Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1437/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1437
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Pe rol pronunțarea recursurilor declarate de reclamanta (), cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte C de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 523 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția civilă sub numărul - introdusă la 17 septembrie 2007 reclamanții, a, a, aru, -, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor doi pârâți la calcularea și plata actualizată cu indicii de inflație a drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și în continuare pentru viitor precum și obligarea acestora la plata efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor indexate.
În motivare reclamanții au arătat că deși dețin autorizații ORNISS conform art. 28 din Legea 182/2002, și gestionează informații clasificate, cu toate acestea nu beneficiază de sporul de confidențialitate asemeni altor categorii de personal, fiind discriminați față de aceștia.
În plus, acest spor se acordă și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului din cadrul Administrației prezidențiale, din Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ, în conformitate cu art. 15 din OG 6/2007. De asemenea, prin art. 20 alin.3 din Legea 656/2002 acest spor de confidențialitate s-a acordat membrilor plenului precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor, iar potrivit OG 137/2002 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Reclamanții au indicat perioadele pentru care solicită aceste drepturi salariale.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor prin care a solicitat ca în măsura în care va fi admisă acțiunea să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public și astfel să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
De asemenea, a invocat necompetența materială a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei deoarece potrivit art. 27 alin.l din OG 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun încât reclamanții ar fi trebuit să se adreseze judecătoriei.
Pe fondul cauzei s-a precizat că personalul auxiliar din cadrul parchetelor nu se află în aceeași situație cu celelalte categorii de salariați ce beneficiază de sporul de confidențialitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin legile bugetului de stat pe anii 2004,2005,2006 și 2007 s-a stabilit că ordonatorii principali de credite sunt cei ce stabilesc elementele sistemului de salarizare. Ca urmare, obligația de stabilire a salariilor de bază, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal revine ordonatorului principal de credite. Pe fond a considerat că nu sunt întrunite condițiile pentru chemarea sa în garanție întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Public iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici o răspundere privind alocarea acestora.
Prin sentința civilă nr.523 din 26 martie 2009, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a admis excepția prematurității dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile pentru viitor, iar pe fond a admis în parte pretențiile reclamanților, mai puțin pe cele formulate de, și.
Prin aceeași sentință s-a reținut ca fiind prescrise pretențiile aferente intervalului 01.01.2004 - 31.08.2008 iar în privința cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor s-a dispus respingerea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că tribunalul este competent material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.l din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane pretins discriminate, aceștia au dreptul să solicitate despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Or, având în vedere că faptele de discriminare se consideră a fi săvârșite în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun, care este în speță dreptul muncii.
Prin încheierea de ședință din 13 februarie 2008 fost admisă și excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată din oficiu, având în vedere că pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2004 - 31 august 2004, s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, prev. de art. 28 Codul muncii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța reține că rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificate a acestor bugete, așa fiind, excepția a fost respinsă.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege obligația profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate.
Potrivit art. 16 din Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate "Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora." În acest sens actul normativ stabilește că "Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații."(art.7 din Legea 182/2002) și că vor fi incluse într-un sistem permanent de pregătire și perfecționare, la intervale regulate, potrivit standardelor naționale de protecție (art. 8 din Legea 182/2002).
Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța a solicitat ORNISS relații cu privire existența pentru reclamanți a autorizațiilor de acces la informațiile clasificate.
Prin adresele 1121 din 23.01.2008 ( 223) și 6761 din 20.03 și 5730 din 11.03.2008 această instituție a furnizat informațiile solicitate din care rezultă că au fost eliberate decizii ORNIS de avizare pentru acces la informații secrete de stat pentru anumite intervale de timp expres indicate în adresele respective. Prin urmare, reclamanții din această cauză au fost verificați în prealabil și au primit autorizații ORNISS în sensul actului normativ menționat.
