Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 482

Ședința publică de la 05 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr.482 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător -. S-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate.

Consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată că intimata a venit la parchet prin transfer și că salarizarea s-a fost pentru treapta a II- Ulterior a beneficiat de o majorare de 10% a salariului ca toți grefierii. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I arată că instanța de fond s-a pronunțat pe excepție, în schimb a admis cererea de chemare în garanție.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI cu nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite și neachitate, reprezentând diferența dintre salariul cordat conform grilei de salarizare pentru grefierii arhivari și grefierii registratori și salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefieri de ședință, începând cu data de 1 decembrie 2007 și până la 01 iunie 2008.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Invocând dispozițiile art. 1, art. 3 alin. 1 și 2 din acest act normativ, reclamanta arată că este grefier - arhivar cu studii medii.

Art. 21 face distincție între grefierii cu studii juridice și grefierii fără studii juridice sub aspectul perioadei de pregătire la Școala Națională de Grefieri.

Au mai fost invocate dispozițiile art. 60 și 70 din Legea nr. 567/2004, precum și modificările aduse acestui act normativ prin Legea nr. 17/2006, în sensul că perioadele prevăzute de art. 21 au fost reduse, respectiv la 6 luni pentru grefierii cu studii juridice superioare.

S-a adus o modificare și art. 38 alin. 1, în sensul că poate fi numită în funcția de grefier - arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. 1 lit. a, d).

Potrivit art. 33 alin. 2, așa cum a fost modificat prin Legea 17/2006, la numirea în funcția de grefier, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. 1 lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii. Persoanele care au studii superioare de altă specialitate, altele decât cele prevăzute la alin. 3 și 4, sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.

Potrivit art. 37 387/2005 la judecătorii, tribunale, tribunale specializate cu Curți de Apel funcționează personal auxiliar de specialitate și personal încadrat în departamentul economico - financiar și administrativ.

Art. 62 reglementează atribuțiile grefierului arhivar.

Potrivit art. 156 alin. 1 din nr. 387/2005 personalului angajat în baza unui contract individual de muncă îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii în ceea ce privește încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.

De asemenea, reclamanta a citat dispozițiile art. 5 Codul muncii, arătând că legiuitorul sancționează discriminările față de angajați, discriminări bazate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.

3 enumeră și alte criterii de discriminare (discriminare directă), decât cele prevăzute la alin. 2, respectiv actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. 2 care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii, iar în alin. 4 sunt reglementate cazurile de discriminare indirectă, adică actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.

Au mai fost citate dispozițiile art. 6 alin. 3, 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 154, art. 157 alin. 2 și art. 166 alin. 1 Codul muncii.

A susținut reclamanta că discriminările care se fac sub aspectul salarizării sunt următoarele:

a)Deși art. 70 din Legea nr. 567/2004 nu distinge între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă, aceștia din urmă (grefier documentarist, grefier statistician) beneficiază de aceleași drepturi salariale ca și grefierii de ședință;

b)O altă discriminare are în vedere aspectul că absolvenților de studii juridice superioare li se acordă drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite celor fără studii juridice superioare;

c)La un volum de muncă mult mai mare și la atribuții mult mai numeroase, grefierii - arhivari primesc o remunerație mai mică decât cea a grefierului documentarist, grefierului statistician.

Față de dispozițiile art. 18 alin. 1 și 3 din Legea nr. 50/1996, reglementarea dreptului la această indemnizație constituie o încălcare a principiului egalității angajaților, pentru că din grefierii enumerați de textul de lege, singurii care participă efectiv la ședințe de judecată sunt grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

Faptul că la nivelul anului 2005 grila de salarizare a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 50/1996, lege care nu făcea referire la funcția de grefier - arhivar, funcție ce a fost reglementată legal abia după anul 2004 ca urmare a adoptării noilor legi ale justiției. Funcția nou creată, așa cum este intitulată cumulează în fapt atribuțiile a două categorii de personalul auxiliar al instanțelor: grefier și registrator.

Aceasta impunea recalcularea modului de salarizare și nu invocarea de către pârâți a faptului că în Anexa 2 la Legea nr. 50/1996 nu este prevăzută funcția de grefier arhivar, ci doar cea de arhivar registrator.

