Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 131/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
13Dosar nr- - cont. în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.131
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii și, ambii cu domiciliul ales la Tribunalul Suceava, B-dul - cel M, nr.62, județul S, împotriva deciziei nr. 571 din 7 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit contestatorii recurenți, reprezentanții intimaților Ministerul Justiției și Libertăților B, Tribunalul Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și intimații,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat instanței și faptul că recurenții au depus la dosar concluzii scrise, iar intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare.
Curtea, constatând contestația în anulare în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.
După deliberare,
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 7392/86/11.12.2007, reclamanții, și au solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâților, ca ordonatori de credite, la plata drepturilor salariale restante cuvenite pe anii 2004 - 2006, cu titlu de primă de concediu, sumele pretinse fiind actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții arată că, potrivit prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OG 83/2000 - "magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza prezentei legi au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Acest drept prevăzut de lege nu le-a fost acordat la efectuarea concediilor de odihnă pe anii 2004 - 2006, întrucât prin legi succesive a fost suspendată aplicarea dispoziției susmenționate, învederându-se prevederile art. 3 alin. 2 din nr.OUG 33/2001, art. 12, alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 și art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003.
Totodată, reclamanții au apreciat că măsura suspendării plății primei de concediu contravine prevederilor art. 38 și 49 din Constituția României, atâta timp cât salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc sănătatea acestora, considerente pentru care drepturile acordate de lege nu pot fi restrânse, iar potrivit art. 18 din Codul muncii, în vigoare la data suspendării, "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu".
În același timp, reclamanții au apreciat că "suspendarea aplicării unei legi prin care se recunoaște un drept echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept" și practic, prin dispozițiile a căror neconstituționalitate le invocă, le-a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna din situațiile prevăzute de art. 49 din Constituția României din 1991, respectiv art. 53 din Constituția revizuită.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 41 din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin nr.OG 83/2000 și art. 2 din nr.OUG 22/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată și anexată la filele 13 - 14 dosar fond, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, în conformitate cu Decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că prima de concediu se acordă magistraților și personalului auxiliar de specialitate doar pentru perioada 2001 - 2002.
Prin sentința civilă nr. 342 din 20.II.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, indexate cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin art. 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, se prevede că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, însă, prin dispozițiile art. 3(2) din nr.OUG 33/26.02.2001, se prevede că "se suspendă până la data de 01.01.2002 aplicarea prevederilor art. 41 alin. (1), care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 563 din 18.11.1999, modificată și completată prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 425 din 1.09.2000, precum și aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă, din nr.OUG 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 614 din 29 noiembrie 2000".
La 10.07.2001, prin Legea nr. 386, publicată în Monitorul Oficial nr. 390 din 17 iulie 2001, prin articolul unic "se aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorităților judecătorești publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 108 din 2 martie 2001 cu următoarea modificare: La articolul III, alin. (3), va avea următorul cuprins: "(3). Pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. (1) și (2) redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, precum și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 237/2000".
Trebuie precizat că, pe toată durata suspendării redevin aplicabile ca atare prevederile referitoare și la dreptul câștigat prin art. 41 din nr.OG 83/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și, respectiv, art. 33(2) din Legea nr. 188/1999, care prevede că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin Legile nr. 743/2001 (art. 12), nr. 631/2002 (art. 10), nr. 507/2003 (art. 9) și 511/2004 (art. 8), aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, s-au suspendat până la data de 31 decembrie 2005.
Potrivit dispozițiilor art. 38 din Constituția României, "salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice".
De menționat că reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice a fost menționată prin legea de revizuire a Constituției nr. 375/2003, iar conform art. 49 alin. 2 "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică" și "să fie aplicată nediscriminatoriu".
Ca atare, textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea magistraților și personalului auxiliar prin prisma dispozițiilor constituționale suscitate, instanța le-a apreciat ca fiind date în disprețul normelor constituționale, cu atât mai mult cu cât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu, și prima de vacanță și, ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanțe de urgență. Aceasta cu atât mai mult cu cât normele constituționale prevăd posibilitatea restrângerii drepturilor sau libertăților și nicidecum suspendarea acestora, deoarece un drept deja câștigat nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeași putere, ce nu a fost încă emis.
În plus, instanța a reținut că reclamanții, fiind asistenți judiciari, nu le este incidentă Decizia nr. XXIII, pronunțată în dosarul nr. 31/2005 al Secțiilor Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, prin decizia 23 din 12.XII.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul la prima de concediu pentru magistrați numai pentru anii 2001 - 2002.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare, dar au depus la dosar decizia civilă nr. 496/R/9.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a reținut următoarele:
Art. 111 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dispune că dispozițiile referitoare la concediul de odihnă prevăzute de lege pentru judecători și procurori se aplică și asistenților judiciari.
De asemenea, art. 171din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, în vigoare până la intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, dispunea că asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt remunerați cu indemnizația lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare prevăzut la nr. crt. 29 din Cap. A al anexei nr. 1, respectiv pentru judecător, procuror 1-2 ani vechime.
Or, prin decizia nr. 23 din 12.XII.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 411al. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin OG83/2000, a stabilit că prima de concediu, pe baza indemnizației de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Articolul 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit art. 50 alin. 2 din OUG177/2002, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe au fost abrogate celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996, respectiv și dispozițiile referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Această ordonanță a intrat în vigoare la data de 1.01.2003 (art. 50 al. 1 din OUG177/2002).
Atât timp cât dispoziția legală ce reglementează plata primei de concediu a fost abrogată, nu se poate vorbi de discriminare, în înțelesul OG137/2000, pentru un drept care nu mai este ocrotit de lege.
Având în vedere că, așa cum mai sus s-a arătat, dispozițiile referitoare la concediul de odihnă prevăzute de lege pentru magistrați se aplică și asistenților judiciari, pretențiile reclamanților, aferente perioadei 2004 - 2006, sunt neîntemeiate.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 3, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de recurs a admis recursul și a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva deciziei nr. 571/07.05.2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, numiții și au formulat contestație în anulare, solicitând anularea acestei decizii, și pe fond rejudecarea recursului declarat împotriva nr. 342/20.02.2008 a Tribunalului Suceava.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii și au arătat, în esență, că judecarea recursului a avut loc fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită față de aceștia, care neprimind nicio citație, nu au putut fi prezenți pentru a pune concluzii la termenul din data de 07.05.2009, când s-a judecat recursul Ministerului Justiției și Libertăților. Astfel, la filele 7, 8 și 9 din dosar, se poate constata că citațiile au fost semnate de una și aceeași persoană, iar în ceea ce privește citarea lor (filele 7 și 9), semnăturile de pe acestea nu le aparțin. Totodată, la fila 11 dosar se găsește o adresă prin care s-a depus practica judiciară doar de către contestatoarea - care este și singura legal citată în acest dosar și care este și singura care și-a putut apăra drepturile în ceea ce privește acțiunea judiciară.
În al doilea rând, contestatorii au arătat că dispozitivul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXIII prevede enumerarea a două categorii socio-profesionale și anume cea a magistraților și cea a personalului auxiliar, ori este o greșeală să se considere că asistenții judiciari aparțin vreuneia din cele două categorii sus-enumerate.
În drept, contestatorii au invocat disp. art. 317, 318 Cod procedură civilă.
În susținerea contestației în anulare, contestatorii au depus la dosar Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXIII/12.12.2005, decizia nr. 732/20.11.2007 a Curții de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, precum și concluzii scrise.
Intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute expres de art. 317, 318 Cod procedură civilă. de art. 317 - 318 Cod procedură civilă.
Analizând contestația în anulare, în conformitate cu prevederile art. 317 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Astfel, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.
Această cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 317 - 321 Cod procedură civilă.
Articolul 317 alin. 1 Cod procedură civilă, prevede că "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență."
2 al aceluiași articol prevede: "Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond."
Potrivit disp. art. 318 al. 1 Cod procedură civilă, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 al. 1 Cod procedură civilă, invocat de către contestatori, Curtea constată că acesta nu este dat în cauză.
Astfel, prin acțiunea depusă la Tribunalul Suceava - secția civilă, ce a format obiectul dosarului nr- ce a fost soluționat prin sentința civilă nr. 342/20.02.2008, reclamanții și (contestatorii din prezenta cauză) au indicat ca domiciliu ales Tribunalul Suceava, b-dul - cel M nr. 62,
Or, la filele 7, 9 din dosarul de recurs, se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare ale reclamanților intimați și (contestatorii din prezenta cauză), care au fost citați la Tribunalul Suceava, aceste dovezi fiind semnate de către colega contestatorilor,.
Potrivit disp. art. 98 Cod procedură civilă, "Schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului."
Este de observat că reclamanții și (contestatorii din prezenta cauză) nu au indicat o anumită persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, iar ulterior formulării cererii de chemare în judecată, nu au adus la cunoștința instanței schimbarea domiciliului lor prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, în conformitate cu disp. art. 98 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Curtea apreciază că la judecarea recursului ce a format obiectul dosarului nr- al Curții de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, procedura de citare cu reclamanții intimați și (contestatorii din prezenta cauză), a fost legal îndeplinită, întrucât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost semnate de către o colegă de birou a contestatorilor.
Or, semnarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare de către o persoană care își desfășoară activitatea în același birou cu reclamanții intimați și (contestatorii din prezenta cauză), reprezintă o situație care, în opinia Curții, poate fi interpretată prin analogie cu cea prevăzută de art. 92 al. 3 Cod procedură civilă: "Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate."
Prin urmare, Curtea apreciază că numita era îndreptățită să semneze dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a reclamanților intimați și (contestatorii din prezenta cauză), întrucât, deși nu se poate reține că "locuiește" cu contestatorii la Tribunalul Suceava, aceasta își desfășoară relațiile de serviciu în cadrul acestei instituții, ocupând același birou ca și contestatorii.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de către contestatori, Curtea constată că potrivit disp. art. 318 al. 1 Cod procedură civilă, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Deși contestatorii au invocat dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele arătate nu se pot încadra în niciunul din cazurile prevăzute de acest articol, motivele invocate în contestația în anulare fiind, în fapt, aspecte ce țin de fondul cauzei.
Astfel, primul motiv de contestație specială, prevăzut de art. 318 al. 1 Cod procedură civilă, vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale. Aceste greșeli la care se referă textul sus-menționat, trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.
Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Prin urmare, contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor eventuale greșeli de fond.
Din motivarea prezentei contestații în anulare, Curtea constată că nu poate fi reținut niciunul din cazurile reglementate de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, întrucât dezlegarea dată recursului nu este rezultatul unei greșeli materiale, iar instanța de recurs nu a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Față de cele reținute, constatând că în cauză nu este dat niciunul dintre motivele de contestație în anulare obișnuită sau specială, în temeiul dispozițiilor art.317 - 321 cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii și, ambii cu domiciliul ales la Tribunalul Suceava, B-dul - cel M, nr.62, județul S, împotriva deciziei nr. 571 din 7 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 19.02.2010
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Sas Laura, Bratu
