Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 447/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 447
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 128 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind -, - - Prin Reprezentant, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 21 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 21 aprilie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.128 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor,iar pe fond s-a admis acțiunea, formulată de reclamanții și, prin reprezentant legal, în calitate de moștenitori legali ai defunctei, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași la plata către reclamați a diferențelor de salarii, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:
- pentru perioada 1 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 26 ianuarie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale ale defunctei, pentru perioadele de referință, la care se adaugă sporurile legale.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantelor.
S-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Pașcani competența de soluționare a capătului de cerere referitor la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Hotărârea a fost dată pentru opozabilitate expertului în discriminare Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții și, prin reprezentant legal, în calitate de moștenitori legali ai defunctei au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primilor trei la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 1 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 26 ianuarie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007 în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, iar a ultimului la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
Au motivat reclamanții că autoarea lor a avut, în perioada de referință, calitatea judecător în cadrul Judecătoriei Pașcani și că în această calitate ar fi trebuit să beneficieze de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică,invocând în principal dispozițiile art.1, 2 și 9 din Legea 50/1996.
Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999 cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin.1 din OUG nr. 177 /2002 au stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".
În schimb, prin OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației " pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă ", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Au apreciat reclamanții că procedându-se astfel au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
Drept urmare, prin OUG nr. 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
În mod similar OUG nr. 27/2006, se procedează și prin OG nr. 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Reclamanții au susținut că prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora " drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Totodată, se apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 123/2003,OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,susținând că prin art.2 din OUG 177/2002 indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003, care a modificat art.2 din OUG 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG 177/2002, OG 23/2005 și /2006. De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 dinOUG24/2000.
A mai susținut pârâtul că dispozițiile OUG 177/2002 și /2006 nu contravin Constituției, Legii 303/2004 sau Codului muncii. Că prin OUG 27/2006 aprobată prin Legea 45/2007 drepturile salariale ale magistraților nu au fost diminuate, ci dimpotrivă au fost majorate în raport cu cuantumul prevăzut în legislația anterioară. Și prin OG 8/2007 s-au acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale,
Pârâtul a invocat și decizia nr.819/3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
A mai susținut pârâtul Ministerul Justiției că principiul echilibrului celor trei puteri în stat, prevăzut de Constituție, nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, neexistând temei constituțional pentru aplicarea aceleași valori de referință sectorială.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesual-pasive, arătând că nu este ordonator principal de credite pentru reclamantă, iar elaborarea proiectelor legilor bugetare și de rectificare bugetară, cu includerea sumelor pretinse, se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite (art.35 al.1 Legea 500/2002).
Ca urmare,a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța a reținut că potrivit art.49 din Legea 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Mai mult, conform prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Ca atare, nu se poate susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată de acesta fiind respinsă pentru aceste considerente.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că autoarea reclamanților a avut în perioada de referință, calitatea judecător în cadrul Judecătoriei Pașcani
Că potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
-valoarea de referință universală;
-indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
-valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
-grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999valoarea coeficientului 1de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096,este egalăcu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.05.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expresegalitateavalorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
S-a reținut astfel că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației șiechilibruluiputerilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", prima instanță a constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005,și de care ar fi trebuit să beneficieze autoarea lor.
Pentru aceleași rațiuni, instanța a constatat că sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și nr.OG 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile autoarei reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, respectiv de: 264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005;297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art.1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006; 347,67 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007.
Că potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama delocul și rolul justiției în statul de drept,de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evidentprincipiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Pentru aceste motive, instanța de fond, constatând că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
1. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților arată că, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Motivează recurentul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000.
Astfel, conform nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.
Dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului muncii.
Astfel, într-adevăr, art.73, actual art. 74, alin. 2, teza I, din Legea nr. 303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a-II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială."
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 și de Legea nr. 50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art. 74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii " nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, și prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Astfel, prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate cu un procent de 40 % față de cele prevăzute în nr.OUG177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută, și prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și primă de concediu.
Pe de altă parte, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de reclamanți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr.24/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.
Astfel, potrivit art.115 din Constituția României, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2000 arată că necesitatea și urgența reglementării drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor prin acest fel de act normativ a fost temeinic motivată și justificată, aspect ce a condus și la aprobarea acestuia prin lege de către Parlament cu amendamente care au majorat substanțial veniturile personalului în discuție.
De asemenea, susține pârâtul, întrucât, atât OUG nr. 177/2002 cât și nr.OUG 27/2006, au fost aprobate prin lege cu respectarea dispozițiilor art. 115 din Constituție, a majorității prevăzută de art. 76 din aceeași lege fundamentală, și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, au forța juridică a legii.
Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamantă ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.
2. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
1. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Curtea constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții în calitate de succesori ai autoarei lor -, care a avut calitatea de judecător la udecătoria Pașcani,au solicitat plata unor diferențe salariale de care ar fi beneficiat autoarea lor, rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
În principal, Curtea relevă faptul că instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin soluționarea prezentei cauze. Principiul egalității impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații comparabile, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în situații diferite. Statul încalcă principiul tratamentului egal, atunci când, pe parcursul elaborării legilor distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când nu se iau în considerare diferențele efective între persoane. Statul este vinovat, deci, de adoptarea unei legislații care în mod direct, prin ea însăși, violează principiul nediscriminării ( cauza Thlimmenos, no.34369/97, 6 aprilie 2000).
În aceste condiții, jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Prin consecință, așa cum corect au reținut judecătorii fondului, instanța nu a făcut altceva decât să analizeze o discriminarea rezultată din acte normative, discriminare invocată de reclamantă.
Curtea constată, însă, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile discriminării așa cum s-a reținut prin hotărârea recurată.
Problema litigioasă este dacă, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, este analogie și comparabilitate în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica
a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident astfel, că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească Curtea notează:
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă Curtea notează:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 1) de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectoriala, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referința sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referința universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Începând cu data de 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 din Legea 24/2000.
Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007 ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix și nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.
Rezultă din analizarea dispozițiilor legale anterior indicate că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.
C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată în speță. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie să avem în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.
Aplicând acest test al comparabilității la situația de față, Curtea constată că nu există similitudine între aceste cazuri disparate, în ceea ce privește salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.
Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislative și executive, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, în privința cărora s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.
Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).
Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca și bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.
Prin consecință, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.
În plus, Curtea are în vedere faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.
În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 combinat cu art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.
Va menține dispozițiile ce nu sunt contrare prezentei decizii.
2. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice Curtea constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
În consecință,pentru toate cele ce preced,Curtea va admite recursul Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința civilă 128 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI în sensul că va respinge acțiunea reclamanților.Vor fi menținute celelalte dispoziții referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca urmare a respingerii recursului acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 128 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea reclamanților și prin reprezentant legal în calitate de moștenitori ai defunctei în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul Ministerului Economiei și Finanțelor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
10.05.2009
Tribunalul Iași:
-
- -
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu
