Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 557/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 557
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurenții intimați, ( ) I, ( ), R, în calitate de reprezentant al recurenților, ( ), ( ), PRIN REPREZENTANT, PRIN REPREZENTANT și de intimatul recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN I împotriva sentinței civile nr. 99 din 31 X 2008 Curții de Apel Iași, intimați fiind:-MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI,
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurenții intimați au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.99 din 31,10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iașia fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,iar pe fond a fost respinsă acțiunea reclamanților, (fostă ) I, (), R, (FOSTĂ ), ( ), toți reprezentați de, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin I,
S-a respins cererea de intervenție in interes propriu formulata de intervenienții și .
S-a disjuns și declinat competenta de soluționare a capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții, () I, (), R, (), () și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea primilor 3 pârâți la plata unor drepturi salariale constând în sporul de periculozitate, respectiv 15 % din salariul de bază brut, începând cu data de 8 mai 2005, și în continuare pentru viitor, reactualizate la data plății efective, să li se acorde anual câte 3 zile în plus la concediul de odihnă aferent anului 2005, prin compensare în bani pentru trecut și, în continuare, pentru viitor, obligarea pârâtului 3 la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători la Judecătoria Iași și îndeplinesc o activitate de mare risc social. recunoscută de legiuitor în art. 2 al nr.OUG 27/2006.
Au mai susținut reclamanții că deși în prezent beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, respectiv de sporul de condiții nocive generat exclusiv de analiza dosarelor și actelor provenite de la diverse persoane, prin intermediul cărora se pot contacta microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe bază de expertize, sporul de periculozitate pentru riscul vieții și al sănătății,nu le este acordat deși este recunoscut de art. 77 din Legea nr. 303/2004, și de art. 27 din nr.OUG 27/2006, pentru care Ministerul Justiției, în calitate de administrator al justiției și de ordonator principal de credite, trebuie să aprobe condițiile periculoase stabilite potrivit legii. Au mai arătat reclamanții că acest spor nu se compară cu cel de 15 % pentru condiții vătămătoare sănătății, respectiv sporul de toxicitate.
Au motivat reclamanții că art. 32 din OUG27/2006, nu limitează drepturile numai la reglementările privitoare la magistrați, această normă de drept vizând acordarea în plus față de drepturile prevăzute de acest act normativ și a altor drepturi bănești reglementate expres pentru magistrați. Prin art. 77 din Legea 303/2004, se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică, familiile sau bunurile magistraților, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit în CCM unic nr. 1 116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art. 241 alin. l lit. c și art. 295 alin.2 din Legea 53/2003 modificată și art. 11 Kt d din Legea 130/1996.
Au arătat reclamanții că sporul de pericol este recunoscut pentru magistrați și de art. 7 din OUG27/2006 în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar se referă la condiții periculoase în sensul de a fi vătămătoare, și se acordă procentual cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, personalul din justiție și implicit, reclamanții, regăsindu-se în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul de condiții vătămătoare.
Au solicitat reclamanții a fi reținute și prevederile incidente și cuprinse inclusiv în Legea 319/14.07.2006, acest act normativ aplicându-se în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private, fiind reținute normele cuprinse în art. 5 lit. a - b, lit. n și art. 7 și următoarele,dar și Directiva 2000/CE/78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă,care sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite,precum și prevederile art. 7, art. 23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Și art. 14 din Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 4 și următoarele din Carta Socială Europeană revizuită, dar și art. 5 - 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și j, art. 154 alin. 3, art. 155, art. 165 din Legea 53/2003, art. 20, art. 16 alin. l, art. 53 și art. 41 din Constituția României, garantează dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanții au susținut că, deși lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare și beneficiază de sporul corespunzător acestor condiții (conform art. 8 lit. a din nr.HG 281/1993) nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul anual de odihnă, încălcându-se astfel dispozițiile art. 142 din Codul muncii.
Consideră reclamanții că aceste prevederi li se aplică, deoarece legislația specială nu conține dispoziții specifice derogatorii.
Astfel, solicită compensarea în bani minim 9 zile concediu de odihnă pentru anii 2005- 2007 și, în continuare, pentru viitor, recunoașterea acestui drept legitim.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către - și -, în calitate de moștenitori ai defunctei - (fost judecător la Judecătoria Pașcani ) decedată la 26 ianuarie 2007, cererea având același obiect cu cea a reclamanților.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că reclamanților le este recunoscut sporul de 15% prin dispozițiile art. 7 din nr.OUG 27/2006, din interpretarea cărora rezultă că acordarea acestuia este condiționată de stabilirea pe baza unei expertize de specialitate a existenței condițiilor deosebite de muncă, care pot fi grele, vătămătoare sau periculoase și pot de la o situație la alta.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere s-a arătat că, potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 zile lucrătoare, iar prevederile invocate în Codul muncii sau nu le sunt aplicabile, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din Codul muncii, și faptul că aceștia nu își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de servicii constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cauză, este Ministerul Justiției.
Analizând cu prioritate excepția invocată, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, fiind respinsă ca atare.
Că atâta timp cât potrivit nr.HG 83/2005 și Legii nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, conform Legii nr. 500/2002. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a constatat că acțiunea reclamanților privind plata sporului și acordarea concediului de odihnă suplimentar este neîntemeiată.
Într-adevăr, conform art. 2 din OUG 27/2006,Salarizarea si celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procuro rilor, ale personalului asimilat acestora si ale magistratilor-asistenti se stabilesc tinandu-se seama de locul si rolul justitiei in statul de drept, de raspunderea, complexitatea si riscurile functiei, de incompatibilitatile si interdictiile prevazute de lege pentru aceste categorii de personal."
Art.27 din același act normativ, invocat de reclamanți, se referă la pensiile acordate în cazul invalidității survenite ca urmare a săvârșirii asupra judecătorilor sau procurorilor a unor fapte penale.
Potrivit art. 77 din Legea 303/2004,(1) Judecătorii si procurorii in funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție impotriva amenintarilor, violentelor sau a oricăror fapte care ii pun in pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
(2) Măsurile speciale de protecție, condițiile si modul de realizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției si a Ministerului Administrației si Internelor."
Pe de altă parte, art. 7 din OUG 27/2006 prevede:,(1) Pentru conditii deosebite de muncă, grele, vatamatoare sau periculoase, judecatorilor, procurorilor, magistratilor-asistenti si personalului asimilat acestora li se acorda un spor de 15% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, proportional cu timpul efectiv lucrat in aceste conditii.
(2) Conditiile de acordare a sporului prevazut la alin. (1) se
aproba de ordonatorul principal de credite sau, dupa caz, de procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, in functie de conditiile deosebite, grele, vatamatoare sau periculoase stabilite, potrivit legii."
A mai reținut instanța de fond că deși reclamanții au susținut că sporul prevăzut de art.7 din OUG 27/2006 se referă doar la condițiile vătămătoare, nu și la cele periculoase, din analiza textului rezultă contrariul.
Mai mult, prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001 (ordonanță care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, prin care se recunoscuse acest spor categoriilor de personal din sistemul justiției enumerate).
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Ca atare, prin Decizia s-a constatat vocația judecătorilor la acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ea putând a fi valorificată de reclamanți conform legii. Noțiunea de risc folosită de legiuitor în titulatura sporului este corespondentă,periculozității funcției profesionale" la care se referă reclamanții prin acțiune.
Ca atare, cererea reclamanților privind plata sporului de periculozitate de 15% din salariul de bază brut este nefondată și va fi respinsă.
De asemenea, instanța a reținut că este neîntemeiat și capătul de cerere privind acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă.
Este adevărat că prin art.142 din Codul munciis -a prevăzut că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. Însă, acest text trebuie coroborat cu cel al art.140 alin.1 din Codul muncii, conform căruia durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 zile lucrătoare.
Pe de altă parte, conform art.1 alin 2 din Codul muncii,Prezentul cod se aplica și raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
Însă, potrivit dispozițiilor art.79 alin.1 din Legea 303/2004, judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 zile lucrătoare. Aceste prevederi, fiind cuprinse în lege specială, se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului muncii, în virtutea principiului "specialia generalibus derogant", cu atât mai mult cu cât conțin prevederi mai favorabile reclamanților, și au în vedere ansamblul criteriilor enunțate de legiuitor la stabilirea drepturilor de care beneficiază aceste categorii profesionale.
Ca urmare, a fost respinsă și cererea reclamanților privind acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă.
Raportat dispozițiilor art. 298 din Codul muncii (modificat prin OUG 55/2006), precum și dispozițiilor Decretului 92/1976 și art.165 Cod procedură civilă, instanța a disjuns capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții,intervenienții dar și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice,criticând-o ca netemeinică și nelegală
II - Prin recursul lor reclamanții, au susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea lor, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, legat de textul de lege aplicabil precum și de interpretarea art. 47 din Legea 50/1996. Au mai susținut recurenții că în mod greșit instanța de fond a disjuns capătul de cerere vizând efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și declinarea competenței de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Iași.
Motivând pe larg criticile formulate, reclamanții-recurenți au susținut că deși și-au întemeiat în drept pretențiile pe dispozițiile art. 7 din nr.OUG 27/2006 coroborat cu art. 77 din Legea nr. 303/2004, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, apreciind greșit că noțiunea de risc folosită de legiuitor este corespondența celei de periculozitate a funcției profesionale. - definiția - noțiunii de risc folosită de legiuitor în art. 47 din Legea nr. 50/1996 și apreciind că aceasta este corespondentă "periculozității funcției profesionale", recurenții invocă Explicativ al Române ed. 1998 potrivit căruia riscul este definit ca fiind "posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a înfrunta un necaz de suportat o pagubă, un pericol posibil", iar acțiunea de a risca constă în "a pune în primejdie viața, onoarea, etc. se expune unui pericol posibil". Susțin în acest sens recurenții că prevederile referitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică sunt tratate separat, față de condițiile deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase ce sunt prevăzute în art. 48.
recurenții că din interpretarea sistematică a textelor de mai sus rezultă fără dubii că legiuitorul a înțeles prin sporul de risc și suprasolicitare prev. de art. 47 să acoperi riscul de primejduire a sănătății ca urmare a suprasolicitării neuropsihice, risc provenit chiar din această suprasolicitare și a gradului mare de consum nervos, neavând legătură cu pericolul vieții și integrității corporale a magistraților.
Pe de altă parte, arată recurenții, decizia XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin interpretare și analogie altor categorii de drepturi.
III - În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților prin neacordarea sporului de periculozitate, instanța de fond trebuia să verifice situația în care aceștia se află în raport cu alte categorii socio-profesionale, cu tratamentele care se aplică acestora, cu justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Că potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 02 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Ori, prin natura obligațiilor profesionale și felul muncii, reclamanții, realizează o activitate de mare risc, care este recunoscută de către legiuitor în art. 2 din nr.OUG 27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, unde în mod expres se dispune că salarizarea și celelalte drepturi se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul funcției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute expres de lege.
Au mai arătat reclamanții-recurenți că în prezent beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, respectiv de sporul de condiții nocive generat exclusiv de analiza dosarelor și a actelor provenite de la diverse persoane, prin intermediul cărora se pot contacta microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe bază de expertize administrate de către instanță și care nu se poate confunda cu sporul de periculozitate pentru riscul vieții și al sănătății care reprezintă cu totul altceva, pentru care pârâtul Ministerul Justiției în calitate de administrator al justiției și de ordonator principal de credite trebuia să aprobe condițiile periculoase stabilite potrivit legii.
Prin art. 77 din Legea nr. 303/2004, se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică, familiile sau bunurile magistraților, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit în unic nr. 1 116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art. 241 alin. 1 lit. c și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 modificată și art. II Kt d din Legea nr. 130/1996.
Sporul de pericol este recunoscut pentru magistrați și de art. 7 din nr.OUG 27/2006 în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar se referă la condiții periculoase în sensul de a fi vătămătoare și care se dă procentual cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Mai arată recurenții că personalul din justiție și implicit reclamanții, se regăsesc în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sorul de condiții vătămătoare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților este evidențiat expres și fără echivoc inclusiv în prevederile art. 27 din nr.OUG 27/2006, unde se disting cu celeritate inclusiv condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
Susțin recurenții că instanța trebuie să rețină și prevederile incidente și cuprinse inclusiv în Legea nr. 319/14.07.2006, acest act normativ aplicându-se în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private, fiind reținute normele cuprinse în art. 5 lit. a-b, lit. n și art. 7 și urm.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, recurenții arată că deși lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare și beneficiază de sporul corespunzător acestor condiții (spor de condiții vătămătoare "de " - conform art. 8 lit. a din HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare), totuși nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul anual de odihnă, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 142 din Codul muncii, respectiv: "Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare [] beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare".
Acest articol se aplică obligatoriu și recurenților, deoarece legislația noastră specială nu conține dispoziții specifice derogatorii (art. 1 - alin. 2, Codul muncii ). Mai mult decât atât, acest drept la suplimentar nu poate face nici obiectul unei renunțări și nici a unei tranzacționări (art. 38 - Codul muncii ). Iar în baza dispozițiilor art. 40, punctul 2, lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda toate drepturile ce decurg din lege.
Mai arată recurenții că în temeiul art. 40 pct. 2 lit. c din Codul muncii pârâții "au obligația de a le acorda toate drepturile ce decurg din lege", cu atât mai mult cu cât, acordarea unui spor de 15% pentru lucrul în condiții vătămătoare nu înlătură sau suprimă obligația stabilită de art. 142 din Codul muncii, normă ce prevede expres o perioadă de odihnă suplimentară de cel puțin 3 zile calendaristice pe an.
În susținerea motivelor de recurs recurenții invocă și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și în special practica Curții Europene, potrivit căreia "legile, trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului".
Invocând practica și amintind cauzele împotriva României, împotriva Poloniei, nr. 28358/95, și și și alții împotriva Franței, împotriva Ucrainei, împotriva Spaniei, Decizia din 26 septembrie 2002 - Duchez contra Franței, recurenții solicitând să se facă și aplicarea principiului preeminenței dreptului, statuând că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe de judecată independentă și imparțială, garantat de articolul 6 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Convenției, care enunță preeminența principiului supremației dreptului ca element al patrimoniului comun al Contractante.
Totodată, recurenții solicită aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția României, potrivit căruia: "(2) Dacă exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este criticată hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei respingeri a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Susține în acest sens recurentul că obligația acordării diferitor sporuri și beneficii nu poate fi reținută decât în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Mai arată în acest sens recurentul că Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. În cazul de față însă, raportul de drept procesualo se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat iar Ministerul Economiei și Finanțelor are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitate procesuală pasivă în cauză.
Recursurile sunt nefondate.
IV - Recursul formulat în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță obligând recurentul să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor ce se cuvin intimatei.
Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Pentru aceste considerente, se reține că în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Se mai reține că dispozițiile nr.OUG 75/2008 și Ordinului comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, privesc doar titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a acestora, neputând fi astfel luate în considerare în aprecierea calității de parte în prezenta cauză a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În mod corect prima instanță a soluționat și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către recurent, având în vedere că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5, 154 alin. 3, 295 și 296 din Codul muncii, precum și pe prevederile paragrafului 1 din Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
V - Cât privește recursul formulat de reclamanți, Curtea constată că și acesta este nefondat.
Astfel, criticile vizând interpretarea greșită a actului dedus judecății se dovedesc a fi neîntemeiate.
Curtea reține că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a cărui supraviețuire a fost constatată de prin Decizia XXI - din 10.03.2008, menționează expres că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut". Dispozițiile acestui articol care reglementează două situații de fapt pentru care a fost acordat sporul de 50% - și anume -risculla care sunt expuși magistrații, și apoi suprasolicitarea neuropsihică a acestora sunt urmate apoi de dispozițiile art. 48 care reglementează o altă situație de fapt și anume condițiile vătămătoare, grele de muncă, pentru care legiuitorul a prevăzut un alt spor de 15% celor ce lucrează în asemenea medii.
Prin urmare Curtea reține că prin două dispoziții diferite legiuitorul a reglementat două situații diferite pentru care a acordat două sporuri diferite.
Curtea reține că a primi interpretarea dată de recurenți potrivit căreia - prin noțiunea de risc - inserată în art. 47 din Legea nr. 50/1996 ar reprezenta de fapt riscul de îmbolnăvire la care personalul din justiție ar fi expus prin lucrul desfășurat în condiții nocive, nu pot conduce decât la un nonsens întrucât dacă aceasta ar fi fost interpretarea noțiunii de risc și înțelesul lui din viziunea legiuitorului, acesta nu ar mai fi prevăzut - un spor distinct - de 50% din salariul brut lunar, de vreme ce la articolul următor (48) care reglementează tocmai munca în condiții vătămătoare, periculoase pentru sănătate prevede un alt spor de 15% expres pentru astfel de situații.
Ori, ar fi fost un nonsens ca pentru aceeași situație de fapt și anume riscul de îmbolnăvire pentru lucrul în condiții vătămătoare, legiuitorul să prevadă două sporuri diferite. În acest sens Curtea constată că în mod temeinic și legal prima instanță a interpretat actul juridic dedus judecății, dând articolului 47 din Legea nr. 50/1994 - singura interpretare logică posibilă, ce rezultă din coroborarea tuturor dispozițiilor legale invocate de recurenți.
Nici dispozițiile art. 7 din nr.OG 27/2006 nu converg spre o altă interpretare, textul preluând în fapt dispozițiile art. 48 din Legea nr. 50/1996, după cum nici dispozițiile art. 77 din Legea nr. 303/2004 nu pot fi interpretate decât la maniera în care a fost interpretat de către prima instanță. Dimpotrivă dispozițiile de mai sus, ce au fost invocate de către recurent în motivația recursului sunt edificatoare tocmai pentru faptul că dovedesc că prin sporul de risc acordat prin art. 47 s-a avut în vedere tocmai riscul la care sunt expuși magistrații, cărora în același scop le-au fost recunoscute și alte drepturi cum sunt cele inserate în art. 77 din Legea nr. 303/2004 - care prevăd că judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei sau familiile ori bunurile lor.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea urmează să respingă primul motiv de recurs ca nefondat.
Soluția de respingere a primei critici a recurenților atrage pe cale de consecință pi respingerea criticilor vizând refuzul instanței de fond de a constata discriminarea.
Curtea reține în acest sens că atâta timp cât pentru riscurile și pericolul la care personalul din justiție este expus, acesta primește o compensație - prin acordarea unor sporuri respectiv de 50% din venitul lunar brut, nu se poate invoca existența vreunei discriminări și cu atât mai puțin încălcarea Directivei 2000/EC/78 și nici a practicii în materie.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților, menținând ca legală și temeinică sentința civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de către reclamanții: (fostă ) --, -, --, --, -, --, (fostă ) I, -, R, -, -, -, -, -, (fostă ) -, -, --, -, --, (), -, -, toți reprezentați de - și de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva sentinței nr. 99/31.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /
Curtea de Apel Iași: --,
25.06.2009
2 ex.-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
