Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 46/R/2010
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții recurenți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 2534 din 1 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantele intimate, -, și G și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2534 din 01.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru perioada 20.12.2004-15.05.2006 pentru reclamanta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL CLUJ și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rd.l și 2, în solidar, la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație, în favoarea reclamantelor, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 18.09.2006 pentru reclamanta și 15.05.2006 pentru reclamanta și până la zi, precum și în continuare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâților de rd.l si 3 fondurile necesare efectuării plăților.
S-a respins acțiunea reclamanților, -, și G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL CLUJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Cluj - TRIBUNALUL CLUJ și Curtea de APEL CLUJ și sunt angajați in această funcție după cum urmează: începând cu data ce 21.07.2008, începând cu 01.12.2007, începând cu 01.03.2008, Hojda începând cu 01.12.2007, începând cu 18.09.2006-07.09.2008, respectiv 07.09.2008 până în prezent, începând cu 16.04.2008, începând cu 20.12.2004-08.01.2007 respectiv 08.01.2007 - prezent și G începând cu 26.11.2008.
Potrivit prevederilor Deciziei 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază lunar brut și după intrarea in vigoare a OG 83/2000.
În lumina prevederilor acestei decizii care este obligatorie pentru instanțe, a fost admisă cererea reclamantelor și.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă, având în vedere prevederile Legii 500/1002.
Având în vedere prevederile Legii 567/2004 și data angajării celorlalte reclamante, cererea acestora a fost respinsă ca fiind lipsită de temei legal.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă pentru perioada 20.12.2004 - 15.06.2006 în cazul reclamantei, având în vedere prev.art.283 alin.l lit.c din Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C, solicitând în temeiul art.312 pr.civ. admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamante împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
În motivarea recursului pârâtul arată că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilitatea acțiunii, solicită să se observe faptul că instituția nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamantele astfel încât acestea să fie îndreptățite să se îndrepte direct împotriva acesteia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Calitatea de pârât aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Cererea de chemare în judecată formulată direct împotriva Ministerului Finanțelor Publice este inadmisibilă.
În susținerea recursului, învederează instanței faptul că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului, respectiv Parlamentului, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetară și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații Ministerului Finanțelor Publice, încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, potrivit art.20 și 21 din aceeași lege sus menționată, Ministerul Finanțelor Publice nici nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1. De altfel, bugetul pe anul 2009 fost deja adoptat prin Legea nr.18/26.02.2009, iar conform art.4 alin.1 și alin.2 din Legea nr.500/2002, legea bugetară anuală prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita maximă care nu poate fi depășită.
Legea bugetară anuală poate fi modificată în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare (conform art.6 din Legea sus menționată), legi care, potrivit art.17 alin.1, sunt elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta și adoptate de Parlamentul României.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâtul arată că instanța a depășit limitele puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. aspecte reținute de Curtea Constituționale în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Apoi, în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu a putut constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care s-a solicitat în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, consideră recurentul că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct.9 al art.304 din pr.civ.
Astfel, art.47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007. Prin art.30 din nr.OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art.I pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut în vedere doar nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Raportat la motivul de recurs privind caracterul nefondat al acțiunii, Curtea reține că prin Decizia în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilit cu putere de lege pentru instanțe că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 329.proc.civ.
Nici pentru perioada de după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 nu poate fi reținut caracterul întemeiat al acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul motivării deciziei mai sus menționate, a stipulat cu claritate că "ub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Se poate observa că înaltul for jurisdicțional a repetat de trei ori că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și cel al publicării acesteia, 13 iunie 2008, sunt ulterioare publicării nr.OG 8/2007, respectiv datei de 31 ianuarie 2007. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile nr.OG 8/2007, situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării nr.OG 8/2007.
Nu poate fi reținut nici argumentul privind ingerința puterii judecătorești în domeniul celorlalte puteri ale statului, întrucât acordarea sau nu a sporului solicitat impune o activitate de interpretare a legii, nicidecum una de legiferare, iar pe de altă parte, această interpretare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind obligatorie pentru instanțe.
Cât privește apărarea privind imposibilitatea înscrierii în bugetul angajatorului a unor plăți fără bază legală pentru respectiva cheltuială, Curtea reține caracterul său nepertinent, efectuarea plății drepturilor asupra cărora poartă litigiul reprezentând o etapă ulterioară stabilirii caracterului îndreptățit a acestor drepturi, anume, etapa punerii în executare a acestora, care nu poate fi evocată, cu dificultățile sale, ca un motiv de nelegalitate a dreptului pretins.
Raportat la recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că prima instanță, admițând acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, a înțeles să îl oblige la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor de bani cuvenite reclamantelor, astfel încât nu se pune problema ca prima instanță să fi avut în vedere existența unor raporturi juridice directe între reclamante și acest pârât. A fost avut în vedere rolul acestui pârât în elaborarea bugetului de stat din grija pentru a se asigura caracterul efectiv al hotărârii pronunțate. Nu se pune problema alocării sumelor necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților din bugetul propriu al acestui minister, ci, așa cum s-a arătat, asigurarea efectuării demersurilor necesare pentru includerea în bugetul de stat, pentru Ministerul Public, a sumelor necesare achitării acestor drepturi.
Chiar dacă nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat. Cât privește necesitatea de a se depune proiecte ale bugetelor ordonatorilor principali de credite pentru adoptarea și modificarea proiectului bugetului de stat, se constată că Ministerul Justiției și Libertăților este în egală măsură parte în proces, fiindu-i opozabilă hotărârea, astfel încât ambii pârâți sunt obligați la demersurile legale enumerate chiar prin motivele de recurs pentru a se asigura achitarea drepturilor salariale restante.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument vizează momentul punerii în executare a hotărârii, deci nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond. Obligația de a se pune la dispoziție surse financiare pentru acoperirea indemnizației este subsecventă celei de a se plăti această indemnizație de către parchetul la care reclamantele își desfășoară activitatea.
Nici lipsa suportului legal pentru includerea sumelor în discuție într-o rectificare a bugetului nu poate fi reținută, având în vedere că hotărârile judecătorești irevocabile au putere de lege, astfel încât hotărârea în sine reprezintă o suficientă întemeiere legală pentru o astfel de rectificare, potrivit nr.OG 22/2002.
Cât privește invocata Decizie nr. 838 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care acest for a constatat: "existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
2. În exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora", se observă că în chiar cuprinsul motivării deciziei, Curtea Constituțională a României a subliniat că "apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 noiembrie 2008)".
Ca atare, urmează a fi respins acest motiv de recurs invocat, ce trimite într-o formulare extrem de eliptică la decizia nr. XXI din 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care se întemeiază în drept sentința atacată, raportat la caracterul fondat al pretențiilor reclamantei. Decizia Curții Constituționale a României nu impietează asupra obligativității Deciziei nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămânând astfel bine stabilite drepturile salariale ale reclamantei prin sentința atacată.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 14 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din nr.OG 22/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009, art. 17.proc.civ.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2534 din 01.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
GREFIER,
Red.T/.
6 ex./21.01.2010
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Cristina
