Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 416
Ședința publică din 9 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții, -, a, G, -, G, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Suceava și de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice - prin S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 1133 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanții-recurenți și reprezentanții pârâților-recurenți și a pârâților-intimați Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 23.04.2008 reclamanții, -, a, G, -, G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea primilor doi pârâți, în solidar, la plata actualizată în raport de indicele de inflație calculat la data plății în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.02.2007 și în continuare, cu actualizarea în funcție de rata inflației și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor sume.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar și, că ulterior, prin art. 50 din OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat, acest text, abrogare ce a fost menținută prin art. 41 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
De asemenea, au mai arătat că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite, care, în situația sistemului legislativ actual de multe ori cu prevederi contradictorii, a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc la creșterea factorilor de risc.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996.
În dovedirea acțiunii au depus la dosar copia deciziei nr. 393/08.04.2008 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr-, sentinței nr. 1504/11.12.2007 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr-, a deciziei nr. 303/20.03.2008 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr-.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
S-a mai reținut că abrogarea acestor prevederi legale reprezintă o problemă de legiferare, constituind o opțiune a legiuitorului, singurul în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare.
Tribunalul Suceava - prin sentința civilă nr. 1133 din 05 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceavaa dispus următoarele:
- respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor;
- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, a, G, -, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor,Curtea de Apel Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;
- a bligat pârâții să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar pentru perioada 01.02.2007 - 05.06.2008, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății;
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Prin considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că otrivit p. art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
S-a reținut că prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres, însă, procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, fără nici o delegare legislativă, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de ex. conform art. 1 pct. Q 3 din aceeași lege 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
S-a argumentat de către instanța de fond că analizând prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele privind tehnica legislativa in concret ale art. 56 "Evenimentele legislative " - care arata ca:" (1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, se constată că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente, reținându-se că abrogarea nu a fost dispusă in mod legal.
Totodată, au fost enunțate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de 50% de risc si suprasolicitare neuropsihica solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun in sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeana a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50 din 1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, doar pentru o cauza de utilitate publică.
Din cuprinsul OG83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publica a lipsirii magistraților si personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc si suprasolicitare. Mai mult, in perioada respectiva drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel ca abrogarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica apare cu atât mai mult lipsita de utilitate publica.
Au fost enunțate dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, prima instanță a argumentat că dacă exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor in care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
S-a reținut de instanța de fond că există un conflict între prevederile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acordându-se prioritate acestor reglementări comunitare, acțiunea reclamanților fiind admisă, cu excepția drepturilor pentru viitor, considerându-se că interesul nu este născut și actual.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, -, a, G, -, G, precum și pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și Ministerul Finanțelor Publice - prin
Prin recursul formulat reclamanții au cerut admiterea recursului și pe cale de consecință să se admită acțiunea așa cum a fost precizată. Au arătat că în mod greșit li s-a respins cererea privind obligarea pârâtelor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 % lunar, prevăzut de art. 47 din legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 06.06.2008 și în continuare, cu actualizarea în funcție de rata inflației.
Au arătat că reclamanții justifică interes prin promovarea acțiunii în cauza așa cum a fost formulată în sensul că folosul practic urmărit este de natura materială ce constă în plăți salariale care prin natura lor sunt periodice și că interesul este născut și actual și că acesta exista la data exercitării acțiunii.
De asemenea, au mai arătat că noțiunea de spor implică și componența de perpetuare și continuă acordare lunară, atâta timp cât condițiile de acordare subzistă. susținând nelegalitatea sentinței, enunțând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - prin Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție, ca inadmisibilă.
A arătat că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției - ordonator principal de credite, precum și ordonatorilor secundari. Aceste instituții au obligația de a stabili cheltuielile de personal ce vor fi cuprinse în legea bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând nici o răspundere în acest sens.
Ministerul Economiei și Finanțelor - prin - a susținut că nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite, iar procedura de rectificare aparține ordonatorului principal de credite, conform celor stabilite prin Legea nr. 500/2002.
Față de cele menționate recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea acțiunii față de acesta, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a criticat sentința, solicitând ca instanța de control judiciar să constate lipsa calității procesuale pasive și să respingă acțiunea față de această unitate.
Motivând recursul, s-a arătat că în raport de prevederile nr.OG 137/2000 republicată, este instituția abilitată de lege să aplice dispozițiile legale în materie de discriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de această reglementare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Au fost evocate și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, legea stabilind că orice persoană care se consideră discriminată poate introduse o acțiune direct la instanță pentru acordarea despăgubirilor și stabilirea situației anterioare, iar în această situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a
S-a subliniat faptul că în astfel de cauză, are competența de a se prezenta poziția cu privire la existența discriminării, având calitatea de expert și nicidecum calitatea de pârât, pentru a fi obligat de către instanțele de judecată la plata unor sume.
Ori, în cauză, prin dispozitivul sentinței recurate, instanța de fond a obligat pe toți pârâții, inclusiv chemați în proces în această calitate, la plata drepturilor salariale către reclamanți fără a nominaliza în mod expres care anume pârâți cad în pretenții.
Analizând recursurile, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, curtea reține următoarele:
Referitor la recursul formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, analizând legitimarea procesuală pasivă a acestei instituții în raport de dispozițiile OG137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se constată că din modul de redactare a acțiunii reclamanții au înțeles să cheme în judecată ca pârât și această parte, pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale enunțate.
Potrivit dispozițiilor art. 16-20 din reglementarea enunțată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este instituția abilitată de lege să aplice dispozițiile legale în materie de discriminare, să constate și să sancționeze contravențiile specifice în acest domeniu, lege prevăzând în mod expres că iar în situația formulării unor acțiuni în justiție pentru plata despăgubirilor sau restabilirea situației anterioare, soluționarea litigiului urmează a se efectua cu citarea obligatorie acestei instituții în calitate de expert în domeniul discriminarii, conform celor stabilite prin art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, dar această calitate nu trebuie confundată cu calitatea de pârât.
În consecință, excepția lipsei legitimării procesuale pasive va fi admisă cu consecința modificării parțiale a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamanților împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsa calității procesuale
Referitor la recursul reclamanților se constată că așa cum rezultă din conținutul acțiunii, instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației munci,i orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 " salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare" salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premii și alte adaosuri" Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora " salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 din Codul muncii " prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respectiv".
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute iar dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport de cele reținute instanța supremă a argumentat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau, acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" acest lucru presupunând că " nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței ( art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 a Constituției României).
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Față de cele reținute, având în vedere considerentele,instanței supreme prin, care s-a constatat că sporul de risc și suprasolicitare de 50 % nu a fost abrogat și că se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în dispozițiile enunțate, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996, se impune și acordarea în continuare a acestui spor, situație de altfel recunoscute și prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 768/ C din 4.03.2009.
În consecință, având în vedere faptul că sporul de risc și suprasolicitare de 50 % reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorată specificului raporturilor de muncă, se impune în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului reclamanților, modificarea parțială a sentinței, în sensul obligării pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50 % pentru perioada 1.02.2007 și în continuare, actualizate cu rata inflației, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii, necontrare prezentei decizii.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 Constituție) iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin S, se constată că acesta a fost obligat prin sentința recurată la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restanțe. Această unitatea are calitatea procesuală pasivă în cauză întrucât potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice elaborează bugetul de stat, legea bugetelor anuale, precum și proiectul de rectificare bugetară astfel încât față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, în mod corect s-a reținut calitatea procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară sunt instituții finanțate de la buget.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 1133 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de reclamanții, -, a, G, -, G, împotriva sentinței sus-menționate și, în rejudecare:
Modifică în parte sentința civilă nr. 1133 din 5 iunie 2008 al Tribunalului Suceava, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea față de această unitate pentru lipsă calitate.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare de 50 % pentru perioada 01.02.2007 și în continuare actualizate cu rata inflației.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/29.04.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Biciușcă Ovidiu, Gheorghiu Neculai
