Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 537/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 537
Ședința publică de la 12 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursurile declarate de recurenții- intimați, și intimatul recurent Ministerul Finanțelor Publice - prin I, împotriva sentinței civile nr. 61 din 03.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, intimați fiind: Ministerul Justiției Și Libertăților, Curtea De Apel Iași, Tribunalul Iași, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, s-au comunicat duplicatele motivelor de recurs, s-a depus întâmpinare de către Ministerul Justiției Și Libertăților. S-a atașat la dosar un exemplar de pe încheierea pronunțată de Curtea de APEL IAȘI la data de 11.05.2009, prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător -. S-a solicitat judecata în lipsă.
S-a dat citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta a fost formulat în termen și motivat.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin sentința civilă nr.61 din 3.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor,iar pe fond a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea promovată reclamanții au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca în contradictoriu să se constate și să se anuleze situația creată, prin discriminare, în sensul obligării primilor trei pârâți la plata sporului de calculator în procent de 15% aplicat la salariul de bază brut, pe perioada aprilie 2005 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, pentru perioadele lucrate solicitând totodată ca primii trei pârâți să le acorde și 3 zile în plus la concediul de odihnă pe ultimii trei ani, în funcție de data intrării fiecăruia în activitate.
În fine, s- solicitat și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății acestor despăgubiri.
Au motivat reclamanții că au calitatea de judecători, respectiv grefieri și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Hârlău și că deși lucrează în instanță, folosind majoritatea timpului computerele, încă din 2004 nu au primit drepturile aferente acestei munci, încasate de alți salariați.
Au mai arătat reclamanții că sporul de calculator este încasat de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Serviciul contabilitate și informatică (conform unei decizii interne), salariații Ministerului Justiției (conform unui ordin intern),salariații din domeniul sanitar ( nr. 414/2006 pentru aprobarea reglementărilor contabile specifice domeniului sanitar - anexa din 17.04.2006), salariații din domeniul industriei chimice și petrochimice (conform art. 50 (4) din contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din industria chimică și petrochimică)și că deși lucrează în condiții grele, totuși nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă, așa cum este prevăzut în art. 142 din Codul muncii.
Reclamanții au arătat că nici împrejurarea că li se plătește un alt spor (condiții grele - ) nu poate fi o explicație, deoarece sporurile pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a câte unui drept distinct,ei făcând parte din categoria personalului unităților de justiție (unități bugetare, finanțate de la bugetul de stat)ale căror raporturi de muncă sunt guvernate de art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii.
În aceste condiții, fiind parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de principiile Codului Muncii, prestând o muncă, astfel că, efect al acestor premise ia naștere dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără discriminări, limitări sau restrângeri datorate devalorizării monedei naționale.
Aceleași premise dau naștere dreptului la un tratament egal în materie de salarizare conform art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. "a", art. 40 alin. 2 lit. "c" și "f", art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Conform hotărârii Guvernului nr. 1028/2006 și a Directivei 1990/270/CEE a Consiliului Europei privind protecția muncii și solicitările privind sănătatea pentru munca efectuată cu echipament de afișare: Folosirea zilnică a ecranului de vizualizare trebuie să fie întreruptă periodic prin pauze, care să reducă suprasolicitarea în fața ecranului de vizualizare. Toate radiațiile, cu excepția părții vizibile a spectrului electromagnetic, trebuie reduse la niveluri neglijabile în ceea ce privește protecția sănătății și securitatea lucrătorilor. Masa sau suprafața de lucru trebuie să aibă o suprafață puțin reflectantă, să aibă dimensiuni suficiente și să permită o amplasare flexibilă a ecranului, tastaturii, documentelor și echipamentului auxiliar. pentru documente trebuie să fie stabil și ușor de reglat și trebuie poziționat astfel încât să diminueze mișcările incomode ale capului și ochilor. Trebuie să existe spațiu suficient pentru a permite lucrătorilor o poziție confortabilă.
Având în vedere dispozițiile prevăzute în art. 40 pct. 2 lit. "c" din Codul muncii pârâta "are obligația de acorda toate drepturile ce decurg din lege",astfel încât reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, pe perioada aprilie 2005 - aprilie 2008 și în continuare, sume actualizate, în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și acordarea a cel puțin 3 zile suplimentare la concediul de odihnă, începând cu data introducerii prezentei acțiuni.
Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și arătând că sporul de lucru la calculator la care se referă reclamanții nu reprezintă altceva decât o reglementare sub nomen juris propriu a sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, astfel cum era reglementat de art. 30 din nr.OUG 177/2002 și art. 48 din Legea nr. 50/1996, iar ulterior de art. 22 din OG8/2007, iar nu un spor distinct, care nu este reglementat ca atare de nici un alt act normativ.
