Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 405
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de către Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 87 din 28.10.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimat, -, G, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererile de abținere formulate de către - și. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI cu nr. 753/45/08.09.2008, reclamanții, -, G și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Iași, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea primilor trei pârâți la acordarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării; obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin OG nr.10/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică 5% de la 1.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Au mai susținut reclamanții că în anexa VII/2a a actului normativ menționat se prevede că "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr.154/1998". Anexa II/2 din Legea nr.154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii. Prevederile Legii nr.154/1998 și implicit anexele acesteia sunt în vigoare, până în prezent acestea nefiind abrogate. In anexa actului normativ nominalizat mai sus sunt incluși și judecătorii de la ICCJ. In prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv OG nr.27/2006. Prin abrogarea alin.3 al art.74 din Legea nr.303/2004, prevederile Legii nr.154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la ICCJ, legal, sunt beneficiari ai OG nr.10/2007.
Reclamanții au mai arătat că disp.art.35 din OG nr.27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr.45 din 6.03.2007, dar acest act se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin OG nr.10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare.
În temeiul disp.art.1 (2) din OG nr.137/2000, discriminarea s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul arătat că nu poate fi reținută existența vreunei discriminări între diferiți salariați ai sectorului bugetar față de magistrați, întrucât aceasta a fost opțiunea legiuitorului în stabilirea salarizării diferențiate a diferitelor categorii profesionale, pentru care salarizarea a fost reglementată prin Legea nr.154/1998. De asemenea, pârâtul a mai susținut că dispozițiile privind salarizarea judecătorilor ICCJ au fost abrogate prin OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, iar din moment ce salarizarea este stabilită printr-o lege specială nu se poate reține un tratament diferențiat, în speță fiind situații obiectiv diferite, particulare.
A mai invocat pârâtul și prevederile Deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, arătând că, în raport de aceasta și de principiul separației puterilor în stat, cererea reclamanților prin care se tinde la acordarea altor drepturi decât cele prevăzute în actele normative este inadmisibilă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar un punct de vedere asupra cauzei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității sale procesuale pasive.
A susținut că acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au constatat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin 3 și art.27 alin 1 din OG 137/2000.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cauză, este Ministerul Justiției.
Prin sentința nr. 87 din 28.10.2008, Curtea de APEL IAȘIa admis acțiunea formulată de reclamanții, -, G și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Tribunalul Iași, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective, până la înlăturarea discriminării.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Ambele excepții sunt nefondate și au fost respinse. Decizia Curții Constituționale nr. 818/03.07.2008 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu sunt incidente doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României, art. 16 și art. 21, și art. 5 Codul muncii.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul prin Economiei și Finanțelor, aceasta va fi respinsă, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pe fondul acțiunii, s-a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători la ribunalul Iași.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării acesteia au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
S-a subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții au invocat elementul categoriei socio-profesională a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 5 din Codul muncii, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu de produce efectele unei discriminări directe, conf. art. 5 alin. 4 din Codul muncii.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 9 alin. 1 lit. a, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
S-a mai reținut că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.
Față de toate considerentele expuse, în raport și de prevederile art. 269 din Codul muncii, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este fondată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, s-a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, urmează să se admită și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamanți, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției susține că otărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Consideră recurentul că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de nr.OG 137/2000.
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile". Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege, iar în afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG 137/2000.
Există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171/2006). Cu atât mai puțin instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
"Dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
În anul 2006, potrivit art. 38 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu data de 01 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 01 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.
Prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007, și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor.
este utilizată, în condițiile creșterii prețurilor și tarifelor și ale existenței inflației, în scopul de a acoperi, de regulă, o parte din rata inflației (65-70%) pe o perioadă determinată. În caz contrar, acoperirea integrală prin indexare ar putea antrena ea însăși efecte inflaționiste. Or, creșterile salariale acordate intimaților-reclamanți în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (prin efectul nr.OUG 27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (sporul de vechime, prima de vacanță, etc. potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar. În aceste condiții, nu se mai impun alte creșteri salariale, iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
A mai susținut recurentul că în mod greșit, față de dispozițiile art. 1088 Cod civil, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică și nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că acesta este, de asemenea, nefondat.
Intimații reclamanți fac parte din categoria personalului bugetar și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, cum ar fi cele care decurg din devalorizarea monedei naționale, creșterea indicelui prețurilor bunurilor de consum sau creșterea ratei inflației, precum și dreptul la un tratament egal, nediscriminatoriu în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este de necontestat că intimații se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
În aplicarea principiului egalității de tratament în salarizare, se impune ca persoanele aflate în aceeași situație, a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorate creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, să beneficieze de același drept, respectiv de majorarea drepturilor salariale pentru contracararea acestor efecte. Intimații, aflați într-o situație identică cu celelalte categorii de bugetari, primind un salariu a cărui valoare reală a fost erodată de inflație, nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin neacordarea majorărilor salariale anuale pentru 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, doar apartenența la o anumită categorie socio-profesională neputând constitui un temei al aplicării tratamentului diferențiat.
Singurele elemente obiective, care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare, sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă. Trebuie subliniat că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul sau indemnizația de bază, care reprezintă partea fixă a salariului, nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente specifice de acordare.
Se desprinde concluzia că, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații sunt în mod evident discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaosul salarial pentru restul personalului bugetar.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Din expunerile de motive ale actelor normative reținute de prima instanță, rezultă că adoptarea lor s-a fundamentat, în esență, pe necesitatea acordării majorărilor salariale, în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007, față de anul 2006, precum și pe tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Așadar, acordarea acestor creșteri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale mai scăzute, în condițiile în care de majorări salariale au beneficiat, deopotrivă, demnitarii, personalul asimilat demnitarilor, judecătorii Curții Constituționale, membrii Curții de Conturi și alte categorii de personal bugetar cu venituri salariale ridicate.
Deși veniturile intimaților, salarizați potrivit nr.OUG 27/2006, au fost afectate de creșterea indicelui prețurilor de consum și rata inflației în același mod ca și veniturile celorlalți salariați bugetari, acestora nu li s-au acordat majorări salariale în anul 2007. Sub acest aspect, nu prezintă relevanță faptul invocat de recurent, că, în aceeași situație, de neacordare a creșterilor salariale în anul 2007, s-ar fi aflat și alte categorii de personal din sistemul bugetar.
De asemenea, nu pot fi primite susținerile recurentului privind acordarea, în anul 2007, sporului de vechime și a primei de vacanță, fiind inadmisibilă operarea unei noi discriminări, constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării efectelor erodării nivelului real al salariilor, datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației, sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente, cea a neacordării sporului de vechime.
În ceea ce privește dispozițiile art. 1088 Cod civil, invocate de recurent, se constată că acest text este aplicabil răspunderii civile contractuale, vizând obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, nu plata despăgubirilor solicitate de persoanele care se consideră discriminate și care își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 și art. 269 Codul muncii, intimații fiind îndreptățiți la o reparație integrală a prejudiciului suferit, care nu poate fi realizată decât prin actualizarea, cu indicele de inflație la data plății efective, a sumelor acordate cu titlul de creșteri salariale.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 87 din 28.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /
Curtea de APEL IAȘI: --,
20.05.2009
2 ex.-
Asupra recursurilor declarate împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
28 Aprilie 2009
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu
