Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 23/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 23/2009
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Sebastian
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - asistent judiciar
- asistent judiciar
- grefier
Pe rol se află soluționarea litigiului de muncă privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar copia cărții de muncă din partea reclamantei.
Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la această instanță sub dosar nr-, prin trimitere de la ribunalul Sibiu, prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 16.07.2008, urmare a intrării în vigoare a OUG nr.75/2008, reclamanta a chemat în judecată pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, pe perioada 15.11.2006-01.01.2008, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plății și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă a reclamantei;
În motivarea acțiunii, reclamanta susține că deși programul de lucru zilnic de 8 ore îl desfășoară în fața calculatorului nu a primit drepturile aferente acestei muncii, așa cum sunt ele încasate de salariații din cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție sau de către alți salariați din alte domenii. Susține în continuare că a fost și continuă să fie discriminată în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care ca și ei desfășoară o activitate ce presupune utilizarea calculatorului, și care pentru această activitate primesc sporuri salariale substanțiale, în timp ce personalul auxiliar și funcționarii publici din cadrul instanțelor, nu primesc acest drept.
Prin acest fapt, reclamanta susține că s-au încălcat prevederile art.1 alin.2 lit.e pct 1. din nr.OG137/2000, fiind astfel îndreptățită la despăgubiri, constând în plata sporului de lucru la calculator de 15%.
În drept, sunt invocate prevederile art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 privind discriminarea, art.12 din CEDO, Constituția României, art.14 din Legea nr. 56/1996, art.6 alin.2, art.40 pct 2 lit.c, art.142 și art.269 și HG nr. 1028/2006.
a depus punctul său de vedere.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că pretențiile reclamanților nu își au reglementare în nici un act normativ.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neavând temei legal cu privire la sporul de 15%, Curtea neavând calitatea procesuală de a plăti acest spor.
Cu privire la aceasta se reține că drepturile salariale ale personalului auxiliar sunt plătite de către Curțile de Apel, în calitate de ordonator secundar de credite, astfel că excepția este neîntemeiată și va fi respinsă.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente constată următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Tribunalului Sibiu, până la data de 03.01.2008, când a fost eliberată din funcție și își fundamentează pretențiile pe discriminarea în raport de cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari care beneficiază de aceste drepturi.
Potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.".
Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000", exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în " situații comparabile". Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat și injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulteriore.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariații etc.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirea dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007, Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
Totodată Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
În același sens, jurisprudența Curții Constituțională este în sensul că "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"(Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008).
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne precum și a normelor europene invocate de reclamantă, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, ori în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție, pretențiile reclamantei se impun a fi respinse ca atare.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și de Protocoalele sale".
Față de cele ce preced, curtea urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta cu domiciliul în Sibiu,-,.11, jud. Sibiu împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în A I, P-ța -, nr.1, județul A, Tribunalul Sibiu cu sediul în Sibiu, Bv., nr.11, jud. Sibiu și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, P-ța -, nr.1-3, sector 1.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
-
Grefier,
Red./30.01.2009
Dact.DȘ/7ex
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Alina Lodoabă Sebastian
