Pretentii civile. Speta. Decizia 1332/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1332
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.1428din25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și reclamanții intimați, - și,
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 7.05.2009, reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, obligarea primilor trei pârâți la calcularea și plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești; să oblige aceeași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să plătească sporul de 15% pe viitor; să oblige Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de magistrați la Curtea de Apel Suceava și au fost discriminați, contrar prevederilor art. 1 și 6 din nr.OG 137/2000 și art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul Muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate. Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Prin art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005 s-a instituit obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile care au fost obținute în această calitate, deci să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței și exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți, implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului ( de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. C din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Prin întâmpinarea de la fila 62 dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția privind prescripția dreptului la acțiune cu privire la plata sporului de confidențialitate pentru perioada anterioară lunii aprilie 2006, în conformitate cu art.3 din Decizia nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit."c" din codul muncii.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii prin care se solicită acordarea drepturilor salariale peste cele prevăzute expres de legea de salarizare.
Prin precizările de la fila 93 dosar toți reclamanții cu excepția reclamantului au înțeles să renunțe la acțiunea pentru obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% întrucât prin decizia nr.811/5.06.2009 a Curții de Apel Suceava le-a fost admisă acțiunea menținându-și pretențiile dosar cu privire la actualizarea sumelor în raport de rata inflației.
Prin sentința civilă nr. 1428 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- a fost admisă excepția privind prescripția dreptului material la acțiune; constatat prescris dreptul material la acțiune al reclamantului pentru pretențiile aferente perioadei octombrie 2004 - 5 mai 2006; admisă în parte cererea reclamantului; obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava să-i plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sportul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară aferent perioadei 6 mai 2009 și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri precum și pentru viitor; obligat Ministerul Economiei Publice să aloce fondurile necesare plății sporului. Obligă pârâtul Curtea de Apel Suceava să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantului; s-a luat act că restul reclamanților, respectiv, -, au renunțat la judecata acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 246 al. 1 Cod procedură civilă; și au fost obligați pârâții Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sumele reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, așa cum au fost stabilite prin decizia civilă nr. 811/5.06.2008 a Curții de Apel Suceava.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 Și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută Și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-
admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
În consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, urmând a fi admisă.
Față de prevederile decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, Curtea de Apel Suceavaa fost obligată la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă cu privire la sporul de confidențialitate potrivit perioadelor lucrate.
În temeiul dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act că reclamanții, -, au renunțat la judecată, capătului de cerere privind plata sporului de confidențialitate de 15%, urmare a pronunțării deciziei nr.811/5.06.2009 de către Curtea de Apel Suceava prin care le-a fost admisă.
Referitor la cererea reclamanților privind actualizarea sumelor stabilite prin sentința sus menționată în raport de indicele de inflație de la data efectuării plății, instanța a găsit-o admisibilă având în vedere prevederile art.1082 din codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Arată recurentul că, în condițiile în care posibilitatea rectificării bugetare și procedura de adoptare a legilor de rectificare bugetară la inițiativa ordonatorului principal de credite sunt prevăzute și reglementate de dispozițiile legale în vigoare, măsura dispusă de instanța de judecată în sensul obligării Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale este nejustificată.
A mai arătat recurentul că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Arată recurentul că pronunțarea unei astfel de hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, prin decizia nr.838 din 27 mai 2009 prin care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Mai arată recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal întrucât în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
De asemenea a arătat recurentul că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, luând în considerare că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 coroborate cu art. 312 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitatea să achite sumele la care a fost obligat prin hotărârea atacată.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 al. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art. 18 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în mod corect pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază lunar pentru perioadele solicitate.
În ce privește decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009, invocată de recurent, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, al echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus-menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia 988 din 1.2008).
Hotărârea este lipsită de temei legal, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, atunci când, din modul cum este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată.
Însă, așa cum mai sus s-a arătat în materia dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în aceste condiții Curtea neputând reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației muncii, orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat" iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premiile și alte adaosuri". Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin.1 din Codul muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin.2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Având în vedere că sporul de confidențialitate reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorită specificului raporturilor de muncă, se impune obligarea pârâților și la plata în continuare a acestui spor.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 din Constituție, iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din CEDO, a art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la această convenție, precum și a art.1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice șiMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1428 din25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 13.11.2009
jud.fond:
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
