Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 5/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 5/F/14.01.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanții, -, intervenient în nume propriu și intervenienții, și și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.01.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 14.01.2009.
CURTEA
Asupra acțiunii înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Curtea de APEL GALAȚI sub nr. 1265/44/14.10.2008, reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea acestora la plata sporului de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 01.09.2004 și în continuare, cu actualizarea sumelor restante la data plății efective și să se efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de munca ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existentei sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, în situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplica acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munca și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. Legii nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Au arătat reclamanții că le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 78 alin. l din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale.
De asemenea, reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, acestea se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. l din OUG nr. 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. l din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toți prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate, reclamanții au apreciat că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacaăeste tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plata a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, aceasta din urma obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauza juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridica pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plata este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. l și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute. Au arătat că se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celalalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (institute de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determina condițiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri si adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de munca.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situație comparabila. Deci, toate persoanele care se afla în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu exista nici o justificare obiectivă și rezonabila excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesionala din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existentei discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoana face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixa a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.).
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se afla în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Reclamanții, au arătat că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, se va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. l din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, au opinat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Având în vedere dispozițiile nr. 92/1976, au apreciat că, ar trebui făcute mențiunile în carnetele de muncă ale reclamanților privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție de către prin care a solicitat plata sporului de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 01.09.29004 și în continuare, drepturi actualizate la data plății, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
De asemenea, s-a mai formulat cerere de intervenție de către -, și, personal conex la instanțele din cadrul Tribunalului Vrancea, având funcția de șoferi, prin care au chemat în judecată, pe lângă pârâții din prezenta cauză, pârâtul Tribunalul Vrancea în calitate de pârât, instanța dispunând disjungerea cererii de intervenție și formarea unui nou dosar care a făcut obiectul dosarului nr-.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu este angajator al reclamanților.
A formulat întâmpinare și pârâta Curtea de APEL GALAȚI prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât personalul conex nu intră în categoria funcționarilor menționați de lege pentru a beneficia de sporul de confidențialitate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2004 - 12.10.2005.
În cauză, s-a depus la dosar tabelul cuprinzând funcția și perioada lucrată de fiecare reclamant în parte.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor analiza cu prioritate excepțiile invocate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, se apreciază ca este fondată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamanți într-o instituție aflată în subordinea pârâtului Ministerul Justiției. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanții și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale.
În consecință, urmează, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă, se va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și aceasta este întemeiată pentru aceleași rațiuni, acesta nefiind angajator al reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2004 - 12.10.2005 invocată de instanță din oficiu, se apreciază că este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, pentru pretențiile aferente perioadei indicate mai sus, termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit, succesiv, raportat la data introducerii acțiunii - 13.10.2008.
În ceea ce privește fondul acțiunii, instanța apreciază că acțiunea este nefondată pentru restul pretențiilor, pentru următoarele considerente:
În speță, reclamanții fac parte din personalul conex al instanțelor judecătorești, îndeplinind funcțiile de aprozi și șoferi, conform art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/52004.
Curtea consideră că reclamanții nu se află într-o situație identică, similară, din punct de vedere a obligațiilor ce le incumbă prin lege, cu alte categorii de personal din unități bugetare care, pentru obligații identice sunt remunerați cu acordarea unui spor pentru păstrarea confidențialității.
Analizând dispozițiile legale referitoare la obligațiile ce le revin acestor două categorii de personal, se observă că legiuitorul nu a prevăzut în sarcina lor nici o obligație de păstra confidențialitatea unor anumite date de care ar putea lua cunoștință prin natura serviciului prestat.
Ori, neavând o astfel de obligație, nu se poate stabili nici un fel de drept corelativ și nu se poate vorbi de nici o discriminare a acestora în raport de alte categorii profesionale.
Categoriile de personal care beneficiază de sporul de confidențialitate și în raport de care reclamanții se consideră discriminați au prevăzută prin dispoziții legale expres, obligația corelativă de a păstra confidențialitatea și secretul de serviciu, ceea ce nu este și cazul personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești.
În aceste condiții, se apreciază că reclamanții nu se află nici măcar în situații comparabile sau apropiate de alte categorii de personal ca și obligații.
Instanța arată că, de exemplu, prin art. 13 din OUG nr. 57/2000 (invocat de către reclamanți), pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de până la 20% calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor și procentul concret al acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de Colegiul Consiliului. Deci, se observă fără nici un echivoc intenția legiuitorului de a acorda un spor de confidențialitate pentru obligațiile expres prevăzute de a se păstra confidențialitatea.
Potrivit art. 1 din OG nr. 137/2000 au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Or, în speță, nu ne aflăm în prezența unui tratament discriminatoriu între reclamanți și celelalte categorii de personal din alte unități bugetare deoarece nu există o situație analoagă și nici măcar comparabilă între acestea.
Mai mult, prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale s-a constatat ca fiind neconstituționale prevederile art. 27 al. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le întocmească cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, pentru toate considerentele arătate urmează să fie respinsă ca nefondată acțiunea pentru restul pretențiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
RESPINGE acțiunea formulată de reclamanții, -, și cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI și TRIBUNALUL GALAȚI ca fiind prescrise pentru perioada 01.09.2004 - 12.10.2005 și ca nefondată pentru restul pretențiilor.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu Constantin Iancu | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
: /20.01.2009
//19 ex./10 Februarie 2009
Comunicat ______ ex./_________________
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu Constantin Iancu
