Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința /2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr-
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantele ȘI în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL Sibiu,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului Ministerul Justiției întâmpinare.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub dosar nr-, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL Sibiu solicitând:
- să fie obligați pârâții la plata către fiecare reclamant a sporului de stres și suprasolicitare în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu 1 mai 2008, actualizată cu indicele de inflație până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor și în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din legea nr. 50/1996,
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
În motivarea cererii arată că sporul solicitat este prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, care a fost abrogat prin art. 50 din OUG 177/2002, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 alin. 1 din OUG nr. 27/2006.
În consecință, apreciază reclamantele, acest drept de natură salarială este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și trebuie acordat și în continuare.
Prin întâmpinare pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamante cu motivarea că art. 47 din Legea 50/1996, pe care aceste își întemeiază acțiunea, a fost abrogat total și expres prin art. 1 pct.42 din OG.83/2000.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, text de lege abrogat prin art. 42 don OG 83/2000. În februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești OG nr.8/24.01.2007, dată după care pretențiile reclamantelor sunt nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului funcție de prevederile legale incidente, Curtea constată următoarele:
Conform deciziilor nr.267 și 269 din 29.04.2008 ale Curții de APEL ALBA IULIA, reclamantele au fost numite în funcția de grefier treapta cu studii medii la TRIBUNALUL Sibiu, pe durată nedeterminată.
Prin decizia nr. XXI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 5/2008 la data de 10.03.2008, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată s-a constata că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolictare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, republicată prin Legea 334/2001.
Sporul în discuție a fost introdus prin art. 47 din Legea 50/1996, republicată, fiind efectiv plătit și fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat OG 83/2000, a fost emisă în baza art. 1 lit. a pct. 1 din Legea 125/2000, prin care Guvernul a fost obligat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, iar nu să-și abroge această lege, nici total, nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României.
În aceste condiții art. I pct. 42 din OG 83/2000, adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt neconstituționale conform art. 147 salin. 1 din Constituția României și își încetează efectele. De acea se impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
În consecință, normele care reglementează acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice.
În conformitate cu prevederile art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Față de cele ce preced, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată de reclamante.
Contrar susținerilor pârâtului Ministerul Justiției, faptul că începând cu luna februarie 2007, data intrării în vigoare a OG 8/2007 prin care au fost abrogate prevederile Legii nr. 50/1996, pretențiile reclamantelor ar fi neîntemeiate, nu are relevanță în cauză câtă vreme prin Decizia XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost limitat în timp.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în această decizie, abrogarea unor drepturi de natură salarială din Legea 50/1996 nu se poate face decât printr- nouă lege de salarizare și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantele și cu domiciliul ales în S,-, jud. S, împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, P-ța -, nr.1, jud. A și TRIBUNALUL Sibiu, cu sediul în S,--13, jud. și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantelor, corespunzător raportului de serviciu, sumele reprezentând drepturile salariale cu titlu spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 % din indemnizația brută lunară începând cu data de 1 mai 2008 și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 27.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță