Drepturi salariale (banesti). Decizia 372/2009. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 372

Ședința publică de la 10 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu

Grefier - -

Pe rol pronunțarea în recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 169 din 11.12. 2008 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:, C -, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, CONSILIU NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea de ședință din 03 04 2009 instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare.

Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi.

Deliberând,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr.169/11.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și, în consecință, respinge cererea reclamanților, privind plata drepturilor salariale pentru perioada 1.09.2000-1.12.2003, reprezentând sporul de vechime în muncă.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamanților,:

-drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, până la încetarea discriminării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;

-o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu functiile pe care le dețin, și drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 1.04.2006, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective;

- diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 1.09.2000, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantei:

-o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția pe care o deține, și drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 19.05.2006, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective;

- diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 19.05.2006, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Admite cererile de intervenție formulate de intervenientele C - și.Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI să plătească intervenientei:

-o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția pe care o deține, și drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 26.11.2006, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective;

- diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 26.11.2006, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI să plătească intervenientei C o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția pe care o deține, și drepturile salariale încasate efectiv în perioada 16.01.2008-15.06.2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Respinge cererea reclamanților, privind plata diferențelor salariale dintre indemnizațiile lor și cele ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, pentru perioada 1.03.2005-31.03.2006.

Pentru a se pronunta astfel,Curtea a retinut ca prin cererea înregistrată inițial sub nr. 1045/89/24.04.2008 și după apariția nr.OUG75/2008 sub nr- pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanții:, -, și au chemat în judecată pe pârâții: Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, prin nr.OG 10/2007, s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG 24/2004, cu 5% de la 01.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând ce 01.04.2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007. În anexa VII 2a a actului normativ menționat se prevede că "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr. 154/1998". Anexa II/2 din Legea nr. 154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii, iar prevederile Legii nr. 154/1998 și implicit și anexele acesteia sunt în vigoare până în prezent, nefiind abrogate.

Reclamanții au mai arătat că în anexa actului normativ nominalizat sunt incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv nr.OUG 27/2006. Prin abrogarea alin. 3 al art. 74 din Legea nr. 303/2004, prevederile Legii nr. 154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt beneficiari ai nr.OG 10/2007.

Reclamanții au mai precizat că disp. art. 35 din nr.OG 27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr. 45/2007, dar acest text se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin nr.OG 10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare.

S-a mai arătat că discriminarea s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.

Reclamanții au invocat și prevederile art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, ale art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

Prin aceeași cerere de chemare în judecată reclamanții au mai solicitat și obligarea acelorași pârâți la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.03.2005 și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, actualizate la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt judecători în cadrul Judecătoriei Bârlad și sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de legiuitor la stabilirea acestora, prevăzute în art. 2 din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, sunt valabile și în faza de judecată.

În drept, au mai fost invocate Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000, Codul muncii, precum și Decizia nr. 1/1994 a Curții Constituționale.

Prin aceeași acțiune reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâților la plata actualizată sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01.09.2000, până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, actualizate în raport cu indicele de inflație la dat plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Prin decizia nr. XXI /2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat îndreptățirea magistraților la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar respectiv indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.

Cu privire la termenul de promovare a acțiunii reclamanții arată că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.

Reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâților la plata sporului de vechime cuvenit pentru perioada 01.09.2000-01.12.2003, actualizat în raport cu indicele de inflație la data plății efective, având în vedere decizia nr. XXXVI /07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și faptul că acest spor le-a fost plătit pentru perioada 2003-martie 2007.

La termenul de judecată din data de 20.05.2008 au formulat cerere de intervenție în cauză intervenienții: C - și -.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității sale procesuale pasive în cauză. În ceea ce privește fondul cauzei, ministerul a solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, iar drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, aceștia neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților. Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.

Pârâtul a mai susținut că, potrivit nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Textul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 potrivit căruia "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

S-a mai arătat că, astfel cum a statuat și instanța europeană, nu orice diferență de tratament semnifică în mod automat încălcarea art. 14 din Convenție. Pentru că o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, în speță, precizează pârâtul că nu poate fi vorba de existența vreunei comparabilități sau analogii între situația judecătorilor și procurorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG 10/2007, beneficiază de majorări salariale.

Ministerul mai arată că art. 47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Astfel, Art. I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă".

OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, forma în vigoare la acea dată, și ale art. 1 lit. q pct.1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Potrivit art. 114 alin.(1) din Legea fundamentală, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

OG nr. 83/2000 nu vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată.

S-a mai susținut că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de nr.OG 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori, nu a avut în vedere criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Ca atare, susținerile reclamanților, potrivit cărora art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare,au fost considerate ca sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare pentru procurorii este făcută în considerarea parchetului la care aceștia funcționează.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, s-a reținut că și aceasta este neîntemeiată întrucât reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Bârlad, instanță pentru care pârâtul are, potrivit disp.art.4.1 din nr.HG83/2005, calitatea de ordonator principal de credite.

S-a mai reținut că această excepție este neîntemeiată și prin luarea în considerare a atribuțiilor ce revin Ministerului Justiției potrivit disp.art.4.II.1,7 din aceeași hotărâre.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției referitor la drepturile solicitate cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța de fond reținut că si aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele motive:

Prin prezenta acțiune, reclamanții și intervenienții solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, dreptul la acțiune în sens material înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere și obține, de la organul de jurisdicție competent, protecția statală a dreptului său, la nevoie pe calea constrângerii juridice, a executării silite.

Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.

În speță, în urma adoptării nr.OG 83/2000, care a abrogat disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce prevedea sporul de risc și solicitare neuropsihică, reclamanții și intervenienții nu au mai avut posibilitatea de cere și obține protecția statală pentru un drept subiectiv ce practic nu mai exista.

Posibilitatea reclamanților și a intervenienților de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Astfel, sancționarea reclamanților și a intervenienților cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acestora pentru neexercitarea acestui drept.S-a mai considerat ca fiind fondată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției privind plata drepturilor salariale pentru perioada 01.09.2000-01.12.2003, reprezentând sporul de vechime în muncă, fiind respinsă această cerere pentru următoarele motive:

Astfel cum rezultă din sentința civilă nr.560/03.05.2007 a Tribunalului Vaslui, se reține că reclamanții au formulat acțiunea înregistrată sub nr-, privind obligarea pârâților la plata sporului de vechime, anterior pronunțării deciziei nr. XXXVI /07.05.2007, în recursul în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, în acest capăt de cerere, nu se poate reține că posibilitatea reclamanților și intervenienților de a-și valorifica dreptul la sporul de vechime în muncă a existat abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. XXXVI / 07.05.2007.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului,Curtea a mai reținut că acțiunea formulată de către reclamanți și cererea de intervenție formulată de către interveniente este în parte fondată.

În ceea ce privește primul capăt de cerere,reclamanții și intervenienții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Bârlad, iar prin acțiunea introductivă acestia au solicitat obligarea pârâților Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Ministerul Justiției la acordarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007, de 2% începând cu data de 01.04.2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007, creșteri salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.

Prin nr.OG 10/2007 au fost reglementate creșterile salariale care urmau să se acorde în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.

Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții și intervenienții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării acesteia au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10.2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10 2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10 2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232,2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).

de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.

Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamantelor, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților și intervenienților.

Cu toate acestea, reclamanților și intervenienților (personal salarizat prin G nr. 27/2006)nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, aceștia nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.

Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților și intervenienților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea lor, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a acestei categorii socio-profesionale.

S-a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).

În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaos uri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154dinCodul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, eu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariate anuale.

Din moment ce reclamanții și intervenienții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, s-a reținut că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.

Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.

În mod eronat pârâții au invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării, acest element fiind total nepertinent și neconcludent în analiza de față, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.

În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții și intervenienții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

S-a mai reținut astfel că reclamanții și intervenienții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesională, criteriu declarat în mod expres discriminatoriu(art.2alin.1dinOGnr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților și intervenienților rezultă și din dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 și art. 2l din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 trebuie coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților și intervenienților,au fost aplicate, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata către fiecare reclamant și intervenient a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.03.2005 și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, s-au reținut următoarele:

În prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.

otrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, udecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurata la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținuta și cu vechimea în magistratura prevăzută de <LLNK 12004 303 11 202 86 30>art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referința sectoriala și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanta de urgență.

Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normative,rezulta că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.

Potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La lit. A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel, dacă OT. și NA. ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6-13 lit. A din anexa la.G nr. 27/2006, fără să fie necesară o prevedere legală specială în acest sens.

Or, așa cum s-a arătat, art. 11 alin. 1 din G nr. 27/2006 prevede în mod expres că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.

În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează. Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.

Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că " folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".

De altfel, din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a se asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecatorilor si procurorilor, prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin <LLNK 12005 232 20 301 0 33>Hotarârea Guvernului nr. 232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005. S- luat in considerare faptul că atât judecatorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmarirea penala a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat n judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoresti prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminari directe între judecatorii si procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.

Or, această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin G nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 1, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, dar nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat, așadar, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.

S-a mai reținut că decizia Curții Constituționale nr.821/03.07.2008 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.

Prin această decizie Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

In jurisprudența,cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, pârâții, în baza art.269 din Codul muncii, vor fi obligați să repare prejudiciul produs reclamanților și intervenienților prin plata unei despăgubiri.

S-a mai reținut că pentru justa reparare a prejudiciului cauzat reclamanților și intervenienților prin discriminare, pârâții trebuie obligați la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, în raport cu perioada în care aceștia au avut calitatea de magistrați.

S-a respins insa cererea reclamanților, privind plata diferențelor salariale dintre indemnizațiile lor și cele ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, pentru perioada 1.03.2005-31.03.2006, având în vedere faptul că OUG nr. 27/2006 a intrat în vigoare la data de 01.04.2006.

Cât privește cererea reclamanților și intervenienților de obligare a pârâților la plata actualizată sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01.09.2000, până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, s-au retinut următoarele:

Reclamanții și intervenienții, judecători în cadrul Judecătoriei Bârlad au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Se reține însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.

De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".

De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".

Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.23¹din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ,s-a considerat ca reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților prin reprezentant legal.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.4, 9 și art. 304¹Cod procedură civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea instanței de fond este nelegală in primul rand sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Invocând dispozițiile art. 1,3, 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 Codul muncii recurentul consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită, dreptul material la acțiune pentru sumele datorate cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica fiind prescrise pentru perioada 01.09.2000-23.04.2005.

A mai invocat recurentul deciziile Curții Constituționale nr. 818/819/820/03.07.2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 " sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", sustinand ca instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti.

A mai susținut recurentul că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000. De asemenea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 12 la Convenție fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.

S-a mai aratat ca prin prisma deciziilor Curții Constituționale, inclusiv a deciziei nr. 1325 din 4 decembrie 2008, care sunt definitive și general obligatorii, dreptul la despagubiri al reclamanților, reținut de prima instanță, nu reprezintă altceva decât o normă creată pe cale judiciară.

Totodată, discriminarea nu putea fi reținută nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la aceasta ori a celorlalte temeiuri de drept avute în vedere de instanța fondului. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Protocolul nr. 12 la CEDO a consacrat interzicerea generală a discriminării, cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", însă nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale sau de un alt act normativ în vigoare.

In ceea ce priveste cresterile salariale pe anul 2007, s-a sustinut ca pentru fiecare categorie profesionala se aplica acte normative speciale, avandu-se in vedere situatia specifica si diferita a salariatilor,importanta si complexitatea functiilor exercitate.

Cu referire la cererea de obligare a pârâților la plata către fiecare reclamant și intervenient a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.03.2005 și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare recurentul Ministerul Justitiei a criticat solutia Curtii sustinand ca Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori, nu a avut în vedere criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Ca atare, susținerile reclamanților, potrivit cărora art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare pentru procurorii este făcută în considerarea parchetului la care aceștia funcționează.

Intimatii nu au depus întâmpinare.

Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:

Excepția prescriptiei dreptului la acțiune este întemeiată și va fi admisă ca atare.

Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.

Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.

Prin acțiunea introductivă s-a solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.09.2000 si pana la data ramanerii irevocabile a hotararii precum si in continuare.

În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea retine ca prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.

Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. În plus nici nr.HG 232/2005 nu poate fi considerata ca fiind întrerupătoare de prescripție.

Prin urmare, față de data introducerii acțiunii,si anume 24.04.2008, reclamantii, nu sunt îndreptățiți să pretindă drepturile salariale solicitate decat cu incepere de la data de 24.04.2005, respectiv cu 3 ani inainte de introducerea acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.09.2000- 23.04.2005 se vădesc a fi prescrise.

Referitor la cresterile salariale pentru anul 2007, in mod corect instanta de fond a considerat ca prin nr.OG 10/2007 au fost reglementate creșterile salariale care urmau să se acorde în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Curtea constata ca în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamantelor, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților și intervenienților.

Cu toate acestea, reclamanților și intervenienților(personal salarizat prin G nr. 27/2006)nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, aceștia nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.

Este deci inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).

Din moment ce reclamanții și intervenienții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, corect s-a reținut că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Nici cu privire la acordarea diferentelor dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.03.2005 și în continuare, pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare recursul nu este fondat. În prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.

Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normativ, Curtea constată că la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.

Se constată, așadar, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă combinat cu art. 312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților si va modifica în parte sentința, în sensul admiterii excepției prescriptiei dreptului la acțiune in capatul de cerere vizand acordarea sporului de 50% și respingerii ca prescrisa a acțiunii pentru perioada 01.09.2000-23.04.2005. Se vor mentine celelalte dispozitii ale hotararii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.169 din 11.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de paratul Ministerul Justiției și Libertăților și în consecință.

Respinge ca prescris capatul de cerere a formulat de reclamantii, si în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI si TRIBUNALUL VASLUI privind acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50%,pentru intervalul 01.09.2000-23.04.2005.

Menține dispozițiile sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - Ec.

Red.

Tehnored.

2 ex.

11.05.2009

Curtea de APEL IAȘI:

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu

#Judecator Smaranda Pipernea

Drepturi salariale (banesti). Decizia 372/2009. Curtea de Apel Iasi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 372/2009. Curtea de Apel Iasi