Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 431/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 431
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
, împotriva sentinței civile nr. 22 din 16 01 2009 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:- CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurentele au depus la dosar prin registratura instanței, note de ședință.
Prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța, având în vedere cererea formulată de recurente prin care solicită obligarea Ministerului Justiției să depună la dosar Ordinul nr. 1146/C/15 XII 2005, respinge cererea deoarece conținutul Ordinului a fost invocat de reclamante în acțiunea introductivă și recunoscut de pârât în întâmpinarea aflată la filele 22- 25 dosar fond.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.22 din 16.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții:, și și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, și Tribunalul Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu domiciliul ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Județului I,
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea promovată reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții: Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea în solidar a primilor trei pârâți la plata pentru fiecare a unei despăgubiri, actualizată la data plății, egale cu suma primită de colegii magistrați, 1700 lei, cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că prin Ordinul nr. 1921/C/l5.12.2005 emis de Ministerul Justiției s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru personalul din justiție, distribuit printre alții și judecătorilor cu vechime cuprinsă între 0-3 ani din cadrul judecătoriilor. Suma acordată acestora a fost de 1700 lei.
Dispozițiile acestui ordin referitoare la acordarea de stimulente numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime de 0-3 ani, au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu atât între judecători, cât și între judecători și asistenții judiciarei salarizați precum judecătorii de la judecătorii. Consideră reclamanții că prevederile ordinului sunt vădit discriminatorii întrucât nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a scopului urmărit este inadecvată, subiectivă, arbitrară și nepertinentă, pârâtul Ministerul Justiției ignorând faptul că, la colectarea sumelor ce constituie acest fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, au contribuit și asistenții judiciari.
La acordarea stimulentelor din acest fond nu pot fi avute în vedere decât criterii obiective, profesionale, în corelare directă cu activitatea desfășurată, așa cum au fost exemplificativ menționate în Ordinul nr. 2404/C/2004 al Ministerului Justiției. Situația de discriminare a fost constatată și de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că stimulentele financiare care fac obiectul prezentei cauze au fost acordate cu respectarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004. enumerării prevăzute de art. 4 alin. 1 este de exemplificare a unor criterii, nu de limitare a acestora, ceea ce exclude obligația de a motiva adoptarea unui nou criteriu de repartizare a sumelor.
A mai susținut pârâtul că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege, el depinzând de mai mulți factori, care îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept de creanță lichidă, exigibilă.
De asemenea, la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea îndeplinirii obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate din amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat, recuperate de la participanții la procesul penal, fără ca tot personalul din sistemul autorității judecătorești să fie recompensat în același timp.
Instanța de fond a reținut că reclamatele au calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Iași, iar susținerile acestora potrivit cărora ar fi fost prejudiciate prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției, ce ar fi aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, fiind acordat numai judecătorilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani, nu pot fi primite,atâta timp cât acest criteriu nu se regăsește printre criteriile de evaluare pentru acordarea stimulentelor, în nici unul dintre actele normative ce stau la baza acordării lor personalului din justiție.
S-a reținut că în cauză, reclamantele nu au reușit să dovedească faptul că, prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției, s-ar fi aprobat un fond de stimulente financiare și pentru asistenții judiciari.
Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, însă această hotărâre nu constată existența unei astfel de discriminări și între judecători și asistenți judiciari.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale s-a reținut că legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, se reține însă că reclamantele nu au dovedit că ar fi fost în situații analoage și comparabile cu persoanele cărora li s-au acordat stimulente financiare potrivit Ordinului nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției, astfel încât urmează să se respingă cererea acestora de reparare a prejudiciului suferit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Au invocat recurentele că în mod greșit instanța de fond le-a respins acțiunea fără a avea la dosar Ordinul 1921/C/15.12.2005,care pentru reținerea corectă a situației de fapt era esențială, astfel că în absența acestuia de la dosar nu se poate stabili daca există sau nu o situație discriminatorie.
Au mai motivat recurentele că în calitatea lor de asistenți judiciari sunt într-o situație comparabilă și analogă cu judecătorii fapt ce rezultă din obligațiile,interdicțiile și incompatibilitățile ce le sunt impuse prin lege ca și judecătorilor,însăși salarizarea lor fiind făcută prin aceiași lege
În dovedirea acestor susțineri recurentele au invocat și depus la și Hotărârea nr.39/30.01.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Mai invocă recurentele că situația discriminatorie creată prin Ordinul 1921/C/2005 a constat în alocarea fondului de stimulente judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani,aplicându-se un criteriu exclusivist fără legătură cu performanțele și activitatea profesională,în considerarea doar a vechimii în funcție și a locului de muncă.repartizarea fondului,constituit inițial pentru recompensarea întregului personal din cadrul instanțelor,făcându-se apoi doar in favoarea unei singure categorii,ceea ce constituie o discriminare.
În recurs au fost depuse Decizia nr.28/16.01.2005 a Tribunalului Iași dar și Hotărârea nr.39/30.01.2007
Prin întâmpinările depuse de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe,ca legală și temeinică.
Au motivat intimații că situația recurentelor nu este analogică cu cea a magistraților, în cauză nefiind făcută dovada existenței unor situații comparabile.
A mai invocat Ministerul Justiției că potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea 146/1997 privind taxele de timbru fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției se repartizează după cum menționează alin. 3, prin norme interne aprobate prin ordin al Ministrului Justiției.
Mai motivează intimatul că instanța de fond a dat o interpretare corectă hotărârii nr. 15 din 23.01.2006 a care deși a fost invocate ca temei al acțiunii, hotărârea în cauză nu se raportează la categoria profesională a asistenților judiciari.
Mai arată intimatul Ministerul Justiției că nici Hotărârea nr. 39 din 30.01.2007 a nu poate fi reținută deși a fost invocată de recurente atâta timp cât anumiți judecători au solicitat anularea acestei hotărâri, întrucât nu a constatat tratamentul discriminator.
În acest sens intimatul invocă sentința 1874 din 27.06.2007 a Curții de Apel București formulate în dosarul -, sentință prin care s-a reținut că art. 2 din OG137/2000 interzice discriminarea care are drept scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul poliție, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice și câtă vreme OG27/2006 nu a acordat asistenților judiciari și drepturile reglementate de art. 4 din acest act normativ nu se poate reține existența unei restrângeri, înlăturări a recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unor drepturi pe care reclamanții nu le au conform legii, astfel încât în mod corect a constatat inexistența vreunei discriminări.
Mai arată intimatul Ministerul Justiției că sentința 1847/27.06.2007 a Curții de Apel București care a reținut că asistenții judiciari au doar beneficiul drepturilor stabilite în favoarea lor prin lege, iar această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1058 din 14.03.2008 a care a respins recursul reclamantelor.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că dispozițiile legale pe care reclamantele își întemeiază acțiunea sunt cele prevăzute de OG137/2000.
Art. 2 din acest act normativ prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe bază de rasă, naționalitate etnie, apartenență la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentalesau a drepturilor recunoscute de lege.
Rezultă deci din textul enunțat mai sus, că pentru a exista o discriminare, condiția esențială este ca dreptul pretins a fi fost încălcatsă fi fost recunoscut de lege.
Numai după verificarea îndeplinirii acestei condiții este posibilă verificarea existenței sau inexistenței celorlalte condiții prevăzute de lege pentru a putea constata discriminarea.
Pornind de la acest aspect, Curtea reține că statutul funcției de asistent judiciar este reglementat prin art. 55 și art. 110 din Titlul V al Legii 304/2004, în timp ce statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat prin Legea 303/2004 cele două funcții de asistent judiciar și de magistrat nefiind categorii analoage.
Mai mult decât atât dreptul pretins de reclamante care susțin că le-ar fi fost încălcat nu este prevăzut de lege.
Astfel potrivit Cap. IV din OG27/2006 - salarizarea asistenților judiciari este reglementată distinct de cea a magistraților și a personalului auxiliar, legiuitorul prevăzând expres și limitativ drepturile de care asistenții judiciari se bucură.
În acest sens art. 16 alin. 2 prevede expres că asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute de art. 41,5,7,18,24 și 25.
Aceasta înseamnă că asistenților judiciari le este recunoscut dreptul de a primi sporul de vechime (41), sporul de doctorat (art.5), sporul de condiții vătămătoare (art.7), al treisprezecelea salariu (art.18), prima de vacanță (art. 24) și respectiv asigurarea medicală (art.25).
Curtea reține în raport de dispozițiile suscitate că dreptul pretins de reclamante că le-ar fi fost refuzat - și în acest fel ar fi fost discriminate - nu este prevăzut de lege.
Or, atâta timp cât un drept nu este prevăzut printr-un act normativ, nu se poate invoca nici discriminarea pentru neaplicarea lui sau nerecunoașterea lui, nefiind deci incidente dispozițiile art. 2 din OG137/2000.
În acest sens se interpretează și Hotărârea nr. 39 din 30.01.2007 a, care, constatând că dreptul pretins de asistenții judiciari - respectiv dreptul la sporul de vechime - este prevăzut de lege - prin art. 4 din, 27/2006 prin nerecunoașterea lui a fost creată o discriminare.
Interpretând însă per a contrario hotărârea susmenționată, Curtea concluzionează că atâta timp cât un drept nu este ocrotit și prevăzut printr-o normă legală, el nu poate fi considerat încălcat, iar recunoașterea lui nu poate fi făcută pe calea acțiunii în discriminare.
În consecință pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamantelor, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 22 din 16.01.2009 a Curții de APEL IAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții:, și, împotriva sentinței civile nr. 22 din 16.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
22.05.2009
Curtrea de APEL IAȘI:
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
