Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 145/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 145
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Pașcan
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu Cătălin Făghian
Asistenți judiciari: - -
: -
Grefier:
*******************************************
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.-
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru toți reclamanții și consilier juridic pentru pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor lipsă fiind celelalte părți.-
Procedura este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri. -
Avocat având cuvântul a lăsat la aprecierea instanței prescripțiile invocate de CNCD și MJ și a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. - Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta MEF având cuvântul solicită admiterea excepției invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor în ce privește lipsa calității procesuale pasive iar cu privire la excepția de prescripție invocată de Ministerul Justiției a lăsat soluția la aprecierea instanței.-
S-au declarat dezbaterile închise.-
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 12.05.2008 reclamantele, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând obligarea la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație, începând cu 1 octombrie 2000 și până la 1 iulie 2004 precum și plata dobânzii legale, până la data plății efective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă. -
În esență în motivarea acțiunii reclamantele arată că în raport de dispozițiile deciziei nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de ICCJ au dreptul și pe perioada solicitată pentru sporul de 50%, întrucât s-a stabilit că abrogarea OG nr.83/2000, sub aspectul tehnicii legislative este nelegală și neconstituțională, cererea nefiind prescrisă. -
Ministerul Economiei și Finanțelor prin împurternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive și lipsa unui raport juridic direct cu reclamanții. -
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat lipsa calității procesuale pasive fiind citat ca pârât în cauză. -
Ministerul Justiției a depus întâmpinare, invocând prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. -
Prin încheierea din 22.08.2008, TRIBUNALUL NEAMȚa trimis cauza spre soluționare Curții de APEL BACĂU în temeiul art.I-II din OUG nr.75/2008. -
Investită astfel,Curtea analizând acțiunea, susținerile părților și excepțiile invocate, constată următoarele:
Este de observat că CNCD a fost citat în cauză în considerarea atribuțiilor pe care le are reglementate prin OUG nr.137/2000 și nu în calitate de pârât în sensul dispozițiilor codului d e procedură civilă, astfel că excepția invocată nu poate fi primită. -
Asemenea și Ministerul Economiei și Finanțelor figurează ca parte în considerarea atribuțiilor pe care le are conform legii finanțelor publice nr.500/2002, a legilor bugetare anuale, precum și a HG nr.386/2007. -
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune. -
Conform art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi făcute, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau unor despăgubiri către salariat. -
Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. -
În speță dreptul la acțiune s-a născut, la data când dreptul subiectiv a fost încălcat și trebuia exercitat, respectiv după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.-
Prin urmare, este nefondată susținerea reclamanților că pe toată această perioadă dreptul a fost suspendat, iar evenimentul de la care începe să curgă dreptul la acțiune este Decizia ICCJ nr.21 din 10.03.2008, și astfel nu operează prescripția.-
Ori acțiunea a fost promovată la data de 12.05.2008, situație în care potrivit art.art.166 alin.1 din Codul Muncii, coroborat cu art.3 din Decretul nr.167/1958, pentru toată perioada solicitată dreptul la acțiune apare ca prescris.
Este de remarcat că normele privind prescripția sunt imperative, în speță neexistând vreo cauză de întrerupere sau suspendare, decizia, nefiind de natură a statua că termenul de prescripție a fost întrerupt, sau că a început să curgă la o altă dată.-
De altfel, deciziile în interesul legii sunt pronunțate în sensul unificării practicii neunitare, care duce la pronunțarea unor soluții diferite în cauze identice, încât acestea nu " adaugă la lege" și nu acordă mai multe drepturi decât însăși legea o face. -
Pentru considerentele expuse Curtea în temeiul art.II din OUG nr.75/2008, va respinge excepțiile invocate de pârâți, iar acțiunea reclamanților ca prescrisă.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.-
Admite excepția prescripției invocate de Ministerul Justiției și în consecință:
Respinge acțiunea ca prescrisă promovată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII. -
Definitivă.-
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 5 2008. -
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - -
Asistenți Judiciari
-
- -
Tehn.red.EG./2.11.2008
Ex.24
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu Cătălin Făghian