Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 288
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul declarat de
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 36 din 16 01 2009 Curții de Apel Iași, intimați fiind:-, intimat, TRIBUNALUL IAȘI și CURTEA DE APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă prin cererea de recurs.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin sentința civilă nr. 36 din 16.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iașia fost admisă acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași, care au fost obligați să plătească reclamantelor diferențele de despăgubiri, actualizate în raport de rata inflației la data plății efective cuvenite acestora potrivit sentinței civile 452/21.02.2000 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă prin decizia 373/29 mai 2007 Curții de Apel Iași și, respectiv, a sentinței civile nr. 14/10.01.2007 Tribunalului Iași și menținută prin decizia civilă 219/13.03.2007 despăgubiri reținute nelegal reclamanților cu titlu de asigurări sociale, calculate la o bază neplafonată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat instanței să oblige pârâții să le achite despăgubiri ce reprezintă diferențele reținute de angajatori prin aplicarea greșită a cotei de 9, 5% CAS - la întreaga sumă achitată cu titlu de spor de vechime, deși pentru perioade pentru care au fost acordate aceste sume baza de calcul era plafonată la nivelul a 5 salarii medii brute pe economie.
A reținut instanța de fond că la data de 11.10.2007, Tribunalul Iașia procedat la executarea sentinței civile nr.452/21.02.2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr.373/29.05.2007 a Curții de Apel Iași și a sentinței civile nr.14/10.01.2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr.219/13.03.2007 a Curții de Apel Iași și a achitat reclamantelor diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru perioada 01.07.2004-15.03.2007, calculându-se CAS, în procent de 9,5 % în raport cu întregul venit datorat.
Potrivit disp.art.59 din Codul fiscal, în cazul salariilor sau diferențelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, beneficiarii unor astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20%asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii prevăzute de lege.
La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, erau aplicabile, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale,dispozițiile art.23 alin.1 și 3 din Legea nr.19/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin nr.OUG9/27.02.2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție, la 5 salarii medii brute pe economie.
Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr.250/2007, intrată în vigoare la data de 22.07.2007, care prevede că baza de calcul a este venitul brut realizat lunar, prin modificarea din nou a art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, dispoziții care au fost aplicate de către pârâți în mod eronat, la momentul plății despăgubirilor datorate reclamanților.
Întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților, având în vedere dispozițiile art.289 din Codul muncii, care prevăd că hotărârile pronunțate de Tribunalul Iași erau executorii de drept din data de 10.01.2007, respectiv 21.02.2007 și ale art.277 din același cod care prevăd că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor, în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, constituie infracțiune.
Se mai reține că, până la modificarea art.2 din nr.OUG22/2002, prin Legea nr.110/2007, reclamantele erau în imposibilitate de a executa silit sentința civilă precizate anterior, întrucât prin dispozițiile acestui articol era consacrată practic o imunitate de executare a statului și instituțiilor publice.
A mai reținut instanța că potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr.44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Potrivit acestei hotărâri, sentința devenită definitivă a creat, în patrimoniul reclamantului o creanță certă și exigibilă ce constituie un asemenea bun. Totuși, hotărârea nu a fost executată imediat de instituțiile publice vizate. CEDO a reținut că imposibilitatea de a obține executarea unei hotărâri timp de 2 ani constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului imputabilă autorităților. Astfel, s-a mai reținut că, omițând să se conformeze hotărârii definitive, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant, pentru o perioadă de aproape 2 ani, de despăgubirea acordată de tribunal, pe care spera în mod rezonabil să o primească. S-a constatat că motivele invocate de Guvern privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dint-o hotărâre judecătorească, o regăsim și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr.59498/00, Bourdov contra Rusiei. S-a mai reținut în acesta sens că, întârzierea executării hotărârii nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 paragr.1 al Convenției.
În speță, s-a reținut că, prin întârzierea semnificativă în executarea, sentinței civile nr.452/21.02.2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr.373/29.05.2007 a Curții de Apel Iași și sentinței civile nr.14/10.01.2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr.219/13.03.2007 a Curții de Apel Iași, s-a creat o ingerință în dreptul de proprietate reclamantelor, în patrimoniul cărora exista un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1, aceștia fiind prejudiciați, în primul rând datorită suportării consecințelor inflației și, în al doilea rând, prin aplicarea unor dispoziții noi, apărute cu mult după de pârâții ar fi trebuit să-și execute obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, privind modul de calcul al contribuției de asigurări sociale reținute din veniturile ce li se cuveneau de către pârâți cu titlu de despăgubiri.
Astfel, întrucât sumele datorate depășeau cu mult 5 salarii medii brute pe economie, despăgubirile cuvenite au fost considerabil diminuate prin aplicarea noului mod de calcul al, reclamantele fiind astfel prejudiciate de către angajator, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor datorate.
De altfel, aceste sporuri trebuiau plătite de fapt de către pârâți în perioada pentru care instanța a considerat că reclamantele sunt îndreptățite la acestea, respectiv 01.07.2004-15.03.2007, când drepturile lor salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivelul plafonat de 5 salarii, astfel încât, prin aplicarea noului mod de calcul al CAS, prevăzut de Legea nr.220/2007, prejudiciul suferit de către acestea în perioada respectivă nu mai este integral acoperit prin despăgubirile acordate, diminuate considerabil prin introducerea unui nou criteriu de discriminare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurentul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A motivat recurentul că Tribunalul Iașia procedat la executarea sentințelor ce constituie titluri executorii la data de 11.10.2007, dată când era aplicabilă Legea nr. 250 care a intrat în vigoare la data de 22.07.2007. Potrivit acestei legi, susține recurentul că angajatorul trebuia să aplice pentru viitor cota de 9,5 % la noua lege de calcul care devenise venitul brut realizat lunar.
Mai arată recurentul că având în vedere faptul că toate contribuțiile sunt reținute și virate odată cu plata drepturilor salariale, astfel încât este normal să li se aplice regimul juridic în vigoare din momentul plății.
A mai motivat recurentul că în mod greșit instanța de fond a reținut că întârzierea la plata despăgubirilor acordate prin sentințele irevocabile se datorează pârâților deoarece art. 2 din nr.OG 22/2002 - stabilește care este procedura în cazul în care executarea creanței nu începe sau continuă din lipsă de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Ca atare, susține recurentul că fiind vorba de un termen stipulat în favoarea debitorului, creditorul nu poate solicita îndeplinirea obligației pecuniare înainte de împlinirea termenului, astfel încât doar după expirarea termenului de 6 luni s-ar putea vorbi de culpă pentru neexecutarea obligației.
Prin urmare recurentul consideră că executarea obligației sale s- făcut în termenul legal și cu respectarea normelor legale în vigoare la data executării.
Recurentul solicită astfel admiterea recursului său și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
Recursul nu este fondat.
Curtea reține că susținerile recurentului sunt nefondate, neavând nici un temei legal.
Se reține astfel că potrivit dispozițiilor art. 371 ind. 1 Cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Totodată Curtea mai constată că hotărârile prin care au fost stabilite obligațiile debitorului au fost pronunțate în primă instanță la 21.02.2007, respectiv la 10.01.2007 date la care erau definitive și executorii și fiind date în materia litigiilor de muncă trebuiau executate de îndată, întrucât potrivit art. 277 Codul muncii neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii adresate angajatorului, constituie infracțiune.
Prin urmare, susținerea recurentului privind neexpirarea celor 6 luni de la data cererii de executate silite nu poate fi primită, în raport de dispozițiile invocate mai sus, debitorul fiind de drept pus în întârziere după data pronunțării sentințelor judecătorești.
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că neachitarea drepturilor bănești în termenul de 15 zile prevăzut de art. 277 Codul muncii atrage culpa debitorilor, pentru achitarea cu întârziere a respectivelor drepturi.
Se reține totodată faptul că pe de o parte drepturile bănești acordate prin hotărârile judecătorești invocate, erau drepturi salariale cuvenite pentru perioada 1.07.2004 - 15.03.2007, când cota CAS de 9,5 % era plafonată la limita a 5 salarii medii brute pe economie, astfel încât ceea ce excede acestei limite nu mai trebuia impozitat.
Mai mult decât atât și la data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituiau titluri executorii, erau aplicabile aceleași dispoziții legale referitoare la limita la care trebuia calculată și reținută cota de 9,5 % CAS, astfel încât Curtea urmează da eficiență principiului " tempus regit actum", potrivit căruia actele și faptele juridice se supun legislației în vigoare din momentul respectiv.
Faptul că debitorii nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin titlurile executorii, decât cu o mare întârziere, nu este imputabil creditorilor obligației și nu-i poate prejudicia pe aceștia, întrucât întârzierea plății și efectuarea acestora după modificarea legislațiilor asigurărilor sociale nu le poate afecta drepturile cuvenite și stabilite anterior, sub alte norme ce le erau aplicabile.
În consecință, Curtea costată că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis acțiunea reclamantelor iar motivele de recurs sunt total nefondate, drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul Ministerului Justiției și Libertăților, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 36/16.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
27.04.2009
Curtea de Apel Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
