Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 16/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 16
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Ancuța Gabriela Manea Liliana
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de către reclamanții, G, G, si în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru pârâtul Ministerul Apărării Naționale, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar concluzii scrise și practică judiciară de către reclamanți și întâmpinare de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, necomunicată reclamanților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic pentru pârâtul Ministerul Apărării Naționale depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată acțiunea în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe excepția prescripției dreptului la acțiune, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pe fondul cererii și pe cererea de chemare în garanție.
Consilierul juridic pentru pârâtul Ministerul Apărării Naționale solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2000-1.10.2004. Precizează că cererea sa este întemeiată pe dispozițiile Decretului nr.167/1958 și ale Codului Muncii. Consideră că instanța nu poate reține întreruperea curgerii termenului de prescripție deoarece prin strategia de reformă în sistemul judiciar nu s-a întrerupt curgerea acestui termenul, în cuprinsul acesteia necuprinzând referiri și la pretențiile solicitate de reclamanți prin aceasta cauză. Arată că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă deoarece în măsura admiterii acțiunii acesta trebuie să aloce sumele necesare plății sumelor și în consecință solicită respingerea excepției. Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțarea pe excepția prescripției dreptului la acțiune, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pe fondul cererii și pe cererea de chemare în garanție.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1016/45/13.11.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanții:, G, G, si chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea pârâților la plata actualizată sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 01.01.2000-01.10.2004 și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a stabilit că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat îndreptățirea personalului auxiliar la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar respectiv indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii reclamanții arată că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
În dovedirea acțiunii, reclamanții depun la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Apărării a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție produce efecte numai pentru viitor.
Ministerul Apărării a formulat în cauză și cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, a invocat în cauză excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se mai arată că instanța nu poate dispune plata actualizată a drepturilor bănești în condițiile în care pârâtul, instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferențelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă, sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale, instanța reține că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele motive:
Prin prezenta acțiune, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Se reține că, astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, dreptul la acțiune în sens material înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere și obține, de la organul de jurisdicție competent, protecția statală a dreptului său, la nevoie pe calea constrângerii juridice, a executării silite.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.
În speță, se reține însă că, în urma adoptării nr.OG 83/2000, care a abrogat disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce prevedea sporul de risc și solicitare neuropsihică, reclamanții nu au mai avut posibilitatea de cere și obține protecția statală pentru un drept subiectiv ce practic nu mai exista.
Posibilitatea reclamanților de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr.XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, sancționarea reclamanților cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acestora pentru neexercitarea acestui drept, se reține că ar fi nelegală și noneducativă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța o va respinge, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Reclamanții, în calitate de magistrați militari și personal auxiliar de specialitate, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Se reține însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Se mai reține că, prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. se reține că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în condițiile dsip.art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu data de 01.01.2000 și până la 01.10.2004, pe perioadele în care aceștia au funcționat în cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași, urmând a fi astfel admisă acțiunea formulată de către aceștia.
Sumele datorate vor fi actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de către reclamanți, în temeiul art.1088 civil.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, urmează să se admită și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Având în vedere modul de soluționare a acestei cereri, urmează să se respingă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Apărării Naționale, cerere având același obiect, respectiv obligarea ministerului la alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile prescripției dreptului la acțiune invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea formulată de reclamanții:, G, G, și, având ca reprezentant pe reclamantul, cu domiciliul ales la Parchetul ilitar Iași, cu sediul în-, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, bulevardul nr.14, sector 4, cod 75101, Ministerul Apărării Naționale, cu sediul în B,- și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, codul poștal -.
Obligă primii doi pârâți să plătească reclamanților:, G, G, și diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.01.2000-01.10.2004, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Obligă primii doi pârâți să plătească diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, după cum urmează:
-reclamantului, pentru perioada 01.01.2000-15.07.2001;
-reclamantului, pentru perioada 01.10.2000-01.07.2003;
-reclamantei, pentru perioada 05.11.2002-15.10.2003.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin această hotărâre.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Apărării Naționale.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2009.
Președinte, Judecător, Asistenți judiciari,
cu opinie în sensul prezentei hotărâri
Grefier,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 26.01.2009.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Ancuța Gabriela Manea Liliana