Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 301
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 21 din 16.01.2009 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, ( ), I -, (), ( ), - și Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de către judecătorul -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de fața;
Prin sentința civilă nr.21 din 16.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost admisă acțiunea reclamanților, ( ), I -, (), ( ), si - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI,care au fost obligați să plătească acestora diferențele de despăgubiri, actualizate în raport de rata inflației la data plății efective, cuvenite potrivit sentinței civile 92/18.01.2007 a Tribunalului Vaslui rămasă irevocabilă prin decizia 203 /9 martie 2007 Curții de APEL IAȘI,despăgubiri reținute nelegal reclamanților cu titlu de asigurări sociale, la baza de calcul neplafonată potrivit Legii nr.250/2007.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat instanței achitarea de despăgubiri ce reprezintă diferențele reținute de angajatori prin aplicarea greșită a cotei de 9, 5% CAS - la întreaga sumă datorata cu titlu de spor anticoruptie, deși pentru perioadele pentru care au fost acordate aceste sume baza de calcul era plafonată la nivelul a 5 salarii medii brute pe economie.
A mai reținut instanța de fond că la data de 16.08.2007,Curtea de APEL IAȘIa procedat la executarea amiabila a sentinței civile nr.92/18.01.2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă prin decizia nr.203/09.03.2007 a Curții de APEL IAȘI și a achitat reclamantelor diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporurile de 30% si 40% cuvenite pentru perioada 01.01.2003-01.01.2005, calculându-se CAS, în procent de 9,5 % în raport cu întregul venit datorat.
Potrivit disp.art.59 din Codul fiscal, în cazul salariilor sau diferențelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, beneficiarii unor astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20%asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii prevăzute de lege.
La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, erau aplicabile, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale,dispozițiile art.23 alin.1 și 3 din Legea nr.19/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin nr.OUG9/27.02.2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție, la 5 salarii medii brute pe economie.
Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr.250/2007, intrată în vigoare la data de 22.07.2007, care prevede că baza de calcul a este venitul brut realizat lunar, prin modificarea din nou a art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, dispoziții care au fost aplicate de către pârâți în mod eronat, la momentul plății despăgubirilor datorate reclamanților.
Întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților, având în vedere dispozițiile art.289 din Codul muncii, care prevăd că hotărârile pronunțate de tribunal erau executorii de drept din data de 18.01.2007, și ale art.277 din același cod care prevăd că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor, în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, constituie infracțiune.
Se mai reține că până la modificarea art.2 din nr.OUG22/2002, prin Legea nr.110/2007, reclamantii erau în imposibilitate de a executa silit sentința civilă precizata anterior, întrucât prin dispozițiile acestui articol era consacrată practic o imunitate de executare a statului și instituțiilor publice.
A mai reținut instanța de fond că potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr.44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Potrivit acestei hotărâri, sentința devenită definitivă a creat, în patrimoniul reclamantului o creanță certă și exigibilă ce constituie un asemenea bun. Totuși, hotărârea nu a fost executată imediat de instituțiile publice vizate. CEDO a reținut că imposibilitatea de a obține executarea unei hotărâri timp de 2 ani constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului imputabilă autorităților. Astfel, s-a mai reținut că, omițând să se conformeze hotărârii definitive, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant, pentru o perioadă de aproape 2 ani, de despăgubirea acordată de tribunal, pe care spera în mod rezonabil să o primească. S-a constatat că motivele invocate de Guvern privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dint-o hotărâre judecătorească, o regăsim și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr.59498/00, Bourdov contra Rusiei. S-a mai reținut în acesta sens că, întârzierea executării hotărârii nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 paragr.1 al Convenției.
În speță, s-a reținut că, prin întârzierea semnificativă în executarea hotararilor judecatoresti precizate, s-a creat o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantilor, în patrimoniul cărora exista un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1, aceștia fiind prejudiciați, în primul rând datorită suportării consecințelor inflației și, în al doilea rând, prin aplicarea unor dispoziții noi, apărute cu mult după data la care pârâții ar fi trebuit să-și execute obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, privind modul de calcul al contribuției de asigurări sociale reținute din veniturile ce li se cuveneau reclamantilor cu titlu de despăgubiri.
Astfel, întrucât sumele datorate depășeau cu mult 5 salarii medii brute pe economie, despăgubirile cuvenite au fost considerabil diminuate prin aplicarea noului mod de calcul al,reclamantii fiind astfel prejudiciati de către angajator, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor datorate.
De altfel, aceste sporuri trebuiau plătite fapt de către pârâți în perioada pentru care instanța a considerat că reclamantii sunt îndreptățiti la acestea, când drepturile lor salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivelul plafonat de 5 salarii, astfel încât, prin aplicarea noului mod de calcul prevăzut de Legea nr.220/2007, prejudiciul suferit de către acestia în perioada respectivă nu mai este acoperit integral,sumele de bani fiind diminuate considerabil prin introducerea unui nou criteriu de discriminare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs paratul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurentul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A invocat Ministerul Justitiei, ca prim motiv de recurs,faptul ca prima instanta si-a depasit atributiile, in sensul ca a substituit normelor juridice existente si aplicabile in cauza alte norme, create ad-hoc, incalcand astfel Deciziile Curtii Constitutionale nr.818, 819 si 820 din 03.07.2008.
A mai motivat recurentul că la data la care angajatorul procedat la executarea sentințelor ce constituie titluri executorii, era aplicabilă Legea nr. 250 care a intrat în vigoare la data de 22.07.2007. Potrivit acestei legi, susține recurentul că angajatorul trebuia să aplice pentru viitor cota de 9,5 % la noua lege de calcul care devenise venitul brut realizat lunar.
Mai arată recurentul că având în vedere faptul că toate contribuțiile sunt reținute și virate odată cu plata drepturilor salariale, astfel încât este normal să li se aplice regimul juridic în vigoare din momentul plății,normele de drept fiscal fiind de natura imperativa.
A mai sustinut recurentul că în mod greșit instanța de fond a reținut că întârzierea la plata despăgubirilor acordate prin sentințele irevocabile se datorează pârâților deoarece art. 2 din nr.OG 22/2002 - stabilește care este procedura în cazul în care executarea creanței nu începe sau continuă din lipsă de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Ca atare, susține recurentul că fiind vorba de un termen stipulat în favoarea debitorului, creditorul nu poate solicita îndeplinirea obligației pecuniare înainte de împlinirea termenului, astfel încât doar după expirarea termenului de 6 luni s-ar putea vorbi de culpă pentru neexecutarea obligației.
Prin urmare recurentul consideră că executarea obligației sale s- făcut în termenul legal și cu respectarea normelor legale în vigoare la data executării.
Recurentul solicită astfel admiterea recursului său și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
Curtea, analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate,retine urmatoarele.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007, Curtea constată că nu sunt incidente în speță. Prin aceste decizii, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cunorme create pe cale judiciarăsau cu prevederi cuprinse înalte acte normative.
În speță, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normative sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatorie a aceluiași text de lege - respectiv art.25 al.2 din Legea 146/1997- unor persoane aflate în situații comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art.25 al.2 din Legea 146/1997, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum argumentează în cauza Jekins t 96/80.
În plus, tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale
Se reține astfel că potrivit dispozițiilor art. 371 ind. 1 Cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Totodată Curtea mai constată că hotărârea prin care au fost stabilite obligațiile debitorului a fost pronunțata în primă instanță la data de 18.01.2007, fiind definitiva și executorie de la data pronuntarii. Totodata, fiind data în materia litigiilor de muncă, trebuia executata de îndată, întrucât potrivit art. 277 Codul muncii neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii adresate angajatorului, constituie infracțiune.
Prin urmare, susținerea recurentului privind neexpirarea celor 6 luni de la data cererii de executate silite nu poate fi primită, în raport de dispozițiile invocate mai sus, debitorul fiind de drept pus în întârziere după data pronunțării sentințelor judecătorești.
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că neachitarea drepturilor bănești în termenul de 15 zile prevăzut de art. 277 Codul muncii atrage culpa debitorilor, pentru achitarea cu întârziere a respectivelor drepturi.
Se mai constata totodată faptul că drepturile bănești acordate prin hotărârile judecătorești invocate, erau drepturi salariale cuvenite pentru perioada 1.01.2003 - 01.01.2005, când cota CAS de 9,5 % era plafonată la limita a 5 salarii medii brute pe economie, astfel încât ceea ce excedea acestei limite nu mai trebuia impozitat.
Mai mult decât atât, și la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, erau aplicabile aceleași dispoziții legale referitoare la limita la care trebuia calculată și reținută cota de 9,5 % CAS, astfel încât Curtea urmează da eficiență principiului " tempus regit actum", potrivit căruia actele și faptele juridice se supun legislației în vigoare din momentul respectiv.
Faptul că debitorii nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin titlurile executorii, decât cu o mare întârziere, nu este imputabil creditorilor obligației și nu-i poate prejudicia pe aceștia, întrucât întârzierea plății și efectuarea acestora după modificarea legislației asigurărilor sociale nu le poate afecta drepturile cuvenite și stabilite anterior, sub alte norme juridice.
În consecință, Curtea apreciaza că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis acțiunea reclamantilor,drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul Ministerului Justiției și Libertăților, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 21/16.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex. -30.04.2009
Curtea de APEL IAȘI
Jud. -
Jud.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Smaranda
