Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 127/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.127
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.1824din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentantul pârâtului intimat Tribunalul Suceava și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 6070/86 din 28.09.2009 reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea creșterilor salariale cumulate din perioada ianuarie - octombrie 2007 (5% raportat la luna decembrie 2006, 2% raportat la luna martie 2007 și 11% raportat la luna septembrie 2007), în cuantum total de 18%, pentru perioada 1 aprilie 2008 - 26 august 2009 și să oblige pârâții la plata reactualizată a acestor sume de la data scadenței și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii a arătat reclamantul că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447/15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG 10, 16, 27 din 2007, Legea 232/2007.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
De asemenea a arătat că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
Prin sentința civilă nr.1824 din 22 octombrie 2009 Tribunalul Suceavaa dmis acțiunea și a bligat pârâții să plătească reclamantului diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamantului a majorărilor salariale cumulare din perioada 1 ianuarie 2007 - octombrie 2007, în cuantum total de 18% pentru perioada 01.04.2008 - 26.08.2009, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că otrivit p. art. 5 alin. 1 și 3 din Codul Muncii, relațiile de muncă sunt guvernate de principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. În acest sens constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.
Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".
Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.
Ori, potrivit art. 16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art. 14 din CEDO, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Mai mult, prin sentința civilă nr. 532 din 20.03.2008 a Tribunalului Suceava, pârâții au fost obligați să acorde reclamantului aceste majorări salariale pentru perioada 13.12.2007 - martie 2008, astfel că acestea ar trebui să se regăsească în cuantumul drepturilor salariale acordate ulterior, prezenta sentință nefiind decât o consecință firească a celei dintâi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâtul Ministerul Justiției a arătat, sub un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.309 pct.4 Cod procedură civilă, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, consacrând un drept care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Al doilea motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este acela că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de Ordonanța nr.137/2000. Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 nu se referă la drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege. Pe de altă parte, Curtea Constituțională prin deciziile nr.818/819/820/3.07.2008 a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. Aceeași situație a fost reținută de Curtea Constituțională și prin decizia nr.1325/2008 astfel că față de obiectul cererii și modul de stabilire a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte ce țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal al OG nr.137/2000. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul OG nr.137/2000.
Astfel, în ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, care în esență vizează faptul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea reține următoarele:
În cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât prin chiar cererea introductivă au fost invocate dispozițiile legislației în materie, ale CEDO și ale Codului muncii, OG nr.10/2007, OG nr.16/2007, OG nr.27/2007 și ale Legii nr.232/2007, iar prima instanță a analizat acțiunea reclamanților în raport cu aceste dispoziții, în limitele investirii.
Articolul 1 din OG nr.10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr.16/2007, "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:
a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."
Prin OG nr.27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 la Curtea de Conturi a României se prevede, de asemenea majorarea în aceleași trei etape cu procente de 2%, 5%, respectiv 11% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru controlorul financiar.
Curtea constată că aceste majorări salariale nu au fost stabilite în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție sau mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane. În astfel de cazuri, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art.16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Majorările salariale acordate prin OG nr.10/2007, OG nr.16/2007 și OG nr.27/2007 nu au avut însă în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de către fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.
Din acest motiv, Curtea nu poate reține punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că trebuie admis că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra magistraților după cum aceștia funcționează la ICCJ respectiv la celelalte instanțe.
De asemenea, Curtea constată că împrejurarea că magistrații sunt singura categorie profesională care a beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, nu poate conduce la concluzia că efectele negative ale deprecierii monedei naționale și scăderii nivelului de trai ca urmare a inflației, nu sunt resimțite și de către aceștia.
Astfel, reclamantul intimat are calitate de magistrat și nu a beneficiat de aceste majorări salariale, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului, au beneficiat de aceste majorări.
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin nr.OG 10/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, indiferent de nivelul salariului său, de creșterile salariale de care ar fi beneficiat, Curtea constată că în mod corect prin hotărârea primei instanțe s-a acordat reclamantului creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.
Astfel, acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 155 din Codul Muncii, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și justificată de necesitatea atenuării efectelor inflației, prin corelarea salariului real cu cel nominal.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar potrivit art. 53 alin. 1 din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ) prevede că:
"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe", iar art. 6 alin. 1 din aceeași lege prevede că "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare".
De asemenea, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin nr.OG 10/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamantul intimat, s-ar crea o stare de discriminare între acesta și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.
Cât privește dispozițiile nr.OG 137/2000 trebuie de subliniat că acestea nu au fost indicate ca și temei de drept al cererii introductive de instanță și nici nu au fost reținute de către instanță la pronunțarea hotărârii. În consecință critica în sensul că instanțele de judecată nu se puteau pronunța asupra discriminării în temeiul art. 1 și art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 întrucât acestea au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820/2008 cât și nr. 1325/2008 nu are nici o relevanță și nu poate fi primită.
Față de cele reținute, critica formulată de pârâtul Ministerul Justiției, potrivit căreia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii nu poate fi primită.
În consecință, pentru cele ce preced, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției Și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.1824din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 10.02.2010
jud.fond:,
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Sas Laura, Bratu