-se funcția din arhivar registrator în grefier registrator, salarizarea trebuia să se facă potrivit modului de calcul al grefierilor.

Analizând nota 2 Anexei nr. 2 din Legea 50/1996 se stipulează că pentru ocuparea funcției de grefier prevăzută la nr.. 5 - 8, sunt necesare studii superioare juridice, sau studii superioare de specialitate corespunzătoare funcției.

Potrivit notei 3, la numirea în funcție și la stabilirea gradului sau treptei profesionale pentru grefier pot fi luate în considerare și perioadele lucrate în funcții economice și administrative cu studii superioare sau medii, după caz: în această situație vechimea minimă în specialitate prevăzută în anexă se majorează cu 3 ani.

Chiar și OG nr. 8/2007, care reglementează drepturile salariale ale personalului auxiliar al instanțelor începând cu anul 2007, nu prevede în mod expres o grilă de salarizare pentru grefierii arhivari cu studii superioare sau ce coeficient se aplică salariului de bază al acestora.

Apreciază reclamanta că unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Dacă funcția de grefier arhivar cu studii superioare nu a fost expres prevăzută, ci doar aceea de grefier arhivar cu studii medii, prin remunerarea celui cu studii juridice superioare la un salariu egal cu cel al grefierului cu studii medii, se produce de asemenea o discriminare, fapt pentru care apreciem că și grefierii arhivari cu studii superioare, trebuie remunerați la nivelul celorlalte categorii de grefieri cu studii superioare (grefier, grefier statistician, grefier informatician, grefier documentarist).

De asemenea se mai produce o discriminare și sub aspectul muncii remunerate.

În acest sens trebuie analizate atribuțiile de serviciu ale fiecărei categorii de grefieri.

Reclamanta enumeră aceste atribuții, potrivit art. 62 din nr. 387/2005 grefierii arhivari au următoarele atribuții și concluzionează că acestea sunt mult mai puține și nu implică responsabilitatea pe care o implică atribuțiile grefierului arhivar (grefierul statistician - art. 60, grefierul documentarist - art. 61). Deci, salariile trebuie stabilite și în funcție de volumul de muncă și atribuțiile fișei postului sau atribuțiile reglementate de actele normative.

Astfel, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, în art. 7 lit. i), consacră dreptul la un salariu echitabil și la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici un fel de distincție.

Același principiu este stipulat și în art. 23 pct. 2 din.

S-a mai susținut că, în cauză, există o discriminare indirectă, întrucât aceasta s-a produs printr-o dispoziție aparent neutră care îi dezavantajează, fără a fi justificată obiectiv printr-un scop legitim.

Art. 1 alin. 2 din OG 137/2000 consacră principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, care sunt garantate în special în exercitarea mai multor drepturi, printre care și dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, consacrat de lit. i).

Au mai fost citate și dispozițiile art. 2 alin. 1 și 2 din același act normativ și s-a mai susținut că grefierii arhivari au salarii mai mici decât grefierii de ședință, deși actele normative care reglementează drepturile salariale nu fac asemenea distincții. prin prevederile Legii nr.567/2004, s-a încălcat un principiu fundamental al legislației muncii, respectiv dreptul la plată egală pentru muncă egală. Aceste dispoziții sunt discriminatorii pentru persoanele aflate în situații comparabile.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, în contextul pronunțării deciziei nr.818/2008 de către Curtea Constituțională. S-a solicitat și introducerea în cauză a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, în calitate de ordonator secundar de credite.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data de 02.02.2007 a intrat în vigoare nr.OG8/2007, care reprezintă legea specială de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

S-a mai arătat că, în raport cu data intrării în vigoare a Legii nr.17/2006, pretențiile reclamanților privind calcularea și plata diferențelor salariale nu au nici un temei legal, drepturile salariale ale acestora fiind stabilite în mod corect, în conformitate cu dispozițiile în vigoare în acea perioadă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, întemeiată pe dispozițiile art.60 - 63.pr.civ.

