Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 43/CM
Ședința publică de la 30 2008
Completul specializat pentru cauze
Privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu
Magistrat Asistent - - -
Magistrat Asistent - - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție", acțiune promovată de reclamanții, I, I, (), (), toți cu domiciliul ales în C,-, județ C (sediul Tribunalului Constanța ), în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și sediu procesual ales la. C, B-. -. - nr. 18, județul C, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință evidențiază faptul că la data de 09, în urma cererii formulate de pârâtul Ministerul Justiției s-a comunicat un exemplar al copiei cererii de chemare în judecată. Totodată se referă la faptul că la data de 10 2008, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizări iar la data de 24.09.2008, pârâtul Ministerul Justiției Bad epus prin fax întâmpinare la cererea de chemare în judecată.
Având în vedere că în cauză reclamanții au solicitat judecata cauzei și în lipsă, instanța constată în baza art. 150.pr.civ. dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Curtea, cu privire la acțiunea civilă de față;
Reclamanții, I, -, I, (), (), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor echivalente valoric cu diferența dintre indemnizația la care ar avea dreptul corespunzător unui coeficient de multiplicare de 19,00 și drepturile salariale încasate, actualizate cu rata inflației, începând cu luna aprilie 2006 și până la data introducerii acțiunii.
În susținerea acțiunii, au învederat următoarele:
Prin nr.OUG 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 al.1 din nr.OUG 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( nr. 6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin nr.OUG 27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 al.1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția " sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau un parchet de un anumit nivel.
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG27/2006, pentru funcții diferite.
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de nr.OUG 27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din N-A și T, a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă ( de 8 ani prev. de art. 44 al.1 lit. c din legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani ( potrivit art. 87 al.2 și art. 75 al.4 din legea 304/2004).
În plus, nu toți procurorii din cadrul și funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete ( potrivit art. 5 al.1 din nr.OUG 43/2002 și art. 4 al.3 din Legea nr. 508/2004). De asemenea, competența în instrumentarea acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Faptul că apartenența procurorilor și la aceste structuri este doar temporară, conform art. 87 al.9 și art. 75 al.11 din legea nr. 304/2004, deși acești procurori nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza nr.OUG 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor A și
În acest sens, Înalta Curte de Casație și justiție a statuat prin decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 al.3 Cod pr. civilă, următoarele: " folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar " distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
În realitate, prin nr.OUG 27/2006 au fost înlocuite prevederile care prevedeau un spor de 40% din indemnizație pentru procurorii din A și T și judecătorii care soluționau cauze instrumentate de aceste structuri, cu prevederi care mențin salarizarea discriminatorie doar în favoarea procurorilor și T, schimbându-se numai modalitatea tehnică de realizare a discriminării în sensul că sporul acordat a fost înlocuit cu un coeficient de multiplicare mai mare, rezultatul fiind însă, în principiu, același, o diferențiere în drepturile salariale primite, determinată de aceleași criterii care au determinat constatarea discriminării de către Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 185/22.07.2005.
Mai arată reclamanții că sunt discriminați în sensul art. 2 al.1 -3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă ( loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii / art. 2 al.1 din nr.OG 137/2000).
Potrivit art. 16 al.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Prin art. 2 al.1 din nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La al.3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prev. la al.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională și locul de muncă ( loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza nr.OUG 27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii A și
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii A sau
Potrivit art. 6 al.2 din codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și a criminalității organizate) nu poate fi considerată superioară celei restului personalului salarizat în baza nr.OUG 27/2006.
Acest aspect ce atrage incidența disp. art. 27 al.1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 din codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Au mai arătat reclamanții că nu au relevanță în speță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares" (, "Justiția constituțională, Ed., 1995, pag. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și preremptorie a dispozițiilor Protocolului nr. 12 la convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prev. art. 269 din codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Cu privire la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, s-au invocat disp. art. 1082, 1084 cod civil și ale art. 161 al.4 din codul muncii, în prezenta cauză pârâții fiind în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
La 20.02.2008 a formulat întâmpinare Ministerul Justiției care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată învederând în esență că, în cauză, nu este vorba de o discriminare salarială, diferența de salariu prin aplicarea coeficienților de multiplicare 19-23, conform Anexei la.OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 fiind determinată de criteriul locului de muncă respectiv, nivelului parchetului unde funcționează.
La 28.02.2008 a formulat întâmpinare Statul Român care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesual pasive în raport de dispozițiile art. 282 din codul muncii.
Pentru termenul de judecată din 11.04.2008 a formulat un punct de vedere și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării învederând că, în cauză, tratamentul diferențiat aplicat reclamanților ar putea fi considerat categoria profesională.
Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin această măsură sunt încălcate prevederile art. 6 al.2 din codul muncii ce consacră principiul " pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".
Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Potrivit art. 1 al.2 din nr.OG 137/2000, republicată, " principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: - (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; -.
Trebuie avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 al.1, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În acest sens, nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prevede expres care sunt faptele și actele de discriminare, precum și criteriile de discriminare.
Curtea, analizând cererea din perspectiva temeiurilor invocate va respinge acțiunea ca nefondată, admițând totodată excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român invocată din oficiu de instanță.
În referire la excepție învederăm următoarele:
Din perspectiva disp.art. 282 lit."d" din codul muncii pot fi părți în conflictele de muncă alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e pr. civilă.
În dispozițiilor legale mai sus redate nu rezultă care este împrejurarea în virtutea căreia Statul Român are vocația de pârât în litigiile având drept obiect conflicte de muncă.
Potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
De asemenea art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Drept urmare, între Statul Român și reclamanți nu se poate crea un raport juridic obligațional care să justifice antrenarea răspunderii pe tărâmul dreptului muncii, guvernul fiind autorul proiectului bugetului de stat, la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care îl supune anual aprobării Parlamentului.
Pe fond, acțiunea este nefondată și va fi respinsă având în vedere următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători la TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Art. 3 al.1 din nr.OUG 27/2006 prevede ca, pentru activitatea desfășurată, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți, beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport de nivelul instanțelor sau al parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților prevăzuți în anexa ce face parte integrantă din această ordonanță.
De asemenea, art. 74 al.1 din legea 303/2004 prevede că pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport de nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, vechimea în magistratură și alte criterii stabilite prin lege.
În baza acestor dispoziții legale, reclamanții primesc lunar o indemnizație care se raportează la nivelul instanței care a realizat încadrarea pe funcție.
Art. 11 al.1 din nr.OUG 27/2006 modificată și completată prin Legea nr. 45/2007 dispune:
"(1) Procurorii din cadrul Direcției Naționale anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii".
De precizat că nr. 6-13 din anexa la.OUG 27/2006 privesc salarizarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 al. 1-2 din Legea 508/2004, modificată și completată.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu disp. art. 27/2006 și ale art. 74 al.1 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată.
În raport de aceste dispoziții legale este evident odată numiți în cadrul T, chiar și pe durată temporară, acestor procurori trebuie să li se recunoască un tratament salarial identic cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o tratare diferențiată din punct de vedere al salarizării fiind discriminatorie.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la. este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, respectiv a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin urmare, în vederea numirii în cadrul T nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.
De asemenea, în conformitate cu disp.art. 75 al.11 din Legea nr. 304/2004, "la data încetării activității în cadrul procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii".
Așadar, având în vedere faptul că procurorii de la.T ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturile salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, rezultă în mod evident criteriul esențial al diferențierii avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Din dispozițiile legale mai sus enunțate, rezultă că nr.OUG 27/2006 a instituit un sistem de salarizare distinct, pentru personalul prevăzut de această ordonanță, în funcție de criteriile enunțate ( nivelul instanței, funcția deținută, vechimea în magistratură ) în raport de care, se face aplicarea acelor coeficienți de multiplicare pe care îi prevede anexa.
Reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul T, astfel că nu pot pretinde aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul acestei direcții, chiar dacă la un moment dat, activitatea reclamanților interacționează cu cea a procurorilor din cadrul
Nefiind în prezența unor situații identice, nu se poate vorbi de o discriminare între reclamanți și procurorii din cadrul
Stabilirea unui alt sistem de salarizare decât cel prevăzut de OG27/2006 nu este posibilă deoarece aceasta ar însemna o adăugare la lege, ori acest lucru nu este permis.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 al.1 din OG27/2006 constituie o discriminare sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii T și A este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
În acest context, toate alegațiile din cererea de chemare în judecată referitoare discriminarea directă din perspectiva Declarației Universale a Drepturilor omului, a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a Cartei Sociale Europene revizuite și a convenției 111 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, nu justifică temeinicia pretenției solicitate câtă vreme, așa cum am arătat mai sus, neacordarea salarizării solicitate este determinată de criteriul nivelului parchetului la care lucrează procurorii NA și și nu pe criteriul naturii cauzelor instrumentate, criteriu în referire la care de altfel Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un recurs în interesul legii ( decizia nr. VI/2007), a statuat că este discriminatoriu în sensul art. 2 din pactul internațional cu privire la drepturile economice și politice și al art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De altfel și Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 818/2008 că prevederile art. 1, art. 2 al.3 și art. 27 al.1 din OG37/2000 privind prevenirea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Aceste decizii sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, așa cum prevede art. 11 al.3 din Legea nr.47/1992 astfel că, orice dispoziție din lege sau ordonanță, declarate neconstituționale, nu se mai pot aplica în nicio cauză.
Față de împrejurarea că indemnizațiile primite de reclamanți respectă criteriile avute în vedere de legiuitor, iar instanța nu poate decât să aplice legea în litigiile dintre subiectele de drept, va respinge ca nefondată cererea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și sediul procesual ales la. C, B-. -. - nr. 18, județul C, cu consecința respingerii acțiunii față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, I, I, (), (), toți cu domiciliul ales în C,-, județ C (sediul Tribunalului Constanța ), în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Asistenți judiciari,
- -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud. -
Dact.gref.
24 ex./16.10.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu
