Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 367/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 367
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 10 din 09 01 2009 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:-, TRIBUNALUL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, punctul de vedere cu privire la excepția invocată de instanță la termenul anterior privind necompetența materială a instanței de a judeca prezenta cauză în recurs,
Instanța revine la excepția invocată la termenul anterior, se constată că este competentă în a soluționa recursul având în vedere decizia nr. 104/20 01 2009 prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității art. I și II din OUG nr.75/2008.
Verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civila nr.10 din 9.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor,care au fost obligați să plătească reclamantelor despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective,hotărârea fiind opozabilă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea lor reclamantele și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Iași pentru ca prin hotărâre primii doi pârâți să fie obligați la plata către fiecare reclamantă, a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din OG137/2000, suma actualizată la data plății,solicitând ca hotărârea să fie opozabilă și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În fapt, reclamantele au motivat că in perioada de referință au activat și activează și în continuare ca asistenți judiciari în carul Tribunalului Iași.
Mai arată că din adresa nr.42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor metodologice privind repartizarea fondului constituit conform art.25 al.2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Mai arată reclamantele că deși este vorba doar de un drept eventul sau de o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Au mai arătat reclamantele că, în realitate, Ministerul Justiției nu a dovedit criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar stimulați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
În drept, reclamantele invocă art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art.21 al.1 din OG.137/2000.
Curtea a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile:în discuție este categoria profesională a asistenților judiciari care sub aspectul salarizării sunt asimilați judecătorilor de judecătorie și a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor OG27/2006 (art.3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art.25 al.2 din Legea 146/2997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
- existența unui tratament diferențiat:Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertățilorrecunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit. i din OUG 137/2000.
Dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege.
Potrivit art.25 al (2) și (3) din Legea 146/1997 "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției" iar "repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Curtea a reținut că substanța discriminării invocate prin acțiune, rezidă în atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiar. Altfel spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
Reclamantele au invocat prin acțiune o serie de ordine emise de ministrul justiției și au depus în același timp la dosar o situație întocmită de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției privind stimulentele acordate personalului din aparatul propriu, din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea 146/1997, care atestă că în intervalul 2006 - 2008 personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente, în timp ce acestea susțin că au primit sume mult mai mici.
Curtea reținut astfel că Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, Curtea, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92 în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal. Că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare,în fapt sau în teorie.
- tratamentul diferențiat este manifestatprin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
- tratamenul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
Curtea a apreciat că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare de Misterul Justiției.
În plus, trebuie amintit faptul că, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, constatând repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe, a obligat pârâții în baza art.27 din OG 137/2000 să plătească reclamantelor despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o ca netemeinică și nelegală,fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține că neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict, conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
În primul rând, prin prisma deciziilor Curții Constituționale, inclusiv a deciziei nr. 1325 din 4 decembrie 2008, care sunt definitive și general obligatorii, dreptul la stimulente al reclamanților, reținut de prima instanță, nu reprezintă altceva decât o normă creată pe cale judiciară.
Totodată, discriminarea nu putea fi reținută nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la aceasta ori a celorlalte temeiuri de drept avute în vedere de instanța fondului. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Protocolul nr. 12 la CEDO a consacrat interzicerea generală a discriminării, cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", însă nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale sau de un alt act normativ în vigoare.
Astfel, instanța de fond, în mod greșit, a ignorat că nu există un "drept de a fi premiat" recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului, conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme rezultă că principale criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, nu limitativ.
Nu există obligativitatea recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp. sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, nu se confundă cu salariul și nu au caracter absolut, inevitabil, depinzând de o multitudine de factori.
Mai arată recurentul că, printr-o serie de ordine, a fost aprobată pentru perioada 2006-2008, repartizarea unor fonduri destinate stimulării persoanelor instanțelor judecătorești, inclusiv judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici și personalului din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reține teza primei instanțe, că ar exista un drept la premiere, nu poate exista un drept la premiere egală.
Mai mult decât atât susține recurentul că nici Legea nr. 146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar și cu atât mai puțin nu există obligația legală de a li se acorda asistenților judiciari stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art. 3 alin. 2 din normele aprobate prin ordin.
Recursul este fondat și urmează să fie admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Curtea, ca instanță de recurs, constată că în mod greșit prima instanță a reținut că dreptul pretins de reclamante se regăsește în dispozițiile art. 25 alin. 2 și 3 din Legea 146/1997.
Se rețin ca întemeiate susținerile recurentului potrivit cărora nu există nici o dispoziție legală care să prevadă ori să garanteze dreptul asistenților judiciari de a primi stimulente.
Existența unor situații analoage sau comparabile nu poate fi reținută, din punctul de vedere al reglementărilor legale cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al celor două funcții, de magistrat, pe de o parte, și de asistent judiciar, pe de altă parte.
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede la art. 25 alin.2 și 3 următoarele: "(2) Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției în contul nr. 119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale".
(3) Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției."
Totodată, în art. 2 al. 1 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.(2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/2006 s-a prevăzut că:
"1)Sumele constituite potrivit art. 1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministrului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centru Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu"."
Din economia dispozițiilor legale enunțate anterior, rezultă că asistenții judiciari nu fac parte din categoriile de personal pentru care se pot utiliza ca stimulente fondurile constituite în temeiul art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Pe de altă parte, dispozițiile aplicabile în materia salarizării asistenților judiciari/magistraților consultanți au stabilit în mod expres și limitativ care sunt drepturile salariale cuvenite acestei categorii profesionale, fără a se face trimitere la toate drepturile salariale ori alte drepturi bănești cuvenite judecătorilor.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile a asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul Ministerului Justiției și va modifica în tot sentința civilă nr. 10 din 9.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței nr. 10 din 9.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
15.05.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-
-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu