Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 19/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 19/2009
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - asistent judiciar
- asistent judiciar
- grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosar din partea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA, întâmpinări.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând, asupra acțiunii în conflict de drepturi de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar civil nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu, solicitând:
Obligarea pârâților la recunoașterea pentru reclamant a sporului de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu 01.09.2005 și până la data de 28.03.2007, data numirii în funcția de judecător definitiv;
Obligarea pârâților la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, respectiv salariul de bază brut lunar, pentru perioada sus amintită;
Obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitelor mențiunii în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că are funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Sibiu și că în această calitate este îndreptățită potrivit prevederilor legale la plata sporului pretins prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În drept sunt invocate dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996; nr.OG 83/2000, art.107 alin.3 din Constituția României, Hotărârea CSM nr. 53/08.02.2007,. nr.305/2007, Decizia nr.21/10.03.2008 a J, copie carnet de muncă.
S-a depus copie carnet de muncă pentru a se justifica calitatea procesual activă.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA solicită respingerea acțiunii invocând în primul rând excepția prescripției dreptului material pe perioada 09.2005-28.11.2005, în al doilea rând, lipsa calității procesual pasive a acestei instituții, cu motivarea că nu are nici calitatea de angajator a reclamantei și nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.
Pârâtul Ministerul Justiție și Libertăților, solicită respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 01.09.2005-27.11.2005.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente constată următoarele:
Prealabil analizării fondului pricinii, se impune potrivit art. 137.pr.civilă, analiza excepțiilor ridicate în cauză de pârâții, în ordinea priorității lor.
Astfel, cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, având în vederea calitatea acesteia de ordonator secundar de credite potrivit Legii nr. 304/2004, precum și atribuțiile acestei instituții în păstrarea și evidența carnetelor de muncă ale judecătorilor, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu referire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune este de menționat faptul că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiunesau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă " termenul prescripției este de 3 ani " dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În sensul celor invocate mai sus este și Decizia nr. 21/10.03.3008 a asupra recursului în interesul Legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996- invocat de reclamante ca temei juridic al pretențiilor lor- care a statuat faptul că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neorupsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001".
Având în vedere că momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuie exercitat, precum și în considerarea motivării Înaltei Curții, rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii-28.11.2008, precum și în aplicarea corectă a prevederilor art. 12 din Decretul -Lege nr. 167/1958 potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită",pretențiile reclamantului pe perioada septembrie 2005-27.11.2005 sunt prescrise, urmând a fi respinse ca atare.
Pentru restul perioadei ( 28.11.2005- 28.03.2007), pe fondul pricinii, acțiunea dedusă judecății este întemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.
Reclamantul îndeplinește funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Sibiu. (în acest sens Hotărârea M nr. 290/10.08.2005 -6,7, Decretul nr. 305/26.03.2007 emis de Președintele României-10 și copie carnet de muncă depusă la 11-12.).
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. I punct.42 din nr.OG 83/200 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Practica neunitară în aplicarea acestui text de lege a impus promovarea unui recurs în interesul legii, potrivit art.329.pr.civilă de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Prin Decizia nr. XXI (21)/10.03.2008 pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 5/2008 în soluționarea acestui recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Jas tatuat că" În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată căjudecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele acestei decizii se reține că " Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă. .inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000. .
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, curtea constată că acțiunea reclamantului fundamentată juridic pe acest text de lege, pe perioada susreținută, este temeinică și legală urmând a fi admisă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada septembrie 2005- 27.11.2005.
Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul, cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătorie A I, cu sediul în A I, P-ța - -, nr.24, jud. A împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța -, nr. 1, jud. A și Tribunalul Sibiu, cu sediul în Sibiu,-, jud. Sibiu și în consecință:
Obligă pârâții la recunoașterea și la plata în favoarea reclamantului a dreptului la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prev. de art. 47 din Legea 50/1996, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare începând cu data de 28.11.2005 și până la data de 28.03.2007;
Obligă Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Respinge pretențiile reclamantului pentru perioada septembrie 2005- 27.11.2005, ca fiind prescrise.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu
ASISTENȚI JUDICIARI,
Cu opinie separată în sensul admiterii în totalitate a acțiunii
GREFIER,
Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut magistraților dreptul la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar, în baza de calcul a indemnizațiilor magistraților, au fost incluse sporul de vechime de risc și suprasolicitare neuropsihică. Conform dispozitivului nr. 21/2008 aceste ultime sporuri sunt recunoscute "și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție fac precizarea că, alături de o jurisprudență bogată în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le voi dezvolta în continuare apreciez că termenul de prescripție nu a început să curgă decât din momentul pronunțării, până la momentul pronunțării nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislație muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Așadar, în speța dată și dedusă spre competentă și legală soluționare trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere."
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, și, bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte. În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Evident ca pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemnă pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident ca în acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se crează o obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
În același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o dată cu nașterea dreptului la acțiune este cât se poate de naturală, de firească: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legiti. Se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un drept? A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât o diligență rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune că titularul său este neglijent și, în consecință, nu se justifică nici curgerea prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
În fapt, instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercită drepturile într-un anumit termen, stabilit în mod imperativ de lege.
Trebuie să se rețină că dispozițiile art. I pct. 32 și pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident " aparența de nedrept" cu privire la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică, prin faptul că abroga în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abroga în mod expres un drept nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză, respectiv reclamanții, au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoaște dreptului magistraților reclamanți la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar normei principale prin care se abrogă drepturile magistraților pe sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului, implicit reclamanților să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Aceasta susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparența de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale. Însă norma legală nu a fost previzibilă, dovada interpretările diferite data de instanțe.
Având în vedere faptul că drepturile magistraților reclamanți la sporuri au fost abrogate în mod expres prin nr.OG 85/2000 se creează o puternică "aparență de nedrept" prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că " o normă esteprevizibilănumai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
În prezenta cauză civilă trebuie constat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică să introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Norma legală nu este previzibilă, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidenței faptul că în condițiile în care ar fi fost previzibilă o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justiție și Casație, atunci fiecare persoană (diligentă) afectată de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat în pasivitate, ci ar fi acționat în vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. În acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, până la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
În măsura în care s-ar considera ca dreptul la acțiune al reclamanților s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, ca în lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, în mod preventiv, să introducă cerere de chemare în judecată pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația în care, prin interpretarea oficială dată de puterea judecătorească li s-ar naște dreptului care ar fi lipsite de apărare, dacă nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibilă deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
În speță, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având în vedere faptul că norma legală creează " aparența de nedrept".
Pentru aceste concluzii și motive de fapt și de drept, rezultă fără nici o urmă de îndoială că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 21/2008, cu consecința deplin justă a respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiunea invocată, corespondent perioadei 1.IX.2005 - 27.XI.2005 și admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată de către reclamant.
Asistent judiciar,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Sebastian Nașcu