În motivarea acestei cereri, pârâtul a arătat că potrivit HG nr. 736/2003 și art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, activitatea instanțelor și a parchetului este finanțată de la bugetul de stat. Or, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice este cel care coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerul Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului se stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și de proiectele de rectificare ale acestor bugete.

Prin întâmpinare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză. S-a susținut în acest sens că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.

A mai invocat Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii în contextul pronunțării deciziei nr.818/2008 de către Curtea Constituțională.

Prin sentința nr. 146 din 25 noiembrie 2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin

A admis excepțiile lipsei calității procesuale a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu cei doi pârâți.

A admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

A obligat pârâții să plătească reclamantei o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale cuvenite acesteia, calculată în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii, și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii arhivari și grefieri-registratori, diferențe datorate pentru perioada 01.12.2007 - 01.06.2008.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și, în consecință, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor ce fac obiectul prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiată, urmând a fi admisă, întrucât în cauză pârâtul, cu toate că nu are calitatea de angajator sau ordonator de credite, a fost chemat în judecată de către reclamante pentru a fi obligat la plata unor despăgubiri suferite de către acestea în desfășurarea raporturilor de muncă.

S-a reținut ca fiind întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, urmând a fi admisă, întrucât obligația citării acestuia, potrivit disp.art.27 din nr.OG137/2000, în cauzele prin care se invocă fapte de discriminare, nu poate atrage și obligarea sa la plata despăgubirilor pretinse pentru aceste fapte.

Excepția inadmisibilității se vădește, a fi nefondată și va fi respinsă ca atare, în considerarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează accesul la instanță și a jurisprudenței CEDO.

S-a mai reținut că decizia Curții Constituționale nr.818/819/820/ 03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.

Prin aceste decizii, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin acțiunea formulată, reclamanta, ce îndeplinește funcția de grefier arhivar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a solicitat instanței obligarea pârâților la plata unei despăgubiri constând în drepturile salariale de care au fost lipsite prin aplicarea dispozițiilor nr.OG 8/2007, respectiv prin plata unor salarii mai mici decât a grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și a grefierilor statisticieni.

Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i din OUG 137/2000.

În plus,tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Instanța a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului:

- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: art.3 al Legii nr.567/2004 a inclus în corpul grefierilor și persoanele numite în funcțiile de arhivari și registratori;

- existența unui tratament diferențiat: salarizarea diferită a grefierilor, grefierilor-statisticieni și grefierilor-documentariști(chiar a celor cu studii medii), prin luarea în considerare pentru aceștia a coeficienților de ierarhizare mai mari prevăzuți în Anexele 1a-1c. pct.5-8, față de cea stabilită pentru grefierii arhivari și registratori, ale căror drepturi bănești se calculează în raport de coeficienții de ierarhizare prevăzuți în Anexele 1a-1c. pct.9-12.

- tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare. Astfel, nu se poate reține ca justificare a acestor diferențieri salariale între grefieri explicația dată de Ministerul Justiției prin întâmpinare, în sensul că pentru numirea în aceste funcții se cer condiții deosebite în privința studiilor, potrivit art.33 și 38 alin.1 din Legea nr.567/2004, întrucât se constată tratamentul discriminatoriu chiar în cadrul aceleiași categorii de grefieri, respectiv a celor cu studii medii.

Având în vedere atribuțiile stabilite pentru grefierii din cadrul instanțelor judecătorești, prin art.50-54, 60, 61, 62 și 67 din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, din care rezultă că, deși sarcinile de serviciu sunt deosebite, complexitatea muncii și responsabilitățile sunt însemnate pentru toate categoriile de grefieri, se mai reține că nici acestea nu pot justifica un tratament salarial diferențiat.

Constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că aplicarea dispozițiilor nr.OG8/2007 produce efectele unei discriminări directe, se va admite în parte acțiunea și vor fi obligați pârâții, în baza art.269 din Codul muncii, să repare prejudiciul produs reclamantei, prin plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale cuvenite acesteia, calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii, și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii arhivari și grefieri-registratori, diferențe datorate pentru perioada 01.12.2007 - 01.06.2008.

În temeiul dispozițiilor art.60-63.pr.civ, se va admite cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor susține că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție, în conformitate cu dispozițiile art. 60 Cod proc. civilă. Nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Ordonatorul principal de credite nici nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate, iar Ministerul Public nu-i poate dovedi calitatea procesuală pasivă în cauză.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 și art. 304¹Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține, în primul rând, menționând decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale, că dispozițiile art. 2 și art. 11 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, justificând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare.

Recurentul reiterează "cererea de introducere în cauză a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați ", în calitate de ordonator secundar de credite și apreciază că, în mod nelegal, instanța de fond l-a obligat la plata sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite postului de grefier. În cauză, nu se pune problema discriminării pe vreunul dintre criteriile prevăzute de OG 137/2000, iar raportat la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că, prin lege, pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea reține următoarele:

Prima instanță l-a obligat pe recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, să acopere prejudiciul cauzat reclamantei intimate, prin plata unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale stabilite în dispozitivul hotărârii.

Prin decizia invocată de recurent, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoana prejudiciată.

În ceea ce privește cererea de "introducere în cauză" a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, în calitate de ordonator secundar de credite, nu a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, cum se menționează în cererea de recurs, formulată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în fața primei instanțe, se constată că terții pot fi atrași în procesul civil numai în condițiile prevăzute de art. 49-66 Cod proc. civilă, care nu reglementează și instituția "introducerii în cauză".

Curtea constată, însă, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile discriminării, așa cum s-a reținut de către prima instanță.

Astfel, pentru a fi în domeniul de aplicare a art. 2 alin. 1 din OG137/2000, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fi tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României, de art. 5 și 6 alin. (3) din Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.

Acest principiu de ordine publică, "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal", exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.

Așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia în interesul legii nr. 24/12.05.2008, sunt admisibile, însă, diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare, dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.

Și în sistemul public (bugetar), principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.

Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.

Diferența de tratament juridic este discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.

În prezenta cauză, repturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești formează obiectul unor reglementări speciale.

Conform art. 60 alin. 1 din Legea 567/2004, "pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al in stanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege".

Potrivit art. 3 alin. 1 din OG8/2007, de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului"

Nu se poate vorbi în situația de față de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.

În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.

Ori, modalitățile de recrutare și cerințele la angajare sunt diferite în cazul grefierilor arhivari și registratori în raport cu ale grefierilor de ședință, statisticieni și documentariști.

Astfel, potrivit art. 9 din Legea 567/2004, grefierii arhivari, grefierii registratori si personalul conex se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, concurs ce se organizează la nivelul fiecărei curți de apel sau, după caz, la Inalta de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga Inalta C de Casație și Justiție, cu sprijinul Școlii Nationale de Grefieri, potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit art. 10 din Legea 567/2004, grefierii arhivari și grefierii registratori, care promovează concursul prevăzut la art. 9, vor efectua un stagiu de specializare de două luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri.

În schimb, potrivit art. 21 din Legea 567/2004, pentru grefierii cu studii superioare de altă specialitate sau studii medii, durata cursurilor de formare inițială în cadrul Școlii Naționale de Grefieri este de un an, respectiv 6 luni pentru grefierii cu studii superioare juridice, și include pregătire teoretică și stagiu practic. Aceștia trebuie să susțină un examen de absolvire, pe care să-l promoveze cu cel puțin media 6 pentru a primi atestat (art.22). cu atestat ai Școlii Naționale de Grefieri vor fi repartizați, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, pentru care au sustinut concursul de admitere (art.23).

În conformitate cu dispozițiile art. 33 din Legea 567/2004,Poate fi numită în funcția de grefier persoana care indeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;

b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;

c) cunoaște limba română;

d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcției;

e) are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere;

f) este absolventă a Școlii Naționale de Grefieri".

În schimb, conform art. 38 alin 1, Poate fi numită în funcția de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d)".

Rezultă, așadar, că situația celor două categorii de grefieri în discuție, chiar dacă fac parte din categoria mai largă a personalului auxiliar de specialitate, nu este identică și nici comparabilă, diferențierea fiind întemeiată obiectiv în raport cu funcția îndeplinită, condițiile necesare pentru ocuparea funcției, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora, reglementate de Hotărârea CSM nr.387/2005.

