la normele ce reglementează drepturile, obligațiile, incompatibilitățile și salarizarea judecătorilor. Astfel, potrivit prevederilor nr.OUG 20/2002, de modificare a Legii nr. 92/1992, respectiv a art. 69 indice 2 din această lege, vechimea în activitatea de magistrat consultant constituie vechime în magistratură, iar salarizarea este similară cu a judecătorilor de la judecătorie cu o vechime de 2 ani (inițial, prin OUG177/2002). În legile ulterioare: Legea 304/2004, nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, aceste principii se regăsesc cu un conținut extins, care prevede expres statutul de personal asimilat magistraților al asistenților judiciari (foști magistrați consultanți).
Apărarea formulată de pârâtul Ministerul Justiției, referitoare la faptul că Hotărârea nr. 185/2005 pronunțată de nu constată caracterul de persoane discriminate și al magistraților consultanți (actualmente asistenți judiciari), a fost înlăturată, motivat de faptul că și aceștia au fost incluși între beneficiarii prevederilor actului normativ adoptat pentru modificarea legislației privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, în sensul înlăturării discriminării constatate prin hotărârea citată, și anume, nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007.
Însă, prin nr.OUG 27/2006 a fost remediată pentru viitor discriminarea constatată prin Hotărârea 185/2005 pronunțată de, dar nu s-a reglementat și asupra despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între data apariției actelor normative incriminate - 01.11.2002 și data înlăturării discriminării - 01.04.2006.
Prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că drepturile prevăzute de art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2006, se cuvin tuturor magistraților. Decizia citată nu face distincție între diferitele categorii de magistrați: judecători, procurori, magistrați asistenți sau magistrați consultanți. Numai astfel, aplicarea legii este nediscriminatorie. În plus, atitudinea legiuitorului însuși de a-i include pe asistenții judiciari (foști magistrați consultanți) între beneficiarii actului normativ de înlăturare a discriminării conduce la concluzia că, anterior adoptării nr.OUG 27/2006, aceștia au fost victime ale discriminării constatate prin Hotărârea nr. 185/2005 dată de
Raportând situația de fapt reținută la prevederile art. 21 din nr.OUG 137/2000 privind combaterea discriminării, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de persoane discriminate și au dreptul să li se acorde despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, pentru perioada cât au fost victime ale respectivei discriminări. În acest sens statuează și dispozițiile art. 1, 5, 295 din Codul muncii, care interzic discriminarea în raporturile de muncă.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au învederat instanței că au suferit și o discriminare de facto, constând în aceea că majorității asistenților judiciari din țară li s-au achitat efectiv aceste despăgubiri, calculate pentru întreaga perioadă indicată prin acțiunea introductivă. Reclamanții au solicitat pârâtului Ministerul Justiției să precizeze încă din întâmpinare dacă recunoaște susținerile lor cu privire la situația de fapt expusă și să depună o documentație centralizatoare în acest sens.
Întrucât în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, iar pârâtul Ministerul Justiției nu a infirmat susținerile reclamanților, instanța a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 287 Codul muncii, reținând veridicitatea celor expuse și constatând temeinicia cauzei și față de această situație de fapt.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, pentru perioada anterioara datei de 20.08.2004, instanța a respins această excepție, raportat la prevederile legale incidente, și anume cele ale art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2002, modificată, care prevăd un termen de 3 ani pentru formularea unei cereri pentru acordarea de despăgubiri, termen ce curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Reclamanții au invocat și instanța a reținut că data certă de la care aceștia au cunoscut existența discriminării directe, prin acte normative, la care sunt supuși, este data pronunțării Hotărâri nr. 185/2005 și anume, 22.07.2005. Raportând această dată 1a data promovării acțiunii introductive - 20.08.2007, instanța a constatat că în cauză nu a operat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește cererea privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la data plății efective, instanța a constatat că, în speță, cuantumul despăgubirilor solicitate trebuie să acopere întreg prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a discriminării. Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale, iar beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de reclamanți, este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective. Pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată este actualizarea sumelor cu indicele de inflație, calculată până la data plății efective .
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sumelor la care au fost obligați prin prezenta hotărâre primii trei pârâți, instanța a reținut legalitatea și temeinicia acestuia, raportat la prevederile Legii nr. 53/2002. Conform art. 21 alin. 5 din aceasta, toate instituțiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat conform prevederilor legale, iar potrivit art. 21 alin. 1: "Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii." Analizând dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că, deși pârâtul Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, poate angaja cheltuieli numai în limita bugetelor aprobate. În concluzie, instanța a admis această cerere, urmând ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure pârâtului Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare plății despăgubirilor acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea în integralitatea ei, astfel cum a fost formulată.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea nr. 3022 din 15.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de APEL SUCEAVA, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe, în vederea judecării recursurilor, la data de 7.05.2009.
Pârâtul Ministerul Justiției, în motivarea recursului, a arătat că, în mod greșit prima instanță a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune, câtă vreme hotărârile pronunțate de nu au caracter obligatoriu, ci de recomandare, și nu au forța juridică de a impune o anumită soluție instanțelor judecătorești, nu se poate susține nici că dreptul la acțiune ar fi influențat de data la care s-a constatat discriminarea, astfel că nu ar putea fi primită concluzia după care termenul curge de la data Hotărârii nr. 185/22.07.2005.
Instanța de fond trebuia să ia în considerare ceea ce a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. VI/15.01.2007 pronunțată în dosarul nr. 26/2006 și să analizeze problema prescripției dreptului material la acțiune în baza dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiției a reținut acordarea de drepturi salariale, pretențiile reclamanților ar fi trebuit examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului la care au fost introduse cererile de intervenție în interes propriu. În speță, dreptul la acțiune, având ca obiect plata drepturilor salariale restante, este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii. Astfel, prima instanță a încălcat regimul de ordine publică al instituției prescripției extinctive.
În ceea ce privește acordarea sporului de 30%, respectiv 40% reclamanților, instanța nu a avut în vedere faptul că nr.OG 137/2000 reglementează discriminarea numai în cazul persoanelor aflate în situații similare, ceea ce nu este cazul asistenților judiciari, din moment ce legiuitorul român a stabilit atribuții clare pentru aceștia.
De asemenea, analizând textele de lege care reglementează sporul anticorupție, se constată că aceste sporuri au fost reglementate numai în favoarea magistraților, judecători și procurori, avându-se în vedere, în mod esențial, prerogativele conferite de funcția ocupată. Din examinarea prevederilor legale ce s-au succedat în această materie, se observă că asistenții judiciari nu se încadrează în această categorie, textul de lege enumerând în mod expres și limitativ persoanele care beneficiază de sporul anticorupție, având în vedere și specificul activității desfășurate.
În consecință, câtă vreme atribuțiile asistenților judiciari sunt diferite de cele ale magistraților și nu poate fi vorba de muncă egală în cazul acestor categorii de personal, nu poate fi vorba nici de o încălcare a art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a dispozițiilor nr.OG 137/2000 și art. 6 din Codul muncii.
În motivarea recursului Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că, în calitate de ordonator principal de credite, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse. Pentru aceste motive, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor. În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Prin decizia nr. 761/02.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, s-au respins recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice B, împotriva sentinței nr. 1616 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția civilă (dosar nr-), ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Referitor la recursul Ministerului Justiției, cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dispozițiile art. 3 din același decret stabilesc că termenul general de prescripție este de 3 ani.
Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, "prescripția dreptului la acțiune, în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea."
În cauză, fapta ilicită, respectiv discriminarea directă dintre judecătorii care formau completele specializate pentru cauzele de corupție și ceilalți judecători a fost stabilită prin Hotărârea nr. 185 din 22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, așa încât, termenul de prescripție pentru acțiunile în recuperarea prejudiciului cauzat prin această faptă începe să curgă de la data când această hotărâre a rămas definitivă.
În raport de această dată, acțiunea principală a fost formulată în interiorul termenului de prescripție.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, primesc, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară.
Ulterior, prin nr.OUG 24/2004, textul art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 a fost modificat, în sensul că procurorii din cadrul PNA și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, beneficiază de o majorare de 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
La rândul ei, nr.OUG 24/2004 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.601/2004, aplicarea art. 28 alin. 4, devenit alin. 5, fiind extinsă și la toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, la toți procurorii parchetului de pe lângă această curte, precum și la toți procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, fără a se face vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții, ca în cazul celorlalți procurori și judecători.
