Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 336/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 336/R/2010
Ședința publică din 15 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
---
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr. 399/F din 09 noiembrie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, G, A, precum și pe pârâtul TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților a fost declarat și motivat în termenul legal, ambele recursuri au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin motivele de recurs pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2.pr.civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului formulat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată acestuia la data de 10 decembrie 2009, conform dovezii de primire și procesului verbal de predare a hotărârii atacate aflată la fila 204 din dosarul Tribunalului, iar recursul a fost depus la data de 22 decembrie 2009, cu depășirea termenului legal, și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 399/F din 09 noiembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚA -N în dosarul nr-s-au respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și TRIBUNALUL BISTRIȚA -
Pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N au fost obligați să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salarul de încadrare brut lunar, astfel, pentru reclamanții, și începând cu data de 26 octombrie 2004 la zi; pentru pentru perioada 26 octombrie 2004 - 1 decembrie 2007; pentru reclamanta pentru perioada 26 octombrie 2004 - 1 aprilie 2009; pentru reclamanta începând cu data de 25 iulie 2005 la zi; pentru reclamanta începând cu data de 4 iulie 2005 la zi; pentru reclamanta pentru perioada 26 octombrie 2004 - 20 august 2007; pentru reclamantul pentru perioada 26 octombrie 2004 - 1 septembrie 2007; pentru reclamantul G pentru perioada 26 octombrie 2004 - 1 aprilie 2007; pentru reclamanta pentru perioada 26 octombrie 2004 - 1 ianuarie 2009; pentru reclamanta pentru perioadele 26 octombrie 2004 - 1 februarie 2005 și din 4 iulie 2005 - la zi; pentru reclamanta pentru perioadele 10 aprilie 2006 - 23 octombrie 2006 și din 1 decembrie 2006 la zi, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N au fost obligați să acorde și în continuare sporul de confidențialitate de 15 % reclamanților care-și desfășoară în continuare activitatea la Judecătoria Năsăud;
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate.
Pârâtul TRIBUNALUL BISTRIȚA -N a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții a și.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul examinând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a reținut că deși nu sunt raporturi de muncă între acest pârât și reclamanți, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea acestuia doar la alocarea unor fonduri necesare plății drepturilor salariale, situație în care, văzând art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ce arată că acest minister pregătește proiectele legilor bugetare anuale, inclusiv a bugetului de stat, precum și ale legilor de rectificare, dar și atribuțiile ce revin acestui minister, prevăzute de nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea acestuia, potrivit căruia elaborează proiectul legii bugetului de stat, precum și proiectele de rectificare a bugetelor de stat, atribuții prevăzute anterior și de HG nr. 386/2007 ce a fost abrogată prin cealaltă hotărâre de guvern evocată, precum și faptul că reclamanții sunt plătiți pentru activitatea desfășurată din fonduri de la bugetul de stat, întrucât potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, statuând că Ministerului Finanțelor Publice poate fi obligat să aloce fondurile bănești necesare cu ocazia întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale, ori a celor de rectificare, în aceste condiții, acest pârât are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește fondul acțiunii civile formulate de reclamanți, tribunalul a reținut că reclamanții, și își desfășoară activitatea la Judecătoria Năsăud în calitate grefieri și personal auxiliar de specialitate anterior datei de 26 octombrie 2004 potrivit datelor comunicate de TRIBUNALUL BISTRIȚAN. Ceilalți reclamanți și-au desfășurat activitatea ori își desfășoară activitatea la aceeași judecătorie în calitate de personal auxiliar de specialitate, potrivit datelor comunicate, după cum urmează, în perioada 26 octombrie 2004 -1 decembrie 2007; reclamanta în perioada 26 octombrie 2004 - 1 aprilie 2009; reclamanta începând cu data de 25 iulie 2005 la zi; reclamanta începând cu data de 4 iulie 2005 la zi; reclamanta în perioada 26 octombrie 2004 - 20 august 2007; reclamantul în perioada 26 octombrie 2004 - 1 septembrie 2007; reclamantul G în perioada 26 octombrie 2004 - 1 aprilie 2007; reclamanta în perioada 26 octombrie 2004 - 1 ianuarie 2009; reclamanta în perioadele 26 octombrie 2004 - 1 februarie 2005 și din 4 iulie 2005 - la zi; reclamanta în perioadele 10 aprilie 2006- 23 octombrie 2006 și din 1 decembrie 2006 la zi. Reclamanta își desfășoară activitatea la Judecătoria Năsăud, din anul 2003 în calitate de specialist IT, iar reclamantul începând cu anul 1992 în meseria de îngrijitor.
Reclamanții, atât la data sesizării instanței, cât și în prezent, față de prevederile nr.OUG 8/2007 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cât și Legea nr. 567/2004, nu au beneficiat și nu beneficiază de acordarea vreunui spor de confidențialitate.
Potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate ale instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care au cunoștință în exercitarea funcției și cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care au fost sesizați. Potrivit art. 90/1 din Legea nr. 567/2004 introdus prin OUG 100/2007 prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex ale instanțelor judecătorești cu excepția dispozițiilor art. 68, 68/2, 68/3 și 68/4. Potrivit art. 9,10 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 145/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale și trebuie să se abțină de la orice încercare de a obține date sau informații pe care nu e îndreptățit să le cunoască.
Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 15 decembrie 2008 prin Decizia nr. 46/2008 din dosarul nr. 27/2008 a admis recursul în interesul legii declarat și a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Ținând cont de Decizia nr. 46/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de caracterul obligatoriu al acesteia referitoare la modul de dezlegare al problemei de drept, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii la nivel național, instanța, având în vedere și dispozițiile legale menționate, a admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate.
Pârâții au fost obligați să acorde și în continuare și pentru viitor sporul de confidențialitate fiecărui reclamant care își desfășoară activitatea pe mai departe la aceeași judecătorie întrucât obligațiile acestora de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional se mențin și în continuare, urmând ca la intrarea în vigoare a unui act normativ adoptat de legiuitor privind sporul de confidențialitate de la data respectivă se vor aplica noile dispoziții legale în materie.
În ceea ce privește pe reclamanții a și care își desfășoară activitate la Judecătoria Năsăud în calitate de specialist IT, și respectiv îngrijitor, s-a apreciat că aceștia nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate, iar decizia instanței supreme nu se referă la aceștia și nu există temei pentru acordarea sporului de confidențialitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertățilora solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4. aspecte reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr. 818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, n considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Inalta C de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie. să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia 46/15.12.2008 a ICCJ, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită În fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, pârâtul consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. la pct. 9 al art. 304 din Codul d e proc. civilă.
Astfel, față de obiectul acțiunii, consideră că, asemenea altor categorii profesionale, reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care acesta beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea sa, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
Prin urmare instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Invederează că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază că o astfel de cerere nu poate fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și ar legifera acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
În susținerea concluziei potrivit căreia nu există temei legal pentru a proceda la acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, invederează că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, s-a pronunțat prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României, partea 1. din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în sensul admiterii acestora.
Instituirea unor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea lor în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporuri lor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Arată pârâtul că sentința este criticabilă și în ceea ce privește admiterea capătului de cerere pe viitor, având în vedere în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 09.11.2009, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2010, care prevede că personalul din sistemul justiției beneficiază de la 01.01.2010 de un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și respectiv de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază.
Pe de altă parte, reclamanții nu justifică un interes actual, drepturile solicitate pe viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii în principal a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cele două excepții deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitatea procesuală pasivă întrucât nu există raporturi de muncă între el și intimați, iar pe de altă parte cererea este inadmisibilă.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește dreptul reclamanților la sporul de confidențialitate, așa cum a reținut și prima instanță, acest drept a fost consacrat prin Decizia nr. 46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a cărei obligativitate este impusă de dispozițiile art. 329.pr.civ, având în vedere că, așa cum a reținut și prima instanță, dezlegarea problemelor de drept judecate de în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.
Așadar privește critica formulată de pârât privind greșita reținere a dreptului la sporul de confidențialitate, nu poate fi primită, întrucât prin Decizia nr. 46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit dreptul personalului auxiliar, calitate pe care o au reclamanții față de care s-a admis acțiunea, la sporul de confidențialitate.
Cât privește argumentul privind neconstituționalitatea unor prevederi ale nr.OG 137/2000, se constată caracterul nepertinent al acestuia, având în vedere că dreptul reclamanților la plata sporului pentru a fost stabilit cu valoare de principiu prin Decizia nr. 46 din 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la baza acesteia nu au stat prevederile nr.OG 137/2000, ci alte dispoziții și raționamente legale.
Nu poate fi reținut nici argumentul privind ingerința puterii judecătorești în domeniul celorlalte puteri ale statului, întrucât acordarea sau nu a sporului solicitat impune o activitate de interpretare a legii, nicidecum una de legiferare, iar pe de altă parte, această interpretare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind obligatorie pentru instanțe.
Este adevărat că, prin Decizia 838/27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, decizia pe care o pronunță în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329.pr.civ.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separației puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunțate de Curtea Constituțională asupra hotărârii pronunțate de o instanță de judecată, această instituție neavând competența de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătorești.
În raport de cele mai sus reținute, criticile formulate de pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu lipsa de temei legal a acțiunii și a depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, apar a fi nefondate, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9.proc.civ.
Sentința pronunțată a fost criticată și sub aspectul acordării pentru viitor a drepturilor solicitate. Critica este nefondată, întrucât obligarea pârâților la plata sporului până la zi și în continuare nu reprezintă o legiferare a sporului, ci doar repararea unui prejudiciu viitor cert, legat de neplata acestui spor în viitor.
Obligarea la plata și pentru viitor a sporului este legală și nu poate fi interpretată decât ca fiind strâns legată de existența raporturilor de muncă în care își exercită funcția reclamanții.
Or acel raport este încheiat pentru o perioadă nedeterminată în viitor, iar încetarea raporturilor de muncă sau schimbarea legii salarizării vor determina momentul din care angajatorul nu mai datorează sporul respectiv, fiind de menționat faptul că în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că de la intrarea în vigoare a unui act normativ adoptat de legiuitor urmează a se aplica sporul de confidențialitate potrivit noilor dispoziții legale în materie - acest act nou fiind Legea 330/2009, publicată în Monitorul oficial ulterior pronunțării hotărârii atacate.
Față de considerentele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art. 299 și 312. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 4 și 9.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul Ministerului Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 399 din 09.11.2009 a Tribunalului Bistrița -
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că itigiul soluționat prin sentință este unul de muncă, reclamanții urmărind obligarea pârâților la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt supuse recursului în termen de 10 zile de la comunicare.
Sentința atacată a fost comunicată pârâtului la data de 10 decembrie 2009, conform dovezii de la fila 204 dosarului tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 22 decembrie 2009, în condițiile în care ultima zi în care se putea declara recurs era 21 decembrie 2009.
Constatându-se că recursul Ministerului Finanțelor Publice a fost declarat cu depășirea termenului legal, urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 399 din 09.11.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red.
Dact./28 ex.
03.03.2010
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