Această evaluare a fost necesară tocmai în vederea respectării dispozițiunilor Legii 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, dispoziții care prevăd că Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor este obligat să pună la dispoziția procurorilor toate informațiile pe care le deține, inclusiv cele clasificate, în vederea descoperirii faptelor ce constituie infracțiuni(art. 6 din Legea 656/2002).
Este de observat însă, în ceea ce privește personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, că pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate, i s-a recunoscut si dreptul corelativ salarial, respectiv sporul de confidențialitate (art. 20 alin. 3).
Deci, întrucât reclamanții ca personal auxiliar de specialitate au obligația de respectare a informațiilor clasificate cu care întră în contract și pentru acest fapt li s-au eliberat autorizații de acces, rezultă că sub acest aspect sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă), cu tot celălalt personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cât și cu cel din unitățile bugetare arătat de art.3 din Legea 144/2006 pentru aprobarea OG 19/2006, art.15 alin. 1 din OG 6/2007, art.20 din Legea 66/1997, art. 2 din OUG 121/2003, art. 25 din Legea 311/2003, art. 24 din Legea 269/2003, art. 13 din Legea 495/2004, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, care au aceeași obligații de confidențialitate și autorizații de acces. Totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, reclamanților nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut in cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, in funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Or, în speță nu s-a dovedit existența vreunei justificări obiective și rezonabile a excluderii lor de la acest spor. Motivul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
În concluzie, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar avea obligația legală de confidențialitate ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat însă în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000). Așa fiind, în baza textelor de lege susmenționate, tribunalul a constatat acțiunea întemeiată, însă a admis- doar în parte întrucât pentru pretențiile ce exced perioadei de trei ani anterioare datei introducerii acțiunii, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru perioadele în care s-au aflat în activitate și au fost abilitați să gestioneze informații clasificate conform avizelor de securitate deținute, instanța a aplicat prin analogie, procentul sporului de confidențialitate de 15% prevăzut de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate respecta principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit, în funcție de indicele de inflație, cerere pe care instanța a considerat-o întemeiată, ținând seama de prevederile art. 1082 din Codul civil si art. 161 alin.4 din Codul muncii.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă ca nefondată deoarece nu există nici o prevedere legală în sensul obligației Ministerul Economiei și Finanțelor de a garanta plata drepturilor salariale.
În privința reclamanților, instanța a constatat că acestora nu li s-au eliberat, nici decizii de avizare, nici documente de acces la informații secrete de stat, astfel încât acțiunea a fost respinsă ca nefondată aceștia nefiind în situații similare cu personalul care beneficiază de sporul de confidențialitate încât nu există discriminarea susmenționată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și pârâta, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin cererea de recurs a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legale privind finanțele publice.
Pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a reiterat excepția necompetenței materiale a tribunalului în ceea ce privește soluționarea pretențiilor reclamanților, arătând că față de dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 competentă din punct de vedere material este Judecătoria Botoșani.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă depășirea atribuțiilor judecătorești, motivat de faptul că prin dispozițiile legale invocate de reclamanți se reglementează sporul de 15% de confidențialitate pentru cadrele militare și alți salariați ai Ministerului Apărării, cărora li se aplică Legea nr.444/2006. Același recurent susține că nu există o stare de discriminare între reclamanți și alte categorii de angajați, întrucât atât statutul cât și atribuțiile acestora sunt diferite.
Consideră recurentul că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție critică soluția pronunțată de prima instanță și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice susținând că față de admiterea pretențiilor reclamanților și dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă raportat la art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 o astfel de cerere trebuia admisă.
Reclamanta (fostă ) consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât îndeplinește condițiile pentru ai fi plătit sporul de confidențialitate de 15%, având ca și ceilalți reclamanți grefieri eliberată o autorizație de acces la informații clasificate emisă de ORNISS.
Consideră recurenta că instanța de fond a fost în eroare atunci când a constatat că nu deține un astfel de document, deoarece acțiunea a fost formulată pe numele, nume purtat înainte de divorț, iar certificatul pe numele, pe care îl poartă în prezent.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare în cauză.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general actual de execuție, iar potrivit art.3 alin.l pct.2 din HG nr.208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respective puterea executorie.
Curtea apreciază că nu este dată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, întrucât drepturile solicitate de reclamanți au caracterul de drepturi salariale potrivit distincțiilor făcute în art.155 din Codul muncii, fiind incluse în categoria adaosuri la salarii, reprezentând deci partea variabilă a salariului.
Rezultă așadar că potrivit art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, Tribunalul Botoșani are competența materială de a soluționa acțiunea ce are ca obiect un conflict de drepturi decurgând din neplata unor drepturi salariale, așa cum a fost definit prin art.249 alin.3 din Codul muncii și art.3 din Legea nr.168/1998 modificată și completată.
Referitor la critica formulată în recurs privind încălcarea limitelor puterii judecătorești, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității modului de calcul și al plății drepturilor salariale la care erau îndreptățiți reclamanții în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești. S-a solicitat astfel să se constate că angajatorii fac o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Nu se poate aprecia că instanța și-a arogat atribuții de legiferare câtă vreme a pronunțat soluția doar în limitele în care a fost investită, obligând pârâții la respectarea și aplicarea întocmai a dispozițiilor legale invocate, analizate și reținute a avea aplicabilitate în cauză. Constatarea existenței stării de discriminare, ca urmare a nerespectării convențiilor internaționale la care România a aderat, convenții care impun edictarea unor dispoziții legale similare pentru diferitele categorii de persoane aflate în situații identice ori similare, în raport de cauzele care determină autoritățile statului la adoptarea unor noi acte normative, ar fi lipsită de orice eficiență juridică dacă instanțele judecătorești nu ar avea la îndemână mijloace eficiente de coerciție împotriva debitorului obligației, pentru a dispune respectarea ordinii juridice și încetarea actelor de încălcare a normei obligatorii. Instanța nu a făcut decât să sancționeze pretinsa încălcare a legii de către angajatori prin obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată de reclamanți
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita acordare de către prima instanță a drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație, atât timp cât prin dispozițiile art.161 alin.4 din Codul muncii se prevede expres că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la daune interese.
Prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008, înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 al. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în mod corect pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază lunar pentru perioadele solicitate.
Așa fiind, față de considerentele expuse mai sus, recursul pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție vor fi respinse, ca nefondate.
Cât privește recursul reclamantei (fostă ) Curtea apreciază că este întemeiat și că față de decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesteia i se cuvine sporul de confidențialitate de 15% calculat din salariul de bază lunar începând cu 01.01.2005, dată la care a intrat în vigoare Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care prin art.78 alin.1 stabilește obligația corelativă a păstrării secretului profesional și a confidențialității în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercițiul funcției.
Curtea constată că drepturile salariale pretinse pot fi acordate și pe viitor față de dispozițiile art.110 alin.2 Cod procedură civilă cât timp se mențin condițiile privind plata acestuia.
Așa fiind, Curtea în baza art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă va admite recursul reclamantei și va modifica sentința recurată în sensul admiterii în parte a cererii acesteia conform precizărilor mai sus-menționate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul reclamantei (fostă ). Modifică în parte sentința civilă nr. 523 din 26 martie 2008 Tribunalului Botoșani.
Respinge ca nefondată excepția prematurității dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile recurentei pentru viitor.
Admite în parte acțiunea reclamantei.
Obligă pârâții Parchetul de pe lângă și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani să calculeze și să-i plătească acesteia sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu 1.01.2005 și până la data pronunțării acestei decizii precum și pe viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței fiecăreia în parte, până la data plății efective.
Respinge ca nefondate pretențiile reclamantei aferente perioadei 1.09.2004 - 31.12.2004.
Respinge ca nefondate recursurile pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate, care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
Ex. 2/ 11.12.2009
jud.fond:
.
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Dicu Aurel, Maierean Ana