Aceste texte introduc o discriminare ce nu are un criteriu obiectiv și rațional între judecătorii ce compun completele specializate cu soluționarea cauzelor de corupție și ceilalți judecători, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, aducând atingere și independenței judecătorilor.
De altfel, prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat că prevederile legale citate au caracter discriminatoriu, potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
În cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la art. 1 din Protocolul adițional 1 la convenție.
Astfel, art. 14 din Convenție se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin Convenție ori protocoalele adiționale.
Cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și cum dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, cu modificările ulterioare, acordă drepturi salariale mai mari unora dintre magistrați, fără vreun criteriu obiectiv bazat pe munca depusă, pe o specializare anume ori pe un grad de complexitate mai mare a cauzelor, instanța a constatat că acestea sunt în contradicție cu dispozițiile art. 14 din CEDO, raportat la art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenție.
Față de această situație, instanța a aplicat cu prioritate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și dispus a fi reparat prejudiciul rezultat prin acordarea discriminatorie a sporurilor mai sus menționate.
De asemenea, s-a mai constatat că această diferențiere salarială de 30% și respectiv 40% este nejustificată, iar prevederile legale, prin care s-au acordat aceste sporuri, au caracter discriminatoriu, potrivit nr.OG 137/2000.
Apărarea Ministerului Justiției, în sensul că prevederile invocate nu pot fi extinse și asistenților judiciari, în mod întemeiat a fost înlăturată, întrucât, potrivit art. 111 din Legea nr. 304/2004, dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari. În conformitate cu art. 55, aceștia fac parte din completele de judecată constituite pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurărilor sociale și semnează hotărârile pronunțate.
De altfel, categoria asistenților judiciari a fost cuprinsă în actele normative care au reglementat salarizarea magistraților și avută în vedere în nr.OUG 27/2006, act normativ adoptat tocmai în baza recomandărilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din Hotărârea nr. 185/2005, în scopul eliminării inegalității constând în existența sporului de 40%.
Așa fiind, Curtea a constatat că cererea reclamanților de li se acorda despăgubiri ce constau în diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente sporului de 30% și a sporului de 40%, din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele menționate, este fondată, astfel încât întemeiat acțiunea a fost admisă.
Cât privește recursul Ministerului Finanțelor Publice, s-a constatat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece, potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, acesta coordonează activitățile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, dispozițiile art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002 prevăd că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, întemeiat s-a reținut că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Față de argumentele expuse, nefiind date motivele de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile au fost respinse ca nefondate.
Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- din 16.07.2009, Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat revizuirea deciziei nr. 761/02.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- și schimbarea în totalitate a acestei decizii, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
În motivarea cererii de revizuire, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că decizia sus-menționată este susceptibilă de revizuire prin prisma motivului prev. de art. 322 pct. 5, precizând că decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținându-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, reprezintă înscris nou, care are importanță hotărâtoare în dezlegarea pricinii.
Revizuientul a mai arătat că decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 03.07.2009, motiv pentru care nu putea fi invocată și depusă la dosar cu ocazia soluționării în recurs a cauzei, pentru motive independente de voința sa.
De asemenea, a precizat că în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și Libertăților la plata sporului de anticorupție de 30, 40% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești, iar prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției.
Revizuientul a mai arătat că rezultă cu claritate că decizia nr. 46/15.12.2008 a nu poate constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri, prin care, în realitate, se procedează la modificarea și completarea unor acte normative. Această decizie nu mai poate produce nici un efect din momentul pronunțării deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale. Această din urmă decizie exista în momentul la care s-a pronunțat Curtea de APEL SUCEAVA, fiind un înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Examinând actele și lucrările dosarului asupra cererii de revizuire, Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
În speță, cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, invocându-se faptul că s-a descoperit un înscris doveditor, respectiv decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Acest act nou, dacă ar fi fost invocat în fața instanței, trebuie să fi fost de natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată, altminteri s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Curtea Constituțională a statuat că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților B, împotriva deciziei nr. 761 din 02 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
5.11.2009
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Sas Laura, Bratu
