Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 167/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 167
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL PRAHOVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI împotriva sentinței civile nr. 2003 din 02 XII 2009 Tribunalului Iași, intimat fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar prin registratura instanței concluzii scrise și note de ședință. În cauză, prin cererile de recurs, s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit cărora sunt patru recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate discriminarea cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 și 2 raportat la prevederile art. 3 și 4 din OUG nr. 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. pct. (i) și ale art. 27 din OG137/2000 republicată; și să se anuleze situația creată prin discriminare prin acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile realizate din diferența dintre salariul prevăzut în Anexa I lit. pct. 6 - 13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre ei și cel efectiv încasat, începând cu data intrării în vigoare OUG 27/2006 (respectiv 10.04.2006), până 09.07.2006 la care, să se adauge sporurile prevăzute de acest act normativ (în raport cu funcțiile deținute de către fiecare recurent reclamant) precum și drepturile salariale pe care le- încasat efectiv sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective la care se adaugă dobânda legală; să fie obligat pârâtul Tribunalul Prahova să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă; și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin Hotărârea nr. 185 din 22.07.2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004 au instituit discriminare directă între noi, magistrații judecători, și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție () și a Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ().
Legalitatea acestei hotărâri fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de în Secțiile Unite cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie care, potrivit art. 329 alin. ultim Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
De aceea, în expunerea de motive preliminară din OUG nr. 27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în Capitolul VI pct. 3.3 din "Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007", având ca termen de finalizare luna decembrie 2005. Obiectivul menționat vizat eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare a magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora.
Noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea OUG nr. 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminare directă, o adâncește și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiectiv principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare drepturilor salariale cuvenite magistraților.
Se mai arată că prin decizia nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Pârâtul Tribunalul Prahova formulat întâmpinare și solicitat respingerea acțiunii, arătând că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță de urgență. Totodată beneficiază de spor de fidelitate, spor de vechime în muncă, spor de condiții de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
Apreciază faptul că nu se poate considera această situație ca fiind discriminatorie, întrucât competențele legale ale acestor procurori sunt diferite, riscurile și răspunderea profesională sunt diferite, statutul acestora este diferit și prin urmare se justifică remunerarea muncii lor, în alte condiții, atât timp cât judecătorii au alte atribuții, chiar dacă aceștia din urmă soluționează în faza urmăririi penale măsuri preventive sau orice alte cereri, la solicitarea acestor procurori din cadrul serviciilor teritoriale ale precum și cauzele deduse judecății, instrumentate de aceste organe de procedură penală.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât este neîntemeiată aprecierea ca Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să fie parte în litigiu și, să fie obligate la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare și solicitat respingerea acțiunii. Se arată că examinând dispozițiile OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, modificată și completată și ale Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, modificată și completată rezultă că aceste două direcții sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul și trebuie să fie identică cu cea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19 - 23 acestor procurori s- făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, după cum se arată în memoriu - cauze de corupție ori de altă natură -, ci criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Pârâta Curtea de Apel Ploiești invocat decizia nr. 447/2005 care statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Instanța a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.2003 din 02.12.2009 Tribunalul Iași respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice.
Obligă pârâții Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției să plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul prevăzut în anexa la OUG 27/2006 lit. nr. crt. 6-13 corespunzător funcției exercitate de reclamant, începând cu data de 01.04.2006 până la data de 09.07.2006,la care să se adauge sporurile prevăzute de actul normativ și salariul efectiv încasat, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății despăgubirii la care au fost obligați ceilalți pârâți.
Disjunge și declină în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 statuează că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea ori apartenența la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La lit. A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, dacă și NA. ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6-13 lit. A din anexa la.G nr. 27/2006, fără să fie necesară o prevedere legală specială în acest sens.
Or, art. 11 alin. 1 din G nr. 27/2006 prevede în mod expres că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.
În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează. Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.
Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
În conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, a obligat pârâții, în baza art.269 din Codul muncii, să repare prejudiciul produs reclamantului, prin plata unei despăgubiri.
Având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a obligat acest pârât să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține, în primul rând, că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare. În acest sens, recurentul menționează decizia nr. 1325/4.12.2008 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. 1, 2, 4-11, art. 11 și art. 27 alin. 2-6 din OG nr. 137/2000. Mai arată și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora
Mai susține recurentul că dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile întrucât nu există un text de lege care să recunoască reclamantei dreptul pretins. De asemenea, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor. În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate.
Considerând că prima instanță a reținut că, în materia salarizării magistraților, vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial, eliminat în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, recurentul arată că legiuitorul nu a stabilit un criteriu esențial.
A fost menținută, în cazul acestor procurori, regula numirii, nu cea a promovării lor, pe o durată temporară, prin urmare nu există reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori, sens în care dispozițiile art. 75 și art. 83 din Legea nr. 304/2004 sunt extrem de clare.
recurentul că, în mod evident, criteriul avut în vedere de legiuitor este cel al nivelului instanței sau parchetului, prin soluția pronunțată fiind eludate chiar dispozițiile invocate de instanță în argumentarea sa juridică, ceea ce determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin OUG nr. 27/2006.
Mai consideră recurentul, față de considerentele sentinței privind criteriul domeniului specializat de activitate care stă la baza salarizării procurorilor DNA și DIICOT, că există posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care nu presupune uniformitate.
În motivarea recursului său, Curtea de Apel Ploiești arată că nu există discriminare determinarea cuantumului indemnizațiilor este un drept al legiuitorului, diferențierea acestora fiind justificată de elementele specifice pe care le presupune lupta împotriva corupției și a crimei organizate.
În motivarea recursului său, Tribunalul Prahova arată că situația invocată nu este discriminatorie, întrucât competențele legale, riscurile și răspunderea profesională ale procurorilor ce lucrează în structurile DIICOT și DNA sunt diferite de ale celorlalți magistrați.
Intimatul formulează concluzii scrise.
Nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
Intimatul reclamant a avut, pentru perioada de referință, calitatea de judecător la Judecătoria Ploiești. Solicită ca angajatorul să-i acorde despăgubiri constând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul prevăzut în anexa la OUG 27/2006 lit. nr. crt. 6-13 corespunzător funcției exercitate de reclamant, începând cu data de 01.04.2006 până la data de 09.07.2006.
Indemnizația de încadrare este stabilită potrivit coeficientului din anexa la OUG 27/2006 lit. nr. crt.28.
Curtea observă, în acest context, că reclamantul nu cer sancționarea atitudinii discriminatorii a angajatorului față de aplicarea aceluiași text legal ce reglementează salarizarea, ci solicită aplicarea dispozițiilor OUG 27/2006 lit. nr. crt. 6-13, pentru comparabilitate și analogie de categorie profesională, responsabilități și riscuri profesionale, în baza OUG 137/2000.
Or, în această circumstanță sunt aplicabile dispozițiile deciziile Curții constituționale nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Curtea constată că potrivit dispozițiilor art.147(7) din Constituția României deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare instanța constată că nu există un act sau fapt discriminatoriu săvârșit de angajator în sensul OG 137/2000, și că instanța nu poate obliga angajatorul la acordarea unor despăgubiri rezultate din aplicarea unor text altul decât cel incident.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 combinat cu art.312 pr.civ va admite recursurile și va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii. Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este nefundat.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova împotriva sentinței civile nr. 2003 din 2 XII 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.- -
03.03.2010- 2ex.
Tribunalul Iași: ;
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
