Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 143/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 143/
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță Izabela Mușat
Asistenți judiciari - -
-
Grefier
Pe rol fiind judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamantul în contradictoriu cu pârâții STATUL R prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL B, TRIBUNALUL, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa reclamantului, precum și a pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și a participantului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar, prin serviciul registratură, s-a depus și prin poștă întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției, ce a fost comunicată la termenul anterior
De asemenea, se constată că pârâtul Tribunalul Brașova depus întâmpinare la data de 10.12.2008.
Instanța, deliberând, admite excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinarea aflată la fila 23 dosar, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și pentru că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe o solidaritate a obligațiunilor între pârâți, iar pârâtul MEF față de atribuțiile desemnate de Legea 500/2002 nu are raport juridic direct față de reclamant.
Față de excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, instanța o respinge având în vedere că reclamantul este judecător la Judecătoria Brașov din data de 1.08.2008 și față de pretențiile petitului 2 din cererea de chemare în judecată, există raport juridic între reclamant și această pârâtă.
De asemenea respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției, având în vedere că acest pârât are calitate procesual pasivă față de reclamant, acesta având calitatea de judecător la Judecătoria Brașov din august 2008, justifică raporturile juridice și cu acest pârât.
Deci în speță, calitatea procesual pasivă a Ministerului Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV este justificată prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată neputând fi partajată existența acestei calități procesuale în funcție de anumite perioade pentru care pârâții au avut sau nu calitatea de ordonatori de credite în funcție de perioada în care reclamantul a dobândit statutul de magistrat.
Instanța constată că întâmpinarea depusă de pârâtul Tribunalul Brașov la termenul de astăzi, s-a depus cu încălcarea dispozițiilor art.114 Cod procedură civilă, sens în care o va aprecia ca și concluzii scrise.
De asemenea, se mai constată că prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.1115/64/5.11.2008 formulată de reclamantul în calitate de judecător la Judecătoria Brașovs -a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să se dispună obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii, calculate pe bazavalorii de referință sectorialăprevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodice în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective astfel:
- pentru perioada 1.10.2006-31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1.01.2007-31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1.10.2007-31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 01.01.2008 - prezent, conform actelor normative în vigoare,
în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
- se mai solicită obligarea pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV la efectuarea mențiunilor cuvenite în cartea de muncă și obligarea Ministerului Justiției să emită ordine de salarizare care să conțină noua valoare de referință sectorială pentru viitor.
În motivarea cererii se arată că:
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic,în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
OUG nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1.04.2006, se prevede că, indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art.3 alin.1).
Conform anexei 1 la OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Astfel potrivit OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006, era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior, prin legi de natură organică.
Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilit o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG 10/2007.
Stabilirea prin ordonanța de guvern, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Lege anr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterii statului.
Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei normative prevăzute de Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit."i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Pârâta Curtea de APEL BRAȘOV a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând că pretențiile reclamantului nu sunt fondate. Se invocă și lipsa calității procesual pasive susținând că până la 1.08.2008 reclamantul a fost auditor de justiție și nu avea raporturi juridice cu această instanță.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesual pasive pentru aceleași considerente ca și Curtea de APEL BRAȘOV.
În ceea ce priveștefondulpârâtul Ministerul Justiției a susținut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că "începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art.2 din OUG 177/2002 nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind expres și exclusiv prevăzute prin acte normative speciale.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin reprezentantul său în teritoriu, invocând excepția lipsei calității procesual pasive considerând că nu poate fi implicat într-un obligațional față de care este terț pentru că reclamantul nu este angajatul acestuia și nu poate răspunde pentru salarizarea angajaților altor ministere.
Pe fondsolicită respingerea acțiunii pentru că nu poate fi considerată discriminatorie salarizarea judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar din justiție față de salarizarea personalului ce deține funcții de demnitate publică, deoarece legiuitorul a reglementat salarizarea primei categorii printr-un act normativ special, derogatoriu de la legislația privind salarizarea personalului din sistemul bugetar a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Cu privire la excepțiile invocate instanța a dispus prin încheierea din 10.12.2008 ce constituie și preambulul prezentei sentințe în sensul admiterii și respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV.
Trebuie remarcat că pârâții în întâmpinările formulate solicită instanței ca la pronunțarea sentinței să fie avute în vedere și deciziile Curții Constituționale prin care s-au stabilit modalități de interpretare a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 articole ce constituie și temei de drept al prezentei cereri de chemare în judecată.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului constată că pretențiile din cererea de chemare în judecată nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.11din Legea nr.50/1996, forma din 20.05.2002: "(1) pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi."
Analizând anexele 1 și 2 din prezenta lege, constatăm că magistrații și personalul auxiliar au avut aceiași valoare de referință sectorială, existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.
De asemenea, în temeiul art.2 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților,indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr.347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată OUG nr.177/2002, art.2 a fost modificat urmând să aibă următorul conținut: " pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr.1 la prezenta ordonanță de urgență".
Totodată art.3 din OUG nr.27/2006 prevede: "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută deart. 86din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți înanexacare face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Prin art.50 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,precum și orice ale dispoziții contrare.
De asemenea, prin OUG nr.27/2006 a fost abrogată OUG nr.177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul ÎCCJ și Legea nr.56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor ÎCCJ, cuprinse în Legea nr.154/1998, art.56 din Legea nr.317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare,începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002, nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG NR.177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr.27/2006.
Astfel, într-adevăr art.73, actual art.74 alin.2 teza I, din Legea nr.303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.", însă, în teza a II-a se precizează că: "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.". La momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003 și de Legea nr.50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art.74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, și prin OG nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Reclamantul solicită să i se aplice atât prevederile legislației speciale de salarizare, cât și prevederi ale unor dispoziții legale care statuează materia salarizării funcționarilor publici respectiv a demnitarilor publici, ori acest lucru este inadmisibil având în vedere că fiecare categorie de personal are lege specială de salarizare.
Pretențiile deduse judecății au fost concepute ca adevărate despăgubiri pe care pârâții ar trebui să le acorde reclamantului pentru discriminarea creată acestei categorii de personal, prin neaplicarea unei valori sectoriale de referință identică cu cea a personalului cu funcție de demnitate publică, discriminare ce izvorăște din încălcarea principiului egalității puterilor în stat.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin decizia 821/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/2.07.2008 aceste decizii fiind publicate în MO din 16.07.2008 și fiind obligatorii pentru instanța de fond.
Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispozițiilor art.2 și art.27 din OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituțională l-a considerat neconstituțional.
Admițând o astfel de cerere instanța ar fi apreciat că "omisiunea legiuitorului de a-i acorda și reclamantului beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare". Ori, prin deciziile mai sus arătate un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței pe care-și fundamentează reclamantul pretențiile - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speță) a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamantului au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Prin urmare, acțiunea reclamantului are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, magistrații și demnitarii publici nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o muncă diferită și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat: "Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Față de aceste considerente, curtea va respinge acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la Judecătoria Brașov,- jud.B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, jud.B, Tribunalul Brașov, cu sediul în B,- jud.B și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul ales la reprezentantul în teritoriu DGFP B, B- - nr.7, jud.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 10 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari;
- - -
Grefier,
Red: AP/16.12.2008
Dact: MD/17.12.2008 - 8 ex.
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță Izabela Mușat
