Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 529/2009. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 529

Ședința publică de la 12 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Smaranda

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Apărării, Ministerul Apărării - și pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr.157 din 9.12.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, G și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La apelul nominal făcut în ședința publică s- prezentat consilier juridic pentru recurentul Ministerul Apărării, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată. S-a solicitat judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în recursurile formulate.

Consilier juridic pentru recurentul Ministerul Apărării înțelege să invoce decizia Curții Constituționale nr. 104, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75 /2008 și, având în vedere că pe fond Curtea de APEL IAȘIa pronunțat soluția atacată cu recurs, apreciază că această instanță trebuie să caseze sentința și să trimită cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalului Iași pentru soluționarea pe fond, a cauzei.

Înțelege să invoce excepția necompetenței materiale a Curții de APEL IAȘI de a soluționa cauza pe fond.

Instanța, consultându-se, respinge excepția necompetenței materiale invocată de recurent, având în vedere că la momentul la care Curtea de APEL IAȘIs -a pronunțat pe fondul cauzei nu exista decizia Curții Constituționale la care s-a făcut referire, considerând că - fiind în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75 /2008 - era competentă a soluționa cauza.

Consilier juridic pentru recurentul Ministerul Apărării, având cuvântul, solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris și respingerea acțiunii.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr-, reclamanții, și G au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, actualizate în funcție de indicele de inflație.

S-a mai solicitat și obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.

În motivarea cererii, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 din Legea 50/1996, art. 2 și art. 9 din Legea nr.154/1998.

Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG134/1999, cât și cele ale art. 11din nr.OG 83/2000 au stabilit în mod expres că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.

În schimb, prin nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.

Reclamanții au apreciat că, procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.

Drept urmare, prin nr.OG 8/2007 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin. 4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.

Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultată din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Totodată, s-a apreciat că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului nr.OG 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.

Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 123/2003,OG nr. 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.

Reclamanții au formulat cerere completatoare prin care au solicitat ca diferențele de salarii să fie plătite și pentru perioada 1 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru pârâta Direcția Instanțelor Militare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în calitatea lor de angajatori, nu au competență de legiferare în domeniul salarizării, ci doar fac plățile salariilor în funcție de normele date în acest sens. Reclamanții îi cheamă în fața instanței pentru a îndrepta ceea ce se impută altor subiecte de drept, lucru imposibil prin prisma calității lor.

Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece normele criticate nu sunt discriminatorii. Este dreptul legiuitorului de a reglementa nivelul de salarizare al personalului bugetar, în funcție de un sistem de factori, printre care și alocația sumelor de la bugetul de stat. Reclamanții se identifică eronat ca fiind în situații identice/similare cu personalul beneficiar al altor norme ce reglementează valorile de referință sectorială pentru perioada octombrie 2005-decembrie 2007, iar Ministerul Apărării, care, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a elaborat bugetele pe anii 2005-2008, în deplină concordanță cu actele normative în vigoare, nu este în culpă procesuală și nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale, care nu sunt prevăzute în dispozițiile legale.

Pârâtul Ministerul Apărării a formulat, în condițiile art. 61-63 Cod proc. civilă și art. 17 din Legea nr. 146/1997, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea reclamanților, să se dispună, prin aceeași hotărâre, ca chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Apărării pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. A susținut pârâtul că nu are raporturi juridice cu reclamanții, iar în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator de credite, pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.

Prin încheierea din 25 iunie 2008, Tribunalul Iași, având în vedere dispozițiile art. II pct. 2 din nr.OUG 75/2008, a trimis cauza spre soluționare Curții de APEL IAȘI, unde a fost înregistrată sub nr-.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat "precizări", prin care, citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, concluzionând că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea excepției invocate prin întâmpinare și "scoaterea din cauză".

S-a dispus, din oficiu, citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr.64/14.10.2008, Curtea de APEL IAȘIa dispus:

A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A admis acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții, și G în contradictor cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

A obligat pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare la plata către reclamanți a diferențelor de salarii, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:

- pentru perioada 01 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință mai sus precizate.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Apărării.

S-a constatat că hotărârea este opozabilă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Față de excepțiile invocate, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse.

Astfel, pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare recunosc, chiar prin întâmpinare, calitatea lor de angajatori ai reclamanților, așa încât, în conformitate cu dispozițiile art. 282 lit. b Codul muncii, au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, al cărei obiect este reprezentat de plata unor drepturi salariale neacordate discriminatoriu, conform susținerilor reclamanților.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Nu se poate reține, așa cum susține pârâtul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Tribunalului Militar Iași.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin majorări succesive, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns, la data de 31.12.2004, la 2.380.592 lei.

Pentru perioadele 1.04.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001, era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică), reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG9/2005 arată doar că, în anexele VIII și IX, sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare indemnizațiilor.

Având în vedere, însă, că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă, de Președinte al României, indemnizația lunară era de: 46.764.000 lei, la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la.OUG nr. 191/2002; 46.613.000 lei, la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță; 49.409.780 lei, la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003; 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din nr.OG 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", s-a constatat că sunt întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, s-a apreciat că sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate, și pentru anii 2006 și 2007, creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/12.01. 2006 și nr.OG 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de: 264,7 lei pentru perioada 1.04.2005 - 30.09.2005 și 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005; 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006; 358 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007, 365 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și 405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.

În Anexa 1 la OUG nr. 8/2007 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea avută în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, cu consecința diminuării salariilor personalului auxiliar de specialitate.

Pentru aceste motive, s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

S-a mai reținut că art. 154 alin. 3 Codul muncii prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare, iar conform dispozițiilor art. 165 Codul muncii, acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale.

Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertățile fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

S-a reținut că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.

Față de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la o justă despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin discriminarea indirectă, constând în calcularea și plata salariului lor pe baza unor valori de referință sectoriale mai mici decât cele avute în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Pentru aceste considerente, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, iar pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare au fost obligați să le plătească diferențele de drepturi salariale, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectoriale:

- pentru perioada 1 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință mai sus precizate.

În temeiul prevederilor nr.HG 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare a acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.

Constatând că pârâtul Ministerul Apărării, obligat la plată prin prezenta hotărâre, nu se poate îndrepta împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor cu o cerere în garanție sau în despăgubire, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în condițiile art. 60-63 Cod proc. civilă, a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, și Ministerul Economiei și Finanțelor.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Arată recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamanți, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Apărării, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.

Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.

În motivarea recursului său, Ministerul Apărării susține că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

1. Făcând vorbire despre perioadele 01.04.2005-30.09.2005 și 01.10.2005-31.01.2006, instanța de fond a raportat valorile de referință sectoriale aplicabile reclamanților la dispozițiile nr.OG 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, ajungând la concluzia greșită că acestora nu li s-au acordat creșterile salariale pretinse, asimilând personalul auxiliar și conex cu personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Instanța, nu a reținut că acelorași perioade de timp le sunt opozabile prevederile nr.OG 23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005, aprobată prin Legea nr. 100/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005, în conținutul căreia se regăsesc valorile de referință sectoriale aplicabile speței. Astfel, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 100/2005 prevede că valorile de referință sectorială din Anexele 2, 4, 5 și 6 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. se majorează, începând cu 1.10.2005, cu 8% față de nivelul din decembrie 2004, de la 2.380.593 la 2.571.049 lei.

motivare unei interpretări greșite - susține recurentul - instanța de fond își argumentează hotărârea pe faptul că valorile de referință sectorială aplicabile speței în Anexele VIII și IX ale nr.OG 9/2005 "nu au indicat în mod explicit procentul de majorare a indemnizațiilor". Susține faptul că reclamanții nu puteau beneficia de indemnizații deoarece fac parte din categoria personalului auxiliar și conex din instanțele judecătorești. Mai mult, aceeași instanță face un calcul al indemnizațiilor lunare ale unor categorii de demnitari, funcții și personal fără nici o legătură cu dosarul cauzei, numai pentru a justifica argumentele care țin de ceea ce Curtea de APEL IAȘI numește a fi încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.

În continuarea argumentării soluției pronunțate, instanța de fond "constată că sunt întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale" și, mai mult, motivează admiterea pretențiilor, pentru aceleași rațiuni" și pentru anii 2006, 2007 și 2008.

Temeiurile juridice la care se raportează instanța de fond, sunt altele decât cele care vizează speța, astfel:

- instanța reține ca fiind aplicabile prevederile nr.OG 9/2005, iar recurentul opiniază că sunt opozabile dispozițiile nr.OG 23/2005 și ale Legii nr. 100/2005;

- instanța reține ca fiind aplicabile prevederile nr.OG 10/2000 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, iar recurentul apreciază că sunt opozabile dispozițiile Ordonanței nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

Ordonanța nr. 8/2007, reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.

de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt stabilite pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.

de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzuți la lit. A din anexa nr. la - pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. l b - pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr. 1 c - de la 1 octombrie 2007.

Drepturile de salarizare prevăzute de art. 27 din ordonanță "vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale ".

Din anexele la OG nr. 8/2007, se poate constata că valoarea "de referință sectorială a rămas aceeași pe întreg anul 2007 (280,64 lei), un alt element al salariului acestei categorii profesionale majorându-se în 3 tranșe: coeficienții de multiplicare aferenți fiecărei funcții.

Chiar în aceste condiții de creștere susținută a salariilor personalului auxiliar, reclamanților le-a fost admisă acțiunea introductivă de instanță, sub motivarea Curții de APEL IAȘI, care stipulează că în Anexa 1 la OG nr. 8/2007 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea avută în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, cu consecința diminuării salariilor personalului auxiliar de specialitate.

Potrivit prevederilor art. 60 (4) din Legea nr. 567/2004 "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de bază, spor de vechime, prime și de alte drepturi salariate, în condițiile legii"; astfel, consideră recurentul că, în judecarea fondului s-a făcut o adăugare la lege, o interpretare eronată a normelor care reglementează acest domeniu, că s-au extrapolat drepturi ale altor categorii profesionale și s-a dat o hotărâre netemeinică și nelegală. În plus, reclamanții au chemat în judecată aceeași pârâți, la Curtea de APEL IAȘI, în dosarul nr-, solicitând obligarea la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.

Cauza a fost soluționată pe fond de către Curtea de APEL IAȘI prin sentința civilă nr. 35 din 18 septembrie 2008, care a respins acțiunea introductivă de instanță.

Există o parte comună a celor două acțiuni, aceasta vizând pretențiile reclamanților pentru drepturile salariale aferente anului 2007, raportate la nr.OG 10/2007. De asemenea, sunt două sentințe, motivate diametral opus, care se raportează la pretențiile salariale ale reclamanților.

3. Făcând referire la texte din legislația internă și la cea europeană, instanța de fond ajunge la concluzia ca "sunt întrunite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul art. 16 din Constituția României -".

Cu privire la pretinsa discriminare invocată în acțiune și în sentința criticată, precizează recurentul că stabilirea, prin lege, a unor drepturi diferențiate și în funcție de valori de referință sectorială, avându-se în vedere specificul activităților prestate sub aspectul complexității și responsabilității aferente atribuțiilor funcției deținute, este permisă de legea - cadru, fără ca din această împrejurare să se poată deduce existența unei discriminări.

De altfel, sistemul de salarizare a personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor nu se caracterizează prin uniformitate salarială, existând diferențieri ale salariilor de bază în funcție de coeficienții de multiplicare, gradele și treptele profesionale, funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate, precum și nivelul instanțelor sau al parchetelor.

Or, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și în ce măsură, valoarea de referință sectorială specifică funcțiilor de demnitate publică se poate acorda unor anumite categorii de salariați, singura condiție fiind aceea ca de aceasta să beneficieze toții salariații care se află în situații identice, sub toate aspectele.

Principiul egalității de tratament nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.

În sensul celor arătate, apreciază recurentul că personalul auxiliar și cel conex din instanțe și parchete nu se află în situații identice cu personalul care ocupă funcții de demnitate publică, iar diferențierea făcută de legiuitor, pentru cele două categorii, este justificată obiectiv și are un scop legitim.

Ca urmare se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Intimații au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor.

În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat de Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare este fondat.

Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții - intimați, personal auxiliar de specialitate și conex la Tribunalul Militar Iași, au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Curtea constată, însă, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile discriminării, așa cum s-a reținut de către prima instanță, în sensul că, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, nu este analogie și comparabilitate potrivit Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practicii

a stabilit, în jurisprudența sa, elementele ce trebuie verificate, atunci când se examinează principiul egalității, respectiv: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale, (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Este evident că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999, "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).

În mod similar, prin Ordonanța Guvernului 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se prevede că salariile de bază se stabilesc,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului" (art. 3 alin. 1).

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă, se reține că, potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998, alariile de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referință universală, care se exprimă în lei și care este baza unică de determinare a valorii de referință, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referință sectorială, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

Începând cu data de 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă.

Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007, ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix, nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.

Rezultă, din analizarea dispozițiilor legale anterior menționate, că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.

C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie avute în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.

Aplicând acest test al comparabilității, Curtea constată că nu există similitudine între cele două situații care privesc salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.

Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislativă și executivă, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, față de care s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.

Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).

Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislativă și executivă nu are ca bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.

Așadar, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.

În plus, Curtea are în vedere și faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.

În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".

În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată următoarele:

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Economiei și Finanțelor este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de aceștia nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 Cod proc. civ. va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare și se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii. Va fi respins recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare împotriva sentinței civile nr.64/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții, și G în contradictor cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, privind drepturile solicitate pentru perioada 01 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

-

Red./Tehnored.

27.05.2009 - 02 ex.

Curtea de APEL IAȘI: -

-

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Smaranda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 529/2009. Curtea de Apel Iasi