Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1724/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1724/R-CM
Ședința publică din 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP, cu sediul în Rm.V,-, județul V și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.432 din data de 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-prin V, în baza delegației de la dosar, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI, intimații-reclamanți și și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-V, solicită admiterea recursului instituției pe care o reprezintă, așa cum a fost formulat și motivat în scris. De asemenea, solicită admiterea celorlalte recursuri.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constă că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 04.03.2009, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Finanțelor și au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea la plata pentru fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, iar personalului auxiliar și conex asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției cu titlu de despăgubiri.
S-a solicitat actualizarea sumei la data plății conform OG nr. 9/2000, obligarea Ministerului Finanțelor să vireze sumele necesare efectuării plății către Ministerul Justiției și obligarea acestuia din urmă la virarea către ordonatorii de credite a sumelor necesare precum și obligarea Curții de APEL PITEȘTI să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că din adresa nr.42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, a rezultat că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Au mai arătat reclamanții că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că există doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. Această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Reclamanții au susținut că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice Vaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a susținut că acțiunile sunt neîntemeiate întrucât reclamanții nu fac dovada apartenenței la personalul juridic de specialitate juridică asimilat magistraților care beneficiază de stimulente în temeiul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Prin notele scrise depuse la dosar pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.432/14.04.2009, Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea formulată de reclamanții și, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească fiecărui reclamant suma de 21.887 lei, reprezentând echivalentul stimulentelor primite de personalul contractual din cadrul Ministerului Justiției în perioada 2006 - 2008, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele de bani necesare efectuării plății stimulentelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității pasive a Ministerului Finanțelor Publice s-a reținut a fi neîntemeiată.
Calitatea sa procesuală este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum a susținut pârâtul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanții îndeplineau funcția de șoferi și, potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod sau șofer.
Potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 303/2004 modificată și republicată, e p. durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle.
În ceea ce privește drepturile salariale, nr.OUG 27/2006, modificată și republicată, reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.
Reclamanții, în calitate de șoferi în cadrul Tribunalului Vâlcea, au depus mai multe ordine emise de ministrul justiției, care atestă că, în intervalul 2006 - 2008, personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente.
Conform art. 90 ind. 1 din Legea nr. 567/2004, prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68 ind. 2, art. 68 ind. 3 și art. 68 alin. 4 din Legea nr. 567/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 146/1997, republicată, "in sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției. Executarea silită a debitelor se efectuează de organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.
Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, în contul nr. 119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale".
Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Disponibilitățile de la finele anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație."
În acest sens s-a emis Ordinul nr. 1008/C/19 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Conform dispozițiilor art. 2 din acest ordin, "sumele constituite potrivit se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.
Repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite.
Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Gradul de colectare la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite se determină prin raportul dintre totalul sumelor global colectate la nivelul tuturor ordonatorilor de credite și sumele colectate la nivelul fiecărui ordonator de credite, rezultate din evidența cheltuielilor judiciare (amenzi judiciare, cheltuieli din sumele avansate de stat) ale fiecărei instanțe judecătorești.
Cu privire la criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători, art. 3 din Ordinul nr. 1008/C/9.04.2006 prevede că acestea sunt:
a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de:
- numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat;
- complexitatea cauzelor soluționate;
- operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor;
b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;
c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației etc.).
(2) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt:
a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;
b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;
d) timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic;
e) să aibă, la ultima evaluare, calificativul "foarte bine".
În perioada ianuarie 2006 - aprilie 2008, Ministerul Justiției a emis mai multe ordine prin care s-a dispus acordarea unor stimulente lunare consilierilor juridici din cadrul Ministerului Justiției asimilați magistraților, stimulente față de care ordonatorul principal de credite nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 154 alin. 3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. în acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția Europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
În cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În primul rând, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile; în discuție este categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției; atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor nr.OG 27/2006 (art.3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
În al doilea rând, existența unui tratament diferențiat; art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. în acest sens sunt și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, că "îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire".
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit. e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin prezenta acțiune nu se urmărește anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci dimpotrivă aplicarea unui text normativ în vigoare, respectiv o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea -ă a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța a reținut că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Reiese că este discriminatorie diferențierea tratamentului salarial al judecătorilor de cel al consilierilor juridici din Ministerul Justiției asimilați magistraților motivat de implicarea acestora din urmă în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, conform Notei nr. 90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției, pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare precum și pentru informatizarea sistemului judiciar, potrivit Notei nr. -/7.12.2006 a Ministerului Justiției.
În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
Mai mult decât atât în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară.
Acest principiu presupune că derogările de la un drept individual cum ar fi egalitatea de tratament să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit.
În raport de considerentele arătate, prima instanță a constatat că repartizarea fondurilor necesare stimulării personalului auxiliar și conex asimilat funcționarului public sau personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției s-a făcut discriminatoriu astfel că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000, a admis acțiunea în sensul obligării pârâților să repare prejudiciul produs fiecăruia dintre reclamanți, prin plata unei despăgubiri constând în sume primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației de la data efectuării plății.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP V, și Curtea de APEL PITEȘTI.
Recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților a susținut că este nelegală pentru următoarele motive:
- sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv încadrat în art.304 pct.7 Cod procedură civilă;
- hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive de recurs s-a susținut că hotărârea nu respectă cerințele prevăzute de art.261 pct.5 Cod procedură civilă, iar argumentele care susțin concluzia la care a ajuns sunt străine de natura pricinii și nu se arată în considerente modalitatea în care s-a stabilit pentru fiecare reclamant suma de 21.887 lei.
Se arată că față de motivarea primei instanțe, pe existența discriminării în sensul arătat în OG nr.137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14 din CEDO, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.5 și 6 din Codul muncii, practic a fost acordat un drept salarial neprevăzut în legislația specifică aplicabilă.
În acest sens nici Legea nr.146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului Justiției nr.1008/C/2006, nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești,
Recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a susținut că hotărârea este nelegală, pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, întrucât, în mod greșit a fost respinsă excepția invocată de acesta a lipsei calității procesuale pasive în cauză, iar pe fondul cauzei, greșit a fost admisă acțiunea și recunoscut reclamanților un drept care nu este prevăzut de lege.
Recurenta Curtea de APEL PITEȘTIa susținut că sentința este nelegală pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nelegal a admis acțiunea reclamanților ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate de pârâți, în raport de actele dosarului, Curtea constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise.
Prima instanță, a pronunțat o soluție nelegală deoarece a acordat reclamanților stimulente fără a exista un text legal care să recunoască acest lucru.
Reclamanții, în calitate de personal conex în cadrul Tribunalului Vâlcea au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plății, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, pretinzând că ar fi discriminați față de consilierii juridici asimilați magistraților, din cadrul Ministerului Justiției.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminare, ea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume, existența unui tratament diferențiat, manifestat prin: deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată.
Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin urmare, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege și trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat și injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage ori comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin acordarea stimulentelor conform Ordinelor Ministerului Justiției, aflate la dosar, nu s-a produs o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000, prin aceea că ele nu au fost acordate tuturor categoriilor care pot beneficia de drepturile suplimentare prevăzute de Legea nr.147/1996.
Potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar premiile și stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot fi acordate salariaților numai după îndeplinirea anumitor criterii stabilite în mod exclusiv de către angajatori.
Trebuie observat faptul că nici Legea nr. 147/1996 și nici normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1008/C/2006, nu prevăd în vreun fel obligativitatea acordării stimulentelor întregului personal din cadrul instanțelor judecătorești, iar vocație la aceste stimulente o au numai cei care îndeplinesc criteriile menționate în dispozițiile legale, în speță, pârâții motivându-și acordarea acestora prin implicarea destinatarilor fondurilor bănești respective în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007(conform Notei nr.90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției), pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare, precum și pentru informatizarea sistemului judiciar( potrivit Notei nr.-/7.12.2006 a Ministerului Justiției).
Or, atâta vreme cât nu există un drept absolut de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai facultatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin respectivul ordin, nu există obligația de premiere egală, cu aceleași sume, a tuturor beneficiarilor săi.
De asemenea, prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile alin. (3) ale art. 2 din OG nr. 137/2000 susmenționată, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea dedusă judecății, deși nu urmărește expres anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege ori înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, prin admiterea sa, are totuși ca finalitate interpretarea unui text de lege în sensul eliminării posibilității de apreciere pe care legiuitorul i-a lăsat- ordonatorului de credit, lipsind de substanță însuși conceptul de premiu/stimulent.
În speță, se constată că nu există un drept prevăzut de lege de a fi premiat, existând numai o vocație, astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
În concluzie, prima instanță a procedat nelegal la admiterea acțiunii formulată de cei doi reclamanți, motiv pentru care, în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile formulate în cauză și a casa sentința pronunțată de tribunal, iar pe fond, se va respinge acțiunea formulată de către aceștia, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP, cu sediul în Rm.V,-, județul V și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.432 din data de 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Tribunalului Vâlcea și pârâții TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Rm V, județul
Casează sentința și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanții și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/10 ex/14.12.2009
Jud.fond,
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan