Drepturi salariale ale personalului din justiție.
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SEBTINȚA CIVILĂ NR.51
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu Violeta Neculai
ASISTENT JUDICIAR- - -
ASISTENT JUDICIAR-
GREFIER -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții, A, G, G, și - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.11.2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 14.11.2008.
CURTEA:
Asupra acțiunii civile având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție formulată de reclamanții, a, G, G, și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată sub nr.1137/113/16.05.2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții, a, G, G, și au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Ministerul Economiei și Finanțelor B, solicitând să se constate discriminarea cauzată de prevederile art.11 al.1 și 2 raportat la prevederile art.3 și 4 din OUG nr.27/2006 cu modificările aduse prin Legea nr.45/2007, coroborate cu prevederile art.1 al.2 lit.e pct. I și ale art.27 din OG nr.137/2000 republicată, și, pe cale de consecință, să se dispună anularea situației creată prin discriminare prin acordarea despăgubirilor reprezentând drepturi salariale ca diferență între salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre procurori începând cu data intrării în vigoare a OUG nr.27/2006 din luna aprilie 2007 și până la înlăturarea discriminării, sume solicitate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii au invocat Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în referire la discriminarea directă constatată între magistrații procurori și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Au mai invocat Decizia nr.VI/15.01.2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii și care, potrivit art.329 al.ultim pr.civilă este obligatorie pentru instanțele de judecată.
În expunerea de motive preliminară OUG nr.27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută în capitolul VI pct.3.3. din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar privind perioada 2005-2007.
Noua modalitate de salarizare în loc să înlăture discriminarea directă, a adâncit-o prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiect principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților, potrivit prevederilor OUG nr.27/2006 astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr.45/2007.
Reclamanții au considerat salarizarea procurorilor din cadrul structurilor DNA și DIICOT potrivit Criteriilor 6-13 de la litera A din Anexa nr.I la OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind discriminatorie față de ceilalți magistrați care instrumentează asemenea dosare, diferențiere nefiind motivată în nici un fel.
Au considerat că acordarea unei importanțe vădit superioare activității desfășurate de procurorii din cadrul DIICOT și DNA este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului privind reducerea fenomenului de corupție.
În atare condiții, este firesc ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală din cadrul DIICOT cât și magistrații procurori participanți la ședințele de judecată a cauzelor respective precum și magistrații care soluționează aceleași cauze pe fond să aibă același nivel de salarizare.
Procurorii din cadrul structurilor DNA și DIICOT au același nivel de salarizare ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, contravenind dispozițiilor art.73 și 74 din Legea nr.303/2004 potrivit căruia stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și incompatibilității acestora.
În același sens reclamanții au invocat dispozițiile art.2 și 11 al. 1 și 2 din OUG nr.27/2006, art.43 din Legea nr.303/2004, art.5 și 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art.18 din OUG nr.24/2004, cu modificările ulterioare, art.126 din Constituția României.
Scopul urmărit respectiv reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție este legitim însă metoda de atingere nu este una adecvată.
Au mai invocat practica Curții Constituționale în Decizia nr.20/2.02.2000, anexa nr.1/8.02.1994 și Decizia nr.135/5.11.1996.
În ceea ce privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor calitatea procesuală pasivă este întrunită, întrucât executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă, fiind necesară astfel alocarea de către acest pârât a sumelor în bugetul Ministerului Justiției.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.2 al.1 și 27 din OG nr.137/2000.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu se află în raporturi juridice de muncă cu reclamanții, calitatea de angajator aparținând Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin organele sale teritoriale, nu este autoritate legiuitoare și nu poate emite acte normative pentru înlăturarea discriminării.
Pe fond, a considerat acțiunea inadmisibilă în raport de dispozițiile privind alocarea cheltuielilor bugetare pentru care este necesară adoptarea unor legi de modificare bugetară anuală în care să fie incluse aceste cheltuieli, cu respectarea autorității puterii legiuitoare( Parlamentul).
Ordonatorul principal de credite este cel care raportează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și al instituțiilor ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora, în speță o asemenea sarcină revenindu-i Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă față de prevederile art.1 din OG nr.27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007 care nu fac referire expresă la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Organizate și Terorism, sau ale Legii nr.508/2004 care nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în structura centrală sau în structurile teritoriale ale acestei direcții.
A considerat ca nefiind aplicabile dispozițiile art.2 al.2 din OG nr.137/2000 și ale art.154 al.3 din muncii, modalitatea de salarizare nu constituie o discriminare deoarece s-a avut în vedere faptul că DIICOT funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, avându-se astfel în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului Public.
Întrucât capătul principal de cerere este inadmisibil, nu se justifică nici acordarea sumelor solicitate actualizate cu indicele de inflație.
A mai invocat excepția necompetenței materiale a instanței raportat la prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, aceasta ar aparține Judecătoriei Brăila ca instanță de drept comun, solicitând declinarea cauzei către această instanță.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B pentru obligarea acestuia la adoptarea unui proiect de rectificare bugetară care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Și-a întemeiat cererea de chemare în garanție pe atribuțiile ce revin acestui minister potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, în referire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În drept a invocat prevederile art.60-63 pr.civilă.
Prin încheierea de ședință din 3.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brăila, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției civile a tribunalului și trimiterea la Curtea de APEL GALAȚI, în baza art.I și II al.2 din OUG nr.75/2008.
Pe rolul Curții de APEL GALAȚI -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost înregistrată la data de 12.09.2008, cu păstrarea numărului unic al dosarului.
Au fost solicitate relații Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila privind funcția îndeplinită și perioada lucrată de către reclamanți, fiind înaintată adresa nr.2622/111/13/4.11.2008.
Astfel investită cu soluționarea cauzei, curtea reține următoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței de fond ca instanță competentă să soluționeze litigii de muncă astfel cum a fost invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, nu poate fi primită.
Este adevărat că reclamanții magistrați nu au încheiate contracte individuale de muncă dar aceștia se află totuși într-un raport de muncă sui generis cu statul, deci există un raport de muncă special iar pentru munca prestată primesc un salariu cu titlu de indemnizație.
Ori și acestei categorii de " salariați" le sunt aplicabile într-o anumită măsură reglementările Codului muncii privind drepturile salariale, OUG nr.27/2006 și Legea nr.303/2004 folosind noțiunile de salarizare a judecătorilor și procurorilor.
De altfel dispozițiile art.295(2) din Codul muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Și prin dispozițiile art.I al.1 din OUG nr.75/2008 au fost date în competența curților de apel cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale inclusiv procurorilor salarizați potrivit OUG nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007.
De altfel, prin notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată din data de 3.09.2008, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI, după prevederile art.I din OUG nr.75/2008.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de același pârât, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În susținerea excepției pârâtul a invocat obiectul acțiunii, respectiv că prin acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau prin care se tinde la modificarea actelor normative, acțiunea are caracter inadmisibil în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pretențiile reclamanților s-ar circumscrie așadar unei probleme de legiferare și reprezintă opțiunea legiuitorului să aprecieze și să stabilească ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
A accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția este nefondată față de dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002, ce prevăd atribuțiile ce revin acestui minister în referire la coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit obiectului cererii, chemarea în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B s-a realizat nu în temeiul unor raporturi juridice directe de muncă cu reclamanții, ci pe baza atribuțiilor ce revin acestui minister în alocarea sumelor necesare celorlalți ordonatori de credite pentru asigurarea obligațiilor de plată rezultând din titlurile executorii emise.
Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, așa cum este și recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligațiile de garanție ori despăgubire în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor care să fie determinate în mod direct și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de legi care să cuprindă asemenea cheltuieli, de politici și strategii sectoriale ori de propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Din adresa nr.2622/III/13/4.11.2008 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, rezultă că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul acestei autorități.
Salarizarea categoriei reclamanților este reglementată prin dispozițiile OUG nr.27/2006, astfel cum au fost aprobate prin Legea nr.45/2007.
Principiul instituit prin dispozițiile art.3 al.1 din OUG nr.27/2006 este acela al salarizării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.
Prin acțiunea de față, reclamanții au invocat existența unei discriminări privind modalitatea de salarizare a acestora în raport cu cea prevăzută pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, salarizați potrivit art.II raportat la art.6-13 al.1 de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006, în raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art.75 și 80 din Legea nr.304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art.3 al.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările ulterioare.
Reclamanții funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, față de aceștia devenind incidente dispozițiile înscrise la pct.20-24 din Anexa la OUG nr.27/2006 cu modificările ulterioare, potrivit funcției îndeplinite.
De menționat că nu s-a făcut dovada instrumentării de către aceștia a cauzelor date în competența structurilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Discriminarea nu rezultă din posibilitatea magistraților procurori de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci din îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr.137/2000.
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/20908 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1 art.2 al.(3) și art.27 al.(1) lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 al.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, va fi respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, a, G, G, Și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa obligației principale și față de prevederile art.60 al.1 pr.civilă, va fi respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondate excepțiile de necompetență materială și de inadmisibilitate invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
Respinge ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și de inadmisibilitate.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, a, G, G, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR
ASISTENȚI JUDICIARI
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/29.12.2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Romeo Jirlăeanu Violeta Neculai
