Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 143/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 143/2008
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan vicepreședinte Curtea de
Apel
- - -- JUDECĂTOR 2: Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, -, G, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că reclamanții au înregistrat la dosar la data de 17.11.2008 o adresă cu care fac dovada calității procesuale active iar pârâtul Ministerul Justiției a înregistrat la dosar note scrise.
Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar civil nr- reclamanții, -, G și cu domiciliu procesual ales la sediul Judecătoriei Orăștie, strada -.- nr.10, județul H au chemat în judecată pârâții Guvernul României cu sediul în B, nr.1 sector 1, Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, strada - nr.1,.1, jud.A, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 în calitate de chemat în garanție.
Cu citarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,--3 sector 1 solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
-să fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007 art.1 alin.1 în 3 etape astfel:
1.cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
2.cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
3.cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
În motivare reclamanții, personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Orăștie, arată că prin Ordonanțele Guvernului României nr.6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Prin toate aceste acte normative, s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel că, prin excluderea reclamanților de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare.
Prin întâmpinare ( fila 5 ) pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare, ce nu sunt aplicabile personalului auxiliar de specialitate instanțelor judecătorești.
Prin punctul de vedere (fila 21 ) CNCD arată că pentru ca faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulative mai multe condiții:
Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință ( existența unor persoane sau situații aflat în poziții comparabile ).
Existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin 1 din OG nr. 137/2002 republicată.
Prin întâmpinare (fila 28) Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei solicită respingerea ca nefondată a acțiunii promovate de reclamanți.
Se arată că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat în cursul anului 2007 de creșteri salariale acordate conform OG nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007 în tranșe începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 oct.2007, prin majorarea coeficienților de multiplicare.
Prin întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, întrucât între reclamanți și această instituție nu există obligații legale sau convenționale, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Guvernul României a invocat excepția lipsei capacității juridice civile.
Prin încheierea din data de 22.07.2008 Tribunalul Alba în temeiul OUG nr. 75/2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA sunt neîntemeiate în condițiile în care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar Curțile de apel sunt ordonatori secundari se credite în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale personalului din justiție.
În ceea ce privește "chemarea în garanție" a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că această cerere este formulată de către reclamanți anterior existenței vreunei pretenții din partea celorlalți pârâți împotriva reclamanților, se constată că nu întrunește condițiile de formă și fond ale unei cereri de chemare în garanție, astfel cum sunt reglementate de art. 60-63 Cod procedură civilă, motiv pentru care instanța va analiza pretențiile reclamanților față de această parte ce fiind formulate împotriva unei părți pârâte. Sub acest aspect se reține că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât este întemeiată, întrucât între reclamanți și acest pârât nu există nici un raport de muncă sau alt raport obligațional pentru a se justifica chemarea în judecată a pârâtului Ca urmare a admiterii excepției, se va dispune respingerea acțiunii reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția invocată de către Guvernul României se reține că această instituție nu are calitatea ce angajator al reclamanților și nici atribuții în privința asigurării finanțării, motiv pentru care nu are calitate procesual pasivă, acțiunea urmând a fi respinsă și față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Orăștie, au solicitat acordarea creșterilor salariale prevăzute prin nr.OG 6/2007, nr.OG10/2007 și nr.OG11/2007 invocând faptul că au fost discriminați față de alte categorii de bugetari prin neactualizarea valorii sectoriale de referință în cursul anului 2007.
Instanța reține că personalul auxiliar de specialitate este salarizat conform nr.OG 8/24 ianuarie 2007 intrată în vigoare la data de 4 februarie 2007.
Conform art. 27 alin.2 din OG nr. 8/2007 drepturile de salarizare prevăzute de ordonanță vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
La art.28 din actul normative menționat, se prevede expres că anexele nr.1a-3a, 1b-3b și 1c-3c, fac parte integrantă din actul normativ, iar art.29 stabilește modalitatea de aplicare a celor 3 etape de majorare a salariilor individuale lunare de bază, potrivit OG nr.8/2007.
Coroborând aceste dispoziții legale, instanța reține că potrivit anexelor 1a, 1b și 1c din OG nr. 8/2007 personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești a beneficiat în cursul anului 2007 de majorări salariale prin majorarea coeficienților de multiplicare în trei tranșe, respectiv:
-pentru perioada 01.01.2007-31.03.2007 coeficientul de multiplicare a crescut față de data de 31.12.2006 procentual cu 5%;
-pentru perioada 01.04.2007-30.09.2007, coeficientul de multiplicare a crescut față de 31.03.2007 procentual cu 2%.
-pentru perioada 01.10.2007-31.12.2007, coeficientul de multiplicare a crescut față de 30.09.2007 procentual cu 12%.
Astfel, se constată că prin OG nr.8/2007 aprobată prin Legea 247/2007, au fost acordate în cursul anului 2007 creșteri salariale reclamanților în procente comparativ egale cu a celor acordate prin actele normative menționate, respective OG nr.6/2007, OG nr.10/2007, și OG nr.11/2007.
Prin urmare, aflându-se între categoriile profesionale care au beneficiat de creșteri salariale nu se poate reține că personalul auxiliar de specialitate s-a aflat într- stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Este adevărat că prin cele trei acte normative menționate, nu sunt stabilite creșteri salariale pentru reclamanți, acest lucru însă nu constituie o discriminare raportat la categoriile socio-profesionale beneficiare ale majorărilor prevăzute, în condițiile în care pentru reclamanți aceleași majorări au fost prevăzute în legea specială de salarizare.
Nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, comparabile, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într-o societate democrată.
Susținerile reclamanților că le-ar fi aplicabile dispozițiile celor trei acte normative pentru a fi înlăturată starea de discriminare sunt nefondate.
În condițiile în care același procent s-ar aplica și valorii sectoriale de referință, s-ar produce o dublă majorare salarială în cursul anului 2007, fără exista vreun temei legal.
Categoriile profesionale beneficiare ale prevederilor OG nr.6/2007, OG nr.10/2007 și OG nr.11/2007, nu au beneficiat de dubla majorare salarială, aplicată atât valorii sectoriale de referință cât și coeficienților de multiplicare, pentru a justifica egalitatea de tratament invocată de reclamanți.
Prin urmare, în prezenta cauză pe de o parte, în mod cert, nu poate fi vorba de existența vreunei "comparabilități" sau cu atât mai puțin a unei "analogii" între situația personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar, iar pe de altă parte nu s-a dovedit existența unei situații discriminatorii prin excluderea reclamanților de la beneficiul majorărilor salariale în cursul anului 2007.
Pentru aceste considerente, curtea urmează respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a Curții de APEL ALBA IULIA invocată de pârâtul Guvernul României.
Admite excepția lipsei capacității juridice civile invocată de pârâtul Guvernul României și în consecință respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Guvernului României, cu sediul în B, nr.1, sector 1.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, G, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Orăștie, str.-.-, nr.10, județul H împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A-I, -, nr.1, județul A și Tribunalul Hunedoara cu sediul în D,-, județul H și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3, sector 1.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
- - - -
Grefier.
- ---
Red.
Tehnored. 18 ex.
Președinte:Alina Lodoabă Monica Maria MureșanJudecători:Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan, Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea