Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1335
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Maierean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S,cu sediul în municipiul S,-, județul S,Ministerul Justiției și Libertăților B,cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediul în municipiul S,-, județul S, prin reprezentanții lor legali,Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B,cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu sediul în municipiul S,-, județul S, ambii în calitate de chemați în garanție, împotriva sentinței nr.1629din7 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, lipsă fiind reprezentanții celorlalți recurenți, reprezentanții pârâtului intimat Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, față de prevederile art. 1201 din Codul civil, a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursurilor, modificarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Față de recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat admiterea acestora așa cum au fost formulate. Totodată a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 31.03.2009, reclamanții -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți la plata sporului de vechime în muncă datorat pentru perioada noiembrie 2000 - 1 martie 2007, actualizate în funcție de rata de creștere a inflației până la data plății efective, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în perioada indicată în cerere au avut calitatea de procurori, respectiv judecători, că prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților, prin completarea adusă art. 33 alin. 3.
Au arătat în continuare că prin această dispoziție a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, au arătat că pârâtul Ministerul Justiției a inclus ca măsură în Strategia de reformă a sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005 eliminarea discriminărilor salariale în domeniul salarizării magistraților.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în acțiunea reclamantului pentru perioada 15.07.2002 - 31.10.2006 și în acțiunea reclamantei pentru perioada 01.09.2001 - 31.10.2002.
Totodată, a invocat pârâtul excepția prescripției dreptului la acțiune în conformitate, cu prevederile art. 1, 7, 3 din Decretul 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. "c" din Legea 53/2003.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii ce dă naștere la drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca prescrisă și în subsidiar, ca nefondată.
A formulat totodată cerere de chemare în garanție a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca cei dintâi să fie obligați, în calitate de ordonator principal și ordonator secundar de credite la plata sumelor către reclamanți, iar cel din urmă la alocarea în bugetul Ministerului Publica sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă și în subsidiar ca nefondată.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței față de dispozițiile art. 36 alin. 1 și 2 din OUG27/2006. Totodată a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului pentru perioada 1 iulie 2003 - 27 martie 2006, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 1629 din 7.09.2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția necompetenței materiale a instanței, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin aceeași sentință s-au admis în parte pretențiile reclamanților, în sensul că pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa fost obligat să plătească reclamantei sporul de vechime pentru perioada 1.09.2001 - 31.10.2002 iar reclamantului același spor pentru perioada 15.07.2003 - 31.10.2006.
S-a admis cererea de chemare în garanție, iar chemații în garanție au fost obligați la plata drepturilor bănești mai sus arătate.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a fost obligat să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă cuvenit reclamantei - pentru perioada noiembrie 2000 - 11 martie 2007, reclamantei pentru perioada 01.11.2002 - 11.03.2007, iar reclamantului pentru perioada 15.07.2002 - 09.05.2003, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât și chemat în garanție a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale acordate prin hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în speță, reclamanții nu reclamă modul de stabilire a unor drepturi salariale, ci neacordarea unor drepturi salariale la care erau îndreptățiți potrivit Legii 50/1996, competența în soluționarea conflictului individual de muncă ce are ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate revenind tribunalului, conform art. 281, 283 lit. c din Codul muncii și art. 2 lit. "c" Cod procedură civilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, a reținut instanța că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Pentru ca o persoană să justifice calitate procesuală pasivă trebuie ca între aceasta și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății să existe o legătură.
Prezenta acțiune vizează plata unor drepturi bănești decurgând din raporturi de muncă.
Ori, în perioada 01.09.2001 - 31.10.2002, reclamanta a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar reclamantul, în perioada 01.07.2003 - 15.02.2006 a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, respectiv în perioada 15.02.2006 - 31.10.2006, de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, astfel încât, pentru pretențiile aferente acestor perioade, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților nu justifică calitate procesuală pasivă.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, arată instanța că, într-adevăr, raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat.
În speță însă, reclamanții nu au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, justificând calitate procesuală pasivă în această cerere, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, a reținut instanța că rt. 33 alin. 1 și 2 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Prin OG83/2000, art. 1 pct. 32 s-a introdus aliniatul 3, care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care art. 33 alin. 3 din Legea 50/1996 dispunea că prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților, nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Pe fondul cauzei, a reținut instanța că, în perioada noiembrie 2000 - 11 martie 2007, reclamanta - a avut calitatea de judecător la Tribunalul Suceava. Reclamanta a avut, în perioada 01.09.2001 - 31.10.2002, calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în perioada 1.11.2002 - 28.02.2007 de judecător la Judecătoria Suceava, iar în perioada 01.03.2007 - 11.03.2007, de judecător la Tribunalul Suceava. Reclamantul a avut, în perioada 01.07.2003 - 15.02.2006, calitatea de judecător la Judecătoria Suceava, în perioada 01.07.2003 - 15.02.2006 a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar în perioada 15.02.2006 - 31.10.2006 de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Prin art. 31 din Legea 50/1996 privind salarizarea personalului din organele puterii judecătorești s-a stabilit că "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în program de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime.
Ulterior, prin OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, la art. 33 (fost art. 31 anterior republicării) s-a introdus un nou alineat, alin. 3, cu următorul conținut: "Prevederile alin. 1 și 2 nu se aplică magistraților".
Ori, în lipsa unei abrogări exprese a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea 50/1996, dreptul la sporul de vechime al magistraților a continuat să existe, stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, neputând să înlăture un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă.
Mai mult, prin decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea date problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice
Recurenții Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de apel Suceava, prin motivele de recurs, au înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat pentru reclamanta, în raport de sentința nr. 780 din 17.04.2008 a Tribunalului Suceava, iar pentru reclamantul în raport de decizia nr. 266 din 03.04.2007 a Curții de Apel Iași.
Consideră recurenții că în speță sunt îndeplinite condițiile excepției autorității de lucru judecat, conform art. 1201 din Codul civil.
Prin cel de-al doilea motiv, susțin că acțiunea reclamanților și a rămas fără obiect, întrucât au primit sumele pretinse cu titlu de spor de vechime prin acțiune.
Invocă recurenții greșita aplicare a legii în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că, față de momentul formulării acțiunii, 01.04.2009, era împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și că reclamanții nu au făcut dovada existenței vreunui caz legal de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției și faptul că până la data de 07.05.2007 nu s-a pronunțat Decizia nr. 36 de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu a reprezentat un impediment care să facă imposibilă posibilitatea de a solicita acordarea sporului de vechime.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, aducând aceleași argumente, în sensul admiterii ei, ca și primii doi pârâți recurenți.
Față de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe disp. nr.OUG137/2000, instanța a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale, deși prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale s- constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale.
Invocă același recurent că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală pentru respectiva cheltuiala.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința ca fiind nelegală, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și că cererile privind plata unor drepturi salariale nu pot fi formulate decât într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Mai arată că Decizia nr. XXXVI/2007 a nu a stabilit un termen de la care începe să curgă prescripția, așa cum este cazul deciziei nr. XXIII/12.12.2005 și nici nu poate constitui moment al întreruperii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, întrucât nu constituie un act de recunoaștere a dreptului, în sensul art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nu justifică în cauză calitatea procesuală pasivă.
Arată recurentul că, în condițiile în care posibilitatea rectificării bugetare și procedura de adoptare a legilor de rectificare bugetară la inițiativa ordonatorului principal de credite sunt prevăzute și reglementate de dispozițiile legale în vigoare, măsura dispusă de instanța de judecată, în sensul obligării Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale este nejustificată.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1201 Cod civil, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În privința reclamantei, Curtea constată că aceasta a mai formulat anterior o cerere vizând plata sporului de vechime, datorat pentru perioada noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2003, împotriva aceluiași pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, soluționată prin sentința civilă nr. 780 din 17.04.2008 a Tribunalului Suceava.
Cum prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta pretinde aceleași drepturi pentru perioada noiembrie 2000 - 11 martie 2007, în contradictoriu cu același pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, rezultă că este dată autoritatea de lucru judecat cu privire la drepturile solicitate de reclamanta aferente perioadei 1.09.2001- 31.10.2002, ce se suprapune în cele două cereri.
Referitor la reclamantul, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele art. 1201 Cod civil, deoarece pretențiile reclamantului, deși comune în cele două cereri pentru perioada ianuarie 2003 - 31.10.2006 nu au fost solicitate în contradictoriu cu același pârât.
Astfel, în cererea soluționată prin decizia nr. 266 din 3.04.2007, reclamantul a chemat, în calitate de pârât, pe Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar în cererea soluționată prin sentința recurată figurează, în calitate de pârât, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Deși Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava figurează în dispozitivul sentinței civile atacate, acesta nu are calitatea de pârât, ci de chemat în garanție.
Cât privește celelalte motive de recurs, Curtea apreciază că nu sunt întemeiate.
Astfel, se invocă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava că cererile reclamanților și ar fi rămas fără obiect, întrucât li s-ar fi achitat drepturile salariale pretinse.
La dosar s-au depus borderouri plăți lichidare prin carduri pentru lunile septembrie și noiembrie 2007 precum și octombrie 2008, dar care nu cuprind mențiuni complete din care să rezulte că au fost achitate tocmai drepturile salariale pretinse de cei doi reclamanți.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune reiterată prin motivele de recurs de toți recurenții, mai puțin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că nu este dată în cauză.
Dreptul subiectiv consacrat în favoarea reclamanților prin art. 33 din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În asemenea condiții, titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest timp de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel, ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor să impună termenul de prescripție a dreptului la acțiune în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogat prin acte normative.
Acest aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
În cazul de speță, așa cum a reținut și instanța de fond, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna mai 2007, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2006, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul deciziei XXXVI/2007 fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Contrar celor susținute de recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond nu a încălcat decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, nicăieri în considerentele hotărârii nefiind făcută vreo referire la dispozițiile nr.OG 137/2000.
Întemeiat instanța de fond a constatat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în cauză, față de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, potrivit cărora, instanțele și parchetele sunt finanțate de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor fiind cel care elaborează proiectul bugetului de stat și proiectul de rectificare bugetară și fiind obligat, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Așa fiind, față de considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite doar recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și va modifica în parte sentința civilă nr. 1629 din 7.09.2009 a Tribunalului Suceava, în sensul că va admite excepția autorității de lucru judecat doar cu privire la drepturile solicitate de reclamanta aferente perioadei 1.09.2001 - 31.10.2002 și, în consecință, va respinge pretențiile acesteia pentru perioada menționată ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâțiiParchetul de pe lângă Tribunalul SuceavașiParchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împotriva sentinței nr.1629din 7 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții recurenți Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, doar cu privire la drepturile solicitate de reclamanta, aferente perioadei 1.09.2001 - 31.10.2002, și în consecință respinge pretențiile acesteia pentru perioada menționată, ca inadmisibile.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâțiiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnored.
Ex.2 / 02.12.2009
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Ciută Eugenia, Maierean
