Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 186/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.186
Ședința publică din 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier C
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea nr.141 B, sector 6, și Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B, nr.5, județul B, împotriva sentinței nr.1233 din 02 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reclamanta intimată și reprezentantul intimatului Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 26 august 2009 reclamanta a chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se dispună:
- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 1 iunie 2009 și în continuare, cu aplicarea reactualizărilor în funcție de rata inflației;
- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 1 mai 2009 și până la încetarea stării de discriminare cu aplicarea reactualizărilor în funcție de rata inflației;
- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând majorarea de 18 % raportată la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007 începând cu data de 1 mai 2009 și până la încetarea stării de discriminare, în cuantum actualizat,
- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 437,04 lei începând cu data de 1 mai 2009, în locul valorii de referință sectorială pentru care a fost calculat salariul începând cu data de 1 mai 2009, respectiv data detașării, în cuantum actualizat,
- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la comunicarea către angajator, respectiv către Tribunalul Botoșania drepturilor salariale calculate conform celor menționate mai sus în vederea înscrierilor mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă pe perioada detașării la Consiliul Superior al Magistraturii.
Față de Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat obligarea acestuia la alocarea în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii a fondurilor necesare plății drepturilor salariale și despăgubirilor menționate, inclusiv a sumelor reprezentând echivalentul reactualizărilor începând cu data scadenței și până la executarea efectivă a hotărârii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este încadrată ca judecător la Tribunalul Botoșani, drepturile salariale menționate fiind stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, o parte din ele fiind operate în carnetul de muncă.
A mai arătat că a beneficiat de acordarea drepturilor salariale care au fost operate în carnetul de muncă până la data de 1 mai 2009, dată de la care a fost detașată la Consiliul Superior al Magistraturii conform Hotărârii Plenului Consiliului nr. 313 din 30 aprilie 2009, urmare a numirii în funcția de judecător inspector în cadrul Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru o durată de 3 ani.
Începând cu data detașării nu a mai beneficiat de drepturile salariale menționate stabilite prin hotărârile la care a făcut referire cu excepția sporului de 50 % care a fost achitat doar pentru luna mai 2009 odată cu achitarea drepturilor salariale aferente acestei luni în baza Ordinului emis de Ministrul Justiției și Libertăților, ulterior nemaifiind plătit nici acest drept salarial.
Argumentul care a stat la baza neachitării acestor drepturi salariale rezidă în faptul că ele nu sunt opozabile Consiliului Superior al Magistraturii acesta nefiind parte în proces la momentul stabilirii acestora, nefiind așadar prevăzute în bugetul propriu al acestui ordonator de credite și respectiv alocate de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru acest buget.
Totodată a arătat că se justifică în aceste condiții, plata sumelor menționate, pe perioada detașării fiind necesară pronunțarea unei hotărâri care să asigure opozabilitatea și față de ordonatorul principal de credite care la acest moment efectuează plata drepturilor salariale.
A mai susținut că restul angajaților Consiliului Superior al Magistraturii beneficiază de acordarea acestor drepturi în condițiile în care au fost stabilite în contradictoriu cu acesta, prin hotărâri judecătorești, însă la momentul promovării acțiunii, având ca obiect recunoașterea și acordarea acestora nu exista interesul promovării cererilor de chemare în judecată deoarece plata drepturilor salariale cuvenite se efectua de Ministerul Justiției și respectiv,de Tribunalul Botoșani.
Neacordarea drepturilor este de natură de a-i produce grave prejudicii patrimoniale prin faptul că nu are beneficiul drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești cu consecința directă a diminuării bazei de calcul la stabilirea dreptului la pensie. Neacordarea drepturilor este nejustificată întrucât dreptul său derivă din calitatea de judecător pe care o are și în acest moment, calitate pe care a păstrat-o în condițiile detașării la Consiliul Superior al Magistraturii, statut pe care-l are și ca urmare a modificării Legii 303/2004 prin OUG nr. 59/2009.
Potrivit art. 74 alin. 2 din Legea 303/2004 republicată și modificată drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de această lege, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
În raport de argumentele reținute în considerarea hotărârilor judecătorești și față de Deciziile nr. 46 din 15 decembrie 2008, respectiv 21 din 10 martie 2008 pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii, se justifică acordarea drepturilor salariale solicitate.
