Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 307/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 307/2009
Ședința publică de la 23 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de i, -, --, a, G, -ia, -, -, - și în calitate de i ai ului G, a, -, -, -, -, -, -, -, OG, -, Carla, -, -, -, R, C, -, scu, -, -, toți prin mandatar și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței civile nr.176/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorii: s-a abținut întrucât a declarat recurs în cauză în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA, iar judecătorii și au pronunțat ca instanță de fond hotărârea atacată cu recurs, incidentul procedural a fost soluționat de completul imediat următor 2 joi format din judecătorii - -, - - și - - care au păstrat cauza spre soluționare.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că pârâții intimați Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA și pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților au înregistrat la dosar întâmpinări.
Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului și împrejurarea că pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA au solicitat judecarea cauzei și în lipsa acestora de la dezbateri, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- i, -, -, -, -, G, -, - în calitate de al, G în calitate de al, -, -, R, C -, i-au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SIBIU, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL ALBA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:
să fie obligați pârâți de la punctele 1- 7 la plata drepturilor salariale actualizate, reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe perioada septembrie 2000- 14 septembrie 2004, actualizat în raport cu indicii de inflație, începând cu data la care trebuiau achitate până la data plății efective;
să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă,
În motivarea acțiunii lor i susțin că deși prin dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996 magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești au dreptul la un spor de 50% din salariu de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu le a fost acordat acest drept. Totodată, se susține că dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.03.2008, când le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 21 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către J în dosarul nr. 5/2008, decizie prin care s-a statuat că judecătorii au dreptul la spor de risc și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Chiar și în ipoteza în care acest drept s-ar fi născut anterior pronunțării menționatei decizii, i susțin că termenul de prescripție a fost întrerupt prin numeroasele acte de recunoaștere a dreptului lor la acest spor, inițiate de Ministerul Justiției.
În drept se invocă art. 47 din legea nr. 50/199, art.144, 41 alin.2 și art.53 din Constituția României, nr.OG 83/2000, dispozițiile Legii nr. 24/2004, art-155. 165, 236, 239 și 241 punct 1 lit.d, Decizia nr. 21/2008 a J- secțiile unite, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În probațiune pentru justificarea calității procesual active s-a depus adeverința nr- emisă de TRIBUNALUL SIBIU (9), copie certificat deces și copie certificat de după def. G (11-15)
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus punctul său de vedere, prin care arată că în soluționarea speței se impune a se avea în vedere, art.14 din O și practica instanței europene în aplicarea acestui text, în sensul că tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.(filele 5-9-63.)
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă potrivit prevederilor. nr. 167/1958 și art.283.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă a solicita respingerea acțiunii, invocând în primul rând excepția prescripției, iar pe fond netemeinicia acțiunii.(23-26)
Prin sentința civilă nr. 176/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul cu umărul de mai sus a fot admisă excepția prescripției acțiunii lor invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de. A fost respinsă acțiunea formulată de.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prealabil, analizării fondului pricinii, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor care s-au invocat și care se impun a fi ridicate în cauză, în ordinea priorității lor.
Astfel, cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive, în ce privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se constată că aceasta este întemeiată, deoarece, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, această instituție este abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țări, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât potrivit art. V din acest act normativ sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context acțiunea promovată de i față de această parte a fost respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
În speță, se solicită obligarea la plata unor drepturi rezultate din lege și din contractul de muncă, iar cererea lor a declanșat un litigiu de muncă la care se referă art.282 din Codul muncii.
Rezultă în acest context că, acest pârât, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și drept urmare instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, acțiunea fiind respinsă față de această parte, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane care nu au calitate procesual pasivă.
Cu referire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune este de menționat faptul că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă " termenul prescripției este de 3 ani " dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003- Codul muncii cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În sensul celor invocate mai sus este și Decizia nr. 21/10.03.3008 a asupra recursului în interesul Legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996- invocat de reclamante ca temei juridic al pretențiilor lor- care a statuat faptul că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neorupsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001".
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În acest context este evident că ÎCCJ nu s-a pronunțat asupra altor probleme cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege.
Prin urmare, aceste probleme de drept au fost lăsate în sarcina instanțelor de judecată sesizate cu judecarea unor acțiuni întemeiate pe textul de lege în discuției.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000" s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie ÎCCJ este că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest context, se reține că potrivit art. 1, alin. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
Orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
De asemenea, la art. 7 alin. 1 din același act normativ se menționează că"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Acțiunea prin care i tind la dobândirea acestui drept are natura unui conflict de muncă, art. 283 alin. 2 Codul muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar i nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Față de cele de mai sus, având în vedere că momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuie exercitat, precum și în considerarea motivării Înaltei Curții, rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000, respectiv 01.01.2001.
Nici normele europene invocate de i în susținerea pretențiilor lor nu pot conduce la o altă soluție. Astfel, art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, invocat de nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede. În acest sens, Comisia a statuat că"acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile" actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui ( cauza Lupuleț vs.România)".
Prin urmare, textul invocat de i nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Susținerea lor în sensul că sporul pretins este un bun în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu poate fi reținută deoarece este vorba de un drept salarial suplimentar, conținutul și limitele acestuia fiind reglementate prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile constituționale. Fiind un drept de creanță este supus efectelor prescripției extinctive potrivit Decretului nr.167/1958.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii-31.10.2008, precum și în aplicarea corectă a prevederilor art. 12 din Decretul -Lege nr. 167/1958 potrivit cărora " în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită", pretențiile lor așa cum sunt formulate în cererea introductivă septembrie 2000- septembrie 2004, sunt prescrise, și au fost respinse ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției.
Reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În expunerea de motive arată că prescripția extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune conform art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958. Această regulă cu caracter general se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială și în toate cazurile în care dreptul subiectiv este încălcat, negat nu contestat.
În speță, dreptul magistraților nu a fost niciodată negat, nici evitat, ci pus și simplu prin dispozițiile art. I pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea 50/1996.
În condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept nu se poate susține că persoanele în cauză,m respectiv i, au fost neglijate în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin recursul în interesul legii nr.36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul, ci se constată faptul că OG 83/2000 a fost adoptată cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitată să adopte ordonanțe.
În aceste condiții nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abrogă drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a OG 83/2000.
Culpa adoptării acestui act normativ cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu aparține lor, ci organelor statului, astfel că nu poate fi privat cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei culpe a statului cu privire la legiferare.
În condițiile în care ar fi fost posibilă o interpretare în sensul celor date de -, nu ar fi stat pasivitate, ci ar fi acționat în vederea aplicării propriilor drepturi.
În lipsa premisibilității legii, dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării recursului în interesul legii nr. 21/2008.
Câtă vreme alți magistrați, care se găsesc în situații similare au beneficiat de plata sporului în discuție, pentru perioada 2000 - 2004, prin respingerea acțiunii lor, aceștia ar fi expuși la o discriminare contrarie prevederilor art. 14 din CEDO.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților arată că instanța de fond s-a pronunțat numai față de magistrații și personalul auxiliar de specialitate, nepronunțându-se și asupra lor - funcționari publici.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.12.2008 recurentul a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței față de i -, și - funcționari publici, excepție care nu a fost analizată de instanța de fond, iar în dispozitivul hotărârii atacate nu se face nici o referire la funcționari publici.
Deliberând asupra recursurilor de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform prevederilor art. 3041cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate:
Contrar susținerilor lor instanța de fond a soluționat corect excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Prin decizia nr. 21/2008 a stabilit cu forță obligatorie faptul că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate prin OG 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după luna septembrie 2000.
În această decizie, așa cum a observat instanța de fond, se face referire la dreptul la sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, situație în care sunt incidente prevederile art. 1 din Decretul Lege 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Potrivit prevederilor art. 7 alin.1 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Aflându-ne în prezența unui conflict de muncă, în speță sunt incidente și prevederile art. 283 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul în discuția a fost abrogat prin OG 83/2000, act normativ despre existența căruia nu pot susține că nu au avut cunoștință, situație în care au dat dovadă de neglijență în valorificarea în continuare a acestui drept.
Chiar dacă, așa cum se cunoștea prin decizia, Guvernul a depășit limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, în sensul că a procedat la abrogarea Legii 50/1996, nerămânându-se la modificarea și completarea legii, așa cum a fost abilitat, pentru dreptul în discuție, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 01.01.2000, data intrării în vigoare a OG 83/2000.
Este adevărat că i nu au culpă în ceea ce privește adoptarea OG 83/2000, dar au dovedit, fără posibilitate de tăgadă, neglijență în combaterea efectelor acestui act normativ și în valorificarea și după această dată, a dreptului în discuție, și aceasta chiar fără să fi fost posibil că, printr-o decizie dată într-un recurs în interesul legii, în contextul arătat, a fost recunoscut dreptul la sporurile anulate în mod expres de OG 83/20100.
Este lipsită de relevanță precizarea lor în sensul că în practica altor instanțe din țară s-au pronunțat hotărâri irevocabile de admitere a unor pretenții identice, câtă vreme practica instanțelor de judecată nu constituie un izvor de drept și nici nu se poate aprecia că i ar fi expuși la o discriminare în raport cu magistrații cărora le-au fost admise pretențiile.
În mod greșit recurentul Ministerul Justiției și Libertăților arată că instanța de fond ș-ar fi pronunțat numai față de magistrați și personalul auxiliar de specialitate, nepronunțându-se și asupra lor - funcționari publici.
Așa cum rezultă din practicau sentinței atacate, instanța de fond a pus în discuție excepția competenței materiale a Curții de APEL ALBA IULIA de a judeca litigiul în procedura reglementată de OUG 75/2008, a acțiunii formulată de i -, și, toții fiind funcționari publici în cadrul Tribunalului Sibiu, raportat la dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind statutul funcționarului public.
În considerarea dispozițiilor art. I și II din OUG 75/2008 și văzând calitatea de funcționari publici a respectivilor, instanța a dispus legal disjugerea acțiunii cu privire la aceștia, formându-se un nou dosar, repartizat spre competență soluționare.
Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile de față:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Minuta deciziei civile nr. 307/2009
DECIDE
Respinge recursul declarat de i, -, --, a, G, -ia, -, -, - și în calitate de i ai ului G, a, -, -, -, -, -, -, -, OG, -, Carla, -, -, -, R, C, -, scu, -, -, toți prin mandatar împotriva sentinței civile nr.176/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-, cât și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 2 ex.
Jud.fond:
Romania
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
INCHEIERE NR.60 /R/CC/2009
Ședința camerei de consiliu din 23 martie 2009
Președinte - judecător
- judecător
- judecător - grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii, și în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 176/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii, și s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererii judecătorul, a arătat că a formulat apărări în cauză în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA. iar judecătorii și au arătat că au pronunțat ca instanță de fond hotărârea atacată cu recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;
Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
În numele legii
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii, și în dosarul civil nr-.
Pronunțată în ședință publică din 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Romania
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
PROCES VERBAL
Încheiat astăzi 23 martie 2009
În ședința publică din 23 martie 2009 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și.
Întrucât judecătorii: s-a abținut întrucât a declarat recurs în cauză în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA, iar judecătorii și au pronunțat ca instanță de fond hotărârea atacată cu recurs, incidentul procedural a fost soluționat de completul imediat următor 2 joi format din judecătorii - -, - - și - - care au păstrat cauza spre soluționare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Monica Maria
