Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința /2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr-

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosar din partea reclamanților copii cărțile de muncă pentru a face dovada raportului de muncă.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față;

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr-, reclamanții, ,au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA cu citarea obligatorie a CONSILIUL NAȚIONAL DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției,cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din OG nr.137/2000 sumă actualizată la data plății efective, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000.de la data nașterii dreptului la acțiuneși a eventualelor cheltuieli de judecată

În motivare arată că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea 147/1997,fiind emise în acest sens mai multe ordine ale Ministerului Justiției.

Fondurile pentru acordarea acestor sume s-au constituit din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.

Sumele astfel constituite se utilizează pentru stimularea judecătorilor,personalului auxiliar de specialitate,economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor,a personalului Ministerului Justiției al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.

Repartizarea sumelor pentru instanță se face de către ordonatorul principal de credite și mai departe de ordonatorii secundari și terțiari.

Prin faptul că magistrații au fost salarizați inegal în privința acordării stimulentelor,invocă existența unei discriminări, întrucât nu au beneficiat de aceste sume în raport de munca efectivă,ci de sume incomparabil mai mici decât cele acordate personalului Ministerului Justiției.

Arată apoi că posibilitatea ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discriminator, aceștia fiind obligați să respecte principiul nediscriminării prevăzut de art.5 codul muncii.

Persoanele asimilate magistraților din Ministerul Justiției nu pot fi favorizate în acordarea stimulentelor pe considerentul că participă la elaborarea proiectelor de acte normative, în detrimentul magistraților a căror activitate este neglijată.

Invocă în acest context dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, art.11 și 20 din Constituția României, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, art.21 al.1 din OG 137/2000 cu modificările aduse prin Legea 48/2002, OG.77/2003 și Legea 27/2004.

Citat fiind, potrivit art.27 al.3 din OG 137/2000,B a formulat punctul său de vedere (4-7) în sensul că nu are competența materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.

Ministerul Justiției prin întâmpinare(10-15) solicită respingerea acțiunii de față ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în situația de față nu ne aflăm în prezența unei discriminări de natura celei invocate.

Arată totodată că nu există nici un act normativ care să garanteze dreptul de primi stimulente de către personalul din justiție și că acestea nu au avut drept beneficiar personalul asimilat magistraților, ci au fost acordate punctual unor anumite persoane care nu făceau parte în mod necesar din categoria personalului asimilat, ci din categoria judecătorilor delegați, funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special etc.

Prin întâmpinare (9), pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de angajator al reclamantelor și nu are nicio atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor judecătorești.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 137(1) cod pr. civilă;

"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii".

Din această perspectivă este a se reține că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA este nefondată.

Acțiunea reclamanților vizează în esență acordarea unor drepturi salariale și din această perspectivă, deși nu are calitate de angajator, calitatea sa procesuală este dată de cea de ordonator secundar de credite și de plătitor al drepturilor bănești.

Pe fond reclamantele au avut pentru perioada solicitată în acțiune calitatea de magistrați-judecători în cadrul Judecătoriei Blaj după caz,astfel cum rezultă din cuprinsul copiilor carnetelor de muncă depuse la filele 48-83.

În această calitate, au solicitat instanței acordarea de despăgubiri contând în plata echivalentului stimulentelor primite în anii 1006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, invocând ca temei dispozițiile art.21 OG137/2000.

Potrivit acestui text legal:, (1)În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Totodată, în baza art.25 din Legea 146/1997 modificată se statuează că;

,(1) Din sumele realizate din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare,un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției

(2) Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.

(3) Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Coroborând cele două texte legale anterior menționate,sunt a se reține următoarele:

Cu referire la discriminarea invocată ce se pretinde a exista între magistrații din cadrul instanțelor judecătorești și consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției, trebuie menționat că acesta nu există.

Salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se realizează în baza OUG27/2006 modificată, ordonanță ce a luat în considerare grila de salarizare existentă în vechea reglementare, abrogată, a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În cuprinsul acestor acte normative nu sunt cuprinse și aceste stimulente, ca drept salarial obligatoriu și imperativ menționat în lege, așa încât instanța nu poate acorda ceva ce nu are izvorul în norma legală de salarizare, deoarece instanța doar aplică legea nu o creează, acest atribut aparținând exclusiv legiuitorului.

Faptul că legea 156/1997 modificată permite constituirea unui fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției nu poate conduce la concluzia obligativității acordării acestora în mod egal tuturor categoriilor profesionale cărora li se aplică.

Ordinele Ministrului Justiției 419/2006, 1209/2006, 1853/2006, 2360/2006, 2800/2006,2801/2006,2831/2006,800/2007,779,933/2007,2100,2101,2102,2104,

2143,/2007,1349,1381,1476,1478,1381,1477,1636,1678,1679,1675/2007,1817,1857,1872,1897,1778/2007,2100,2101,2102,2103,2104, 2143, din august 2007, 2259,

2260,2278,2307,2390,2391,2393,2389,2325/2007, 2762,2763,2358,2619,2620,

2621,2622,2623,2624,2626,2535,2536,2537,2426,2437,2489/2007,2967,2968,2969,

2970,2973,2974,2975,2976,2966/2007, 3196,3197,3198,3199,3200,3421,3449,3515,

3525,/2007, 3556,71,77,111,112,132/2008,133,317,318,453,473,474,476,591/2008,

519/2008,791,1125,1127/2008 invocate de reclamanți, deși nu au fost depuse la dosar, nu au fost contestate însă, așa cum, atât reclamanții au făcut vorbire, cât și pârâtul Ministerul Justiției a arătat în întâmpinare, la emiterea lor s-au avut în vedere criteriile stabilite prin Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006, criterii de repartizare individuală existând atât pentru judecători, cât și pentru celelalte categorii de personal.

Nicăieri nu se vorbește despre o invocare a nelegalității acestor ordine, care ulterior să fi fost contestată printr-o hotărâre judecătorească. Ceea ce face ca, în momentul de față susținerea unui tratament discriminatoriu să fie lipsită de suport legal.

Nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept imperativ la acordarea de stimulente ori a unui drept de a fi premiat, conferit sau garantat prin legea de salarizare, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordinul ministrului justiției.

Mai mult decât atât, pretinsa salarizare inegală a magistraților nu are suport legal,câtă vreme nici chiar indemnizația stabilită potrivit art.3 (1) din OUG27/2006 nu este egală,ci se calculează în procente la indemnizația de încadrare brută lunară, în raport de vechimea în profesie.

Tot pe aceleași raționament nu se poate susține egalitatea acordării stimulentelor,cu atât mai mult cu cât ele nu fac parte din indemnizația de încadrare brută sau netă lunară și nu se suportă din fondul de salarii.

În consecință, neexistând un drept prevăzut de lege de a fi premiat,ci numai o vocație,Curtea apreciază ca netemeinică acțiunea reclamantelor, urmând aor espinge.

Minuta sentinței civile nr.147/25008

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, și toți cu domiciliu procesual ales în B,-, jud. împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, P-ța -, nr.1, jud. A, TRIBUNALUL ALBA, cu sediul în A I,P-ța - -, nr. 24, jud.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 27.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

Red.

Tehnored. /10 ex.

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința /2008. Curtea de Apel Alba Iulia