Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1506/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1506/R-CM
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice V, împotriva sentinței civile nr.475 din 28 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice V și intimații-reclamanți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, având cuvântul, susține oral recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, solicită a fi respins.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 martie 2009, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se recunoască discriminarea, să fie obligați pârâții să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 15% de confidențialitate și pentru viitor, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor ce urmează a fi încasate, conform hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că își desfășoară activitatea ca procurori la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA.
S-a arătat că în scopul asigurării confidențialității informațiilor clasificate, au fost edictate mai multe acte normative, menite să confere categoriilor de persoane care gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate.
Că, în temeiul art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
De asemenea, în susținerea acțiunii, reclamantul a invocat prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, art.231alin.3 din nr.OG137/2000, pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/24.08.2005, pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, art.99 lit.d) din Legea nr.303/2004, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare și art.16 din Constituția României.
Reclamanții au precizat că prin sentința civilă nr.58/F-CM din 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea acestora pentru recunoașterea și plata sporurilor de confidențialitate pentru trecut, respectiv începând cu data de 21 aprilie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii.
S- apreciat de către pârât că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art. 2 și 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin.4 din Constituție și art. 126 alin.6.
Se mai arată că instanța nu poate dispune plata și în continuare a sporului de confidențialitate adăugând la legea specială de salarizare a magistraților deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, astfel că acțiunea de acordare a sporului de confidențialitate și în continuare este inadmisibilă.
S-a arătat că reclamanții nu au calitatea de cadre militare în activitate, pentru a beneficia de prevederile Legii nr.444/2006, nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară.
În susținerea poziției sale procesuale MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a mai invocat dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, art.16 din Constituția României, modificată prin Legea nr.429/2003, prevederile art.V din nr.OUG75/11.06.2008.
De asemenea, pârâtul a menționat și Hotărârea nr.437/05.11.2007 a D, prin care s-a soluționat o cauză privind constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15%, nu s-au reținut aspecte ce intră sub incidența art.2 alin.1 din OG nr.137/2000.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, în situația în care se va admite cererea reclamantului, să se dispună ca acesta din urmă să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Cererea a fost motivată pe dispozițiile art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, unde se stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, art. 19 din Legea nr.500 /2002 privind finanțele publice, fiind invocate și dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă.
A mai formulat întâmpinare în cauză Ministerul Finanțelor Publice, care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând faptul că MINISTERUL PUBLIC are calitatea de ordonator principal de credite, iar bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României.
De asemenea, s-a arătat că nici pe fond acțiunea nu este întemeiată, judecătorii și procurorii fiind obligați prin lege să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor pe care le-au obținut în calitatea lor.
Totodată, referitor la OG nr.137/2000, s-a arătat că prin decizia nr.821/03.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și prevederile art.27 sunt neconstituționale.
În urma probelor administrate în cauză, TRIBUNALUL VÂLCEA, prin sentința civilă nr.475 din 28 aprilie 2009, espins excepția calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis acțiunea formulată de reclamanți și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 58/01.10.2008 a Curții de APEL PITEȘTI și în continuare.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata salariilor mai sus menționate.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art.15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, cum este Ministerul Justiției, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Ori, potrivit dispozițiilor art.131 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin sentința civilă nr.58/F-CM din 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA și Direcția Națională Anticorupție să le plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 21.04.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data plății.
De asemenea, s-a dispus ca Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Instanța a reținut prin hotărârea de mai sus că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 din acest cod, acestora fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică de confidențialitate.
S-a arătat că obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
De asemenea, s-a menționat că legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru muncă prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție), prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
De asemenea, s-a arătat că sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Totodată, au fost invocate prevederile art.4 și 16 din Constituția României, care consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, precum și art.20 din legea fundamentală a statului, care stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, ori art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens au fost menționate și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii.
S-a apreciat astfel că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, în contradictoriu cu pârâții din acțiunea de față, dreptul reclamanților la sporul de confidențialitate, astfel că hotărârea de mai sus le este opozabilă.
Prin decizia de recurs în interesul legii nr.46/15.12.2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în dosarul nr. 27/2008, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Prin urmare, dreptul procurorilor la acordarea sporului de confidențialitate a fost recunoscut printr-o decizie în interesul legii, astfel că este admisibilă acțiunea reclamanților privind acordarea în continuare a acestui spor, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 58/F-CM din 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, precum și pârâtul - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Se arată în recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât:
1. Nu s-a avut în vedere că prin decizia nr.821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
S-a apreciat că un înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional și încalcă principiul separației puterilor în stat.
2. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deși numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Acordarea acestor drepturi salariale de către instanță reprezintă o ingerință gravă în atribuțiile puterii legiuitoare și executivă și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
3. Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților.
În cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților.
Nu s-a avut în vedere că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Ministerului Public, instituție care face parte din autoritatea judecătorească și nu au calitatea de militari în activitate sau militari angajați pe bază de contract pentru a beneficia de prevederile Legii nr.444/2006.
Reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară, întrucât MINISTERUL PUBLIC și unitățile de parchet subordonate, împreună cu instanțele judecătorești, compun autoritatea judecătorească ce reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.
4. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, fără a avea în vedere că pârâtul este o instituție bugetară care nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.18 din 27 februarie 2009, care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată nu se justifică. Aceasta cu atât mai mult cu cât MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
În recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice se critică sentința instanței de fond în sensul că este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind încălcat principiul separației puterilor în stat.
1. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești se concretizează într-o imixtiune a instanței în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică. Este aplicabil astfel art.304 pct.4 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond nu a respectat competențele constituționale în cadrul întregului sistem al autorităților statale.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este nulă sub aspectul nemotivării soluției de admitere a cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL VÂLCEA nu a arătat care sunt dovezile administrate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC, care i-au determinat convingerea că sunt incidente în cauză dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă.
Din actele de la dosar nu rezultă că angajatorul a recunoscut drepturile pretinse de reclamanți și nici că ordonatorul principal de credite a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite.
2. În cea de a doua critică se invocă excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii de față, având în vedere că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și printr-o decizie pronunțată a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de confidențialitate.
Cum interesul trebuie să fie născut și actual, dacă reclamanții nu fac dovada încălcării dreptului lor de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, acțiunea acestora trebuia respinsă față de acest pârât.
3. În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, care de altfel nu este nici motivată și nu este indicat temeiul de drept în baza căruia a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sporului respectiv.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv drepturi salariale, între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raporturi de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, admiterii excepției lipsei de interes a reclamanților și a respingerii cererii de chemare în garanție.
Recursul declarat de pârâtul - chemat în garanție este fondat sub cel de-al treilea motiv formulat și urmează a fi admis.
Astfel, prin sentința civilă atacată, TRIBUNALUL VÂLCEAa admis cererea de chemare în garanție a acestui recurent, care a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale către reclamanți, reținându-se calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Curtea constată însă că, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Față de cele arătate, atât acțiunea cât și cererea de chemare în garanție a trebuia să fie respinsă.
Avându-se în vedere respingerea cererii de chemare în garanție formulată împotriva recurentului, față de lipsa calității procesuale a acestuia, nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive de recurs formulate de acesta.
Recursul declarat de recurent împotriva sentinței instanței de fond este astfel întemeiat și, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi admis, în sensul că se va modifica în parte sentința respectivă și se vor respinge cererile formulate împotriva Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la recursul formulat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, se constată că primul motiv de recurs vizează neconstituționalitatea prevederilor art.2 alin.1 și 11 și art.27 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Curtea constată însă că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței de mai sus aceste prevederi declarate ca neconstituționale și a apreciat în mod corect că dreptul procurorilor la acordarea sporului de confidențialitate a fost recunoscut printr-o decizie în interesul legii, situație în care este admisibilă acțiunea reclamanților privind acordarea în continuare a acestui spor.
C de-al doilea motiv de recurs privind faptul că instanța de fond, prin admiterea acțiunii, a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților, este cuprins și în cel de-al treilea motiv de recurs, în care se arată că instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților, a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților.
Analizând aceasta, se constată că este aracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege, a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind acte de corupție, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.
C de-al patrulea motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației.
Plata pe viitor a sporului de confidențialitate, componentă a salariului potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, este justificată de trăsătura contractului individual de muncă de contract cu executare succesivă, salariatul fiind plătit pentru munca prestată la anumite intervale de timp.
Potrivit art.110 alin.(2) Cod procedură civilă se poate cere înainte de termen executarea la termen a unei prestații periodice, respectiv a obligației de plată a salariului cu toate componentele sale.
Aspectele de ordin administrativ sau financiar, respectiv problemele legate de execuția bugetară anuală, nu pot afecta existența sau cuantumul drepturilor prevăzute de dispozițiile legale.
Dată fiind prioritatea stabilită de art.156 Codul muncii drepturilor salariale, a se vedea în acest sens prevederile art.161 pct.(4) din Capitolul III - Plata salariului, acestea trebuind să fie plătite înaintea oricăror obligații bănești, problemele invocate privesc în realitate fundamentarea bugetului din care se fac plățile.
De altfel, așa cum a reținut și instanța de fond prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nr.46/15 decembrie 2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunar, respectiv salariul de bază lunar.
Potrivit art.329 Cod procedură civilă, soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate, dar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Față de cele arătate, dreptul procurorilor la acordarea sporului de confidențialitate a fost recunoscut printr-o decizie în interesul legii, situație în care în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată.
Recursul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe este astfel nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.475 din 28 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința de mai sus în sensul că respinge cererile formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
Menține în rest sentința de mai sus.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, b-dul. - nr.14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în B,-, județul V, împotriva aceleiași sentințe, intimați fiind reclamanții și, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
11 ex./29.10.2009
Jud. fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
