Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1870/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1870/R-CM
Ședința publică din 07 - 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier: -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâțiiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.17, județul V,MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA,cu sediul în Râmnicu V,-, județul V șiPARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI,cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței civile nr.528 din 12 mai 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza delegației depuse la dosar, pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, lipsind ceilalți recurenți-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, intimații-reclamanți, și expertul în domeniul discriminării - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, arată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, față de această împrejurare, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, susține oral recursul formulat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, consilier juridic, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Constată că, rin p. acțiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar -, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei Și Finanțelor, Parchetul De Pe Lângă Curtea De APEL PITEȘTI, Parchetul de Lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 1 iulie 2008 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective; să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat instanței că fac parte din corpul magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, fiind numiți în funcțiile de procurori în baza decretelor Președintelui României nr.490/1.07.2008.
Mai arată că sunt discriminați, contrar prevederilor art.1 și 6 din nr.OG137/2000 și art.5 și art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate. Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ. Prin art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 s-a instituit obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-a obținut în această calitate, deci să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul. Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței și exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL PUBLIC, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că sporul de confidențialitate nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea acestui spor nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat
Același pârât a formulat în cauză cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună prin aceeași hotărâre ca terțul chemat în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul MINISTERUL PUBLIC are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamanți. Același pârât solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că reclamanții nu urmăresc aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordat de către angajator, ci solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale ale actelor normative criticate.
Prin sentința civilă nr.528/12 mai 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada cuprinsă între data de 1.07.2008 și data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și în continuare.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții dețin funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu în baza emiterii decretelor prezidențiale în data de 25 iunie 2008.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție. Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, fiind admisă în modul arătat mai sus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, precum și Ministerul Finanțelor Publice.
Printr-un recurs comun primii trei recurenți au criticat sentința pentru următoarele motive:
- hotărârea este nelegală, întrucât motivarea acțiunii pe prevederile nr.OUG137/2000, este greșită, raportat la decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, potrivit cu care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și art.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale și instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992;
- instanța a admis în mod nelegal plata pe viitor a drepturilor salariale solicitate adăugând la legea de salarizare;
- instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea recurenților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, depășind astfel atribuțiile legii judecătorești;
- în mod nelegal s-a admis capătul de cerere privind plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, în situația în care recurenții nu pot să înscrie în bugetul propriu nici o plată, fără baza legală, pentru respectiva cheltuială;
- în mod greșit s-a pronunțat instanța cu privire la obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurată în carnetele de muncă, pe considerentul că aceste sporuri se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci nu pot face obiectul transcrierii în carnetul de muncă;
- instanța de fond nu a luat în considerare cererea de chemare în garanție, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin recursul formulat, Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru următoarele motive:
- hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent, deși nu există raporturi de muncă între reclamanți și acesta; Ministerul Finanțelor Publice nu se confundă cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale;
- în speță, nu este aplicabil art.60 alin.1 Cod procedură civilă, referitor la chemarea în garanție, întrucât recurentul nu poate garanta sau despăgubi pe pârâți în cadrul raportului de drept procesual privind salarizarea personalului propriu al celorlalți recurenți;
- hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă;
- hotărârea este nelegală, întrucât acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, judecătorii având obligația prin lege să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor, obținute în calitatea lor de judecători și nici un text de lege nu prevede că au dreptul la un spor de confidențialitate ca urmare a exercitării acestei profesii.
Recursurile sunt nefondate, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
Prima și a treia critică din recursul pârâților, precum și criticile Ministerului Finanțelor Publice vor fi examinate împreună și vor fi respinse de către C pentru următoarele considerente.
Nu se poate susține că acțiunea a fost greșit admisă pe considerentul că nu există un temei legal în legea specială și că referire la OG nr.137/2000 nu ar avea incidență în speța dedusă judecății.
Astfel, în mod legal a fost admisă acțiunea.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
Pe de altă parte, în condițiile în care admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate pentru reclamantă constituie singura modalitate de înlăturare a discriminării existente deoarece, dacă nu ar exista contraprestația pârâților de plată a sporului salarial corelativă obligației sinalagmatice de confidențialitate, această obligație ar fi lipsită de cauza juridică, fiind nulă absolut.
Mai mult, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamantei, aceasta ar fi prejudiciată deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, fiind vorba de o situație identică și nu doar comparabilă.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul de natură salarială prin actele normative reținute și de instanța de fond, respectiv art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 al.3 din nr.OUG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 al.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OUG19/2006, art.15 al.1 din nr.OG6/2007, art.20 al.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006 și art.13 din nr.OG10/2007.
La acest moment, unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie profesională.
Trebuie menționat și faptul că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia nr.46/15 decembrie 2008, admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru unele categorii de persoane s-a făcut cu respectarea principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin.1 din Constituția României și respectiv cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale (decizia nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
A doua critică, de asemenea, este nefondată și va fi respinsă de către C pentru următoarele considerente.
Astfel, salariul reprezintă o prestație periodică, iar dispozițiile art.110 alin.2 Cod procedură civilă, permit solicitarea, înainte de termen, a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit cu care drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând, bine înțeles, ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului, situație față de care intimatul-reclamant este îndreptățit să solicite acest spor și pe viitor.
A patra critică este, de asemenea, nefondată și anume aceea prin care se critică sentința cu privire la admiterea capătului de cerere privind reactualizarea sumelor, deoarece potrivit dispozițiilor art.161 din Codul muncii salariul se plătește în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul de muncă.
În art.4 al acestui text se prevede că, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Cum în speța de față, prin neplata la termen a acestor drepturi s-a cauzat un prejudiciu intimatului-reclamant, în mod legal a fost admis acest capăt de cerere.
Și critica privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă este nefondată față de dispozițiile art.155 din Codul muncii, potrivit cu care salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adausuri, astfel că și sporul acordat prin sentința recurată este inclus în salariu existând obligația legală de menționare a acestuia în carnetele de muncă.
Și critica ce vizează cererea de chemare în garanția este nefondată.
Astfel, prin dispozitivul sentinței a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale pentru care s-a admis cererea reclamanților, ceea ce înseamnă că cererea de chemare în garanție a acestui pârât a fost admisă, în considerentele sentinței motivându-se că admiterea acțiunii împotriva acestui pârât este fondată pe necesitatea asigurării plății efective a acestor drepturi.
Sub acest aspect, se privește ca nefondată și critica formulată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice în sensul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, precum și critica referitoare la greșita admitere a cererii de chemare în garanție pe motiv că nu ar fi aplicabile dispozițiile art.60 alin.1 Cod procedură civilă.
În acest sens, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
Pe de altă parte executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Publi ce - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitate de ordonator principal de credite - operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al Ministerului Finanțelor, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Ultima critică referitoare la netemeinicia acțiunii a fost analizată prin răspunsul dat criticilor formulate de ceilalți pârâți.
Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă și art.291 din Codul muncii se vor respinge, ca nefondate, recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Rm.V,-, județul V și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI,cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței civile nr.528/12 mai 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, toți cu domiciliul procedural ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, cu sediul în-, județul V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red./23.12.2009
GM/11 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
