Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 148/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR.148/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
ASIST. JUD. - - -
- - -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție" formulată de reclamanții, C, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții, C, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a fi obligați să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu iunie 2005 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturi care să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii. Au solicitat să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că în calitate de magistrați care dispun și supraveghează exercitarea unor activități confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate.
Susțin aceștia că în raport de dispozițiile normative din mai multe domenii, respectiv art.3 din Legea nr.444/2006 de aprobare a G: nr.19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, nr.OG19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar cele prevăzute expres în Legea nr.444/2006.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1, 21 și 23 alin.3 din nr.OG137/2000, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din nr.OG19/2006.
În cauză pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând în esență respingerea acțiunii, arătând că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați.
La data de 20.08.2008 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei în temeiul art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 și înaintarea spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU unde a fost înregistrată sub nr-.
Examinând cauza sub toate aspectele, Curtea reține următoarele:
Curtea Constituțională prin Deciziile nr.818, 819, 820 din 3 iulie 2008 admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.1 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe, situație în care discriminarea întemeiată pe dispozițiile legale constatate a fi neconstituționale nu mai poate fi analizată de instanță.
Poate fi însă analizată situația de discriminare invocată de recurenți, în raport de normele europene în materie, respectiv art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, principiul nediscriminatoriu fiind înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.
În cauză, reclamanții au invocat faptul că nu au primit drepturi bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15%, drepturi acordate altor categorii profesionale din sistemul bugetar, situație în care ar fi discriminați în raport de acestea.
Se va aprecia, însă că în cauză nu poate fi vorba de existența unei discriminări între reclamanți și celelalte categorii profesionale invocate, respectiv personalul militar, funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, deoarece situațiile în discuție trebuie să fie comparabile. Or, în cauză categoriile profesionale sunt diferite, desfășurând activități în alte condiții, nefiind în discuție situații similare sau măcar comparabile, între reclamanți și categoriile profesionale invocate.
Diferența de tratament aplicată devine discriminare în sensul art.14 din Convenția numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Reclamanții au calitatea de magistrați, fiind salarizați în raport de prevederile nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției care la art.2 prevede că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Deci, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraților, prin legea de salarizare s-au avut în vedere interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal cât și complexitatea activității desfășurate.
De aceea, se va aprecia că sporul de confidențialitate, solicitat de reclamanți, nefiind expres prevăzut de o altă lege specială pentru o anume activitate desfășurată de magistrați, nu poate fi acordată, nefiind datorat, întrucât la stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraților s-a avut în vedere faptul că aceștia desfășoară o activitate de o anumită importanță și complexitate care implică utilizarea, gestionarea unor informații pentru care se impune păstrarea confidențialității.
Acordarea sporului de confidențialitate de 15% altor categorii de personal, cum invocă reclamanții, respectiv personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională are în vedere anumite activități specifice, efectuate de alte categorii care operează cu informații clasificate, sporul nefiind acordat tuturor celor care fac parte din acte categorii, ci unora dintre acestea (art.3 din nr.OG19/2006.
În considerarea celor reținute anterior, Curtea de Apel va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea civilă, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție" formulată de reclamanții, C, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Bacău, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2008.
Cu opinia separată a domnului asistent judiciar care este în sensul admiterii acțiunii.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Gioni Popa
- - - -
Asistenți judiciari,
- - Grefier,
- -
red.sent./18.11.2008
tehnored./21.11.2008/11 ex
Cu opinia separată a asistentului judiciar -, care este pentru admiterea acțiunii pentru următoarele considerente:
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 3O3 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat in situații chiar similare.
In speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție. Reclamanților, în calitate de judecători, le-a fost impusă prin lege o obligație de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.l din nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datelor cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/ 999), veniturile salariate, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere in sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii, condițiile de munca, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază(partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariate,care întotdeauna au obiective și elemente cu total speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii in timpul nopții, sau peste programul normal, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi:doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și1 generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial neprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare, Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamanții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesionala, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată pria Legea nr. 74/1999)care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 40 alia. 2 lit. e și f art. 154 alin.3, art, 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, tară discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art.16 alin.l, art.53 și art. 11 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării in raport cu dreptul la salariu).
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională)
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul din: salariu de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor sau a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariate ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice stabilește la art. 19, pct. 3 ca exercițiul drepturilor si libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege, ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri, doar unor categorii de personal, a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin.1 din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr. 232/29.08,2007 a Consiliului Director al CNCD, instanța reține că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii), împrejurare confirmată și de art. 27 din. OG nr. 137/2000, conform cărora, acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " partes", deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu respectarea art. 20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii. care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2s în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea sporului confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se afla în contradicție cu situația de față.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acesteia,
In ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Asistent Judiciar,
- -
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Gioni Popa