În continuare reclamanta a redat modalitatea de interpretare stabilită prin deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la textele legale referitoare la îndreptățirea la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv la îndreptățirea la plata unei despăgubiri echivalentă cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 01 mai 2009 și până la încetarea stării de discriminare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirii echivalente cu drepturile salariale reprezentând majorarea de 18 % raportată la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007, începând cu data de 1 mai 2009 și până la încetarea stării de discriminare arată că temeiul obligării rezidă în faptul că recunoașterea acestor drepturi în ceea ce o privește a fost realizată prin sentința civilă nr. 1469 din 06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani, prin care s-a statuat că beneficiază de despăgubirile echivalente începând cu data de 1 octombrie 2007, constatându-se o discriminare în sensul art. 2 alin. 1,3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, în considerarea calității de judecător prin raportare la celelalte categorii socio-profesionale enunțate în cuprinsul hotărârii avându-se în vedere și prevederile art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137 /2000 și ale art. 269 din Codul Muncii.
Reclamanta a mai susținut că obligarea pârâtului la plata despăgubirii se justifică și în apărarea principiului securității reporturilor juridice recunoscut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În ceea ce privește solicitarea diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum pentru determinarea și corecția valorii de referințe sectoriale pentru funcțiile de demnitate publică, calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 437,04 lei începând cu 1 mai 2009 arată că de asemenea se impune asigurarea principiului securității raporturilor juridice față de sentința civilă nr. 994 din 23 mai 2008 Tribunalului Botoșani.
A mai susținut reclamanta că are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Botoșani, calitate pe care o păstrează și pe perioada detașării, valoarea de referință sectorială începând cu anul 2009 fiind stabilită prin sentința menționată la cuantumul de 437,04 lei la care se adaugă coeficienții de multiplicare prevăzuți de lege corectați periodic în raport de evoluția prețurilor de consum pentru determinarea și corecția valorilor de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Conform art. 12 din OUG nr. 27/2006 drepturile care se acordă pe timpul detașării se suportă de instituția în care persoana în cauză își desfășoară activitatea. În condițiile în care pe perioada detașării se păstrează calitatea în considerarea căreia au fost recunoscute drepturile subzistă și obligația pentru instituția în care își desfășoară activitatea de a i se plăti aceste drepturi salariale.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OUG nr. 137/2000 care urmărește excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, drepturi printre care se menționează și acela la o renumerație echitabilă și satisfăcătoare.
A mai invocat reclamanta că, potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 15 din Legea nr. 97 /2008 personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de salarizarea prevăzută pentru personalul similar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar acest din urmă personal este salarizat la nivelul acelorași categorii de personal din aparatul propriu al Parlamentului conform art. 63 alin. 4 din Legea nr. 317/2004 astfel că personalul instanțelor judecătorești este salarizat la acest nivel cu excepția magistraților și grefierilor.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la comunicarea drepturilor salariale în vederea înscrierii mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă a arătat că interesul admiterii există în considerarea consecințelor pe care înscrierile le produc cu privire la alte drepturi recunoscute de lege.
Față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că se impune obligarea acestuia să aloce bugetului Consiliului Superior al Magistraturii fondurile necesare plății drepturilor salariale și despăgubirilor, inclusiv a sumelor reprezentând echivalentul reactualizărilor, fiind vorba despre ordonarea unor credite salariale care reprezintă una și aceeași sumă și care nu pot fi plătite decât numai după aprobarea dată de fiecare dintre pârâți, răspunderea acestora fiind solidară.
Totodată actualizarea sumelor este întemeiată pe prevederile art. 1082 cod civil și respectiv 161 alin. 4 din Codul Muncii reprezentând daune interese pentru neexecutarea la timp a obligației de plată.
Alături de argumentele enunțate reclamanta a solicitat să se aibă în vedere la soluționarea cauzei și efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de hotărârile menționate în virtutea căruia, pornind de la prezumția absolută de adevăr ca fundament al puterii lucrului judecat,hotărârea judecătorească exprimă adevărul cu privire la o situație juridică, respectiv ceea ce a format obiectul unei judecăți se impune într-o manieră imperativă în toate litigiile viitoare.
La cerere au fost anexate înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare a arătat că, pretențiile reclamantei la acordarea unei despăgubiri egală cu diferențele de drepturi salariale reprezentând majorarea de 18 % ce derivă dintr-o pretinsă discriminare prin excluderea magistraților de la aplicarea creșterilor salariale, menționată de reclamantă este nefondată deoarece drepturile magistraților, inclusiv cele salariale sunt stabilite în mod expres prin legea specială, OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, iar drepturile prevăzute de reclamantă nu sunt cuprinse în acest act normativ. Cât timp nu există o dispoziție legală care să prevadă dreptul la aceste creșteri salariale și în favoarea judecătorilor, pârâtul nu poate fi obligat la plata către reclamantă a drepturilor salariale solicitate, neexistând nici un temei legal pentru efectuarea acestei plăți.
Referitor la cererea de obligare la plata sumei reprezentând diferențele salariale calculate pe baza valorii de referință sectoriale prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică a solicitat să se rețină că, potrivit prevederilor art. 74 din Lg. 303/2004, pentru activitatea desfășurată judecătorii și procurorii au dreptul la o renumerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
Pentru perioada 1 octombrie 2006 - 31.12.2007 valoarea de referință sectorială pentru salariile magistraților s-a majorat progresiv în conformitate cu art. 39 din OUG nr. 27/2006 intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 prin care au fost abrogate dispozițiile OUG 177 /2002 și dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr. 154/1998.Astfel,în cazul judecătorilor și procurorilor au fost respectate dispozițiile legale stabilite prin legea specială de salarizare inclusiv cele referitoare la valoarea de referință sectorială.
Cu privire la solicitarea în cuantum actualizat a diferențelor drepturi salariale arată că incidente în cauză sunt prevederilor art. 1082 Cod civil și că acordarea acestora se justifică tocmai prin faptul că legea nu a prevăzut și în favoarea magistraților creșterile solicitate, astfel încât în sarcina pârâtului nu poate fi reținută nici o culpă în neacordarea drepturilor.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești invocate de reclamantă solicită să se rețină că pârâtul nu a fost chemat în judecată în cauzele menționate astfel că în temeiul principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești, efectele acestora se produc doar față de părțile litigante neavând nici un efect față de alte persoane străine de proces.
Pârâtul a mai susținut că, deoarece sentințele civile nr. 1469/6.11.2007 și 994/23.05.2008 ale Tribunalului Botoșani nu sunt obținute în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii acesta nu poate fi obligat la acordarea drepturilor solicitate de reclamantă.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită comunicarea către angajator a drepturilor salariale, a solicitat să se rețină că toate hotărârile care vizează cariera și drepturile magistraților se comunică Curților de Apel și instanțelor sau parchetelor de la care persoanele vizate provin și se transmit de asemeni toate datele referitoare la modificarea drepturilor salariale în vederea înscrierii lor în carnetul de muncă.
Prin urmare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin întâmpinarea sa pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesuale pasive, susținând că potrivit art. 28 punctul e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice proiectele legii bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, doar pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
A arătat că în temeiul art. 34 alin. 1 și 4 din Legea 500/2002, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției și Libertăților,respectiv președintelui și ministrului ca ordonator principal de credite.
A susținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are această calitate revenindu-i potrivit legii obligația de a întocmi proiectele legii bugetare și proiectele bugetelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatori principali de credite și ale bugetului propriu pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile pentru chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, obiectul acțiunii vizând plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Justiției și Libertăților, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice neavând nici o răspundere privind alocarea acestor sume.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate în cauză de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, respectiv excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia.
Prin sentința civilă nr.1233 din 02 octombrie 2009, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii sa-i plătească acesteia:
- sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.06.2009-02.10.2009 și în continuare.
- sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de baza pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.05.2009-02.10.2009 și în continuare.
- drepturile salariale reprezentate de indexarea de 18% din indemnizația de bază pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.05.2009-02.10.2009 și în continuare.
- actualizarea acestor sume în raport cu indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Totodată a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B să pună la dispoziția pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre.
A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să comunice Tribunalului Botoșani drepturile salariale plătite potrivit prezentei hotărâri în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în ce privește excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice, că într-adevăr, reclamanta nu este salariata acestui minister, dar în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Instanța a mai avut în vedere faptul că potrivit art. 59 din Legea Nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Superior al Magistraturii se asigură de la bugetul de stat,iar potrivit art. 37 lit.c) din același act normativ Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atribuția referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și a parchetelor și elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice, rezultând așadar, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantei, că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că în calitatea sa de judecător în cadrul Tribunalului Botoșani, reclamantei, prin hotărâri judecătorești pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA, i-au fost recunoscute dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate și la indexarea de 18% aplicată la indemnizația de bază.
Începând cu 1 mai 2009 reclamanta a fost detașată la Consiliul Superior al Magistraturii, conform hotărârii nr. 313/30.04.2009 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, urmare a numirii sale în funcția de inspector în cadrul Inspecției judiciare din cadrul - Secția inspecție judiciară pentru judecători, pe o durată de 3 ani, conform Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 641 din 7 aprilie 2009.
Potrivit art. 61 alin.(5) din Legea nr.317/2004 atribuțiile Inspecției judiciare, structura, numărul și salarizarea inspectorilor se stabilesc de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în limitele bugetului.
Totodată, potrivit art. 12 din OUG Nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pe perioada delegării și a detașării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați sau detașați. Dacă indemnizația și celelalte drepturi salariale prevăzute pentru funcția în care sunt delegați sau detașați sunt mai mici, aceștia își păstrează indemnizația de încadrare brută lunară și celelalte drepturi bănești,iar drepturile care se acordă pe timpul detașării se suportă de instituția în care persoana în cauză își desfășoară activitatea.
Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător emisă de Consiliul Superior al Magistraturii stabilește calitatea de persoană detașată pentru judecători și procurori la Consiliul Superior al Magistraturii(art.7 ),aceștia păstrându-și calitatea de magistrat pe durata detașării.
Potrivit art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
Dreptul la un spor de 50% din indemnizația lunară sau din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Cu privire la acest spor, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată că, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecință, văzând și prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă instanța a admis cererea reclamantei având ca obiect acordarea sporului spor de 50% din indemnizația lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ce privește sporul de 15 %, prima instanța a constatat că reclamanta are calitatea de judecător, iar în această calitate i- fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.l din Legea nr.303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic) care se îndeplinește inclusiv în cadrul executării raporturilor de muncă peperioada detașării. Astfel,potrivit art. 71 din Hotărârea nr.166/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii reclamanta exercită, în principal, următoarele atribuții:
a) efectuează verificări la instanțe și parchete, în legătură cu respectarea normelor procedurale privind primirea cererilor, stabilirea termenelor, pronunțarea, redactarea și comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor în apel și recurs, executarea hotărârilor penale și civile și informează conducerea Consiliului despre deficiențele constatate, formulând propuneri adecvate;
b) verifică și soluționează sesizările adresate Consiliului privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor, procurorilor și a magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție;
c) verifică modul de îndeplinire a atribuțiilor de conducere a instanțelor judecătorești și a parchetelor, a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, a calității corespunzătoare a serviciului, semnalând deficiențele constatate și formulând propuneri corespunzătoare pentru înlăturarea acestora;
d) efectuează verificări, în vederea încuviințării de către secțiile Consiliului a percheziției, reținerii sau arestării preventive a magistraților;
e) analizează concluziile controalelor tematice efectuate prin judecătorii-inspectori și procurorii-inspectori și prezintă propuneri privind măsurile necesare;
f) efectuează verificări privind îndeplinirea de către magistrați a condiției de bună reputație;
g) efectuează verificări privind îndeplinirea condiției de bună reputație de către candidații admiși la concursul de admitere în magistratură, în condițiileRegulamentuluiprivind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 157/2004*);
h) asigură secretariatul secțiilor Consiliului, în cazul în care acestea au rolul de instanță disciplinară pentru magistrați.
Prin însăși natura sa, activitatea desfășurată de reclamantă implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.fără a i se recunoaște, corelativ, sporul de confidențialitate,
Conform art.26 raportat la art. 1 și art.295 alin.2 din Codul Muncii, indiferent de categoria socioprofesională, perioada în care o persoana prestează munca îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în Contractul individual de muncă.
Astfel prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă iar nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
În ceea ce o privește pe reclamantă, obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a raportului de muncă obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii).
Totodată instanța a constatat că, potrivit art.154 din Codul Muncii diferențierea salariilor se poate face, numai în raport cu felul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil in materie.
Cum pentru reclamantă este îndeplinit acest criteriu, rezultă că acesteia i se cuvine sporul de confidențialitate solicitat în prezenta cauză.
De altfel, din 15 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar.
Față de cele arătate, rezultă că se impune acordarea sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de baza pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.05.2009-02.10.2009.
În ce privește solicitarea reclamantei cu privire la obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plata unei despăgubiri salariale reprezentând 18 % se constată că aplicarea indexărilor salariale pentru magistrați pentru anul 2007 era obligatorie în raport cu prevederile art.1 din OUG 134/1999.
Reclamantei, în calitatea sa de judecător, i-a fost recunoscut acest drept în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Botoșani, Ministerul Justiției și Libertăților cetățenești și Ministerul Finanțelor Publice prin sentința civilă nr.461 din 01.04.2009 a Tribunalului Botoșani, rămasă irevocabilă..
Astfel potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar s-au stabilit pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Inclusiv la momentul soluționării cauzei în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 461 din 01aprilie 2009(ds-) și la momentul pronunțării prezentei cauze prevederile art. 1 din OUG 134/1999 sunt în vigoare.
Astfel, prin OUG 177/2002 s-a arătat că, orice prevederi contrare acestui act normativ se consideră abrogate (art. 50 alin.2), dar la momentul la care a fost publicată ordonanța în Monitorul oficial, dispozițiile art. 1 din OUG 134/1999 nu puteau fi considerate contrare atâta timp cât prin art. 2 din OUG 177/2002 s-a arătat că valoarea de referință sectorială pe baza căruia se stabilesc indemnizațiile magistraților este egală cu valoarea de referință sectorială pe baza căruia se stabilesc indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite, adică exact aceleiași prevederi din art. 1 OUG 134/1999.
Legea 347/2003 a modificat dispozițiile acestui articol arătând că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexă, dar acest act normativ nu a prevăzut în mod expres că se abrogă art. 1 din OUG 134/1999.
În plus prin această lege nu a fost modificată valoarea de referință sectorială arătată de OUG 177/2002 astfel că aceasta era chiar cea pe baza căreia se stabileau indemnizațiile și pentru persoanele ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite de 1.833.754 lei vechi.
Potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Acest act normativ nu putea să abroge prevederile art. 1 din OUG 134/1999 deoarece potrivit art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege iar art.1 din OUG 134/1999 nu este o dispoziție contrară OUG nr. 27/2006.
În lipsa unui act normativ de indexarea a drepturilor salariale, prin sentința sus menționată s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în stabilirea drepturilor salariale pentru reclamantă trebuie aplicate prevederile legilor bugetare în sensul art. 1 din OUG 134/1999,respectiv OG 10/2007, astfel că valoarea de referință sectorială aplicabilă pentru magistrați trebuia indexată cu un procent de 18% începând cu 11 decembrie 2007.Față de această împrejurare și având în vedere prevederile art. 12 din OUG Nr. 27 din 29 martie 2006 va obliga pârâtul Consiliul Superior amMagistraturii să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentate de indexarea de 18% din indemnizația de bază pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.05.2009-02.10.2009.
În conformitate cu art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă va admite pretențiile formulate de către reclamantă cu privire la acest spor și pentru viitor.
În ceea ce privește înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă având în vedere prevederile art. 1 din Decretul 92/1976 a admis cererea reclamantei, în sensul obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să comunice Tribunalului Botoșani drepturile salariale plătite potrivit prezentei hotărâri în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei,cu atât mai mult cu cât însuși acest pârât, prin întâmpinarea formulată a arătat că "se transmit, de asemenea, toate datele referitoare la modificarea drepturilor salariale în vederea înscrierii lor în carnetele de muncă".
Solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtului la plata actualizării sumelor precum și a dobânzii legale are drept scop repararea integrală a prejudiciului reparat ca urmare a neîndeplinirii principale a obligației de plată a drepturilor salariale în discuție.
de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil unui fenomen economic prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație stabilindu-se totodată coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare prin aplicarea în practică a celui calcul banii sunt aduși la actuala putere de cumpărare astfel încât instanța va admite obligarea pârâților la plata sumelor actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În conf. cu art.161 alin.4 din Codul Muncii și având în vedere dispozițiile art.1088 Cod civ. va admite capătul de cerere privind plata dobânzilor legale reprezentând daune interese pentru neexecutarea obligației de plată a drepturilor salariale integrale reprezentând câștigul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanta din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți în termen.
Având în vedere faptul că potrivit art. 59 din Legea Nr. 317 /2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Superior al Magistraturii se asigură de la bugetul de stat,iar potrivit art. 37 lit. c) din același act normativ Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atribuția referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și a parchetelor și elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice precum și că în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B să pună la dispoziția pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 437,04 lei începând cu data de 1 mai 2009, în locul valorii de referință sectorială pentru care a fost calculat salariul începând cu data de 1 mai 2009, respectiv data detașării, în cuantum actualizat, instanța a respins acțiunea pentru motivele ce succed.
Deși în mai multe rânduri Tribunalul Botoșanis -a pronunțat în sensul admiterii acțiunilor având ca obiect plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referința sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publica, soluțiile pronunțate de instanța de fond au fost modificate în mod repetat de instanța de recurs (ds-, ds- ). Chiar sentința civilă nr. 740 din 07.-, privind pe reclamantă și pronunțată în dosarul nr- a fost modificată prin Decizia nr. 986 din 07 iulie 2009 de către instanța de recurs care, în mod irevocabil, a respins pretențiile acesteia. În consecință, cu privire la aceste drepturi, nu s-a putut reține că au fost recunoscute reclamantei nici anterior detașării sale la Consiliul Superior al Magistraturii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivarea recursului,Ministerul Finanțelor Publicea reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată și la judecata în fond, arătând că, potrivit art.28 pct.e și art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești revin ordonatorului principal de credite, calitate ce nu o posedă, revenindu-i doar obligația aprobării statelor de plată astfel întocmite.
În consecință, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive se datorează interpretării eronate a dispozițiilor Legii nr.500/2002.
Consiliul Superior al Magistraturii a arătat în motivarea recursului că, instanța de fond a apreciat în mod eronat că magistraților li se cuvin creșterile salariale în procent de 18% rezultate din aplicarea reactualizărilor în funcție de rata inflației, atât timp cât nu există nicio dispoziție legală care să prevadă dreptul la aceste creșteri salariale în favoarea judecătorilor și procurorilor.
Magistrații nu au fost incluși printre categoriile enumerate de lege care beneficiază de creșteri salariale, nu pentru a se crea o discriminare, ci tocmai datorită faptului că drepturile salariale ale acestora sunt expres stabilite într-un act normativ cu caracter special față de actele normative ce au acordat aceste indexări, în considerarea statutului diferit de cel al funcționarului public.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, cât și a motivelor de critică formulate în cele două recursuri, care vizează ipoteza avută în vedere de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin hotărâre judecătoreasca.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat.
Așadar, instanța de fond în mod legal și temeinic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, astfel că și recursul având ca obiect această critică apare neîntemeiat.
Cât privește recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii, a cărui critică, în esență, constă în aceea că instanța de fond a acordat, fără temei legal, creșterile salariale în procent de 18% rezultate din devalorizarea monedei naționale, sunt de observat următoarele:
Articolul 1 din OG10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din OG 16/2007, "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:
a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."
Prin OG 27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 la Curtea de Conturi a României se prevede, de asemenea majorarea în aceleași trei etape cu procente de 2%, 5%, respectiv 11% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru controlorul financiar.
Aceste majorări salariale nu au fost stabilite în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție sau mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane. În astfel de cazuri, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au avut în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de către fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.
Astfel, acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 155 din Codul Muncii, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și justificată de necesitatea atenuării efectelor inflației, prin corelarea salariului real cu cel nominal.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar potrivit art. 53 al. 1 din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ) prevede că:
"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe", iar art. 6 al. 1 din aceeași lege prevede că "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare."
De asemenea, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamantul intimat, s-ar crea o stare de discriminare între acesta și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Potrivit dispozițiilor art. 20 al. 2 din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reține punctul de vedere al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că nu exista temei legal pentru a se acorda magistraților creșterile salariale in procent de 18% rezultate din devalorizarea monedei naționale cu atât mai mult cu cât, pe de altă parte, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au beneficiat de aceste creșteri salariale, astfel că, nu se poate accepta ideea că devalorizarea monedei trebuie suportata diferit de către corpul de magistrați, după cum aparțin unei instanțe sau alteia.
Astfel, reclamanta intimată are calitate de magistrat și nu a beneficiat de aceste majorări salariale, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului, au beneficiat de aceste majorări.
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, indiferent de nivelul salariului sau de creșterile salariale de care ar fi beneficiat, Curtea constată că în mod corect prin hotărârea primei instanțe s-au acordat reclamantei creșterile salariale prevăzute de OG10/2007.
Față de aceste considerente, recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii apare ca neîntemeiat.
De asemenea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea nr.141 B, sector 6, și Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B, nr.5, județul B, împotriva sentinței nr.1233 din 02 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
Președinte Judecători Grefier
Red.
Thred.
2 ex. 09.03.2010
Jud. fond
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Dana, Sas
