Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1607/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din
justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1607
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,- județul B șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.711din07 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile asupra cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din 03 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare, potrivit art. 260 din Codul d e procedură civilă, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 10 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1493/40/19.03.2008 pe rolul secției civile a Tribunalului Botoșani, reclamantele și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani la plata unei despăgubiri egale cu diferențele salariale echivalente cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizația brută lunară (pentru perioada 1.03.2005 - 31.03.2006) și de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară (începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la încetarea stării de discriminare a reclamanților), în cuantum actualizat, de la data scadenței fiecărei sume în parte și până la data plății efective;
- să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor B să pună la dispoziția Ministerului d e Justiție B fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că fac parte din personalul judiciar din unitățile de justiție (asistenți judiciari) și sunt discriminate, contrar prevederilor art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000, art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul muncii, față de restul personalului din justiție prin excluderea de la beneficiul sporului de fidelitate.
Aceasta întrucât, au arătat reclamantele, potrivit art. 4 din nr.OUG 27/2006, toate categoriile de personal judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești (judecători, procurori și magistrați asistenți) precum și personalul de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție beneficiază de acest spor pentru vechimea în funcția judiciară sau de specialitate juridică deținută în sistemul justiției.
Or, reclamantele au apreciat că îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat prin prisma atribuțiilor profesionale ce le revin, concluzie confirmată și de faptul că funcția de asistent judiciar este asimilată celei de judecător și din punctul de vedere al salarizării (conform nr.OUG 177/2002, nr.OUG 27/2006 și Legii nr. 45/2007) fiindu-le impuse aceleași condiții stricte și severe, definitorii și specifice magistraților.
Mai mult decât atât, perioada în care asistenții judiciari, exercită această funcție constituie atât vechime în muncă cât și vechime în magistratură.
În drept reclamantele și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1 - 6 din nr.OUG 137/2000, art. 5 și 154 alin. 3 din Codul muncii, art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul art. 12 la această convenție, art. 6, 8, 39 (1) lit. a, 40 (2) lit. c și f, art. 20, art. 16 (1) și art. 41 din Constituție.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de fidelitate nu s-a creat o situație discriminatorie, asistenții judiciari neaflându-se în situație comparabilă cu judecătorii care să impună un tratament nediferențiat.
Astfel a susținut pârâtul, statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004 în timp ce statutul funcției de asistent judiciar este reglementat de art. 55 și art. 10 și urm. din Titlul VI al Legii nr. 304/2004. De asemenea, condițiile de numire și recrutare ale asistenților judiciari sunt diferite de condițiile de acces în magistratură, ca și atribuțiile conferite de lege celor două funcții.
În plus, există diferențe clare și în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție, iar în ceea ce privește durata exercitării funcției, cea de asistent judiciar este esențialmente temporară în vreme ce judecătorii își exercită funcția pe durată neterminată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii deduse judecății.
Prin sentința nr. 711/07.05.2008 Tribunalul Botoșani - secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea în daune formulată de reclamante, încât a obligat pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantelor o despăgubire egală cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1.03.2005 - 31.03.2006 și respectiv 15% din indemnizația brută lunară pentru perioada cuprinsă între 01.01.2006 și până la încetarea stării de discriminare, despăgubire ce va fi actualizată în funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume în parte până la data plății efective.
În fine, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării sumelor susmenționate.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut, în primul rând, că Ministerul Economiei și Finanțelor are legitimitate pasivă în proces, deoarece potrivit Legii nr. 500/2002, a G nr. 208/2005 și a G nr. 386/2007, acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ce privește admisibilitatea cererii în despăgubiri, formulată de reclamante, prima instanță a reținut că acordarea de despăgubiri în baza art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este în concordanță cu principiile de drept, iar că nu numai salariul propriu-zis, ci și sporurile salariale, pot genera situații de discriminare, care cad sub incidența art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Pe fond, Tribunalul a reținut într-o motivare amplă, laborioasă, că se impune ca și asistenții judiciari să beneficieze de sporul de fidelitate prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, deoarece aceștia aparțin personalului judiciar, încât se cuvine să li se acorde un tratament identic cu categoriile profesionale enumerate.