A mai arătat intimatul că reclamanții beneficiază de sporul de 15% care este acordat în urma efectuării la instanța unde acestea funcționează a unei expertize de specialitate, prin care a fost analizată existența condițiilor deosebite, grele, vătămătore sau periculoase iar stabilirea condițiilor și procedurilor de acordare a sporului de 15% reprezintă o problemă de legiferare.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere intimatul a arătat că reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile din legile speciale, și nu din Codul muncii care au caracter general sens în care invocă art. 65 din Legea nr. 567/2004.
Pârâtul Ministerul Economiei și finanțelor a invocat la termenul din 30.09.2008 excepția lipsei calității procesuale pasive, dat fiind Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008.
A reținut prima instanță că acțiunea reclamanților nu este fondată.
Că reclamanții sunt judecători și respectiv personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Hârlău,iar salarizarea judecătorilor în perioada 2004 - 2008 fost reglementată prin OUG 177/2002, OUG 43/2002, Legea 508/2004 și OUG 27/2006, în timp ce salarizarea personalului auxiliar de specialitate s-a făcut prin Legea 50/1996 și OG 8/2007.
Nici unul dintre aceste acte normative nu a prevăzut acordarea unui spor de 15% pentru lucrul la calculator.
Ca atare prima instanță a apreciat că discriminarea invocată de reclamanți nu poate fi reținută.
Că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art.14 din CEDO referitor la discriminare, cât și Curtea Constituțională au stabilit că egalitatea în drepturi între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori asemănătoare, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.
Dimpotrivă, legiuitorul poate să țină seama de anumite particularități care impun, în mod necesar și rațional, un tratament diferențiat. Ca urmare, este posibilă diferențierea salarizării, fără a fi vorba de discriminare, în funcție de folosirea unor cunoștințe și drepturi profesionale similare sau egale, depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic, importanța și complexitatea muncii prestate, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, condițiile de muncă etc.
Or, statutul judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate diferă de al altor categorii profesionale sub aspectul atribuțiilor, competențelor, condițiilor de acces, al incompatibilităților și, pe cale de consecință, al salarizării. Modalitatea de salarizare a reclamanților este motivată de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru aceste categorii profesionale.
Astfel, lipsa beneficiului unui drept de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune automat discriminare, ci este justificată de situațiile diferite în care se află și care impun în mod rațional și obiectiv soluții diferite ale legiuitorului în privința salarizării, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității prevăzut de Constituție și art.6 alin.2 Codul muncii.
Mai mult, nu a fost dovedită existența ordinelor interne la care s-a făcut referire, iar textele invocate (art.14 alin.1 din Legea 56/1996 și art.48 alin.1 din Legea 50/1996 și nu Legea 50/1995, cum greșit s-a arătat în acțiune) fac referire la sporul de 15% acordat pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase.
Or, atât judecătorilor, cât și personalului auxiliar de specialitate le este recunoscut și acordat sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, prin dispozițiile art.7 alin.1 din OUG 27/2006, respectiv art.22 alin.1 din OG 8/2007.
Cât privește dispozițiile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, acestea obligă angajatorul să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă; ori, în speță, reclamanților le-au fost acordate toate drepturile prevăzute de legislația specifică.
Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din industria chimică și petrochimică, invocat prin acțiune, nu poate fi aplicabil reclamanților.
Potrivit art.12 din Legea 130/1996 și art.3 alin.2 din 2895/2006, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum s-a arătat anterior, reclamanții sunt salarizați potrivit unor dispoziții legale speciale (OUG 27/2006 și OG 8/2007).
Nu se poate susține nici o reglementare discriminatorie a drepturilor salariale de care beneficiază reclamanții și angajații unităților din industria chimică și petrochimică.
Așa cum, de asemenea s-a reținut anterior, egalitatea de drepturi nu vizează și identitatea de tratament juridic, fiind nu numai admisibil un regim juridic diferit față de anumite categorii de personal, dar și necesar.
Or, judecătorii și personalul auxiliar de specialitate sunt categorii profesionale distincte de cele ale salariaților din industria chimică și petrochimică, prin conținutul concret al atribuțiilor, prin modalitățile de recrutare specifice prevăzute de lege, precum și prin reglementări diferite de salarizare.
De asemenea nici HG1028/2008 ce realizează o transpunere a Directivei 1990/270/CEE nu reglementează în vreun fel dreptul la acordarea unui spor pentru utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, ci obligă, doar angajatorii de a lua măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de securitate și sănătate impuse de legislația națională și comunitară.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel a reținut că este neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata sporului pentru lucru la calculator precum și capătul de cerere privind acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă.
Că deși prin art.142 din Codul munciis -a prevăzut că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare acest text trebuie însă coroborat cu cel al art.140 alin.1 din Codul muncii, conform căruia durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 zile lucrătoare.
Potrivit dispozițiilor art.79 alin.1 din Legea 303/2004, procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 zile lucrătoare, iar potrivit art.65 alin.1 din Legea 567/2004, personalul auxiliar de specialitate beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 zile lucrătoare. Aceste legi, fiind legi speciale, se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului Muncii, în virtutea principiului "specialia generalibus derogant", cu atât mai mult cu cât conțin prevederi mai favorabile reclamanților.
Ca urmare, Curtea de Apel a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor,instanța a reținut că aceasta este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține pârâtul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și Ministerul Economiei și Finanțelor,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Astfel, prima critică formulată de reclamanții recurenți vizează competența materială de soluționare a recursului,în opinia recurenților cauza fiind de competența Curții de APEL IAȘI,despăgubirile pretinse provenind din prejudiciul suferit ca urmare a discriminării.
Pe fondul cauzei reclamanții recurenți au motivat că pentru a stabili existența sau inexistența unei discriminări prima instanță trebuia să verifice situația în care se află reclamanții în raport cu celelalte categorii profesionale,cu tratamentele care se aplică acestora,cu criteriile și justificările acestor tratamente diferențiate.
Au motivat recurenții că potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu în situații chiar similare.
Susțin recurenții că fiind personal salarizat conform OUG 27/2006, este cert că raporturile lor de serviciu se circumscriu normelor legale prevăzute de Legea 53/2003 modificate, conform art. 1, art. 295 alin. 2 din acest act normativ cu reținerea prevederilor cuprinse și în Legea 168/1999 art. 67 și următoarele; indemnizațiile lor compunându-se întocmai ca și celelalte salarii, din salariul de bază sporuri și adaosuri.
Mai arată recurenții că acest sistem de salarizare este guvernat între altele de două principii fundamentale respectiv cel al egalității de tratament și al diferențierii juste muncii în raport cu nivelul studiilor, treptelor sau gradelor profesionale și implicit cu condițiile de muncă.
Recurenții susțin că deși în prezent beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, acesta a fost acordat exclusiv pe baza unei expertize a condițiilor nocive de muncă. Că acest spor de toxicitate nu se poate confunda cu cel solicitat prin acțiune, fiind acordat unor categorii de personal din cadrul justiției.
Prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor - hotărârea primei instanțe este criticată pentru respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Recursurile nu sunt fondate.
Analizând prioritar recursul reclamanților Curtea constată că nu pot fi primite criticile acestora întrucât nu au fundament legal.
Astfel, critica privind competența materială de soluționare a recursului este rămasă fără obiect ca urmare a declarării neconstituționalității OUG75/2008, cauza fiind restituită de către Înalta Curte de Casație și Justiție la Curtea de APEL IAȘI pentru soluționarea recursului.
Și în privința criticilor formulate pe fondul cauzei Curtea reține că sunt neîntemeiate.
Că atâta timp cât prin Hotărârea de Guvern 1028/2008 ce transpune Directiva 1990/270/CEE, nu reglementează în nici un fel dreptul de acordare a vreunui spor pentru utilizarea echipamentelor cu ecran de vizionare, nu există temei legal și nu poate constitui ca izvor de drept pentru acordarea unor asemenea sporuri.
Singurele aspecte reglementate prin HG1020/2008 și Directiva 1990/270/CEE sunt cele privind obligativitatea angajatorilor de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni utilizarea neîntreruptă a calculatorului și înlătura riscurile de afectare a sănătății sau supra solicitării mentale.
Nici o dispoziție din actele normative susmenționate nu se referă la acordarea unor drepturi pecuniare prin care angajatorul să fie despăgubit pe aceste considerente.
Faptul că la nivelul unor ramuri de activitate s-a prevăzut prin contractul colectiv de muncă acordarea unor sporuri la salariu pentru utilizarea calculatoarelor, nu înseamnă că acestea pot fi invocate și pretinse și de alte persoane care nu au nici un fel de incidență cu respectivul contract colectiv de muncă, acesta fiind obligatoriu potrivit art. 241 al. 1 lit. c pentru toți salariații încadrați la angajatorii din ramura respectivă.
Curtea reține în acest sens că în mod corect discriminarea nu poate fi reținută.
În mod temeinic instanța de fond a reținut în acest sens că egalitatea în drepturi între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori asemănătoare, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.
Dimpotrivă, legiuitorul poate să țină seama de anumite particularități care impun, în mod necesar și rațional, un tratament diferențiat. Ca urmare, este posibilă diferențierea salarizării, fără a vorbi de discriminare, în funcție de folosirea unor cunoștințe și drepturi profesionale similare sau egale, depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic, importanța și complexitatea muncii prestate, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, condițiile de muncă etc.
Așa fiind Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor Curtea îl va respinge ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească reclamanților drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Dar mai mult decât atât, Curtea constată că dat fiind că acțiunea reclamanților a fost respinsă la fond, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este lipsit de interes.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul reclamanților ca nefondat, iar recursul Ministerului Economiei și Finanțelor ca lipsit de interes, menținând astfel ca legală și temeinică sentința civilă 61 din 3. 2008 Curții de APEL IAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamanții -, -, și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 61 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - nu -
Grefier
-
Red.
Tehnored./
2 ex.
16.06.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-
--
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu
