Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 413
Ședința publică din 9 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sectorul 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 428 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, al pârâtului intimat Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și reclamanții-intimați și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 315/86 din 18 ianuarie 2008, reclamantele și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, în cuantum total de 18%, pentru perioada 1 noiembrie 2007 și până la pronunțarea hotărâri, actualizate în raport de rata inflației începând cu data scadenței lor și până la data plăți efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447 din 15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 și următoarele din OG137/2000, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10, 16, 27/2007 și Legea 232/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu. S-a mai susținut că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
Totodată s-a invocat faptul că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".
Tribunalul Suceava - prin sentința civilă nr. 428 din 6 martie 2008 a dispus următoarele:
- admis acțiunea reclamantelor și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, parte procesuală fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;
- a obligat pârâții să plătească reclamantelor, diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea acestora a majorărilor salariale, aferente perioadei ianuarie 2007 - octombrie 2007, după cum urmează: 5 % începând cu 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006; 2 % începând cu 1 aprilie 2007, în raport de luna martie 2007 și de 11 % începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, în cuantum total de 18 %, începând cu data de 1 noiembrie 2007 și până la pronunțarea hotărârii, respectiv, 06.03.2008 sume ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație, de la data efectuării plății;
- a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Au fost enunțate dispozițiile nr.OG 10/2007 care prin art. 1 prevăzut majorarea în 3 etape a salariilor de bază a unor categorii de personal, în care se cuprinde și personalul care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998, respectiv președinte, vicepreședinte, președinte de secție și judecător la Înalte C de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale, respectiv cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul lunii septembrie 2007.
Instanța de fond a reținut că, de la aplicarea majorării cu procentele specificate, au fost excluși ceilalți magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel și cum între celelalte categorii de magistrați există o situație comparabilă, în raport de prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, dar și a Legii nr. 304/2004, care a stabilit că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, constatându-se așadar existența discriminării, în raport de prevederile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 și art. 5 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă privind depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul a arătat că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale așa încât nu sunt îndreptățiți să beneficieze de alte drepturi decât cele prevăzute în mod expres de lege.
Instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate din bugetul de stat sau nereglementate pentru alte categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare și, drept consecință, acordarea unor drepturi neprevăzute de lege reprezintă o depășire a limitelor puterii judecătorești.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut, în esență, aplicarea greșită a legii, în sensul că nu au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art. 1 și 2 din OG137/2000, întrucât persoanele nu se află în situații comparabile și textele anulate nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
S-a mai susținut că dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate prin Constituție și nu este prevăzută în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor, că în cursul anilor 2006 și 2007 magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale față de alte categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute.
În acest sens, a arătat că în anul 2006, prin art. 38 din nr.OUG 26/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost majorată valoarea de referință cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5%, începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul lunii august 2006, dar și Legea nr. 45/2007 de aprobare a ordonanței, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexare pentru anul 2007 și nici nu a stabilit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială.
Recursul, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoz. art. 304 pct. 4. pr. civ. se constată că în cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile art. 1 și 2, dar și art. 21 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, republicată, precum și a dispoz. art. 5 și 6 din Codul muncii, care stabilește dreptul la plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaților.
Ori, în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007. S-a argumentat că de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați. Ei se află în situații comparabile iar actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, în cele din urmă, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul muncii.
Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorilor, conform dispozițiilor Legii nr. 317/2004, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, adusă Ministerului Economiei și Finanțelor a calificat această situație ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, susținând că "eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară".
Este de observat că potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, s-a stabilit în mod imperativ faptul că drepturile salariale prevăzute în acest act normativ vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale, acesta fiind un drept câștigat conform principiilor aplicabile în domeniul legislației muncii. Este adevărat că aceste dispoziții nu au fost preluate în Legea nr. 45/2007, de aprobare a nr.OUG 27/2006, contravenind dispozițiilor art. 38 din Codul muncii care prevăd ca salariații nu pot renunța la drepturile ce-au fost recunoscute dar și disp. art. 34 din Legea 303/2004 prin care se stabilesc că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Este de reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11, corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția, cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea unui drept salarial încalcă principiul specific domeniului raporturilor de muncă, privind drepturile câștigate, contrar dispozițiilor art. 53 din Constituție nefiind justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
În fine, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, n-a prevăzut, între altele, că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe orice altă situație, lipsită de vreun criteriu obiectiv și rațional și care produce efectele unei discriminări, aceste convenții fiind (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994).
În prezența unei atare neconcordanțe, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate reglementarea menționată, după cum, în mod corect, au susținut reclamanții în acțiunea promovată.
Totodată se constată că prin Legea nr. 103 din 25.04.2006 a fost ratificată de România, Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prin art. 1 prevede interzicerea generală a discriminării, stabilirea prin art. 1.1. ca exercitarea oricărui drept prev. de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare în orice situație, de nici o " autoritate publică".
Așadar, nefiind justificate nici susținerile formulate pe fondul cauzei privind nelegalitatea sentinței și nici cele privind creșterile salariale acordate în cursul anilor 2006, 2007, care în opinia recurentei ar fi depășit rata inflației sau celelalte creșteri salariale acordate în sectorul bugetar și cum discriminările existente în domeniul salarizării magistraților nu pot fi înlocuite cu alte discriminări, respectiv cum ar fi aceea de neacordare a indexărilor în anul 2007, atât în raport de celelalte categorii de personal din sistemul justiției, dar și în raport de ceilalți salariați, se constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. nefiind date nici motive de casare de ordine publică, recursul va fi respins, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței nr. 428 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. președintele completului
pensionat semnează președintele
instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex.2/29.04.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Biciușcă Ovidiu, Gheorghiu Neculai
