Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 214/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 214/2010
Ședința publică de la 11 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA și Direcția Generală a Finanțelor Publice S în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 832/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamanta intimată a înregistrat la dosar Întâmpinare.
Instanța, reținând că se solicită judecarea cauzei în lipsă, față de actele și înscrisurile depuse la dosar constată pricina în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că sub nr- din 21.04.2009 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Alba -I, Tribunalul Sibiu și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
-obligarea pârâților la calcularea și plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale cuvenite reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 în procent de 50 % calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 15 noiembrie 2007 și până în prezent precum și la acordarea lunară a acestui spor și în continuare;
-se solicită obligarea pârâtei Curtea de Apel la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei.
În motivarea acțiunii reclamanta arăta în esență, că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest spor a fost recunoscut în considerarea condițiilor de lucru ale acestor categorii profesionale și a fost suprimat prin OG nr.83/2000, prin emiterea acestei ordonanțe încălcându-se prevederile art.108, alin.3 din Constituție. Se arată în continuare, că prin Legea nr.125/2000, art.1, lit.q, pct.1, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu și abrogarea legii, așa cum s-a procedat prin OG nr.83/2000. În susținerea acestui punct de vedere este și Decizia nr.21/10.03.2008 a ÎCCJ.
În drept, acțiunea este întemeiată pe prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, art.108, alin.3 din Constituția României, art.56-58, 62 din Legea nr.24/2000, art.3, alin3 din OG nr.9/2000, art.6 și 7 din.nr.92/1976, Legea nr.130/1999, art.296 din Legea nr.53/2003 și art.274 Cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea depusă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință a solicitat respingerea acțiunii.
A depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin care a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece între acesta și Ministerul Justiției nu există un raport de garanție sau de subordonare și nici cu reclamanta nu are raporturi de serviciu.
Prin sentința civilă nr.832/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul cu numărul de mai sus a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, pârâții fiind obligați să-i plătească drepturile reprezentând sporul de stres și suprasolicitare în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu 15.11.2007 și pentru viitor până la modificarea legislației în vigoare în materie, drepturi actualizate cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la plata efectivă. Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Avrig.
Problema acordării sau neacordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu mai comportă discuții, întrucât prin Decizia nr. XXI/10.03.2008 a - Secțiile Unite pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art.329, alin.3 Cod pr.civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate de către ÎCCJ este obligatorie pentru instanțe, instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării.
Scopul declarat al recursului în interesul legii este deci acela de a sigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, motiv pentru care, după pronunțarea soluției, aceasta este obligatorie pentru instanțe, fiind considerată chiar un izvor de drept secundar.
Este adevărat că referitor la aceste situații Curtea Constituțională a constatat, în mai multe ocazii, neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Este cazul Deciziei nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstituționale, printre altele, dispozițiile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Apoi, Curtea Constituțională a adoptat decizia nr.838/27.05.2009 prin care a constat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Cu toate acestea, s-a considerat că se impune soluția de admitere a acțiunii de față întrucât, prin aceiași decizie nr.838/2009, Curtea Constituțională a arătat că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 din Codul d e procedură civilă. În aceste condiții, decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii își păstrează efectul obligatoriu pentru instanțe consacrat prin art.329 alin.3 al Codului d e procedură civilă, iar efectele deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.
Așadar, cum a stabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, instanța a constatat că acțiunea este temeinică și legală și pe cale de consecință, a admis-o așa cum a fost formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Alba -I, Tribunalul Sibiu și Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA și S în numele și pentru
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât în litigiile având ca obiect drepturile salariale ale judecătorilor calitate procesuală activă are doar, în calitate de ordonator principal de credite.
Curtea de Apel nu are nici calitatea de angajator al reclamantei și nici atribuții în stabilirea drepturilor sale salariale.
Pârâtul apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.161 Cod pr.civilă, a art.21-27 din Legea nr.500/2002 și a nr.OG22/2002. Astfel, nicăieri în cuprinsul nr.OG22/2002 nu există dispoziții care să nominalizeze ca fiind obligat să aloce sumele privind obligații ale instituțiilor publice.
Prin art.21-27 din Legea nr.500/2002 sunt prevăzute expres obligațiile prevăzute de legiuitor în sarcina fiecărui ordonator de credite, neavând obligația de a avea fonduri, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Deliberând asupra recursurilor de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.43 alin.2 din Legea nr.304/2004, președinții curților de apel exercită atribuții de îndrumare și control ale instanțele din circumscripție, iar potrivit art.44 alin.21 din același act normativ, au calitatea de ordonatori secundar de credite, răspunzând, conform art.10 lit.t din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
Ministerul Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, asigură fondurile necesare pentru instanțe, iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către personalul încadrat.
De asemenea, potrivit art.64 alin.1 din Hotărârea nr.387/2005, curțile de apel, prin intermediul referentului de la compartimentul personal, completează și ține la zi carnetele de muncă pentru întregul personal din raza de activitate.
Recursul declarat de A în numele și pentru pârâtul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Între pârât și reclamanta din prezenta cauză nu există raporturi de muncă, situație în care pârâtul nu poate fi obligat la plata unor drepturi de natură salarială în favoarea acesteia.
Așa cum corect susține pârâtul, nr.OG22/2002 nu stabilește în sarcina sa obligația să aloce sumele reprezentând obligații ale instituțiilor publice în favoarea unor persoane fizice sau juridice.
Legea nr.500/2002, prin art.21-27, prevede expres obligațiile impuse de legiuitor în sarcina fiecărui ordonator de credite, Guvernul fiind răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea acestora ordonatorilor principali de credite, conform destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale, Ministerul Finanțelor publice menținându-i atribuțiile speciale enunțate în art.19 din lege, printre care nu se regăsește obligația de a aloca fonduri.
În condițiile stabilirii unor obligații de natură salarială în sarcina unui ordonator principal de credite, inclusiv prin hotărâri judecătorești irevocabile, nu are obligația alocării fondurilor necesare, ordonatorul principal de credite putând obține fondurile necesare prin procedura rectificărilor bugetare.
Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de A în numele și pentru, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
(continuarea deciziei civile nr.214/2010)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 832/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar civil nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. CV, Tehnored.IM
8 ex./08.03.2010
Jud.fond-,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa
