Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 159/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.159
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 10 februarie 2010
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș judecător
- ---- JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - JUDECĂTOR 3: Sorina
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.843 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, procedura este completă și că la fila 34 dosar s-a depus de către recurenții-reclamanți cerere de repunerea cauzei pe rol prin care se solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, dispune repunerea cauzei pe rol și motivat de faptul că nu mai sunt probe de administrat și că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-, din 20.10.2008, reclamanții, a, - -, în calitate de judecători la Judecătoria Moinești, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constatate că sunt discriminați în raport de procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT prin indemnizațiile acordate acestora, anularea situației create prin discriminare prin acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. A pct. I-II din OUG177/2002, modificată prin Legea 347/2005, respectiv în anexa nr. I lit.A pct. 6 - 13 din OUG/2006 începând cu 20.10.2005 pentru reclamanții, și, începând cu 9.05.2006 pentru reclamanții, și, începând cu 1.07.2008 pentru reclamanții, -, începând cu 1.08.2008 pentru reclamanții, și până la zi și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de judecători la Judecătoria Moinești și că sunt discriminați din punct de vedere al salarizării în raport de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT - structura centrală sau serviciile și birourilor teritoriale deși desfășoară aceiași muncă, fiind astfel încălcate prevederile art.1 al. 2 pct.1 din OG nr.137/2000.
Au mai arătat că potrivit art.11 din OUG nr.27/2006, procurorii din cadrul DIICOT, precum și cei din cadrul DNA sunt salariații ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă cu coeficienții de multiplicare cuprinși între 19-23, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care potrivit art. 43 alin.1 din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național. În schimb, deși promovarea la acest ultim nivel se face numai pe bază de concurs și cu o vechime minimă necesară de 8 ani, selectarea procurorilor pentru structurile DIICOT și DNA s-a făcut pe bază de interviu la care poate participa orice procuror cu vechime de 6 ani. Mai mult, la data încetării activității în cadrul acestor structuri, procurorul revine la parchetul de unde provine, însă își păstrează aceiași indemnizație, ceea ce creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției și este în contradicție cu art.16 alin.1 din Constituție, art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și cu dispozițiile art.1, alin.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
De asemenea, s-a arătat că existența discriminării directe rezultă și din următoarele dispoziții:
- art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - care garantează dreptul tuturor la protecție egală și fața legii împotriva oricăror forme de discriminare și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
- art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale - care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici distincție;
- art.14 din Convenția Europeană privind apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la ceastă Convenție - care interzic discriminarea,
- art.5, 6, 8, 39 alin.1, 40 alin.2 lit. c, f, 154 alin.3, 165 și 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări;
În drept au invocat dispozițiile art.2 alin.1, 2 din OG nr.137/2007 și ale Constituției ce garantează egalitatea în drepturi, în tratament și nediscriminarea.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică motivat de faptul că acordarea altor drepturi decât cele stabilite de lege înfrânge voința legiuitorului și încalcă principiul separației puterilor în stat, instanțele judecătorești neavând competența de institui, modifica sau abroga norme juridice, misiunea lor constituțională fiind aceea de realiza justiția.
În acest sens, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008. Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției și a constatat că " prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27, alin.1 din OUG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau au prevederi cuprinse în alte acte normative "
S-a mai arătat că DIICOR și DNA sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă, că salarizarea acestor procurori a avut în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează și că au fost numiți, pe o durată temporară, iar la revenirea pe postul deținut anterior nu vor mai fi salarizați potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă
Răspunzând la întâmpinare, reclamanții au arătat că interpretarea Curții Constituționale nu este aplicabilă în cauză întrucât prin aceasta s-ar încălca orice Directivă Comunitară în materie de discriminare și prevederile Convenției Europene Drepturilor Omului în materie de discriminare, prevederi ce au prioritate față de interpretările Curții Constituționale.
Ceilalți pârâți deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 44 din 23.02.2009 Curtea de Apel Bacăua admis excepția necompetenței materiale, raportat la decizia nr.104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale și în consecință declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bacău.
Pe rolul Tribunalului Bacău cauza s-a înregistrat sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 843/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în cauză s-au dispus respingerea acțiunii ca nefondată, cu opinia separată a d-lui asistent judiciar care a fost în sensul admiterii acțiunii.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele considerente: Reclamanții sunt judecători la Judecătoria Moinești.
Potrivit art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004, republicată și completată " pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii, au dreptul la o remunerație stabilită, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii stabilite de lege ".
În același sens sunt și dispozițiile art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, care prevăd că indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților se stabilește în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de anexa prezentei ordonanțe.
Potrivit art.43 din Legea nr.303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național iar, pentru promovarea la Parchetul de pe lângă, art.44 alin.1 lit.c din aceeași lege prevede o vechime minimă de 8 ani în magistratură.
Cu toate acestea, potrivit art.75 alinb.3 și 4 din Legea nr.304/2004 republicată, fără a se organiza concurs și fără îndeplinirea condițiilor de vechime în activitate de 8 ani, în cadrul DIICOT au fost numiți procurori numai pe bază de interviu, iar, conform dispozițiilor art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 modificată și completată prin Legea nr.45/2007 acești procurori sunt salariați la nivelul parchetului de pe lângă
Examinând textele de legale indicate rezultă că legiuitorul vrut să acorde o salarizare majorată categoriei profesionale procurorilor din cadrul DIICOT, ce are în vedere gradul instanței unde aceștia funcționează, urmând ca la încetarea activității din această structură să revină la instanțele sau parchetele de unde provin.
Având în vedere această voință legiuitorului și faptul că reclamanții, invocând discriminarea, tind la acordarea altor drepturi decât cele ce le-au fost stabilite de lege, instanța a constatat că acordarea acestor drepturi ar înfrânge voința legiuitorului ceea ce ar însemna încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art.1, alin.4 din Constituție.
Cu privire la OG nr.137/2000 invocată de reclamanți, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008, publicate în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției în mai multe dosare, constatând că " prevederile art. 1, art.2 alin.3 și art. 27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare, reclamanții, și, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
Criticând hotărârea instanței de fond recurenții au susținut, în esență, că:
- discriminarea este evidentă ( pentru procurorii DNA și DIICOT eliminându-se corelația dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și cel al vechimii minime necesar accesului la respectivul nivel și aplicându-li-se principiul numirii și nu al promovării pe post ) fiind recunoscută și de prima instanță, dar apreciată ca fiind voința legiuitorului;
- acordarea de despăgubiri pentru tratamentul diferențiat discriminatoriu nu încalcă principiul separației puterilor în stat pentru că nu s-a cerut crearea de norme noi, ci doar repararea unui prejudiciu cauzat prin discriminare în condițiile art. 269 Codul muncii.
Doar intimatul pârât a depus întâmpinare la recurs ( filele 28-29 ), solicitând respingerea sa ca nefondat.
Analizând sentința recurată în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu, Curtea constată următoarele:
Într-adevăr speța de față nu deduce analizei nu acordarea unui drept de natură salarială, ci a despăgubirilor bănești cuvenite în baza nr.OG137/2000,ca urmare a constatării săvârșirii faptei de discriminare invocate, despăgubiri reprezentând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I litera A punctele 6-13 la.G nr.27/2006.
Dreptul instanțelor judecătorești de a acorda astfel de despăgubiri este prevăzut de actul normativ mai sus-menționat (.nr.OG137/2000 ), astfel că nu poate fi primită susținerea că s-a depăși limitele puterii judecătorești prin arogarea atribuțiilor de legiferare.
Însă, până la se ajunge la acordarea de despăgubiri, trebuie, în mod obligatoriu să se constate un tratament discriminatoriu drept cauză a respectivului prejudiciu.
Ori, în cauză, deși se invocă art. 269 Codul muncii ( conform căruiaAngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.), art.16 din Constituție etc. în fapt nu se indică nici un act provenind din partea angajatorului care să întrunească caracterul discriminatoriu incriminat. Ci, se solicită a se constata că printr-o reglementare dintr-un act normativ ( art. 11 din OUG27/2006 ) s-au instituit drepturi doar în favoarea unor persoane, și astfel s-au creat situații discriminatorii față de alte persoane neavute în vedere de aceste texte.
Iar această solicitareexcede( în aceste moment ) cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, urmare a constatărilor Curții Constituționale din. 818-821/2008, și mai ales din. 1325/4.12.2008 conform cărora dispozițiileOrdonanței Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare au fost declarate ca neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Mai mult, în cauză se pretinde că prin grila de salarizare diferită prevăzută pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA în anexa I lit.A pct. 6-13 la.OUG27/2006 se instituie un tratament discriminatoriu pentru restul magistraților ce rămân salarizați conform punctelor 14-31 aceleiași anexe, încălcându-se astfel principiul de salarizare consacrat de art. 41 alin.4 Constituție și art. 6 alin.3 Codul muncii.
Însă se pierde din vedere un aspect esențial, respectiv faptul căaceste grile stabilesc diferențieri privind salariul de bazăîn funcție de felul diferit al muncii, de cerințele și condițiile de muncă diferite funcție de nivelul parchetului pe lângă care funcționează aceste structuri,iar nu diferențieri ale acelor elemente accesorii și variabile salariului (definit de art. 155 Codul muncii și art. 38 alin.4 din CCM unic la nivel național ) constituite de sporuri și alte adaosuri, singurele în raport cu care se poate discuta despre eventuale tratamente cu caracter discriminatoriu ( a se vedea în acest sens considerentele. nr. 6/2007, nr. 46/2008 ale pronunțate în recurs în interesul legii ).
Prin urmare, față de aceste situații, constatându-se că hotărârea recurată este legală și temeinică se va dispune respingerea recursului.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul ca nefondat promovat de reclamanții, -, - -, și împotriva sentinței civile nr.843 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - ---
-
GREFIER,
Red.sent.- /
Red.dec.rec.- /15.02.
Tehn./21.ex./19.02.2010/com.tuturor părților.
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina
