Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Pitesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1723/R-CM

Ședința publică din 18 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

JUDECĂTOR 3: Lică Togan

Judecător: - -

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, pârâtul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - REPREZENTAT DE DGFP V, cu sediul în Rm.V,-, județul V și de pârâta CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.314 din data de 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-prin V, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI, intimații-reclamanți, a, (), G, G, G, A, intimații-intervenienți, -, și, intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 3 iunie 2008, reclamanții, a, (), G, G, G, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de APEL PITEȘTI, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se dispună obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate, potrivit OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că, așa cum rezultă din adresele nr.42140 și 42717/30.04.2008, emise de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, în perioada 2006-2008 au fost acordate în repetate rânduri stimulente personalului din cadrul Ministerului d e Justiție, din fondul constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.147/1997. În acest sens au fost depuse ca dovadă la dosar mai multe ordine emise de Ministerul Justiției.

Reclamanții au precizat că potrivit normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.

S-a arătat că sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu; ă epartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite; că, repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al Ministrului Justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.

Față de împrejurarea că deși se află în aceeași situație (categoria profesională a magistraților sau asimilaților magistraților), magistrații au fost salarizați inegal, astfel că reclamanții apreciază prezentul litigiu ca fiind un conflict de drepturi, având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din existența acestei discriminări. În acest sens s-a menționat că, deși atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților, potrivit Normelor interne au drepturi egale în ceea ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal. Astfel, s-a învederat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acesteia, sumele fiind ridicol de mici în comparație cu cele acordate personalului din Ministerul Justiției prin ordinele depuse la dosar.

De asemenea, s-a mai arătat că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. ceastă posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.

Referitor la tratamentul discriminatoriu s-a menționat că este evident, întrucât Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salariați întocmai ca și magistrații, dar stimulați în mod discriminatoriu cu sume importante, fiind exclusă de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților, indiferent de calificativele anuale obținute, rezultatele meritorii, complexitatea sarcinilor de serviciu, modul de îndeplinire a acestora, ori calitatea activității desfășurate.

În susținerea acțiunii, au fost invocate prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, precum și prevederile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.

Prin încheierea nr.111 pronunțată la data de 03.07.2008, Tribunalul Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Curtea de APEL PITEȘTI, competentă să soluționeze pricina în conformitate cu disp. art.1 din nr.OUG75/2008 și nr.OG8/2007.

În același dosar s-a formulat cerere de intervenție de către intervenienții, -, prin care s-a solicitat obligarea acelorași pârâți la plata pentru fiecare intervenient a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, personalului auxiliar asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri.

S-a solicitat actualizarea sumei la data plății conform nr.OG9/2000, obligarea Ministerului Finanțelor să vireze sumele necesare efectuării plății către Ministerul Justiției și obligarea acestuia din urmă la virarea către ordonatorii de credite a sumelor necesare, precum și obligarea Curții de APEL PITEȘTI să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.

Intervenienții, -, au depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către expertul contabil.

Prin încheierea pronunțată la data de 21.01.2009 de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competență soluționare Tribunalului Vâlcea, reținându-se în considerente că prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale dispozițiile Ordonanței nr.75/2008 au fost declarate neconstituționale.

În cauză a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, întrucât această persoană juridică este terț față de raportul juridic dedus judecății, nefiind angajatorul reclamanților.

S-a susținut că potrivit art.131 din Legea nr.304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă conform prevederilor art.19 din Legea 500/2002, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând la rectificările corespunzătoare. De asemenea, s-a mai arătat că potrivit art.3 alin.1, pct.2 din HG208/2005, această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.

Totodată s-a mai arătat că ordonatorul principal de credite al reclamanților nu recunoaște dreptul de a beneficia de stimulente pentru reclamanți și nu a prevăzut aceste sume în articolul bugetar, nesolicitând deschiderea de credite de la Ministerul Economiei și Finanțelor pentru aceste sume.

Pe fondul cauzei s-a arătat că prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.818/2008, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a menționat în acest sens că același lucru solicită și reclamanții.

De asemenea, s-a mai arătat că în mod cert nu poate fi reținut un tratament nelegal între reclamanți și celelalte categorii profesionale din cadrul Ministerului Justiției, deoarece nu poate fi reținută o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de angajați.

În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției, arătând că acțiunea este neîntemeiată.

S-a învederat că prin acordarea stimulentelor conform Ordinelor Ministerului d e Justiție menționate în acțiune nu poate reținută ca fiind o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat", ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai în prezența unei posibilități recunoscute de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al Ministrului Justiției. S-a menționat că nu există nici un act normativ care să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător, ori unui alt salariat din sistemul justiției.

Cu privire la prevederile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Protocolul 12 la Convenție, s-a arătat că nu sunt aplicabile în speță.

De asemenea, s-a mai arătat că, spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, din care s-a enumerat în primul rând existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritate etc.

Prin normele aprobate prin art. 3 din nr.1008/2006 au fost stabilite criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, respectiv: a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de:

- numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat;

- complexitatea cauzelor soluționate;

- operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor;

b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;

c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației etc.).

(2) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt:

a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;

b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;

d) timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic;

e) să aibă, la ultima evaluare, calificativul "foarte bine".

În ceea ce privește cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor s-a arătat că normele mai sus menționate prevăd că propunerile nominale și cuantumul sumelor se stabilesc de către colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute în aceleași norme.

Referitor la tratamentul discriminatoriu s-a menționat că este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim. De asemenea, s-a mai arătat că acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestuia.

Sub aspectul capătului de cerere privind actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății s-a arătat că din interpretarea dispozițiilor art.1088 Cod civil, rezultă că reclamanții, care sunt creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă de bani, pot pretinde doar drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, ci nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.

De asemenea, față de cererile de intervenție formulate în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestora.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.314/17.03.2009, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea și cererea de intervenție, în sensul că au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților și intervenienților echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, în cuantum de câte 77.906, sumă netă actualizată la 30.11.2008, cuvenită fiecărui reclamant și câte 52.399 lei cuvenită fiecărui intervenient, și și de câte 36.368 lei pentru intervenienții și -, sume nete actualizate la 30.11.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă, cu motivarea că justifică această calitate prin prisma dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Ori, potrivit disp.art.131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar în conformitate cu disp. art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Potrivit disp.art.15 din HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, cum este Ministerul Justiției, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Nu se poate reține că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a OUG nr.75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.

Pe fondul cauzei s-a reținut că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.87 din Legea nr.303/2004 modificată și republicată, e p. durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle.

Cu privire la drepturile salariale, nr.OUG27/2006, modificată și republicată, reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.

Reclamanții, în calitate de judecători în cadrul Tribunalului Vâlcea, au depus mai multe ordine emise de ministrul justiției, care atestă că în intervalul 2006 - 2008 personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente.

Potrivit dispozițiilor art.25 din Legea nr.146/1997, republicată, "in sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției. Executarea silită a debitelor se efectuează de organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.

Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, în contul nr.119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale".

Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Disponibilitățile de la finele anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație.

În acest sens s-a emis Ordinul nr.1008/C/19 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.

Conform dispozițiilor art.2 din acest ordin, "sumele constituite potrivit art.1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu".

Așa cum s-a arătat și în adresa nr-1/27.11.2008, repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite. Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.

Gradul de colectare la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite se determină prin raportul dintre totalul sumelor global colectate la nivelul tuturor ordonatorilor de credite și sumele colectate la nivelul fiecărui ordonator de credite, rezultate din evidența cheltuielilor judiciare (amenzi judiciare, cheltuieli din sumele avansate de stat) ale fiecărei instanțe judecătorești.

Cu privire la criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători, art.3 din Ordinul nr.1008/C/9.04.2006 prevede că acestea sunt:

a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de:

- numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat;

- complexitatea cauzelor soluționate;

- operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor;

b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;

(2) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt:

a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;

b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;

d) timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic;

e) să aibă, la ultima evaluare, calificativul "foarte bine".

În perioada ianuarie 2006 - aprilie 2008, Ministerul Justiției a emis mai multe ordine prin care s-a dispus acordarea unor stimulente lunare consilierilor juridici din cadrul Ministerului Justiției asimilați magistraților, stimulente față de care ordonatorul principal de credite nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității.

Potrivit dispozițiilor art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din același cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

În cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În primul rând, tribunalul a reținut existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, în discuție fiind categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor nr.OG27/2006 (art.3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.

În al doilea rând, s-a reținut existența unui tratament diferențiat. Ori prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 alin.2 lit.i din OG nr.137/2000.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia în interesul legii nr.VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, că "îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.

Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire".

Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Rezultă așadar că aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță. Prin prezenta acțiune însă nu se urmărește anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci dimpotrivă aplicarea unui text normativ în vigoare, respectiv o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dispozițiilor art.27 alin.1 din OG nr.137/2000.

De asemenea, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.

Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea -ă a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).

Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.

De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002, prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.

În altă ordine de idei, instanța a reținut că în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.

A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.

Față de considerentele expuse, tribunalul a reținut că este discriminatorie diferențierea tratamentului salarial al judecătorilor de cel al consilierilor juridici din Ministerul Justiției asimilați magistraților, motivat de implicarea acestora din urmă în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, conform Notei nr.90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției, pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare, precum și pentru informatizarea sistemului judiciar, potrivit Notei nr. -/7.12.2006 a Ministerului Justiției.

Ministerul Justiției nu a justificat excluderea de la acordarea stimulentelor a unei întregi categorii de personal, nefăcând dovada unor criterii obiective care să determine emiterea a numeroase ordine în perioada 2006-2008 pentru acordarea stimulentelor în mod exclusiv personalului asimilat magistraților din cadrul Ministerului d e Justiție.

În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, a făcut trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.

Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.

Mai mult decât atât, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară.

Acest principiu presupune că derogările de la un drept individual cum ar fi egalitatea de tratament să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit.

Față de cele arătate, s-a constatat că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora s-a făcut în mod discriminatoriu.

În consecință, având în vedere disp. art.27 alin.1 din nt.OG137/2000, disp. art.22 din nr.OUG221/2008, modificat prin art.11 din nr.OUG4/2009, precum și disp. art. 12 din nr.OUG4/2009, tribunalul a admis acțiunea în sensul obligării în solidar a pârâților să repare prejudiciul produs fiecăruia dintre reclamanți, prin plata unei despăgubiri constând în sume primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației de la data efectuării plății efective, având în vedere că reclamanții au suferit un prejudiciu prin neacordarea acestor sume în perioada menționată, ca urmare a devalorizării monedei naționale.

În speță nu sunt aplicabile prevederile art.1088 Cod civil, așa cum susține pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, întrucât în cauza de față nu este vorba de un contract încheiat între părți, prin care să se fi stabilit scadența plății unei sume de bani.

Conform raportului de expertiză depus la dosar, fiecărui reclamant îi revine câte 77.906 lei, reprezentând echivalentul stimulentelor primite de un consilier juridic asimilat magistraților pe perioada 2006-2008, sumă netă, care a fost actualizată la data de 30.11.2008, urmând să fie aplicat indicele de inflație de la data plății efective.

Cu privire la cererea de intervenție formulată de intervenienții, -, instanța a reținut că aceștia justifică un interes propriu, având calitate de consilieri de probațiune în cadrul Tribunalului Vâlcea. Ori sumele constituite potrivit art.1din Ordinul nr.1008/C/19 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.

Pentru aceleași considerente expuse anterior cu privire la acțiunea principală a fost admisă și cererea de intervenție.

Conform raportului de expertiză depus la dosar, intervenienților, le revine câte 52.399 lei, pentru fiecare, reprezentând sumă netă, care a fost actualizată la data de 30.11.2008, urmând să fie aplicat indicele de inflație de la data plății efective. De asemenea intervenienților -, le revine câte 36.368 lei, pentru fiecare, reprezentând sumă netă, care a fost actualizată la data de 30.11.2008, la care se va aplica indicele de inflație de la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice

Prin recursul său, Curtea de APEL PITEȘTIa criticat sentința pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și pct.4 Cod procedură civilă, arătând, în esență, următoarele:

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece cererea de intervenție formulată în cauză este inadmisibilă, întrucât raportul de muncă are un caracter personal, iar un terț nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care are calitatea de reclamant în acțiunea principală, doctrina și practica judiciară fiind în acest sens;

- acțiunea este neîntemeiată deoarece legea recunoaște ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente cu îndeplinirea unor condiții, stabilite prin Ordin al Ministrului Justiției, fără a exista un act normativ care să prevadă sau să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecare salariat din justiție și în aceste condiții, nu există o stare de discriminare pentru reclamanți, o asemenea discriminare ar exista doar în cazul recunoașterii drepturilor fundamentale sau a celor recunoscute de lege;

- nici Legea nr.146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor întregului personal, vocație la aceste stimulente având doar cei nominalizați potrivit criteriilor stabilite de ordonatorul principal de credite;

- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în sfera legislativului.

Prin recursul său, Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:

- nu există un drept de a fi premiat ca drept recunoscut de lege, ci numai posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, iar conform art.25 al.3 din Legea nr.146/1997 repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului;

- stimulentele financiare nu constituie un drept recunoscut de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de mai mulți factori, care îi conferă un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel că nu se poate vorbi de un drept ce trebuie plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp, ci doar la anumite intervale de timp, dacă sunt îndeplinite criteriile legale și nu întregului personal;

- nici Legea nr.146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul nr.1008/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor salariaților din sistemul de justiție, consilierii juridici din minister nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulent în perioada 2006-2008, iar aceste sume sunt mult mai mici decât cele de care au beneficiat alte categorii de personal;

- în cauză nu există o discriminare deoarece nu există un drept la acordarea acestor stimulente ori a unui drept de a fi premiat garantat printr-un act normativ, iar stimulentele acordate prin ordinele invocate în acțiune nu au avut drept beneficiari un grup profesional distinct, respectiv personalul asimilat magistraților, ci doar anumite persoane, care nu făceau parte din personalul asimilat;

- ordinele invocate se referă doar la personalul din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților și nu pot fi invocate ca probe utile pentru determinarea unor sume exacte pentru reclamanți;

- greșit s-au acordat aceste drepturi actualizate în funcție de rata inflației la data plății, cu încălcarea dispozițiilor art.1088 Cod civil.

Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice Vac riticat sentința pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 și 304¹Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:

- instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece reclamanții au solicitat obligarea recurentului la alocarea fondurilor necesare, iar instanța l-a obligat, în solidar, la plata sumelor pretinse;

- instanța a încălcat principiul disponibilității pronunțând o hotărâre vădit nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art.25 al.2 din Legea nr.146/1997, deoarece acest fond cu destinație specială este la dispoziția Ministerului Justiției și nu la îndemâna recurentului;

- este greșită reținerea instanței în sensul aplicării în privința recurentului a dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, deoarece numai Ministerul Justiției gestionează fondul cu destinație specială prev. de art.25 al.2 din Legea nr.146/1997, iar modificările aduse acestui text de lege prin nr.OUG75/2008 nu retroactivează;

- nu s-a respectat principiul rolului activ al judecătorului, nefăcându-se probe cu privire la epuizarea contului 119 01.07, reprezentând fondul pentru stimularea personalului aflat la dispoziția Ministerului Justiției;

- sentința recurată încalcă dispozițiile Deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.1 din nr.OG137/2000;

- sentința încalcă dispozițiile art.20 din nr.OUG28/2006 și cele ale art.40 din Legea nr.303/2004 privind organizarea judiciară;

- din probele administrate în cauză nu rezultă considerentele pentru care instanța a apreciat că este aplicabil în cauză art.1 din nr.OG137/2000, fără a se analiza dreptul reclamanților de a beneficia de stimulente, criteriile de acordare avute în vedere și dacă fondul acoperă pretențiile reclamanților;

- instanța a apreciat greșit și contrar art.75, 76 și 79 din Legea nr.24/2000 că ordinele emise de ministrul justiției, discriminatorii în opinia instanței, nu sunt subordonate și nu sunt în aplicarea art.25 din Legea nr-146/1997;

- pe fondul cauzei nu poate fi reținut un tratament discriminatoriu între reclamanți și personalul asimilat magistraților deoarece nu sunt îndeplinite cerințele stabilite de nr.OG137/2000, nefiind vorba de situații analoage sau comparabile.

Examinând toate recursurile, ce conțin în esență aceleași critici, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, privind aplicarea greșită a legii, se constată că acestea sunt fondate.

Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală prin aceea că și-a motivat sentința pe dispozițiile nr.OG137/2000, reținând că reclamanții sunt discriminați față de consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției.

Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, existența unor persoane aflate în situații sau poziții comparabile, existența unui criteriu de discriminare, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată.

În speță nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 atâta vreme cât nu există un drept de a fi premiat, ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, însă numai cu îndeplinirea condițiilor.

În acest sens sunt și dispozițiile art.155 din Codul muncii, care prevăd că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".

Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori.

Nici Legea nr.146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate în dispozițiile legale enunțate.

Prin urmare, se apreciază că sunt întemeiate criticile formulate pârâți, mai puțin critica formulată de pârâta Curtea de APEL PITEȘTI, ce invocă dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, întrucât, Curtea consideră că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de norme interne și internaționale.

De asemenea, este nefondată și critica formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, instanța de fond pronunțându-se pe acțiunea reclamanților, astfel cum a fost formulată.

În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 și 5 Cod procedură civilă va admite recursurile, va casa sentința și pe fond va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.314 din data de 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, A, (), G, G, G, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Vâlcea, cu sediul în Râmnicu V,--3, județul V, intervenienții în nume propriu, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Vâlcea, pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,--3, județul V și expertul în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1.

Casează sentința și pe fond respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- -, - -, - -,

Grefier,

- -,

Red.

Tehnored.

Ex.34/04.12.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan

#Judecator Maria Plosca

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Pitesti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Pitesti