Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 176/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 176

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu Beatris Manuela

Asistent Judiciar - -

Asistent Judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de reclamanții a, a, -, -, -, -, -, -, (Fostă ), și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 9 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 11 2008.

După deliberare,

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la instanță cu nr-, reclamanții a, a, -, -, -, -, -, -, ( fostă ), și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG137/2000, suma actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale potrivit OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune, cu obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că din adresa nr. 42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.

Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.

Mai arată reclamanții că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că există doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. Această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii.

Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.

Mai arată reclamanții că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.

În drept, reclamanții invocă art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art. 21 alin. 1 din OG. 137/2000.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul menționează deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 din 03.07.2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Pârâtul susține că acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nu poate fi reținută ca o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.

Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmează a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Mai susține pârâtul că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000. De asemenea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 12 la Convenție fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.

Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depinde de o multitudine de factori, printre care, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost elaborate criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea 146/1996, care sunt distincte pentru cele două categorii profesionale. Totodată, susține că, prin normelor menționate, s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii și a invocat, în primul rând, raportându-se la decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale, excepția inadmisibilității acțiunii. Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu există raporturi juridice între el și reclamanți, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.

Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, se concluzionează că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea excepției și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.

Față de excepțiile invocate, Curtea constată următoarele:

Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată și urmează să fie respinsă. Reclamanții au solicitat, prin cererea introductivă, plata unei despăgubiri, care poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii. În ceea ce privește decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Este evident că, prin acțiunea formulată, reclamanții nu au solicitat instanței să anuleze sau să refuze aplicarea unui act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de același pârât. Calitatea sa procesuală este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Nu se poate reține, așa cum susține pârâtul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.

Pe fondul cauzei, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 154 alin. 3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

Cu privire la discriminarea invocată de reclamanți, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate și conex al Judecătoriei Iași, se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art. 14 din CEDO referitor la discriminare, cât și Curtea Constituțională au stabilit că egalitatea în drepturi între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori asemănătoare, iar tratamentul juridic diferențiat stabilit în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.

Ca urmare, este posibilă diferențierea salarizării, fără a fi vorba de discriminare și fără să se încalce principiul egalității prevăzut de Constituție și art. 6 alin. 2 Codul muncii, în funcție de folosirea unor cunoștințe și drepturi profesionale similare sau egale, depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic, importanța și complexitatea muncii prestate, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, condițiile de muncă etc.

Or, pentru a se putea examina existența unui tratament diferențiat prin acordarea stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997, este necesar să se stabilească, în primul rând, situația identică sau asemănătoare în care se află reclamanții, în raport cu beneficiarii ordinelor emise de Ministrul Justiției, invocate de aceștia. Este evident că reclamanții nu au un statut egal sau similar cu cel al consilierilor juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției, așa încât nu se pune problema unui tratament diferențiat.

Cum principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică, așa cum s-a arătat, doar situațiilor egale sau asemănătoare, care nu se regăsesc în prezenta cauză, care are ca principal obiect plata către fiecare reclamant, ce face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate sau conex din cadrul Judecătoriei Iași, despăgubirilor egale cu stimulentele primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, acțiunea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții a, a, -, -, -, -, -, -, (fostă ), reprezentați de, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Iași - Secția penală, cu sediul în I, str. -. - nr.2, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Iași, cu sediul în I, str. - nr.25, Tribunalul Iași, cu sediul în I, str. - nr.25, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, etaj 2, sector 1.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASIST.JUD. ASIST.JUD.

Grefier,

Red.

Tehnored./

31.XII.2008.-

2 ex.-

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Asistent Judiciar,

- -

Asistent Judiciar,

Grefier,

16 2008

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu Beatris Manuela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 176/2008. Curtea de Apel Iasi