Că, în esență, prin neacordarea sporului de fidelitate, asistenții judiciari sunt discriminați față de restul personalului judiciar, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce generează acest spor salarial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin împuternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană
Ministerul Justiției a invocat în primul rând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, susținând că nici un text de lege nu dă în competența instanței de judecată atributul modificării și completării altor prevederi legale.
Pe de altă parte, a susținut că nu se poate face analogie cu art. 4 din nr.OUG 27/2006 pentru asistenții judiciari, câtă vreme textul respectiv valorizează exclusiv vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, încât hotărârea primei instanțe cade și sub incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A prezentat diferențierile nete între funcțiile menționate și cea de asistent judiciar, constând în condiții diferite de recrutare și numire, în roluri și atribuții profund diferite în cadrul completelor de judecată, într-un tratament administrativ diferit.
A invocat, în sensul celor susținute, deciziile nr. 239/2003 și 362/2003 ale Curții Constituționale, care s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unor prevederi ale nr.OUG 177/2002, practica judiciară a Curții de Apel București (sentința nr. 1800/25.06.2007 în dosarul nr-) și împrejurarea că în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat o hotărâre în sensul că situația invocată de reclamante reprezintă un tratament diferențiat.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat că nu are calitate procesuală pasivă în proces, respingerea acestei excepții fiind bazată pe o interpretare greșită a Legii nr. 500/2002.
A susținut, în același sens, că nu are calitate de ordonator de credite și că nu sunt întrunite condițiile pentru obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății unor drepturi salariale, câtă vreme n-are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi.
Intimatele reclamante au depus întâmpinare, în care au susținut că hotărârea dată de prima instanță este legală și temeinică, subliniind pe larg argumentele din considerentele acesteia, și au invocat în drept art. 2 din nr.OUG 20/2002 care dispunea că (foștii) magistrați consultanți beneficiau de toate drepturile salariale prevăzute pentru judecători de Legea nr. 50/1996.
Recursurile pârâților au format inițial dosarul nr- înregistrat la 09.07.2008 pe rolul secției civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat prin decizia nr. 21/06.01.2009 în sensul declinării competenței de soluționare în favoarea Curții de APEL SUCEAVA.
Investită astfel cu soluționarea, Curtea va reține că recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, devenit Ministerul Finanțelor Publice, este nefondat, încât va fi respins ca atare în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, dar că recursul Ministerului Justiției, devenit Ministerul Justiției și Libertăților este fondat, încât se cuvine a fi admis în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, cu consecința modificării sentinței primei instanțe în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantelor, pentru considerentele ce succed:
Astfel, în primul rând, Curtea va aprecia că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, câtă vreme - după cum corect a reținut prima instanță - asigură executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice și răspunde de pregătirea și fundamentarea bugetului de stat și a legilor de rectificare a bugetului, sumele eventual cuvenite intimatelor - reclamante neputând fi achitate decât după prevederea lor în buget.
Pe de altă parte, Curtea reține că dispozițiile art. 1, 2, 3 și 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 pe care intimatele - reclamante își sprijină pretențiile - au fost declarate neconstituționale, în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze și să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (deciziile nr. 818, 819, 820 și 821, toate din 03.07.2008).
Potrivit celor cuprinse în aceste decizii, este evident neconstituțional a se interpreta art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 în sensul că instanța de judecată ar avea competența de a adăuga norme din un act normativ, stabilite pentru salarizarea unei anumite categorii profesionale, la cele ce stabilesc salarizarea unei alte categorii - cum, practic, prima instanță a dispus, - deoarece se încalcă principiul separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Drept urmare, este incident în speță motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, încât se impune casarea sentinței atacată și, în rejudecare, respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.711din07 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința civilă nr. 711 din 7.05.2008 a Tribunalului Botoșani.
Respinge acțiunea, ca nefondată.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulMinisterul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2 / 28.12.2009
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Dicu Aurel, Maierean Ana