Ori, raportat prevederilor legale expuse, legiuitorul a diferențiat coeficienții de multiplicare a celor două categorii de grefieri în discuție, tocmai având în vedere cerințele de numire și pregătire profesională diferite, ce determină ca și conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora să fie diferite.

Ca atare, instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă, aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.

În consecință, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de personal, dar rezultă și necesitatea acestuia, deoarece respectarea principiului constituțional amintit nu presupune uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de personal, în comparație cu alta, recursul formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind fondat sub aspectul inexistenței tratamentului discriminatoriu.

Este fondat și recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care, din dispozițiile art. 60- 63 Cod procedură civilă, rezultă că cererea de chemare în garanție are drept scop să-i asigure celui căzut în pretenții, în cauză recurentul pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, posibilitatea de a se despăgubi de la o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte.

Or, rolul Ministerului Finanțelor Publice, așa cum este reglementat de Legea nr. 500/2002, nu conferă acestuia calitatea de persoană, împotriva căreia Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea îndrepta în cazul în care a căzut în pretențiile intimatei reclamante.

De altfel, inexistența unei obligații de garanție sau de despăgubiri între Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție rezultă chiar din modul în care Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cererea de chemare în garanție, care nu are ca obiect plata despăgubirilor la care a fost obligat către intimați, deci o obligație de "a da", ci dispunerea, prin hotărâre, "ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei", deci o obligație de "a face", care presupune elaborarea unui proiect de act normativ prin care să se rectifice bugetul de stat prin includerea sumelor datorate în baza hotărârilor judecătorești, care constituie titluri executorii.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite ambele recursuri și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se vor menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admire recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 146 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

cu opinie separată,

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /

Curtea de APEL IAȘI:,

01.06.2009

2 ex

Opinie separată a judecătorului - -

Prin acțiunea formulată, reclamanta -, ce îndeplinește funcția de grefier arhivar la Parchetul de pe lângă Tribunalului Iași, a solicitat instanței obligarea pârâților: Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la plata unei despăgubiri constând în drepturile salariale de care a fost lipsită prin aplicarea dispozițiilor nr.OG 8/2007, respectiv prin plata unor salarii mai mici decât a grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și a grefierilor statisticieni, pentru perioada 01.12.2007-01.06.2008.

Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Consider că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului:

-existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: art.3 al Legii nr.567/2004 a inclus în corpul grefierilor și persoanele numite în funcțiile de arhivari și registratori;

-existența unui tratament diferențiat: salarizarea diferită a grefierilor, grefierilor-statisticieni și grefierilor-documentariști(chiar a celor cu studii medii), prin luarea în considerare pentru aceștia a coeficienților de ierarhizare mai mari prevăzuți în Anexele 1a-1c. pct.5-8, față de cea stabilită pentru grefierii arhivari și registratori, ale căror drepturi bănești se calculează în raport de coeficienții de ierarhizare prevăzuți în Anexele 1a-1c. pct.9-12;

-tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare. Astfel, nu se poate reține ca justificare a acestor diferențieri salariale între grefieri explicația dată de Ministerul Justiției prin întâmpinare, în sensul că pentru numirea în aceste funcții se cer condiții deosebite în privința studiilor, potrivit art.33 și 38 alin.1 din Legea nr.567/2004, întrucât se constată tratamentul discriminatoriu chiar în cadrul aceleiași categorii de grefieri, respectiv a celor cu studii medii.

Având în vedere atribuțiile stabilite pentru grefierii din cadrul instanțelor judecătorești, prin art.50-54, 60, 61, 62 și 67 din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, din care rezultă că, deși sarcinile de serviciu sunt deosebite, complexitatea muncii și responsabilitățile sunt însemnate pentru toate categoriile de grefieri, consider că nici acestea nu pot justifica un tratament salarial diferențiat.

Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că aplicarea dispozițiilor nr.OG8/2007 produce efectele unei discriminări directe, consider că recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor trebuia să fie respins, cu menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță.

Judecător - -,

Red./Tehnord.: C;

2 ex.- 02.06.2009.

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu

#Judecator Cristina Manastireanu

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Iasi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Iasi