Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1312/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1312/R-CM
Ședința publică din 02 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Paulina Ghimișliu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, G, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr.178/F-CM din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurenții-reclamanți, intimații-pârâți Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, G, și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligați pârâții să le plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile primite și cele ale procurorilor de la. și, începând cu luna aprilie 2006, până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective, după cum urmează: pentru reclamanta diferența dintre coeficientul de multiplicare 18 și coeficientul neacordat de 21,5 pe perioada aprilie 2006-1 mai 2006 și diferența dintre coeficientul 19 și coeficientul neacordat de 23, începând cu data de 1.05.2006, până în prezent și pe viitor; pentru ceilalți reclamanți diferența dintre coeficientul de multiplicare 17 și coeficientul neacordat de 19 pe toată perioada menționată mai sus. S-a mai solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că se consideră discriminați față de procurorii din cadrul și, din punct de vedere al modului diferit de salarizare, dar și al condițiilor efective de promovare și numire.
Astfel, potrivit nr.OUG27/2006, nr.6-13 de la lit.A din anexă, procurorii din cadrul și sunt salarizați pe baza coeficienților de multiplicare cuprinși între 19 și 23, acești coeficienți nefiind prevăzuți și pentru restul magistraților.
Pe de altă parte, selecția procurorilor în cadrul T și se face pe baza unui interviu la care poate participa orice procuror cu o vechime de doar 6 ani în această funcție, în timp ce judecătorii, pentru a fi promovați la Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru a beneficia de indemnizație stabilită pornind de la coeficientul de multiplicare 19, trebuie să parcurgă toate treptele ierarhice, de la judecătorie la tribunal și curte de apel, cu respectarea condițiilor de vechime și de promovare a unor examene complexe, conform dispozițiilor Legii nr.303/2004.
Susțin reclamanții că un procuror, odată selectat la. sau și salarizat la nivelul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, își păstrează această indemnizație după revenirea la parchetul de unde provine, ceea ce înseamnă că, prin rotație la. și toți procurorii pot ajunge la nivelul de salarizare al unui procuror de la Parchetul de pe lângă
Întrucât instanțele competente să instrumenteze rechizitoriile sau sesizările din faza de urmărire penală ale acestor structuri, sunt în majoritatea lor tribunalele, rezultă că se creează o diferențiere nejustificată între procurorii care instrumentează astfel de cazuri în faza de urmărire penală și judecătorii investiți cu judecarea acestora.
discriminarea instituită prin lege este nejustificată, de vreme ce toți magistrații din parchete și instanțe judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Prin întâmpinarea formulată (filele 12-14 dosar fond), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între această instituție și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților având-o Ministerul Justiției și că rolul său este numai acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea finanțelor publice nr.500/2002. Ministerul Economiei și Finanțelor, ca și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Mai arată pârâtul că Legea bugetului de stat nu poate fi modificată decât printr-o lege, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor neavând atribuții în acest sens.
Prin întâmpinarea formulată (filele 62-63 dosar fond), pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că discriminarea la care fac referire reclamanții rezultă din lege, iar nu din modul de interpretare și aplicare a acesteia, or Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.
Susține pârâtul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, iar, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul și s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului în care funcționează, în concordanță cu dispozițiile art.3 din nr.OUG27/2006 și art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004. Rezultă că nu se poate vorbi despre o discriminare, câtă vreme acordarea coeficienților de multiplicare este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează procurorii și
În ceea ce privește promovarea în cadrul acestor structuri, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că legiuitorul a menținut regula numirii procurorilor la. și, iar nu pe cea a promovării, dar și regula exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin încheierea din data de 11.07.2008, în temeiul art.1 alin.1 coroborat cu art.2 alin.2 din nr.OUG75/2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 22.07.2008.
Prin notele de ședință formulate (filele 100-101), pârâtul Ministerul Justiției a invocat decizia nr.819/3.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că prevederile art.1 alin.2, art.2, art.6 și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin sentința nr.178/F-CM/din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, cu opinie majoritară, a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, au fost analizate cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu privire la pârâtul Ministerul Justiției, Curtea a constatat că acesta este ordonator principal de credite față de reclamanți, ceea ce îi conferă calitate procesuală pasivă față de aceștia.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a constatat că între acest pârât și eclamanți nu există raporturi juridice de muncă, calitate de angajator având-o ceilalți pârâți.
Potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă onform prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pentru aceste considerente, curtea a constatat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă față de reclamanți.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, din actele dosarului rezultă că reclamanții sunt judecători la Curtea de Apel Pitești și se consideră discriminați față de procurorii care funcționează în cadrul și, apreciind că se află într-o situație similară cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reglementată de Legea nr.508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (art.1).
Art.75 alin.3 și 4 din Legea nr.304/2004 prevede că se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Art.2 din Legea nr.508/2004 reglementează următoarele atribuții pentru: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; 1) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul d e procedură penală și de legile speciale.
Conform art.75 alin.11 din Legea nr.303/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Pe de altă parte, potrivit art.80 din Legea nr.304/2004, Direcția Națională Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public, funcționând pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este coordonată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică, este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Conform art.87 din Legea nr.304/2004 se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
Potrivit art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Rezultă din toate dispozițiile legale arătate mai sus că pentru procurorii din cadrul și condițiile de numire în funcție și atribuțiile sunt diferite față de ceilalți magistrați - judecători și procurori.
Aceștia din urmă, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.303/2004, după ce au promovat examenul de capacitate, sunt numiți de Președintele României la propunerea De asemenea, potrivit art.33 alin.1 pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art.14 alin.2, foști judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici etc. cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
În ceea ce privește promovarea judecătorilor și procurorilor conform art.43 din Legea nr.303/2004 se poate face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, concursul de promovare fiind organizat anual sau ori de câte ori este necesar de către Consiliul Superior la Magistraturii prin Institutul Național al Magistraturii.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, din dispozițiile art.75 alin.11 și art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, rezultă că la încetarea activității în cadrul sau, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că funcția de procuror la. și este exercitată pe o perioadă limitată de timp, la sfârșitul mandatului procurorul revenind la parchetul de unde a plecat. Rezultă deci că în cazul procurorilor din cadrul acestei structuri nu se poate vorbi despre o promovare în funcție, ci numai de o numire temporară în funcția respectivă. Mai mult, nici o dispoziție legală nu prevede pentru un procuror ce a funcționat în cadrul sau și care nu are grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă, dreptul de a păstra această salarizare și după ce s-au întors în unitatea din care a făcut parte.
În altă ordine de idei, instanța constată că, potrivit art.3 din nr.OUG27/2006, udecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din actul normativ.
Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt.6 - 13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Câtă vreme reclamanții nu se află în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul și, Curtea a constatat că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din gradul diferit al instanței sau parchetului în care aceștia funcționează.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, după cum urmează:
- instanța a pronunțat o soluție nelegală prin aceea că acțiunea formulată de recurenții-reclamanți trebuia raportată la procurorii DNA și DIICOT, fiind vorba de situații comparabile și nu similare și pentru că munca este egală este vorba de o inechitate vădită privind salarizarea, fiind încălcat art.16 alin.1 din Constituția României, art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.14 din CEDO;
- pe de altă parte, principiul egalității de tratament în salarizare, raport la procurorii DNA și DIICOT, conduce la faptul că recurenții-reclamanți nu pot fi tratați diferit în mod discriminatoriu față de aceștia, deoarece nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, situație care nu este aplicabilă în speța dedusă judecății.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-reclamanți, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Recurenții-reclamanți au apreciat că acțiunea formulată de ei este fondată, motivat de faptul că se consideră discriminați în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OG nr.137/2000, fiindu-le refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale și sub pretextul locului de muncă, criterii declarate în mod expres de această ordonanță ca fiind discriminatoriu.
În analiza tratamentului discriminatoriu trebuie stabilit de către instanță dacă între recurenții-reclamanți care sunt magistrați și procurorii care funcționează în cadrul DNA și DIICOT există o situație analoagă sau comparabilă.
Potrivit art.1 din Legea nr.508/2004, modificată și completată, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Condițiile de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri sunt reglementate de dispozițiile art.75 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată.
Aceștia pot fi revocați prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar la data încetării activității în cadrul revin la parchetul la care au dreptul să funcționeze potrivit legii.
Potrivit art.80 din lege, Direcția Națională Anticorupție își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României și funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este organizată ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Art.87 prevede că se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al, cu avizul
Având în vedere aceste prevederi, se reține că cele două categorii de personal nu se află în situații comparabile, întrucât funcționează la instanțe/parchete de grad diferit.
Pe de altă parte, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și a magistraților asistenți se stabilește, în conformitate cu prevederile art.3 din nr.OUG27/2006, în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal, stabilită prin anexa la.OUG nr.27/2006, la care trimit dispozițiile art.3 alin.(1) și art.11 alin.(1) decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Câtă vreme cele două categorii de personal nu se află în situații analoage, analiza celorlalte elemente ale tratamentului discriminatoriu nu mai este necesară. De astă dată funcționează principiul diferențierii salariilor după funcția îndeplinită.
Nici analiza condițiilor de încadrare sau promovare în funcție a procurorilor în cele două structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se impune deoarece se invocă drept temei al acțiunii în despăgubire discriminarea în privința plății drepturilor salariale, și nu în privința accesului la o funcție.
Se reține astfel că în cauză nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât tratamentul diferit nu vizează persoane aflate în situații analoage, situație în care acțiunea reclamanților în mod legal a fost respinsă de către prima instanță.
Astfel, CEDO, legat de art.14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Instanța europeană a decis astfel, în mod constant, că pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
CEDO a apreciat în jurisprudența sa că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
De asemenea, aceeași instanță a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoanele aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Așa cum s-a precizat în mod concret mai sus, nu există nici un fel de discriminare între recurenții-reclamanți și procurorii de la DIICOT și DNA, pentru simplul considerent că aceștia nu se află în situații analoage și comparabile.
Pe de altă parte, instanța nu a luat în considerare faptul că prin deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 pronunțate de Curtea Constituțională s-a constatat că prevederile art.1 alin.2, art.2, art.6 și art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți și, în baza dispozițiilor art.246 Cod pr.civilă, va lua act de renunțare la judecata recursului formulat de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr.178/F-CM/11 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Pitești, în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL PITEȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Ia act de renunțarea la judecata recursului a reclamantului .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./5.10.2009
GM/EM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florinița Ciorăscu, Paulina Ghimișliu
